2,319 matches
-
Doctrina mai presus de oameni acreditează practica de supunere totală a existenței umane față de principiile doctrinare, sacre, perfecte. O imagine fabulos mistificată a prezentului va fi întemeiată pe aceste principii, modelul elaborat (vezi programul partidului, de exemplu) devenind o "realitate" ficțională mai puternică decît realitatea însăși. Mass-media este puternic angajată în construirea unei atare ficțiuni; căci, deși la acest nivel se vorbește despre imparțialitate, nepărtinire, cinste etc. multiple sondaje și studii întreprinse estimează că mai ales în societățile totalitare "mijloacele de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spirit, dacă i-ar fi cunoscut mai bine pe români, poate că antropologul francez i-ar fi caracterizat cu toate conotațiile extreme ale calității lor de "poeți" sau/și "(h)oți". Noroc că așa cum spune Edmund Leach "toată etnografia este ficțională" [ibidem:133]. Urmărind din punct de vedere contextual relațiile mincinoase instituite între oameni, vom constata că există tot atîtea acțiuni (verbe) mincinoase cîte domenii am luat într-un subcapitol anterior în seamă, respectiv cîte tipuri de discurs istoric și-a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
semiotic este, în esență, o minciună, iar cel care își propune să o valorifice este un ficționar; căci, cum ne spune Scheibe, "o minciună care se numește singură minciună nu mai este acest lucru, ci devine ficțiune" [Barnes, 1994:132]. Ficțională ar fi fost și intenția sub semnul căreia și-a propus inițial să se desfășoare studiul de față: aceea de contura măcar cu titlu de introducere o teorie "generală" a minciunii. Or, în cele din urmă a trebuit să acceptăm
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
avea simultan două păreri diferite, a fi conștient de faptul că acestea sînt contradictorii și a crede în ambele" și este un proces conștient și inconștient în același timp. Totuși, în ciuda acestor similarități, există diferențe semnificative între procesele mentale definite ficțional de Orwell și conflictele interioare trăite în viața reală de către femeile consultate de Werth și Flaherty. Orwell afirmă că "acțiunea esențială a Partidului este de a folosi minciuna conștientă, păstrînd fermitatea scopului care însoțește sinceritatea absolută". Fermitatea scopului este departe
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fi vrut ca lumea să-și amintească de el... poate cel mai plăcut și amuzant G.B.S.". Aici nu e vorba de nici o autoiluzionare și cititorul este avertizat în privința nesincerității textului. Formulîndu-și autobiografia în acest mod, Shaw îi atribuie privilegiul creației ficționale, după cum se va discuta în capitolul 9. Ar trebui să evităm să ne mințim singuri? Vom analiza problema meritelor sociale și a neajunsurilor minciunii în capitolul 11, însă caracteristicile specifice auto-amăgirii, cînd mincinosul și păcălitul sînt aceeași persoană, trebuie privite
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pot avea succes, pe cînd cuvîntul scris are din nou un caracter incert. În general, după cum frecvența și impactul minciunii diferă în funcție de contextul social, cultural și structural, ele diferă de asemenea de la un individ la altul. 9 Neadevăruri inofensive: discursul ficțional În capitolul 8 am citat o glumă analizată de Freud pentru a ilustra modul în care afirmațiile adevărate pot fi, în unele cazuri, folosite în scopul de a înșela. De asemenea, în alte împrejurări, o afirmație poate fi falsă, fără
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ficțiunii este, în definitiv, un lucru ciudat, neobișnuit și uimitor. Dînd termenului "ficțiune" o definiție mai largă, această posibilitate poate fi considerată un atribut al societății umane. Totuși, în orice societate, ficțiunea și ceea ce Searle (1975:326) numește "convențiile discursului ficțional" iau forme structurate social. Teoreticienii literaturii au examinat conceptul de ficțiune în detaliu (e.g. Pavel 1986, Smith 1978), însă pe mine mă preocupă alte aspecte; îmi limitez discuția la studiul posibilităților pe care ficțiunea le oferă minciunii și al modului
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că Edmund Leach le-a spus colegilor săi antropologi că ar trebui să se critice singuri nu pentru incompetența profesională, ci pentru lipsa de talent la scris (Abrahams 1987:15). Leach (1987:1, 9, 12) spune că "întreaga etnografie este ficțională" (sublinierea îi aparține), că "majoritatea monografiilor etnografice sînt ficțiuni", că pînă și "algebra transformării structurale" este substituită "pasajelor necunoscute din istorie", iar "trecutul devine o invenție a etnografului" (Leach 1987:11). Asocierea etnografiei cu minciuna a ajuns chiar să fie
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Partenerii Relațiile de dominare Relațiile de subordonare 7 Auto-amăgirea și complicitatea la minciună Auto-amăgirea și autoiluzionarea Acordul tacit 8 A spune și a depista minciunile Socializarea și personalitatea Învățarea artei de a minți Limbajul Depistarea minciunilor 9 Neadevăruri inofensive: discursul ficțional 10 Evaluări 303 11 Sînt minciunile necesare? 319 Perspective evolutive 319 Aranjamente optime .331 Concluzie 345 Referințe bibliografice 351 În aceeași colecție au mai apărut: 1. *** Ortografia limbii române 2. George Nicolescu: Magia aurului 3. Ioan Oprea: Lingvistică și filosofie
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
subordonare 254 Auto-amăgirea și complicitatea la minciună 247 Auto-amăgirea și autoiluzionarea 253 Acordul tacit 282 A spune și a depista minciunile 261 Socializarea și personalitatea 271 Învățarea artei de a minți 273 Limbajul 281 Depistarea minciunilor 302 Neadevăruri inofensive: discursul ficțional 301 Neadevăruri inofensive: discursul ficțional 318 Evaluări 317 Evaluări 350 Sînt minciunile necesare? 329 Perspective evolutive 343 Aranjamente optime 349 Concluzie 352 Sociologia minciunii 387 Referințe bibliografice 390 Sociologia minciunii 389 Cuprins 392 Sociologia minciunii 391 Sociologia minciunii 393 Sociologia
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
la minciună 247 Auto-amăgirea și autoiluzionarea 253 Acordul tacit 282 A spune și a depista minciunile 261 Socializarea și personalitatea 271 Învățarea artei de a minți 273 Limbajul 281 Depistarea minciunilor 302 Neadevăruri inofensive: discursul ficțional 301 Neadevăruri inofensive: discursul ficțional 318 Evaluări 317 Evaluări 350 Sînt minciunile necesare? 329 Perspective evolutive 343 Aranjamente optime 349 Concluzie 352 Sociologia minciunii 387 Referințe bibliografice 390 Sociologia minciunii 389 Cuprins 392 Sociologia minciunii 391 Sociologia minciunii 393 Sociologia minciunii
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un autor care comunică, dar mai ales se comunică. Pentru Arghezi, actul publicistic este totodată și unul literar, autorul scriind gazetărie ca și cum ar scrie literatură. Ceea ce omologhează textul jurnalistic în spațiul literar sunt ludicul (arta ca joc), expresivitatea și caracterul ficțional. Doar aceste texte scapă de "apăsarea timpului", cum ar spune G. Călinescu, și se așază cuminți într-o istorie a literaturii publicistice. Întâlnirea cu un autor ca Tudor Arghezi nu pare să fie deloc întâmplătoare. Opera publicistică a acestui autor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unei metamorfoze ca rezultat al intrării presei în jurisdicția literaturii. Acest lucru va duce la nuanțări și subtilități în demersul polemic, la transcenderea graniței real-obiectuale până la anularea evenimentului concret care a generat discursul și convertirea acestuia într-o trambulină spre ficțional. Drumul dinspre polemică spre pamflet presupune, din perspectiva literarității, eliberarea discursului public de exigențele etice și pragmatice ale oratoriei, transcenderea graniței real-obiectuale și intrarea pe terenul jocului artistic, unde singur talentul stabilește învingătorii și învinșii. Este mutația esențială pe care
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a stabili cu Celălalt o comunicare eficientă, de a instaura o comunicare prezumtivă ori de a experimenta resursele limbii însăși"45. Astfel, distinge între comportamentul referențial, pseudoși transreferențial și comportamentul autoreferențial. Fiecăruia îi corespunde, în ordinea prestabilită, exprimarea factuală, exprimarea ficțională (magică, religioasă) și exprimarea ludică. Din acest unghi, textul polemic se bazează pe o dominantă referențială care presupune transmiterea tranzitivă a mesajului. Astfel, denotația asigură lectorului o adecvare reală la contextul informativ în care s-a produs intervenția polemică, precum și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a produs intervenția polemică, precum și o explicitare suplimentară a intențiilor locutorului în schimbul polemic. Textulizarea referențială are, în polemică, rolul pe care indicațiile regizorale îl au în dramaturgie, dobândind, astfel, și o funcție metadiscursivă care avertizează lectorul asupra eventualelor deplasări spre ficțional. În secvența "Fără să vreau să abuzez de situația penibilă a unui învins, trebuie să răspund și la ultimele insinuări ale domnului Constantin Banu"46, Arghezi își precizează fără echivoc poziția în raport cu preopinentul său, justificându-și intrarea în polemică. De
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Banu, care, construindu-și ultimul sistem de apărare, a luat măsura oportună să nu mai ‹‹polemizeze›› de aici înainte cu mine niciodată". În articolul arghezian textualizarea referențială e elementul-liant care asigură coerența întregului ansamblu textual prin ligamentarea enunțurilor de natură ficțională (în terminologia lui Paul Cornea: pseudo, transreferențiale și autoreferențiale). Atunci când Arghezi spune că "domnul Banu ia deodată un aer virginal" sau despre el însuși "sunt, evident, un ingrat", abandonează formularea univocă, glisând, prin antifraza ironică, spre pseudoreferențialitate. El suspendă, temporar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de a accesibiliza demonstrația, transpunând-o în registrul comun al limbii. 2.6.3. Discursul narativ. E limpede că polemica de presă se sprijină pe existența unei povestiri factuale ca matrice a unui eveniment decupat din realitatea imediată. Intervenția regimului ficțional ține de disponibilitatea autorului concret (A) de a se detașa de narator (N) și de personaj (P). Adoptând schema genettiană, observăm că, în articolul polemic, semnul de egalitate între A și N "simbolizează angajarea serioasă a autorului față de aserțiunile sale
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
narator (N) și de personaj (P). Adoptând schema genettiană, observăm că, în articolul polemic, semnul de egalitate între A și N "simbolizează angajarea serioasă a autorului față de aserțiunile sale narative" 74, fără ca acest lucru să semnifice diferența dintre factual și ficțional. Însă această situație, după cum observă teoreticianul, este oarecum redundantă, iar N este susceptibil de a deveni o "instanță inutilă". Identitatea dintre A și P, precum și cea dintre N și P relevă apartenența instanțelor la registre diferite: A=P ("identitate juridică
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
real și concret relatează fapte și întâmplări pe care și le asumă în totalitate, devenind propriul său erou, în contrast cu personajul negativ al povestirii sale care apare, evident, ca un contra-erou. Vom vedea, în continuare, câteva modalități de insinuare a povestirii ficționale în povestirea factuală prin care autorul se distanțează de narator, dar și de personajul principal, printr-un joc al simulărilor ce asigură, până la urmă, polifonia textului polemic literar. Ne întrebăm, firește, cine și cum povestește în textul polemic și observăm
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dau consistență nucleului narativ, fiind responsabile de coerența întregului scenariu. În textul polemic arghezian (și cu atât mai mult în cel pamfletar), anecdota, ca scenă epică, reprezintă un procedeu narativ predilect. Fiind o povestire în povestire ea produce o breșă ficțională în narațiunea factuală, pe care Arghezi a numit-o "invenție personală activă", ca o condiție sine qua non a literarității textului polemic și pamfletar. Într-o altă confruntare deschisă și susținută, după ce-și justifică fără echivoc atitudinea prin enunțul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Într-o altă confruntare deschisă și susținută, după ce-și justifică fără echivoc atitudinea prin enunțul performativ: "Cer scuze cititorilor mei că o dată mai mult sînt adus să scot reaua credință a domnului Banu, în relief." Autorul glisează în planul ficțional, ispitit de ludicul unui scenariu hilar, plasticizant: "angajasem cu domnia sa o spadă de vârful căreia neîncetat a fugit și, de câte ori am căutat să-l opresc, urmărindu-l prin colțuri, pe subt paturi, pe după sobă, prin toate obscuritățile în care se
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
răspunsurile sale literare la articolele mele"82. În planul argumentativ, anecdota, prin presupusul ei, joacă rolul unui raționament analogic prin ficțiune, pe când în cel narativ, dobândește o funcție estetică prin transcederea ludică a realului-evenimențial care a pretextat-o. Această micro-povestire ficțională (Gérard Genette) care este anecdota corespunde, de asemenea, în planul lecturii, unei provocări de ordin psihologic și estetic, deopotrivă, care aduce cititorul în proximitatea afectivă a naratorului prin motivația bunei-dispoziții. 3. Exegeza publicisticii argheziene Despre publicistica lui Arghezi s-a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Într-o proporție impresionantă, gazetăria lui se sprijină pe un fundament empiric, pe exploatarea artistică a propriilor trăiri, sentimente și emoții. De aceea cotidianul, în dimensiunea sa micro și macro-evenimențială, constituie punctul de plecare, pretextul, ispita plonjării într-un spațiu ficțional a cărui limită maximală este, adesea, absurdul. La Arghezi, gestul polemic trebuie privit în dubla sa ipostaziere: pe de o parte, ca marcă temperamentală sau ca expresie a unui complex psihologic conștientizat și asumat, ai cărui poli afectivi generează actul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
publicul său (N. Balotă). Prin natura profesiei sale de jurnalist, poetul își asumă (fără îndoială, uneori, cu maximum de subiectivitate) realitatea evenimențială, însă atunci când violența stilistică devine marcă a pamfletului literar, această realitate e doar un pretext pentru evadarea în ficțional, ca joc artistic gratuit. Pe acest palier, poetul anulează gazetarul, iar produsul său finit este destinat unui lector rafinat, capabil să dezambiguizeze discursul metaforic. Dimpotrivă, când rămâne conectat la realitate, polemistul adoptă o strategie retorică în care ironia (mai ales
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
capacitatea sa de a delibera în baza criteriilor etice și estetice, deopotrivă. Apoi, ca semnatar al scrisorii deschise, polemistul își asumă principial o atitudine ostilă, justificată în raport cu ținta sa, practicând atacul frontal, însă, pe de altă parte, micile evadări în ficțional, prin intermediul enunțului ironic, breșei anecdotice sau argumentului prin ficțiune, îi conferă libertatea de a-și disimula ofensiva și de a-și sancționa subversiv adversarul. Rizibilul devine, astfel, o metodă punitivă aplicată inamicului și un spectacol inteligent pe gustul cititorului. La
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]