1,783 matches
-
ajute pe sîrbi. Grecia avea realmente obligații față de aceștia conform unui tratat semnat în 1913. După cum am văzut, trupele aliate au debarcat la Salonic în octombrie 1915, aparent pentru a-i sprijini pe sîrbi. Între timp, tensiunea dintre cele două facțiuni de la Atena crescuse, așa că Venizelos a demisionat din nou. În octombrie 1916 țara trecea printr-o gravă criză internă. Venizelos a format la Salonic un guvern separat, susținut de forțele aliate de aici; în decembrie, Britania a recunoscut acest guvern
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
supraveghere a Marii Britanii. În plus, mișcarea națională avea un nou și talentat lider. Mustafa Kemal fusese singurul comandant otoman care repurtase succese în timpul războiului; el a dovedit acum că avea și o mare abilitate politică. Kemal a reușit să reconcilieze facțiunile disidente și să găsească o bază de cooperare comună. În primăvara anului 1919, el a fost numit inspector militar guvernamental al Anatoliei răsăritene. Sosind la Samsun în mai 1919, noul inspector a încercat să unească forțele opoziției și detașamentele turcești
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
opoziția turcă, au fost transportate de nave de război britanice, franceze și americane. Într-un anumit sens, sosirea forțelor grecești i-a ajutat pe naționaliști: noua amenințare venită din partea unui stat străin creștin și inamic a dus la unirea tuturor facțiunilor și la întărirea sentimentului național. Asemeni grupurilor balcanice similare, naționaliștii turci și-au prezentat programele și și-au organizat primul guvern în cadrul unor adunări speciale, două dintre acestea avînd loc în 1919. Prima și-a deschis lucrările la Erzurum în
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
muncitorești au apărut încă din anii '80 ai secolului al XIX-lea. După revoluția bolșevică, partidele social-democrate trebuiau să adopte o poziție față de guvernul sovietic și față de programul său ideologic. Datorită acestui fapt, ele s-au împărțit ulterior în două facțiuni, cele extremiste luîndu-și numele de comuniste, iar restul păstrîndu-și denumirile inițiale. Astfel, în Bulgaria, "Cei cu vederi înguste" au devenit în 1919 partid comunist. În același an, aripa stîngă a socialiștilor sîrbi s-a unificat, formînd Partidul Muncitoresc din Iugoslavia
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
reprezentanții intereselor burgheziei sîrbești, din care făceau parte oameni de afaceri, negustori, birocrați, profesii liberale, militari și magistrați. În ciuda acestui fapt, el atrăgea încă voturile marii majorități a țăranilor sîrbi, din cauză că susținea ferm ideea națională a sîrbilor. În 1919, o facțiune a aripii stîngi s-a desprins de acest partid, formînd Partidul Democrat aflat sub conducerea lui Ljubomir Davidović și Svetozar Pribičević; aceștia jucaseră anterior un rol major în organizația politică a sîrbilor din monarhia habsburgică cunoscută și acum sub numele
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Uniunea Agrară a obținut 28 % din voturi, Partidul Comunist 18 %, iar socialiștii 13 %. Stamboliski a ajuns astfel în fruntea coaliției guvernamentale care a semnat tratatul de pace. Partidul Comunist Bulgar, care, așa cum știm deja, a fost constituit în 1919 din facțiunea Celor cu vederi înguste a socialiștilor, nu numai că a refuzat să participe la guvernare, dar a intrat curînd în conflict cu Uniunea Agrară. Liderii comuniști erau foarte activi în organizarea mișcărilor muncitorești și a grevelor, dintre care cea mai
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
interne rămîneau totuși activitățile ORMI. Organizația aceasta era divizată în federaliști, care voiau o Macedonie autonomă în cadrul unei federații balcanice, și centraliștii conduși de Ivan Mihailov, care doreau anexarea la Bulgaria. Sprijinul oficial era bineînțeles acordat lui Mihailov. Cele două facțiuni luptau una împotriva celeilalte și continuau să-i terorizeze pe oficialii guvernamentali. Macedonenii controlau districtul Petrici și constituiau un element important al populației Sofiei. Activitățile organizației tulburau în primul rînd relațiile cu Iugoslavia. Bulgaria era în acest moment izolată diplomatic
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
rezultat 758 000 de voturi pentru republică și 325 000 pentru regat.16 Primul an al republicii a fost marcat de o mare instabilitate. Ca și anterior, Grecia avea o mulțime de partide, în majoritate ceva mai mult decît simple facțiuni grupate în jurul unei persoane. În perioada ianuarie 1924 iunie 1925 s-au succedat la putere nu mai puțin de șase guverne. Nici unul dintre aceste partide nu era destul de puternic pentru a dobîndi o majoritate, astfel că trebuia formată o coaliție
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
problemele Albaniei. Noli a vizitat Uniunea Sovietică în 1927 și se pare că simpatiza cu unele obiective ale sovieticilor. În 1930 însă, el s-a retras din viața politică și s-a întors în Statele Unite ca să-și reia îndatoririle religioase. Facțiunile de stînga ale CONARE mențineau cu regularitate anumite legături cu alte partide comuniste și cu Kominternul. În 1930, Kominternul l-a trimis pe Ali Kelmendi să înființeze celule de partid în zonele albaneze ale Balcanilor, unele dintre ele fiind evident
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
s-a unit cu Germania, aceasta din urmă ajunsese să aibă graniță comună cu Iugoslavia. Acordul de la München demonstrase că nu se putea pune bază pe aliații occidentali pentru a împiedica Axa să profite de controversele naționale. Relațiile italienilor cu facțiunile croate disidente și încurajarea lor de către aceștia erau bine cunoscute. În această situație, o soluție pentru problema croată constituia o necesitate imediată. Poziția croaților rămăsese neschimbată și fermă. Liderii lor politici cereau instituirea unui stat federal, nu a unuia centralizat
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
ori.6 Nu este nevoie să trecem amănunțit în revistă aceste administrații, întrucît ele nu au introdus modificări notabile în stat. A fost menținut sistemul conform căruia era mai întîi numit un cabinet și abia apoi erau organizate alegeri, iar facțiunea aflată la putere putea deci apela după plac la sprijinul poliției. Să nu uităm că România avea o lege electorală prin care partidul care avea majoritatea voturilor deținea și majoritatea în cameră. Guvernul cel mai stabil a fost format de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
ale cărui rezultate au produs o răsturnare, 97,8 % din voturi fiind pentru restaurarea monarhiei. După revenirea sa la Atena în noiembrie 1935, Ghiorghios al II-lea a dovedit curînd că nu avea deloc intenția să devină o unealtă a facțiunii care îi redase tronul. El l-a înlocuit pe Kondylis cu Constantin Demertzis, profesor de drept la Universitatea din Atena, care a format un guvern independent. Oponenții republicani aflați în închisoare au fost amnistiați, mulți dintre ei recăpătîndu-și posturile pierdute
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
liberale, conservatoare, radicale, progresiste și așa mai departe, erau în multe privințe asemănătoare echivalentelor lor din țările apusene. După primul război mondial, partidele comuniste și țărăniste au căpătat o importanță mai mare; ele au fost urmate în anii '30 de facțiuni cu o orientare mai conservatoare, cu toate că doar Garda de Fier avea o ideologie cu adevărat fascistă. În general, pe tot parcursul acestei perioade, indiferent de teoria politică pusă în aplicare, administrațiile și politicienii reprezentau în primul rînd interesele grupului social
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
continuării războiului după recîștigarea Basarabiei și Bucovinei. Deși fuseseră oficial desființate, Partidele Liberal și Național reprezentau încă opiniile majorității cetățenilor români. La stînga spectrului politic se aflau un Partid Socialist și un foarte slab Partid Comunist asociat cu alte cîteva facțiuni organizație care va fi discutată în capitolul de față. În timpul războiului, Antonescu și conducerile partidelor tradiționale au fost în continuare în centrul scenei politice. În ciuda legăturilor sale cu Berlinul, se pare că generalul era îngrijorat în primul rînd de o
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
pentru ei într-o societate albaneză tradițională și conservatoare. Lor li se alăturaseră unii țărani săraci și alte grupuri nemulțumite de situația din Albania. Un curent foarte important care s-a manifestat în cadrul conducerii intelectuale era tendința de divizare în facțiuni rivale și de dezbinare în privința susținerii diferitelor puncte de vedere ideologice. S-a estimat că această organizație minusculă se divizase la începutul anului 1941 în opt grupuri separate, din care două erau troțkiste, adică opuse regimului sovietic. Dîndu-și seama de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
opt grupuri separate, din care două erau troțkiste, adică opuse regimului sovietic. Dîndu-și seama de confuzia existentă în tabăra comuniștilor, Tito a trimis în octombrie 1941 doi delegați personali, Dušan Mugoša și Mladen Popović. Aceștia i-au reconciliat pe liderii facțiunilor susținute de ei și a fost organizat un Partid Comunist unit. Enver Hodja a fost numit secretar al partidului și a fost ales un comitet central alcătuit din unsprezece persoane. În noiembrie, în urma acestei întîlniri, au fost oficial primiți în
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
organizații de gherilă în toate regiunile muntoase ale Greciei. În septembrie a fost fondat sub conducerea comuniștilor Frontul de Eliberare Națională, sau EAM. Membrii lui aparțineau unui spectru larg de opinii politice, nu numai de stînga, ci și din rîndul facțiunilor și al persoanelor care se opuseseră dictaturii lui Metaxas și regelui. Elementul republican era deosebit de puternic. Armata Populară de Eliberare Națională, sau ELAS, care și-a manifestat pentru prima oară prezența activă în vara lui 1942, avea legături strînse cu
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
cu adevărat oameni de încredere, care să-l sprijine pe rege și să slujească deci interesele Marii Britanii în Grecia. A fost totodată efectuată o reorganizare majoră a componenței guvernului de la Londra și s-a făcut o încercare serioasă privind reconcilierea facțiunilor rivale. După revoltă, Tsouderos a fost înlocuit cu Sofoklis Venizelos, dar acesta a demisionat curînd în favoarea lui Ghiorghios Papandreou, care avea să devină principala figură politică a vremii. În mai 1944, Papandreou, care se considera social-democrat și fusese de acord
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
bani în scopuri caritabile. În octombrie 1944, sub conducerea comuniștilor, a fost fondată o organizație de front, Frontul Național Democrat, sau FND. În afară de comuniști, FND era alcătuit din reprezentanți ai Frontului Plugarilor, din unele elemente ale organizațiilor sindicale, dintr-o facțiune a Partidului Liberal condusă de Tătărăscu și o aripă a social-democraților. Programul Frontului punea accent pe probleme populare ca împărțirea pămîntului, redobîndirea nordului Transilvaniei și creșterea ponderii controlului muncitoresc în industrie. Partidul a inițiat în perioada aceasta o campanie de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în politica bulgară interbelică și dobîndise o largă audiență în rîndul populației, beneficiind totodată și de aliați mai influenți. Frontul Patriei, deși dominat de comuniști, reprezenta o combinație de partide cu adevărat puternice, care îi includea pe social-democrați, pe agrarienii facțiunii Pladen și pe membrii grupului Zveno, toate bucurîndu-se mult înainte de perioada aceasta de un prestigiu politic considerabil. La fel de important era faptul că exista un veritabil și destul de răspîndit sentiment filorus în țară. Forțele de ocupație sovietice contribuiau la crearea unei
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Uniunea Sovietică, dar a intrat totuși curînd în conflict cu comuniștii, al căror obiectiv era distrugerea completă a influenței agrariene. Dat fiind că liderii comuniști nu au reușit să domine direct Uniunea Agrară, ei au încercat să o dividă în facțiuni și să preia o secțiune a membrilor ei disidenți. Uniunea a ținut un congres în mai 1945, la care comuniștii au venit cu propriul lor candidat, Alexandru Obbov, la funcția de secretar al partidului. Folosindu-se de puternicii lui suporteri
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
pe Petkov și să obțină controlul asupra organizației centrale a Uniunii, astfel încît el și adepții lui reprezentau Uniunea Agrară în cadrul Frontului Patriei. O tactică similară a fost aplicată și față de social-democrați, și în rîndul acestora comuniștii găsind indivizi sau facțiuni dispuse să colaboreze cu ei. Astfel, deși atît agrarienii cît și social-democrații făceau încă parte din Frontul Patriei, ei nu mai reprezentau opinia majoritară a partidelor lor. Bineînțeles, unele grupuri socialiste și agrariene au rămas totuși în afara coaliției. În martie
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Kanellopoulos și Sofoklis Venizelos. Ca și mai înainte, partidele erau grupate în jurul unor personalități puternice. Astfel de combinații erau ușor de format, dar instabilitatea lor fundamentală conferea un element de nesiguranță scenei politice. Deși centrul și dreapta erau divizate în facțiuni, stînga prezenta o imagine și mai haotică. Prin 1945, coaliția EAM (Frontul de Eliberare Națională) slăbise. Mulți din vechii ei membri fuseseră dezamăgiți de politica dusă în războiul civil din decembrie și de atrocitățile comise în unele zone, acțiuni care
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
rural. Deși ELAS (Armata Populară de Eliberare Națională) depusese armele specificate în acord, membrii ei păstraseră totuși multe arme. Au reapărut în același timp toate vechile resentimente și uri din timpul războiului. Atît comuniștii cît și regaliștii, ca și alte facțiuni, organizaseră detașamente înarmate. Și-a făcut reapariția și brigandismul grecesc tradițional. Existau deci mari posibilități de răzbunări și represalii în nume personal. Avantajul era totuși de partea elementelor aripii drepte din guvern. Operațiunea de reinstituire a armatei grecești regulate, ai
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
mai sus, Stalin i-a sfătuit pe reprezentanții iugoslavi să "înghită" aceată țară. Influența iugoslavă atinsese practic punctul culminant la Tirana în momentul în care se apropia ruptura cu Moscova. La ședințele de partid ținute în februarie și martie 1948, facțiunea pro-iugoslavă a reușit să excludă membri proeminenți, cum erau Kiri Belișova, văduva lui Spiru, și Mehmet Shehu, șeful Statului Major al Armatei. Situația s-a schimbat radical în iunie 1948, după expulzarea Iugoslaviei din Kominform. Realinierea, efectuată sub conducerea lui
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]