2,256 matches
-
în prim plan drept erou "un lucid care se autoanalizează fără menajamente" (p. 101) și are sentimentul că prin asemenea trăsături A. Holban s-ar apropia de G. Bacovia, prozatorul fiind un "analist al stărilor sufletești abisale". La nivel stilistic, exegetul apreciază utilizarea tehnicii jurnalului intim și conchide că "textul se împletește cu metatextul, anticipând proza de factură postmodernă" (p. 102). Trama romanelor din această serie este punctată concis și la obiect: dacă în O moarte care nu dovedește nimic, protagonistul
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
autorul studiului trasează paralele între A. Holban și diverși alți scriitori ai vremii (H. P. Bengescu, L.Rebreanu, Camil Petrescu). Ca eroină, Ioana îi apare la fel de "enigmatică" precum Otilia din romanul lui Călinescu, iar într-un cadru literar mai larg, exegetul socotește că, prin "disoluția epicului" (absența unui fir narativ călăuzitor), scriitorul ar putea fi plasat și printre precursorii "noului roman". Chiar dacă nu toate observațiile de acest gen sunt convingătoare, unele suportând amendamente sau retușuri, cert este că exegetul reușește să
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
mai larg, exegetul socotește că, prin "disoluția epicului" (absența unui fir narativ călăuzitor), scriitorul ar putea fi plasat și printre precursorii "noului roman". Chiar dacă nu toate observațiile de acest gen sunt convingătoare, unele suportând amendamente sau retușuri, cert este că exegetul reușește să facă o bună descriere a operei scriitorului și nu se înșeală în problemele de fond. Cu privire la ultimul roman al tripticului (Jocurile Daniei), criticul insistă asupra detaliilor privitoare la fondul autobiografic care l-a generat (relația scriitorului matur cu
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
ultimul roman al tripticului (Jocurile Daniei), criticul insistă asupra detaliilor privitoare la fondul autobiografic care l-a generat (relația scriitorului matur cu o tânără de 19 ani), împrejurare care justifică publicarea sa postumă la o dată destul de târzie. Dincolo de aceste detalii, exegetul emite aprecierea că personajul feminin din romanul care încheie seria (dacă scriitorul nu avea cumva de gând să îi dea o continuare) are meritul de a fi complet "diferit (față) de tot ce putea fi întâlnit până la acea dată în
Modernismul lui Anton Holban by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8028_a_9353]
-
că unele din asocierile de care face uz Ion Pecie pot părea excesive. Creangă, cel din aparent simpla Poveste (Prostia omenească), e raportat nu numai la Oedip, ci și la Hegel, drobul de sare care stă să cadă îi evocă exegetului nu mai puțin decît, în înalți termeni speculativi, „legătura dintre spirit și natură": „Căderea sfinxului-bolovan de pe stîncă marca eliberarea spiritului. Prezența drobului de sare pe sobă, țipătul femeii la gîndul că el s-ar putea prăvăli peste copil marchează, de
Un soi de revizuiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13817_a_15142]
-
și tentele. Dintre exegezele de limbă română, aceasta e cea mai clară lucrare dedicată profetului lui Zarathustra. Și deopotrivă cea mai subtilă sub unghiul cercetării bibliografiei critice. Nicolae Stan a parcurs grosul literaturii de specialitate din Occident, trecînd prin toți exegeții de marcă ai lui Nietzsche: de la Eugen Fink la Ernst Bertram, de la Gilles Deleuze la Martin Heidegger, sau de la Gianni Vattimo la Rüdiger Safranski. Rezultatul este o incursiune serioasă și documentată, pe care o citești cu atenție nescăzută. Fidel principiului
Spiritul ditirambic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5537_a_6862]
-
zări lirice, cea germană, bunăoară, interpretată în opoziție cu cea franceză, ca una revărsătoare de adânci sentimente, bogată, fremătătoare, supusă în consecință unui veșnic dinamism ce nu-i îngăduie răgaz să se întruchipeze într-o împlinire armonioasă - termen revenitor la exeget - a formei, foind, în schimb, de singulare personalități interiorizate, de pronunțat sentiment temporal, lirică, în fine, dezvăluind “un conflict aproape tragic între conținut și forma care se derobează”, în care totuși sau poate tocmai de aceea, un Stefan George se
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
C. Rogozanu Literatura este forma edulcorată a confesiunii în opinia lui Pierre Drieu La Rochelle; în cazul textelor sale, afirmația este destul de aproape de adevăr - o spun majoritatea exegeților. Din fericire, nu tot ce declară autorul trebuie să fie neapărat adevărat. Romanul recent tradus la Univers sprijină această ultimă afirmație; o lectură curățată de excesul de informație biografică, exces frecvent dacă e vorba despre Drieu La Rochelle, nu poate
Forma edulcorată a confesiunii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16520_a_17845]
-
pentru mult timp atenția comentatorilor. Publicarea în 1992 a unei părți incendiare (tocmai pentru că tratează perioada în cauză - anii '40) din Jurnal a resuscitat conflictul pe care lumea începuse să-l depășească. Blestemul lui Drieu La Rochelle a devenit blestemul exegeților săi care, nici pînă acum, nu pot scăpa de complexul biografic. Culmea este că, în opinia mea, tocmai acest complex a ridicat artificial valoarea literaturii francezului, destul de șubredă, în ciuda "stilului", și a scăzut din valoarea textelor cu componentă documentară reală
Forma edulcorată a confesiunii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16520_a_17845]
-
mai puțin împlinit, ca să zicem așa, un Cioran prevăzut cu bemolii unei reticențe temperamentale, ai unei nesiguranțe structurale. Pe cînd energia negatoare a prototipului izbucnea la cotele unei îmbelșugări demoniace, ale unui spectacol ce friza peisajul unei erupții naturale, la exegetul său constatăm o îndoială a îndoielii care subțiază postura contestatară, o pune mereu în dependență de o autocenzură organică, de o slăbiciune de fond. Voindu-se un profesor care corectează cu creionul roșu textul lui Cioran, dl Ciocârlie ajunge în
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
tinerețe din satul spre care acum se întorcea "liniștit, nepăsător și senin la față", fără a privi în urmă. Destinul pedepsitor se împlinise. Celelalte scrieri (de după 1893) tratînd același motiv, au rămas, cum spuneam, biete producții moarte. Ele interesează azi exegetul numai pentru contemplarea frecvenței motivului junimist (sau numai eminescian) al păturii superpuse în opera lui Slavici. Eșecul trebuie căutat în strădania de a înfățișa - din interior! - oameni și medii nefamiliare scriitorului. Satira e tezistă afară din cale, iar caricatura lumii
Integrala Slavici (II) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15857_a_17182]
-
a știut să-l deposedeze de putere și influență pe noul mitropolit al Ardealului arată o înaltă școală a bizantinismului politic. Dacă șmenurile de culise ale patriarhului sunt demne de orice antologie, n-am nici un temei să-l creditez ca exeget literar. Dincolo de imprudența de a se transforma în critic de texte dramatice, Teoctist comite un lucru mult mai grav: încearcă să arunce anatema cenzurii asupra libertății de expresie. Alina Mungiu a scris cu iluzia că trăiește într-o țară liberă
Censura transcendentală by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11045_a_12370]
-
dovedeau un apetit didactic tenace. Cea mai spectaculoasă probă de spirit critic a oferit-o Pillat atunci cînd a comentat literatura altora: volumul de Portrete lirice (1936), ca și alte studii separate, ne pun în fața unuia dintre cei mai subtili exegeți interbelici. Poetul își alege cu gust sigur pe scriitorii de care s-a simțit cu adevărat apropiat (Cervantes, Racine, La Fontaine, Goethe, Baudelaire, Fr.Jammes, Valéry, Rilke), examinîndu-i dintr-un punct de vedere cu totul personal, de frapantă originalitate. Cel
Stilul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2692_a_4017]
-
alți autori care au scris din perspective variate și mai ales noi despre Eminescu în ultimii 20 de ani, dar accentul cade mai ales pe demersurile celor trei.) Dezbaterea e de mai multe ori profitabilă. întâi, pentru că se constată că exegeții îl abordează pe Eminescu (om și operă) cu totul dezinhibați, eliberați adică de toate prejudecățile cristalizate, în timp, după moartea poetului. în al doilea rând, pentru că e revelatoare de idei, chiar dacă nu întotdeauna noi. în al treilea, dar sigur nu
O dezbatere profitabilă by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/7699_a_9024]
-
exhibiții intelectuale imaginabile. Răsfoiesc periodic teancul de numere din „James Joyce Quarterly”, deja o publicație venerabilă, editată trimestrial, începând cu 1963, la Universitatea din Tulsa, Ocklahoma, și ezit între uimirea față de inventivitatea abordărilor și subiectivitatea aberantă a discursurilor. Pentru majoritatea exegeților, cartea lui Joyce e doar pretextul etalării obsesiilor unor savanți săriți demult de pe calea ferată a rațiunii. Recunosc: ai nevoie de o răbdare bine antrenată să parcurgi culoarele - nu odată înfundate - ale unui labirint ce pare să prolifereze la nesfârșit
Lecturi-fantomă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3289_a_4614]
-
care le-a cunoscut năvalnicul și istericul secol XX. Corneliu Baba este aici, în film și în veacul său, - iar acest lucru trebuie reținut în mod special - un artist, un martor și o instanță, un apologet al umanismului și un exeget melancolic al omului, un vizionar și o conștiință lucidă, o victimă circumstanțială și un învingător în absolut. El reușește să contrapună ritmurilor istoriei, cu o forță greu de evaluat la o privire superficială, propriile sale răspunsuri, speranțe și utopii. Este
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
sub chipul "trăirii" sale imanente va supraviețui. E în chestiune o rădăcină a comentariului literaturii, prin tăierea căreia acesta se veștejește. Ca și Thibaudet, autorul Aspectelor literare contemporane n-a fost un doctrinar, ci un practician. Așa cum se rostea un exeget cu privire la criticul de la Urf, "reflecțiile sale sînt cele ale unui om care, conform preceptului sensualist, nu posedă nimic în intelectul său care să nu fi fost perceput, în prealabil, de simțurile estetice, dar - de ce nu - și de cele ale unui
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
cu un conspect de bun simț și deopotrivă penetrant asupra fenomenului liric modern, care, pe de o parte, înregistrează o înaltă cotă de înțelegere datată, iar pe de alta - de ce să nu recunoaștem? - se deschide actualității cu semnificații cvasiintegral nealterate. Exegetul pornește de la constatarea disjuncției expresiei lirice de "limbajul clar" al prozei, prin obscurizare, a "divorțului", în curs de adîncire, între scrisul poeților și limba orală. E vorba de un efect al romantismului ce se regăsește plenar abia în modernism. După ce
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
convențiile artei sociale clasice", adică ceea ce estetica germană desemnează prin termenul de Einfühlung. Abdică oare autorul Varietăților critice, prin asemenea propoziții, de la criteriul rațiunii? Cîtuși de puțin, întrucît rațiunea se cade a intra nu doar în operația de tîlcuire a exegetului, ci și în cea de elaborare a poetului. Voința, disciplina, ca resorturi ale lucidității suverane, au constituit principiile poeticii lui Baudelaire, care i-au fost revelate prin intermediul lui Edgar Poe: "Ea impune intelectualizara creației, chiar dacă poema își trage seva din
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
arhitecturi ascunse în idee". Mărturisindu-și cu o ardoare adolescentină (provincia ne păstrează tineri, nu-i așa?) dorința de a-și dobândi o "conștiință radicală", Mircea A. Diaconu își pune demonia la treabă. "Provincial" mai mult sau mai puțin aparent, exegetul ce se vrea infernal scrutează mai întâi ambianța proximă: "Dacă e vorba de Suceva, atunci nici nu știu ce să fac mai întâi: să prețuiesc singurătatea culturală - pe care aici o am din plin -, sau să disprețuiesc amalgamul, pestrițul, sordidul, vanitățile, impostura
Fiziologie de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10273_a_11598]
-
nu sunt nici concesiv, de la o vreme... mă abandonează". Fie zis în treacăt, ne abandonează și unii autori care ne-au asaltat inițial și despre care am scris, dar care, între timp, s-au... ajuns? într-o perspectivă mai largă, exegetul sucevean formulează o sumă de observații asupra fenomenului literar actual în genere. Și avem impresia că fără a renunța la determinarea d-sale "provincială", deoarece e foarte posibil să-i datoreze acesteia un spirit neconvențional, o deprindere de-a scormoni
Fiziologie de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10273_a_11598]
-
fiind și ecoul unei practici personale susținute. Febrilitatea "provincială", deschiderea ingenuă pe care o vădește criticul în profesiile-i de credință și în însemnările confesive se manifestă de asemenea în analizele consacrate unor cărți și autori, probând "pe viu" că exegetul trăiește, vorba lui Hermann Hesse, "în timpul foiletonului". Calea pe care-o urmează e cea a depistării și încercuirii atente a unor nuclee ale creațiilor ajunse în vizorul d-sale, operație încununată de emisia câte unei observații care surprinde cu acuitate
Fiziologie de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10273_a_11598]
-
Gheorghe Grigurcu A fost Blaga un Don Juan? In pofida unei conotații frivole a termenului, am putea socoti că da. Rămîne să stabilim profilul donjuanesc al personalității sale, drept care vom recurge la disocierea pe care exegetul spaniol Ramiro de Maeztu a operat-o în cadrul categoriei. Potrivit acestuia, „adevăratul Don Juan" e cinic, infatuat, epicureu, dominat de nesațiul satisfacției fizice imediate. Dar există și un Don Juan atipic, specific Nordului romantic, individ introvertit, care se află mereu
Muzele lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6277_a_7602]
-
dar în acest fel se pierde ocazia de a epuiza o bază documentară și de a nu incita ulterior la cercetări care irosesc energii și speranțe de senzațional. Căci producția poetică a elevului Coșbuc e, într-adevăr, minoră și nici un exeget nu a contat vreodată pe ea ca sursă revelatoare de interpretare. După Gavril Scridon, au răscolit documentele din nou Constantin Catalano și Mircea Popa (și nu numai ei), dar tot fără a încheia subiectul. Regretabil este că antologia lui C.
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
are nimic din elitarismul modernismului, una blând-tolerantă, în care poate încăpea întreaga istorie a culturii. (...) încep să se prefigureze zorii unui nou umanism și, în sens strict cultural, poate ai unui nou clasicism, cum au lăsat să se înțeleagă unii exegeți, întrucât totul se închide în retorică." (p. 54); "desubstanțializarea lumii fiind una din trăsăturile viziunii postmoderne, efortul acestei literaturi se îndreaptă spre omogenizarea prin cumul, prin aglomerare, prin suprapunere. Retorica, practica textuală egalizează totul și, nu întâmplător, imaginea de panoptic
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9679_a_11004]