1,739 matches
-
la Salonul oficial din București. Că a iubit pictura și a crezut în ea o dovedește faptul că trei dintre fiicele sale au urmat artele plastice: Maria Mârza, elevă a lui Octav Bancilă; Elena Savei, colegă cu Corneliu Baba și Eugenia Ștefănescu, elevă a maestrului Ion Irimescu. Spre sfârșitul vieții, pictorul Neculai Popovici - Lespezi și-a pierdut vederea. E.S. MARIA ROȘCA - învățător. Născută în 1951 la Dumbrava, a urmat școala generală la Dumbrava și Lespezi, iar Liceul Pedagogic l-a absolvit
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
bani de scutece sau de banane. Proiectul meu de familie fericită eșuat. Am slăbit mult. Nu dau cu aspiratorul, zgomotul lui o sperie și începe să plângă. Mă hrănesc cu ce găsesc pe covor : biscuiți, o bomboană, un rest de eugenie. Așa păstrez eu liniștea. Mănânc ce-a mai rămas din castronul cu cereale. Cu părul e bine, rezistă o săptămână fără să-l spăl. Îmi urăsc vecinii. Îi urăsc când vorbesc, îi urăsc când trec dintr-o cameră în alta
Poveşti cu scriitoare şi copii by Domnica Drumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1770]
-
tapet (indirect, prin câteva mises en abyme de mare rafinament) obsesiile sale mai vechi legate de raportul autor-text-lume. Pornind de la constatarea oarecum paradoxală că „printre cei care produc texte, scriitorii sunt o minoritate“, prozatorul citează copios din prezumtivul „jurnal“ al Eugeniei Ionescu, femeie ce a ales calea renunțării dintr-un motiv ciudat, dar cât se poate de simplu: rușinea de a exista și, consecință firească, de a vorbi despre sine. Jurnalul devine, astfel, un fel de confesiune à contre coeur, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Ca atare, conchide naratorul, „tot acest jurnal contrazice o teză fundamentală. Conform căreia omul vede toate evenimentele istorice prin intermediul microculturii sale. Aici apare un fel de dedublare, avem de-a face cu două perspective aproape neutre. Istoria există independent de Eugenia Ionescu. Un tip aparte de smerenie“. Și iată cum în miezul literaturii lui Sorin Stoica descoperim, cu plăcută surprindere, o fibră morală de cea mai bună calitate, care modelează scriitura după chipul și asemănarea omului, în spiritul toleranței și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
doi nu trebuie confundați. Deși, fiind tipuri ideale, pot fi găsiți și într-un același individ. În careva cu personalitate scindată care oscilează între cele două naturi. Caractere. Așa. Jurnalul unei călugărițe căreia nu i s-a întâmplat nimic Povestea Eugeniei Ionescu, azi călugăriță la mânăstirea Dealu, a început în timp ce, la Muzeul Țăranului Român, se afla în derulare proiectul Arca lui Noe. Atunci, Eugenia Ionescu a auzit-o vorbind la radio pe Irina Nicolau despre faptul că este în căutare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
despre Hitler, George Vraca. Singurul principiu de coerență ar fi criteriul cronologic. Ca o concluzie, am putea spune că apar foarte puține date despre viața ei. Jurnalul pare o situare în context. Ce se întâmpla în lume simultan cu viața Eugeniei Ionescu. Parcă pentru provocarea unor corelații, a unor cauzalități care n-au cum să nu apară din moment ce două povești se juxtapun. Așa cum spun și legile lui Mircea Nedelciu. Citez cu aproximație: „Dacă două povești apar alăturat, una va deveni posesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
cu care ne înștiințează autoarea că a cochetat sunt: Adevărul vieții mele, Singurătăți, Zbor cu aripi frânte, O viață neînsemnată, Lungul drum al unei vieți, Valuri, valuri, mereu valuri. La începutul primului caiet putem citi un fel de dialog al Eugeniei Ionescu cu sine: - Spuneai că ai multe caiete cu însemnări și tot felul de documente. - Am, dar se referă mai mult la umila și neinteresanta mea făptură - veriga mult prea mică, interesantă e viața întregii familii, și eu nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
S-o lăsăm în paza mamei, care încă mai tremură că putea s-o piardă și pe ea, și să vedem ce s-a mai petrecut în țară și în străinătate“. De remarcat puținele intruziuni de limbaj bisericesc în relatarea Eugeniei Ionescu. „În țară și în străinătate.“ E cât se poate de clar clișeul de emisiune dedicată politicii internaționale. Seamănă cu demersul unui scriitor de a reconstitui absolut tot ce s-a întâmplat în lume în data de 4 martie 1989
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
indiciu. Important e că tot acest jurnal contrazice o teză fundamentală. Conform căreia omul vede toate evenimentele istorice prin intermediul microculturii sale. Aici apare un fel de dedublare, avem de-a face cu două perspective aproape neutre. Istoria există independent de Eugenia Ionescu. Un tip de smerenie aparte. S-a furișat printre evenimente evitând o contaminare reciprocă. O călugăriță care nu mai aparținea lumii acesteia. Doar o consemnează. Istoria - ceva exterior, neasumat. Deși nu-i sunt străine nici voluptățile lumii, vorbind despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
mult mai bine. Vrea să se întoarcă, dar mâinile mamei o pun iar pe burtică. Eugenia Ionescu a scris mult mai mult decât a trăit. Fiecare fapt e dilatat, hiperbolizat, stors de orice sens. Alt lucru interesant e că adesea Eugenia Ionescu vorbește la persoana a treia despre ea. Ca și cum după călugărire ar interveni o altă identitate. Nu te poate lăsa indiferent bibliografia impresionantă, almanahuri, istorii ale teatrului și ale cinematografiei. Jurnalul capătă aproape o structură de documentar. Eugenia Ionescu își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
unei călugărițe căreia nu i s-a întâmplat nimic. Am simțit nevoia să revin asupra notelor care amestecau biografia femeii cu tăieturi din ziare sau puneri în context în funcție de evenimentele culturale ale acelor ani. Al cincilea caiet de jurnal al Eugeniei Ionescu începe cu o fotografie a lui Shirley Temple, numită previzibil de viitoarea călugăriță drept „copilul minune“. Lângă fotografie putem citi o remarcă deloc auto-flatantă: „Se cunoaște că este produs (jurnalul, n.m) în 1984-1985, prost lipit și hârtie proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
drept „copilul minune“. Lângă fotografie putem citi o remarcă deloc auto-flatantă: „Se cunoaște că este produs (jurnalul, n.m) în 1984-1985, prost lipit și hârtie proastă (ca scrisul meu)“. Nu știu de ce nu mi se pare deplasat să compar neîncrederea Eugeniei Ionescu în propriul talent literar cu legitimarea concesivă a puștilor care încep aproape orice frază cu sintagme de genul: „Deși n-am învățat nimic, am luat 10 la teză“. O neîncredere imatură în propriile posibilități de a crea ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
bună și halvaua turcească. În siropul încins din tigaie se rumenește făina până ajunge o pastă aproape neagră pe care o ia cu lingura și o pune în farfuria încă fierbinte. E bună caldă. Oricât de enigmatică ar fi figura Eugeniei Ionescu, o certitudine tot putem avea despre ea. Eugenia Ionescu nu cunoaște albitura, nu lasă cititorul să respire absolut deloc. Pentru că, imediat după aceste informații culinare, ni se spune că s-a format noul guvern sub conducerea lui Gheorghe Tătărăscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Ionescu nu cunoaște albitura, nu lasă cititorul să respire absolut deloc. Pentru că, imediat după aceste informații culinare, ni se spune că s-a format noul guvern sub conducerea lui Gheorghe Tătărăscu. Alte însemnări se referă la o serbare la care Eugenia Ionescu trebuia să joace rolul unei zâne, iar lucrul ăsta o măgulea peste poate. Ce frumos are să fie. Vor dansa și florile și zânele și piticii. Florile îmbrăcate cu fustițe verzi, cu frunzele, cu bluzițe colorate, iar petalele... roșu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
În acest caiet, Eugenia Ionescu începe să trăiască mai mult. Deși se referă la ea tot la persoana a treia, măcar referirile la apropiați sunt ceva mai consistente. O viață la diateza pasivă O viață molcomă așadar întâlnim în familia Eugeniei Ionescu. Ascultă la radio cum vorbește Iorga și e fascinată de faptul că acesta își sfârșește fiecare frază cu o interogație ultimativă: „Da sau nu?“. Ca și cum ar lua-o complice, ar responsabiliza-o. O viață la diateza pasivă duce viitoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
legeni pe diavol. Aproape de această mărturie prin care călugărița își dezvăluie fascinația pentru părintele câmpinean găsim și o altă însemnare interesantă despre Rasputin. De fapt, o mărturie a cuiva care l-a cunoscut pe Rasputin, dar simpla consemnare în jurnalul Eugeniei Ionescu nu ne poate lăsa indiferenți. Din punct de vedere fizic, Rasputin e respingător. Are mâini murdare, unghii negre, mustăți neîngrijite, dar, cu toate astea, e atrăgător. Are un temperament ieșit din comun și o fantezie fără margini. Uneori e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
în care vitupera împotriva acestei lumi de burghezi limitați, sau cel puțin așa îi considera el în timp ce teoretiza „exasperarea creatoare“ și probabil plănuia să plece călare pe bicicletă pe traseul Oltului. Amazonul își schimbă direcția Ce mai aflăm e că Eugeniei Ionescu nu-i plac deloc Stan și Bran: „Cum să te amuzi că unul dintre ei suferă mereu, i se pune piedică, de exemplu, cum să te bucuri când te trezești cu toată frișca pe față?“. Iar inaderența la Stan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Stan și Bran: „Cum să te amuzi că unul dintre ei suferă mereu, i se pune piedică, de exemplu, cum să te bucuri când te trezești cu toată frișca pe față?“. Iar inaderența la Stan și Bran o determină pe Eugenia Ionescu să înceapă să-și pună întrebări cu privire la propria persoană (care rămâne a III-a): „Fata asta nu are simțul umorului. S-ar putea spune că această lipsă devedește un spirit ne-evoluat. Așa să fie? Nu e mai curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
coperta caietului de jurnal: „A fost prima mare deziluzie. Să poți face ceva și să nu ți se dea voie. Gândul îi fuge foarte des la acest prim eșec“. Să fi dus acest eșec la călugărirea de mai târziu a Eugeniei Ionescu? La fel ca la criminalii care-și justifică pornirea prin faptul că în fragedă pruncie niște părinți ceva mai încuiați nu le permiteau să mănânce un picuț mai pipărat? În timp ce Eugeniei Ionescu i se refuză gloria, iată însă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
acest eșec la călugărirea de mai târziu a Eugeniei Ionescu? La fel ca la criminalii care-și justifică pornirea prin faptul că în fragedă pruncie niște părinți ceva mai încuiați nu le permiteau să mănânce un picuț mai pipărat? În timp ce Eugeniei Ionescu i se refuză gloria, iată însă că alții prosperă. De curând, Constantin Tănase a angajat la Cărăbuș o cântăreață cu voce cam groasă, dar cu mult sentiment în câtecele populare pe care le știe. E brunetă și are ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
pe unde e Palatul Regal... Iar fetițele sigur o invidiază că va ajunge în Capitala Țării. - Ai să vii în vacanțe la Câmpina? - Nu știu, eu vreau să stau numai acolo! Convențional, să zicem că măcar această parte a poveștii Eugeniei Ionescu se va termina cu plecarea la Școala centrală de fete. O proză sau un text de acest tip trebuie să se încheie cu o căsătorie, o călătorie sau cu un alt eveniment din același registru. Așadar, călugărița de la mânăstirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
era, face ea, de premiul ăla pe care l-a câștigat familia ei când era mică? Nu se poate abține să nu răspundă: Cea mai în formă familie, Târgul statului Nebraska, 1951. Ținut de un fel de societate națională de eugenie, zice ea. Îi jurizau după dinți și păr, ca pe vaci și porci. Și luaseră medalia de aur! De bronz, o corectează el. Mă rog. Chestia e că toată viața l-a ținut de rău pe Cappy pentru că a poluat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
asta, sărmanul de tine, cine știe de când n-ai mai băgat nimic în gură... De aseară, îi spuse Rafael, iar Mărgărit, grijuliu, păi, cât e de-aseară, și acum e două și ceva, și ce-oi fi mâncat aseară?... Niște eugenii, iar Mărgărit se miră din nou, eugenii zici, păi, în felul ăsta, te distrugi sigur. E sinucidere curată. Adevărul e că îi împuia capul cu tot felul de nerozii. Uneori o asculta cu un interes și o amabilitate prefăcute. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
n-ai mai băgat nimic în gură... De aseară, îi spuse Rafael, iar Mărgărit, grijuliu, păi, cât e de-aseară, și acum e două și ceva, și ce-oi fi mâncat aseară?... Niște eugenii, iar Mărgărit se miră din nou, eugenii zici, păi, în felul ăsta, te distrugi sigur. E sinucidere curată. Adevărul e că îi împuia capul cu tot felul de nerozii. Uneori o asculta cu un interes și o amabilitate prefăcute. Era un om ocupat în definitiv. Avea destule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
fetelor atunci când pedagogul ieșea pe culoar să fumeze. Ungea biscuiții tacticos, fără grabă, parcă-l gâdila ceva pe dinăuntru, lua cu un băț din resturile digestiei câinelui și întindea cu grijă, puțin câte puțin, până arăta totul aidoma cremei de la eugenii. Țipase o femeie care trecea pe poteca dintre bălți, ce-i tâmpenia aia pe care-o fac?, se dăduse la ei chiar, o gospodină pursânge, mare, grasă, cu sacoșe în mâini. Nu izbutise să-i prindă, își obosise degeaba varicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]