KorAP: Find »[drukola/base=ev & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...316 >

7,893 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

apartenență etnică diversă, care aspirau la constituirea unor autonomii teritorial-politice. Dar lumea aceasta dunăreană-dobrogeană este confruntată, în secolele X-XI, cu prezența masivă a pecenegilor. După ce-am zugrăvit contextul social-politic, vom urmări în continuare unele aspecte ale vieții bisericești în evul mediu timpuriu. Dobrogea și Banatul, vechi provincii romane dunărene, ne oferă date concrete despre organizarea bisericească și civilizația din regiune. Aceste două provincii au cunoscut cea mai intensă viață istorică feudală timpurie, iar influența lor a iradiat și în părțile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dintre români. Scrisoarea amintită atestă existența unor episcopi ortodocși în teritoriile extra-carpatice (acei "pseudo-episcopi"), ca și rezistența românilor ("schismatici") în fața prozelitismului catolic. În același timp, este vorba despre prima atestare documentară certă a existenței unor episcopi ortodocși români la începutul evului mediu. Acești episcopi își aveau reședința undeva la sud și est de Carpați, și se aflau în preajma acelor conducători de formațiuni politice, cnezate și voievodate. Diploma Ioaniților datată 2 iunie 1247, pe lângă menționarea primelor formațiuni politice sigure, face referire și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Istoria Românilor, vol. III, p. 171-174. 8. Șt. Olteanu, N. Maghiar, Din istoria mineritului în România, București, 1970; Șt. Olteanu și colab., Din istoria metalurgiei în România, București, 1983; Șt. Olteanu, C. Șerban, Meșteșugurile din Moldova și Țara Românească în evul mediu, București, 1970; idem, Din istoria prelucrării pieilor în România, București, 1984; D. Gh. Teodor, Meșteșugurile la nordul Dunării de Jos în secolele IV-XI d. H., Iași, 1996; Istoria Românilor, vol. III, p. 175-205. 9. Șt. Olteanu, Comerțul pe teritoriul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
evoluția orașelor este un fenomen specific istoriei medievale. Orașul medieval este o realitate (o instituție) economică și juridică, care nu trebuie confundată cu aceea a municipiilor din antichitatea greco-romană și nici cu orașele moderne, înglobate în cuprinsul unui stat. Orașul evului mediu reprezintă o comunitate organizată, o asociere de apărare și de cooperare a muncii și a schimbului, o comunitate de oameni liberi, beneficiind de privilegii și așezat sub protecția unei curți, cu preocupări economico-comerciale. În legătură cu geneza orașului medieval, în spațiul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trebuie să avem în vedere un complex de factori social-economici, istorici, etnografici, lingvistici, juridici, care au dus la formarea grupului de populație, numită "națiunea se cuilor". Secuii, în ciuda limbii vorbite, foarte apropiată de maghiară, au fost considerați de-a lungul evului mediu ca o populație aparte. În cursul așezării lor în Transilvania, ei erau considerați deja o populație de limbă maghiară, ceea ce arată că secuii au conviețuit un timp îndelungat cu ungurii, înainte de stabilirea lor în sud-estul Transilvaniei. Adaptarea alfabetului secuiesc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
p. 364-366; D.R.H., D, I, p. 20-21. 33. Istoria Românilor, vol. III, p. 367-368. 34. Ibidem, p. 368-369; D.R.H. B, I, p. 3-11și D.R.H. D, I, p. 21-24. 35. Istoria Românilor, vol. III, p. 370-374; A. Lukacs, Țara Făgărașului în evul mediu (sec. XIII-XVI), București, 1999; I. Lupaș, Individualitatea istorică a Transilvaniei, în vol. Studii, conferințe și comunicări istorice, București, 1928, p. 49-72; Idem, Voievodatul Transilvaniei în secolele XII-XIII, în AARMSI, XVIII, 1936, p. 83-114; I. Moga, Voievodatul Transilvaniei. Fapte și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1958. 38. Istoria Românilor, vol. III, p. 395-396; Al. Madgearu, Românii în opera Notarului anonim, Cluj, 2001; I. A. Pop, Români și unguri în secolele IX-XIV, Cluj, 1996; R. Popa, Țara Maramureșului în secolul XIV, București, 1970; Idem, La începutul evului mediu românesc. Țara Hațegului, București, 1988. 39. Ș. Papacostea, Românii în secolul XIII. Între cruciată și imperiul mongol, București, Editura enciclopedică, 1993, p. 144-149; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 232-234. 40. Istoria Românilor, vol. III, p. 397-398; P. P. Panaitescu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aristocrației) românești, cum a fost cazul cumanilor. În sensul acesta, nu este întâmplător faptul că vechea onomastică boierească cuprindea elemente turcice, îndeosebi în Țara Românească (vezi N. Iorga, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p. 97-103). În același timp, o parte a cumanilor rămași sau refugiați aici, după 1241, vor fi curând aserviți-o dovadă este numele de Coman dat uneori robilor țigani. Contactele îndelungate și strânse cu neamurile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Traiană, vol. I, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1985, p. 411-413; N. Iorga, Istoria Românilor, vol. III, București, 1993, p. 22-27. 24. N. Iorga, op. cit., p. 45-50; Idem, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p. 97-103. 25. C. C. Giurescu, op. cit., p. 243-249; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 250-254; A. V. Boldur, Istoria Basarabiei, vol. I, Chișinău, 1937, p. 89-90. 26. Istoria Românilor (tratat), vol. III, p. 446-449; Ș. Papacostea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
latini până la marginile răsăritene ale Europei n-au rămas fără urmări: stepa nord-pontică în imensitatea ei, ca și lumea sedentară urmau a fi integrate în formele universalismului roman, dar, provocată, stepa a reacționat devastator, în 1240-1241. 5 "Secolul mongol" (1241-1359) Evul mediu românesc propriu-zis este precedat de o perioadă mai lungă, pe care noi am numit-o "secolul mongol". Această perioadă cuprinde intervalul de timp dintre pătrunderea mongolilor în regiunile noastre, în 1241, și întemeierea Moldovei, în 1359. Este o secvență

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și judiciare, dar și îndatoriri fiscale și militare. Și la sud și est de Carpați, procesul de feudalizare a continuat și acesta viza aservirea țărănimii libere din obști care, în secolele XIII-XIV, rămâne o importantă categorie socială, o particularitate a evului mediu românesc.23 Structuri politice românești în secolul al XIII-lea Am văzut mai sus (capitolul IX) cum a evoluat organizarea politică între sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XIII-lea. Care erau structurile politice românești în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
depășea pasul Bran-Câmpulung, de unde se întindea țara voievodului Seneslau, în timp ce la sud atingea regiunea confluenței Siretului cu Dunărea. Partea centrală a Episcopiei se afla în zona de curbură a Carpaților (Milcovia-Vrancea -Buzău), regiunea de intensă boierime și cnezime românească în evul mediu.27 Episcopia cumanilor s-a afirmat într-un cadru politic mai larg, instituit și dominat de regalitatea ungară, acest cadru nu era altul decât Regatul Cumaniei, realitate politică ce își face apariția în titulatura regilor Ungariei, la câțiva ani

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
concluzie, erau două zone de influență politică, consecința zonelor de influență economică: cea ungurească în Țara Românească și cea poloneză în Moldova. Această realitate politică, suprapusă peste cea economică și geografică, explică rațiunea existenței a două state românești separate în evul mediu.2 Întemeierea statelor medievale românești A doua jumătate a secolului al XIII-lea are drept caracteristică unificarea formațiunilor politice din spațiul extracarpatic. Izvoarele scrise din prima jumătate a secolului, așa cum am văzut mai sus, îndeosebi Diploma ioaniților, informațiile oferite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ceea ce frapează este constituirea tardivă a statelor românești. Românii intră târziu în istorie, nu în sensul că n-ar fi existat înainte, ci în sensul că abia acum devine "vizibilă" prezența lor în Europa și li se aude vocea distinctă. Evul mediu începe efectiv în țările române, în secolul al XIV-lea, atunci când în Occident era pe sfârșite și se apropia Renașterea." Într-o altă carte a aceluiași istoric, De ce este România altfel?, referindu-se la întârzierea istorică românească, în general

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în secolul al XIV-lea, teritoriul viitoarelor țări române nu produce nici un fel de text, nici un document, toate informațiile care îl privesc, puține, provenind din afară". El continuă astfel: Rămâne întrebarea ce au făcut totuși (românii) până spre anul 1300. Evul mediu începe în spațiul românesc, atunci când în Occident se apropie de sfârșit". Și L. Boia face inevitabilele comparații cu statele vecine, la 1300, țaratul bulgăresc avea "o istorie de câteva secole și se afirmase, în unele perioade, ca o mare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o conduceau, în urma ajutorului însemnat, real, dat de regele Ungariei pentru eliberarea țării de tătari. (Atunci când Basarab, vasal al regelui, a ocupat Banatul de Severin, aparținând Ungariei, suzeranitatea s-a întrerupt, ceea ce nu excludea reluarea ei, prin împăcare, aspect specific evului mediu). Dar la numai câțiva ani după lupta victorioasă împotriva tătarilor, Basarab se împacă cu ei și luptă alături de aceștia și de bulgari împotriva sârbilor la Velbujd (1330). Această schimbare în orientarea lui Basarab era determinată de faptul că el

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mare deosebire. Primii (Arpadienii) își extinseseră dreptul lor asupra "Cumaniei" în calitate de conducători permanenți ai cruciatei, cărora li se închinaseră, trecând la creștinism, barbarii de pe teritoriile noastre (cumanii), pe când la Angevini este prezent sentimentul francez al legăturii feudale între state. În evul mediu, legăturile interpersonale suzerani-vasali se extind și la raporturile dintre state, concret la relațiile dintre regat și regiunile supuse dominației sale. Astfel, pentru Arpadieni, Seneslau fusese un "voievod al românilor", priviți în masă, ca o gloată; pentru Angevini, teritoriile sudice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
drepturi. Lui (domnului) îi ajunge ceea ce are și ceea ce poate, subliniază istoricul. Este o concepție țărănească de moșnean-în fond, voievozii (domnii) noștri sunt doar fruntași ai obștilor țărănești și uniunilor acestora, fiind la origini tot țărani.18 Pe atunci, în evul mediu, cuvântul "independență" (neatârnare) nu exista, noțiunea însăși este o creație a filosofiei franceze a secolului al XVIII-lea. "Independența" nu-și avea locul în practica social-politică medievală. Dar, în epoca aceasta, a fi seniorul sau vasalul cuiva era o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ales de adunarea cnezilor. Moldova s-a constituit, ca și Muntenia, prin unirea formațiunilor politice existente la răsărit de Carpați. Aceste formațiuni au avut drept liant elementele românești din Maramureș. Între nord-vestul Moldovei și Maramureș au existat legături încă din evul mediu timpuriu, astfel, pe măsura adâncirii feudalizării, se conturau instituții similare pe cele două laturi ale Carpaților, precum instituția "vitejilor". Izvoarele menționează contribuția "vitejilor", a păturii conducătoare din Maramureș la identitatea statului românesc de la est de Carpați. Apariția unui stat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
statelor feudale românești, București, 1980, p. 117-139; V. Spinei, op. cit., p. 297; Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Gengis-han, București, Editura științifică și enciclopedică, 1980, p. 136-165. 31. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 318-319; Gh. Postică, Românii din codrii Moldovei în evul mediu timpuriu, Chișinău, 1994; Idem, Civilizația veche românească din Moldova, Chișinău, 1995; V. Spinei, op. cit., p. 300-304. 32. V. Spinei, op. cit., p. 304-305. 33. Ibidem, p. 306-308. 34. Ibidem, p. 308-309; C, Racoviță, Începutul suzeranității polone asupra Moldovei (1387-1432), în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
istoria religioasă a gepizilor, în AIINC, III, 1924-1925, p. 357-376. Donat I., Despre toponimia slavă din Oltenia, Craiova, 1947. Idem, Păstoritul românesc și problemele sale, în Studii, 1966, nr. 2, p. 281-305. Dragomir S., Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu, București, 1959. Drăganu N., Românii în secolele IX-XIV pe baza toponimiei și onomasticii, București, 1933. Idem, Toponimie și istorie, Cluj, 1928. Drăghiceanu V., Despre mănăstirea Câmpulung. Un document inedit, în BOR, 1964, nr. 3-4, p. 284-335. Focillon H., Anul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
179-272. Idem, Acte privitoare la "Câmpul lui Dragoș", în RI, 1916, p. 141-151. Idem, Cele dintâi cristalizări de stat ale românilor, în RI, 5, 1919, p. 103-112. Idem, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, t. VIII, p. 97-103. Idem, Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, vol. I, București, 1928 (ed. fotocopiată Gramar, 1995). Idem, Istoria Românilor, vol. II, București, 1936. Idem, Istoria Românilor, vol. III, București, 1993 (ed.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1980. Lapedatu A., Cum s-a alcătuit tradiția națională despre originea Țării Românești, București, 1924. Lăzărescu Em., Despre voievodul român din 1307-1308 amintit în cronica lui Ottokar de Styria, în AARMSI, 27, 1944-1945, p. 309-323. Lukacs A., Țara Făgărașului în evul mediu (sec. XIII-XVI), București, 1999. Lupaș I., Individualitatea istorică a Transilvaniei, în Studii, conferințe și comunicări istorice, București, 1928, p. 49-72. Idem, Voievodatul Transilvaniei în secolele XII-XIII, în Mem. Sect. Ist. Acad. Rom., XVIII, 1936, p. 83-114. Idem, Un voievod

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
339-364. Munteanu Alex. A., Arhiepiscopia Justiniana Prima și jurisdicția ei, în S.T., 1968, nr. 7-8, p. 441-470. Murnu G., Istoria românilor din Pind. Vlahia Mare. Studii istorice după izvoare bizantine, București, 1913. Idem, Un document despre românii din Epir în evul mediu, în vol. Lui I. Brătianu amintire, București, 1916, p. 51-56. Idem, Studii istorice privitoare la trecutul românilor de peste Dunăre, București, 1984. Nagler Th., Studii de istorie a naționalităților. Naționalitatea germană, București, 1976, p. 27-114. Idem, Așezarea sașilor în Transilvania

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
p. 117-139. Idem, Începuturile politicii comerciale a Țării Românești și Moldovei (sec. XIV-XVI). Drum și stat, în SMIM, X, 1983, p. 9 și urm. Idem, O întregire documentară la istoria întemeierii Moldovei, în AIIAI, 1984, p. 112-114. Idem, Studii asupra evului mediu românesc, București, 1984. Idem, Întemeierea Mitropoliei Moldovei. Implicații central și est-europene, în vol. Românii în istoria universală, III, 1, Iași, 1988, p. 567-578. Idem, Românii în secolul XIII. Între cruciată și imperiul mongol, București, Editura Enciclopedică, 1993. Idem, De la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]