3,103 matches
-
La prima încordare, am simțit cum mi se rupe ceva. Mi s-a părut chiar că am auzit un pîrîit - dacă nu l-am auzit, cel puțin l-am simțit. Nu m-a durut deloc, dar, deși eram în brațele extazului, treaba m-a cam îngrijorat. După ce am terminat, mi-am tras repede chiloții pe mine, am ieșit de sub pătură și m-am dus țintă la toaletă. Acolo mi-am văzut puța însîngerată și m-a cam luat cu rău de la
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mers să le văd copilul, un deliciu alb și roz, cu mânuțe ce nu par omenești, ci angelice, cu gungurit variat și bine plasat, cu o gamă întreagă de gungurit dulce, în fața căreia Camil no.I jubila frenetic și în extaz. Ei doi, el și Ghighi, foarte enpantouffles și casa la fel; drăguți și așteptându-mă cu scrisorile de la tine, pe care nu le-am adus. Camil II are 7 kg. ½, se târâie pe burtiță, ține capul sus, zice: me...me
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
revenind la timpul concret, nu-și pot explica cele petrecute cu câteva minute înainte. Extatice, halucinații (cf. gr. ekstatikos „transportat, tulburat“) sunt halucinații vizuale care au un răsunet afectiv pozitiv asupra individului, provocându-i prin conținutul lor o stare de extaz, în marea majoritate a cazurilor cu conținut mitic. Aceste halucinații se constituie în subiect pentru nuvela Nopți la Serampore, unde personajele au trăiri halucinante. Inconștintul colectiv este o parte a psihicului care poate fi deosebită negative de inconștientul personal prin
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
este obrazul „sfârtecat de leoaica numită iubire”, cum o spune poetul, sau când suntem cu adevărat singuri - singuri În natură, re-descoperind-o, cu farmecul și echilibrul ei de suprafață și forțele ei distrugătoare și clătinătoare, creatoare din adâncuri! -, atunci, În acel extaz trecător al vieții - atunci, În acele clipe „Îl vedem”. El este! Apoi se retrage orgolios, nu atât ca să se apere pe sine, ci pe noi. Pe care se pare că ne disprețuiește, dar... din nou, acest cuvânt, acest verb Își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sentiment, o stare de uriașă bucurie a ființei, o plenitudine a armoniei existențiale În care, se pare, toate contradicțiile și limitele, suferințele și neînțelegerile lipite de ființa umană se dizolvau În beatitudinea aproape insuportabilă a acestei stări. O formă a extazului, cred eu, comparabilă - dacă nu risc prea mult! -, comparabilă cu acea „ieșire din sine” care este extazul și pe care l-au trăit unii sfinți și sfinte În istoria Bisericii creștine. E adevărat că au „acces” la o stare similară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
toate contradicțiile și limitele, suferințele și neînțelegerile lipite de ființa umană se dizolvau În beatitudinea aproape insuportabilă a acestei stări. O formă a extazului, cred eu, comparabilă - dacă nu risc prea mult! -, comparabilă cu acea „ieșire din sine” care este extazul și pe care l-au trăit unii sfinți și sfinte În istoria Bisericii creștine. E adevărat că au „acces” la o stare similară și indivizii „talentați”, cei care, Într-un domeniu sau altul, major, de cercetare și creație, se „apropie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nu o au nici preț de cinci minute! - chiar dacă nu am dreptate să răstorn Întreg firmamentul În mine Însumi, propunându-mă și simțindu-mă - În unele, fericite, momente care se pot apropia, prin mecanica, dar și prin esența lor, de extaz sau de ceea ce unii, grăbiți, numesc nebunie! - centru și, poate, scop al Întregului teatru al materiei vii și „moarte”, oricum dreptul de a mă simți și de a fi astfel! Dreptul, deoarece nu fac decât să ascult de legile mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ființei” ale acestui „prea-plin” de a fi, de fapt - o reală armonie a corpului cu spiritul, dar un spirit „gol”, evacuat de gânduri, vibrând din substanța sa cea mai pură, poate, cum o spuneam mai sus, o formă pregătitoare a extazului. (Poate, cine știe, zeii care mă apără și mă sprijină nu mi-au dăruit „extazul integral” din milă față de mediocritatea puterii mele de a „Îndura”, de a mă „bucura”. De a fi!...Ă Sau dacă, mai tânăr, le-aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
spiritul, dar un spirit „gol”, evacuat de gânduri, vibrând din substanța sa cea mai pură, poate, cum o spuneam mai sus, o formă pregătitoare a extazului. (Poate, cine știe, zeii care mă apără și mă sprijină nu mi-au dăruit „extazul integral” din milă față de mediocritatea puterii mele de a „Îndura”, de a mă „bucura”. De a fi!...Ă Sau dacă, mai tânăr, le-aș fi trăit, aceste stări ale exuberanței, „În sine”, fără legătură cu nimic, nu le-aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cineva - așa, precum e uneori conturul unei femei intangibile, create pentru ființe superioare nouă! - care-ți dă o ciudată strângere de inimă, o căldură bruscă, „fermecătoare”, Îți Înconjoară inima și totul, aproape totul devine muzică. Un fel de vag, timid „extaz” al propriei persoane, deodată nouă, netocită de existență și, ca un copil, Îți vine să Întinzi mâna și s-„o” atingi cu vârful degetelor, ca să te convingi... nu, nu atât că „este”, ci că există! Miracolul existenței care sfârșește - sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
apăra valorile naturale: aerul curat, produsele ecologice, liniștea. În ceea ce mă privește, îi știu prea bine pe țărani, și-n laturile lor bune și-n cele rele, ca să cred în miturile despre ei imaginate de orășeni. Nu gust „bucolicele” cu extazuri artificiale, scrise de citadini care, vorba unui autor de la începuturile literaturii moderne, abia acum au aflat „pe unde se pișă găinile!” Infernul e în noi. Sînt zile cînd pot depune mărturie pentru asta. * Deși „frecat de viață”, nici azi nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
performanța sa devine vizibilă prin contrast cu distrugerea recuzitei istorice.” De remarcat faptul că și Emil Cioran în Schimbarea la față a României va milita pentru edificarea unei identități naționale tari prin violen- tarea istoriei, și chiar mai mult prin extazul catastrofei ca expresie a sublimului. Mijloacele violente indiferent de consecințe constituie pentru Emil Cioran modalitatea de legitimare istorică a unei identități precare. În mod cert, Nae nu este capabil să intervină efectiv în mersul istoriei, dar o poate face fictiv
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fapt divers, pierderea celor două bilete de loterie câștigătoare, tradus ulterior prin partea crudă a anecdotei : viceversa. Ce urmează după acest moment apogetic ? Ceea ce lipsește imprecației magistrale, anatemei cutremurătoare pe care micul funcționar o adresează umanității și secolului său, este extazul. Descoperirea biletelor produce unul : „Toți zeii ! toți au murit ! toți mor ! numai Norocul trăiește și va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca și el !... Sunt aci !... aci biletele !... aci era soarele strălucitor căutat atâta timp orbește pe-ntuneric !”. Nemăsura a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
numai Norocul trăiește și va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca și el !... Sunt aci !... aci biletele !... aci era soarele strălucitor căutat atâta timp orbește pe-ntuneric !”. Nemăsura a luat la Lefter expre- sia sensibilității religioase în forma sa maximală, extazul, transa mistică. Discursul său ar trebui să ne atragă atenția pentru că el a devenit liturgic, împins spre constatările înalt filozofice care nu mai reglează raporturi mundane, precum cel dintre un șef și subordonatul său, sau dintre cetățean și autorități, ci
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de cecitate care conduce însă la iluminare. Pentru că figurile unui politeism minor, autorități, comisar, căpitan de poliție, șef etc. s-au dizolvat, unicul zeu, Norocul, con- duce către uzufructul beatificat al capitalului ; comoara lui Lefter se scrie cu cifre. Urmarea extazului este o stare de serenitate, de calm aparent cu care Lefter își scrie demi- sia, modalitatea sa de extragere din profanul existenței mundane pentru a accede la condiția celestă a elecțiunii prin hazard. Să privim atent textul demisiei pe care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ultimele consecințe a raționamentului paradoxal indus- tria este sublimă, când lipsește cu desăvârșire. Ori tocmai faptul că lipsește o face sublimă în această logică a lui „simț enorm și văz monstruos”, logică transferară însă faptului retoric și unei stilistici a extazului. Există aici reflexul unui mit fondator care face din contemplarea nimicului proiectului unor transformări grandioase. Con- tem plarea vidului, a golului, a nimicului, proiectează atât auditoriul, cât și pe orator în extaz, pentru că acest vid lasă un orizont infinit de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
transferară însă faptului retoric și unei stilistici a extazului. Există aici reflexul unui mit fondator care face din contemplarea nimicului proiectului unor transformări grandioase. Con- tem plarea vidului, a golului, a nimicului, proiectează atât auditoriul, cât și pe orator în extaz, pentru că acest vid lasă un orizont infinit de posibilitate, lasă loc viziunii și inserției Noului și a Progresului. De fapt, nu contează ceea ce discursul comunică, ci capacitatea de a satura un gol prin extaz, de a trăi beatitudinea. Extazul constituie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
auditoriul, cât și pe orator în extaz, pentru că acest vid lasă un orizont infinit de posibilitate, lasă loc viziunii și inserției Noului și a Progresului. De fapt, nu contează ceea ce discursul comunică, ci capacitatea de a satura un gol prin extaz, de a trăi beatitudinea. Extazul constituie expre- sia supremă a fericirii ca fericire fără obiect. construcție prin nimic. Pentru Cațavencu ideea de Progres vine odată cu vertijul pe care acesta îl creează. „(...) că legea progresu- lui este așa, că cu cât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în extaz, pentru că acest vid lasă un orizont infinit de posibilitate, lasă loc viziunii și inserției Noului și a Progresului. De fapt, nu contează ceea ce discursul comunică, ci capacitatea de a satura un gol prin extaz, de a trăi beatitudinea. Extazul constituie expre- sia supremă a fericirii ca fericire fără obiect. construcție prin nimic. Pentru Cațavencu ideea de Progres vine odată cu vertijul pe care acesta îl creează. „(...) că legea progresu- lui este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care o face miraculoasă. De altfel, poeta mărturisește într-o Baladă-autoportret că descinde dintr-o țară de basm. Dacă tematica ancestralului se concentrează reprezentativ în Părinții (1983) și în Casa cu greieri (1984), volumul Grădina Salamandrei (1987) sintetizează paradigmatic poezia extazului vital și a elanului ascensional al spiritualizării și al absolutului. Cartea, constând dintr-un singur poem, are o construcție care ea însăși induce acest sens al depășirii particularului și mundanului. Lumină din iubire (1997) și Îngerii (2002) conțin versuri religioase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
de Paisie Velicikovski. În 1849, se publică „Sulul despre rugăciunea minții și Tâlcuirea la Doamne miluiește”. Tot în 1849, Ambrozie și mentorul său Macarie editează cărțile „A cuviosului nostru Nil Sorski, predania ucenicilor săi despre trăirea în schit” și „Treptele extazului în hrana sufletului”. În 1852, apare prima traducere a „Leastviței lui Ion Scărarul”, bazată în special pe versiunea aparținând lui Paisie. În același an, 1852, apare traducerea paisiană la cartea „A cuvioșilor Părinți Varsanufie cel Mare și Ioan Profetul, manual
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
tuturor evenimentelor relatate, este factor declanșator și legitimant al intrigii. Iată de ce, hermeneutica acestui text se constituie până la urmă în hermeneutica unui vis. Textul oferă de altfel, așa cum s-a putut vedea la momentul analizei, cadre specifice coșmarului, reveriei sau extazului în fața frumuseții. Visul este însă prezent peste tot, în fiecare capitol, nu ca un ideal de neatins, menit unei relații de contemplație cu sufletul omenesc, ci ca o realitate care provoacă la acțiune, la deplasare, la schimbarea stării de fapt
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
la Ernii (furia furiilor) și, în sfârșit: R: ruyne (ruina regatelor). În aceeași operă de referință sunt invocate celelalte păcate muierești capitale: ispita, necredința, minciuna. Mi-am amintit acut, citind execuția simbolică intitulată „Talentata doamnă Muscă sau despre minciuna în extaz” (păstrând proporțiile și sesizând doar analogia), povestea reală a Juanei de la Cruz, călugăriță mexicană, excelentă teologă, dramaturgă, poetă, mai strălucitoare decât tot ce avea Mexicul catolic al veacului ei (secolul al XVII-lea). Ea se afla în competiție intelectuală cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
cu glonțul, ea cu bazooka. Ea este mincinoasa mincinoșilor. Minciuna este trăsătură psihologică, nu doar morală. A jucat un teatru dezgustător și o făcea pe mironosița, fraierind inclusiv oamenii deștepți. A adus pe scena politică românească noutatea absolută: minciuna în extaz. Ea este ruina politicii, căzătura căzăturilor. A jucat tare sub mantia purității, făcând praf și puritatea și politica. Din cauza ei, lumea crede că România nu poate să fie condusă decât de către căzături și tinerii vor pleca din țară, scuipând în urma
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
mine, sau dacă am reușit eu însumi să fac bucuros pe cineva. Zilnic, o fericire cât de mică. Dar nimeni nu poate să asigure continuitatea acelei mari fericiri ce izvorăște dintr-o experiență excepțională legată de o situație specială, precum extazul sunetelor muzicii, o trăire marcantă în mijlocul naturii, extazul iubirii pasionale. Și Faust al lui Goethe dorea în zadar ca "clipa" să se oprească: Rămâi, ești atât de frumos!". Este nevoie de mult pentru a fi fericiți, dar de puțin pentru
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]