2,401 matches
-
Mi-e tare rău, du-mă, te rog, acasă... Dar trebuie să îi spun mamei tale... Nu, nu, mama e ocupată, n-are timp... Du-mă acasă, du-mă acasă 190... Aici întregul schimb este considerat ca fiind o singură enunțare, între ghilimele, și doar prima intervenție este asociată unui verb de expresie, plasat la început. Este semnificativă însăși posibilitatea de a plasa la început aceste verbe din discursul direct: rolul începutului este tocmai acela de a fi oarecum exterior nucleului
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
permite evitarea plasării ei în poziție de naratoare, în sensul obișnuit al termenului. După cum remarcă Laurence Rosier, "DDL este, în limba franceză contemporană, incarnarea lingvistică a modernității [...]. El permite un joc, o întrebare deci, cu privire la narațiune, la statutul ei, la enunțările sale puse în scenă; noul roman și mobilitatea lui au recurs la toate acestea [...]. Prin urmare, liber înseamnă emancipat dintr-un model de narațiune clasică de care aparține discursul indirect liber, reintrat în istorie, dacă se poate spune așa"194
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
el continuă să-i fascineze pe lingviști 195. Au fost multe întrebări privind atât funcționarea lui lingvistică, cât și data apariției lui: este prezent în literatura medievală? S-a discutat mult și dacă ar fi vorba de un tip de enunțare specific narațiunii literare sau dacă apare chiar și în folosirea curentă a limbii. Fără îndoială, considerăm că este folosit mereu în comunicarea curentă (cf. "L-am zărit ieri, era furios pe Paul: avea să-l desfigureze, să-și recupereze mașina
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de citat pe care nu o putem atribui niciunui singur narator, nici unui singur autor al celor raportate. Chiar dacă, la o primă abordare, ar părea utilă o caracterizare negativă a discursului indirect liber, aici trebuie avut în vedere un mod de enunțare original, care se sprijină exclusiv pe polifonie. Continuând perspectivele lui M. Bahtin 197, se admite, de comun acord, că acest tip de citat face să se audă două "voci" indisolubil amestecate, cea a naratorului și cea a personajului: "În aceeași
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
construcție lingvistică, există accentele a două voci diferite". Adoptând termenii lui O. Ducrot, vom spune că percepem doi "enunțători", puși în scenă prin cuvintele naratorului, care se identifică în persoana unuia dintre ei. Nu sunt doi locutori adevărați, asumându-și enunțările, spusele, ci două "voci", două "puncte de vedere" cărora nu li se poate atribui niciun fragment delimitat din discursul raportat. Cititorul nu reperează această dualitate decât prin discordanța dintre cele două voci, discordanță care îi interzice să raporteze fragmentul la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și folosirea frazelor juxtapuse, de preferință cele subordonate. În sfârșit, DIL nu este un fenomen limitat la nivelul frazei, ci trimite, de regulă, la o serie de fraze. Cititorul trebuie să decupeze unitățile transfrastice a căror coeziune este asigurată prin enunțare. Și toate acestea nu fără să aibă o legătură cu delimitarea discursului indirect liber. Deseori, îi scapă o identificare precisă, mai ales că nu se știe locul exact în care apare și momentul în care dispare. Faptul se observă în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
naratorului sunt atât de bine amestecate, încât cu greu se poate determina dacă este vorba de un DIL. Ar putea fi doar punctul de vedere al Emmei. Dacă discursul indirect liber nu are mărci proprii, acest fapt nu înseamnă că enunțarea lui este lipsită de orice constrângere. În principiu sunt excluse elementele care nu l-ar diferenția de discursul direct sau de discursul indirect: de exemplu, subordonarea de tipul (verb + că), specifică discursului indirect. Însă pot să apară eu și tu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prezentați și dacă nu bănuiesc cine sunt 211. DIL poate să sintetizeze cuvintele mai multor personaje, redând, printre altele, și felul lor de a vorbi. În cazul de față, autorul nu a considerat necesar să-i ofere cititorului sentimentul unei enunțări deosebite. Acest personaj MOC nu poate fi un locutor, ci doar suportul unui punct de vedere, după cum se întâmplă și în următorul fragment din Gervaise: În anul acela, decembrie și ianuarie fură deosebit de aspre. Era un ger de crăpau pietrele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nimic în lume ofilit, trebuia unul aproape exploziv, care să strălucească pe peretele ăsta... exact așa cum își imaginase ea de prima dată... 226 Citind primele rânduri din incipit, ne-am putea gândi la un pur monolog interior: distanța față de momentul enunțării, absența naratorului, a interlocutorului, sintaxa dezlânată... Însă apariția non-persoanei ("că nu putea...") acolo unde ne-am fi așteptat la un "eu" încurcă puțin lucrurile. Prin urmare, suntem mai degrabă tentați să vedem aici un eșantion de discurs indirect liber, de vreme ce
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un "eu" încurcă puțin lucrurile. Prin urmare, suntem mai degrabă tentați să vedem aici un eșantion de discurs indirect liber, de vreme ce există un narator care îl transformă pe subiectul vorbitor într-un personaj. Fără îndoială, cu un asemenea tip de enunțare romanescă ne aflăm într-o situație limită. Textul prezintă caracteristicile esențiale ale monologului interior, însă prezența oblică a unui narator distruge iluzia de a fi închis într-o conștiință. Procedeul folosit de N. Sarraute rezultă dintr-un compromis menit să
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
exterioară (discurs indirect liber). Lecturi recomandate AUTHIER-REVUZ J., 1992-1993 " Répères dans le champ du discours rapporté", în L'Information grammaticale, nr.55, pp. 38-42, nr.56, pp. 10-15. (Articole de sinteză privind multiplele forme ale prezenței vorbirii celuilalt într-o enunțare.) COHN D., 1981 La Transparence intérieure, Éditions du Seuil, Paris. (Prezentarea tehnicilor literare care permit descrierea stărilor de conștiință ale personajelor într-o narațiune.) DUCROT O., 1984 Le Dire et le Dit, éditions de Minuit, capitolul al VIII-lea. (Discursul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de exemplu, acolo unde caracterul valorii apare imediat. Cu toate acestea, cele mai "personale" judecăți de valoare se bazează pe coduri culturale și, în funcție de context, același adjectiv poate fi mai mult sau mai puțin subiectiv. 6.2. Clasificarea: sintaxă și enunțare În raport cu actul de enunțare, caracterul "obiectiv" al unui adjectiv poate apărea astfel: proprietățile "a fi albastru", "a fi rotund" etc., se definesc independent de orice enunțare particulară și permit delimitarea claselor (cărțile albastre constituie un subansamblu al tuturor cărților). În
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
caracterul valorii apare imediat. Cu toate acestea, cele mai "personale" judecăți de valoare se bazează pe coduri culturale și, în funcție de context, același adjectiv poate fi mai mult sau mai puțin subiectiv. 6.2. Clasificarea: sintaxă și enunțare În raport cu actul de enunțare, caracterul "obiectiv" al unui adjectiv poate apărea astfel: proprietățile "a fi albastru", "a fi rotund" etc., se definesc independent de orice enunțare particulară și permit delimitarea claselor (cărțile albastre constituie un subansamblu al tuturor cărților). În schimb, în anumite contexte
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
adjectiv poate fi mai mult sau mai puțin subiectiv. 6.2. Clasificarea: sintaxă și enunțare În raport cu actul de enunțare, caracterul "obiectiv" al unui adjectiv poate apărea astfel: proprietățile "a fi albastru", "a fi rotund" etc., se definesc independent de orice enunțare particulară și permit delimitarea claselor (cărțile albastre constituie un subansamblu al tuturor cărților). În schimb, în anumite contexte sintactice, adjectivele subiective nu sunt interpretate decât într-o enunțare unică în care ele apar: clasa de obiecte "cumplite", "frumoase", "fermecătoare"... nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a fi albastru", "a fi rotund" etc., se definesc independent de orice enunțare particulară și permit delimitarea claselor (cărțile albastre constituie un subansamblu al tuturor cărților). În schimb, în anumite contexte sintactice, adjectivele subiective nu sunt interpretate decât într-o enunțare unică în care ele apar: clasa de obiecte "cumplite", "frumoase", "fermecătoare"... nu există înaintea actului de enunțare; nu sunt "cumplite", "frumoase", "fermecătoare"... decât obiectele numite astfel de către un enunțător în momentul exprimării. Este semnificativ comportamentul acestor adjective subiective, mai ales
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
claselor (cărțile albastre constituie un subansamblu al tuturor cărților). În schimb, în anumite contexte sintactice, adjectivele subiective nu sunt interpretate decât într-o enunțare unică în care ele apar: clasa de obiecte "cumplite", "frumoase", "fermecătoare"... nu există înaintea actului de enunțare; nu sunt "cumplite", "frumoase", "fermecătoare"... decât obiectele numite astfel de către un enunțător în momentul exprimării. Este semnificativ comportamentul acestor adjective subiective, mai ales al celor afective, cu privire la negație. Nu vom întâlni adesea propoziții de tipul (decât în ironii sau în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mașină magnifică nu presupune că raportorul adoptă această judecată de valoare. Cu toate acestea, există o diferență notabilă între antepunere și folosirea în incidentă: evaluarea negativă pe care incidenta o asociază unui individ este inseparabilă însăși de conținutul unei anumite enunțări în care se produce; incidenta indică faptul că procesul evocat prin enunț se produce în detrimentul actantului asociat adjectivului. Prin urmare, predicatul trebuie să fie marcat în mod negativ. În afara unor situații speciale, nu putem spune: * A fost recompensat, nefericitul de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
grupul nominal din incidentă nu denotă în sine niciun obiect; el doar reia substantivul anterior. Vom spune astfel că nu are autonomie referențială, deoarece nu denumește ceva decât prin relația pe care o are cu un antecedent dintr-o anumită enunțare. În această privință, incidentele următoare se comportă ca substantive de calitate: în Paul a venit, imbecilul!, Paul nu este "imbecil" pentru că "a venit" și incidenta nu se construiește decât prin Paul. Celebra scenă din Tartuffe (I, 5) în care Orgon
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
bietul om!" exploatează cel mai bine particularitățile acestui tip de incidentă. Efectul comic se bazează pe faptul că incidenta nu ar putea arăta o caracteristică stabilă a lui Tartuffe, ci ar trebui să fie interpretată prin raportare la fiecare dintre enunțările făcute de Dorine: DORINE Doamna avu febră alaltăieri până pe seară Cu o ciudată durere de cap, de bună seamă. ORGON Și Tartuffe? DORINE Tartuffe? Pe chip e tot o lumină Mare și gras, senin și cu gura plină. ORGON Bietul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
din nefericire" Am putea face trimitere la un fenomen asemănător din literatura franceză veche. Locuțiunea adverbială "din nefericire", la fel ca biet din incidentă, îi permite enunțătorului să caracterizeze un participant la acțiune prin relația pe care o stabilește, prin enunțare, cu procesul în care este implicat acest personaj 234. Se dau următoarele versuri din Cântecul lui Roland: Felun païen mar i vindrent as porz Jo vos plevis, tuz sunt jugez a mort. Le-am putea traduce astfel: Din nefericire, trădătorii
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în firea lucrurilor ca oile să fie albe. Concluzii Analizând non-clasificarea, am reflectat și asupra anumitor fațete ale discursului literar pe care l-am folosit în mod sistematic. Am putut remarca legătura esențială care s-a stabilit între non-clasificare și enunțarea literară: cu grupuri nominale precum "o scânteiere de fildeș", "nisipurile nesfârșite", "o apă limpede", "un palid spectru"... nu putem decupa obiectele din realitate. Vom remarca subtilitatea legăturii dintre limbajul și discursul literar. Non-clasificarea și structurile care o fac posibilă nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
literar etc. Ea definește, pentru o epocă și o societate date, un anumit număr de sectoare de activitate discursivă care prescriu tipul de comportament pe care auditorul sau cititorul trebuie să îl aibă față de text. În termeni de scenă de enunțare, tipul de discurs corespunde "scenei înglobante"; (b) genurile de discurs denumesc "tipurile de discurs". Noțiunea de gen este la fel de veche precum ideile despre literatură: estetica romantică a avut tendința de a o descalifica în favoarea unicității operelor și a autorilor, dar
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
autorilor o marjă de libertate destul de considerabilă. La fel se întâmplă și cu punctuația. Decupajele pe care le instituie textul au o valoare stilistică importantă, deoarece nu coincid neapărat cu unitățile "naturale" (secvențe, macropro-poziții) și participă la ritmul general al enunțării. În acest context, să comparăm începuturile a două povestiri, una din Mérimée, alta din Léon Bloy, care au cam același decor, o biserică pariziană din secolul al XIX-lea: Tocmai se terminase ultima slujbă la Saint-Roch și pălimarul închidea pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
-i delimitare. Continuând pe aceeași linie până la un punct extrem, vom ajunge la faimoasele puncte de suspensie din ultimele scrieri ale lui Céline. Și la el, ca la Bloy, fărâmițarea textului este contrabalansată la un nivel superior prin continuitatea unei enunțări globale în care autorul este oratorul poemului lui epic medieval. Între respectul față de o economie narativă canonică și tentația de a impune un decupaj propriu în paragrafe, numeroși scriitori se străduiesc să definească compromisurile, să opereze cu decalaje. Este și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dar are efecte mai subtile; M. Arabyan, care a semnalat acest fenomen, comentează astfel exemplul (1): este vorba despre "apariția lui Flaubert, autorul amuzându-se să intre direct în contact cu cititorul pentru a-l obliga, în lipsa unei instanțe de enunțare explicite, sau, în mod evident, pentru a-și asuma enunțul, adică pentru a deveni părtaș la neghiobia personajului"250. 7.5. Mărci ale integrării lineare Spațialitatea textului nu se manifestă doar prin această decupare în paragrafe care impune o anumită
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]