1,717 matches
-
acoperea muzica, și pocnetul sticlelor desfundate răsuna în toate părțile. Nevasta se amețise puțin, ar fi vrut să spună o mulțime de lucruri și nu știa cu ce să înceapă. O răcoare plăcută plutea deasupra locului aceluia și se auzea foșnetul viței-sălbatice, care acoperea felinarele. Spre miezul nopții, bărbatul a plătit și a lăsat și bacșiș. Era amețit, și Lina 1-a sprijinit până la poartă. Cîf ciumarul chemase o trăsură și se urcaseră. Până acasă, Stere a dormit cu capul pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
iubita mea avea același zâmbet pe care-l ghicisem noaptea, și aceeași mireasmă de parfum delicat. Aplecat deasupra frunții ei netede și senine, o înecam în promisiuni emoționate și tăcute. Dinspre fereastră îmi ajungeau iarăși la urechi gălăgia, târguielile negustoreselor, foșnetul paielor călcate în picioare, sunetele unor vase de aramă, strigătele animalelor, ca și mirosurile purtate de un vânt ușor, dar răcoros, care ridica timid perdeaua. Iubeam totul, binecuvântam totul, Cerul, deșertul, drumul, Tombuctu, pe seniorul din Uarzazat și până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre intrare. Era oare atât de nebun încât să tragă? Atunci auzi șuieratul de care se temea cu toată ființa. În mod ciudat, se auzi înaintea declicului armei, chiar dacă, se gândea ea mai târziu, nu avea nici un sens. Dar șuieratul, foșnetul aerului despicat de glonț, a fost acela care a înmărmurit-o. Acolo, în hol, cu fața la ușă, se opri ca moartă. —Întoarce-te. Făcu ce i se spusese. Gândurile i-o luară la goană. Un gând, aproape euforic, le întrecu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
sau rața Împăiată de pe masa din fața mea, pe care trebuia să le desenez. Dintr-odată, atenția mea hălăduia și mai departe și poate că abia atunci puritatea unică a glasului ei ritmic Își Împlinea adevărata menire. Priveam un copac și foșnetul frunzelor lui Împrumuta acel ritm. Egor se Învârtea printre bujori. O codobatură făcea câțiva pași, apoi se oprea de parcă și-ar fi amintit brusc ceva, apoi pleca mai departe, bătând din coadă pentru a-și confirma parcă numele. Apărând nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
supranaturală și se sting de tot după Încă un țăcănit. Fascicolul meu de lumină Încă există, dar a devenit bătrân și palid și pâlpâie ori de câte ori Mademoiselle face patul să scârțâie, mișcându-se. Căci Încă o mai aud. Acum se aude foșnetul argintiu rostind „Suchard“; apoi hârș-hârș-hârș, un cuțit pentru fructe tăind foile publicației La Revue des Deux Mondes. Începe o perioadă de declin: citește Bourget. Nici un cuvânt de-al lui nu va supraviețui. Condamnarea se apropie. Sunt pradă disperării, luptându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Într-un șifonier unde Mademoiselle a așteptat cu drag ca naftalina dinăuntru să-l omoare peste noapte. Totuși În dimineața următoare când a descuiat șifonierul ca să ia ceva din el, drăguțul meu Swallowtail i-a zburat În față cu un foșnet puternic și apoi s-a Îndreptat spre fereastra deschisă și curând nu mai era decât o pată aurie plonjând și plutind, Înălțându-se spre răsărit, peste păduri și tundră, spre Vologda, Viatka și Perm, dincolo de lanțul uscățiv al Uralilor până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
zoologică a cuvintelor - dar străvezii tei Îngrămădiți lângă casă Înăbușă monologul Mnemosinei cu trosnetele și gemetele lor În noaptea agitată. Suspinul lor va dăinui. Burlanul dintr-o parte a terasei se aude bolborosind constant, ca o persoană pisăloagă. Uneori, un foșnet tulbură ritmul ploii printre frunze, făcând-o pe Tamara să se Întoarcă În direcția unui imaginar zgomot de pași și atunci, Într-o lumină firavă - care se ridică acum deasupra orizontului memoriei mele, În ciuda ploii - puteam desluși conturul chipului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
atenția asupra unui lucru pe care nu-l observasem când alcătuisem volumul. Există În el aceeași fisură de rău augur, acea banală notă cavernoasă, acea insinuare credibilă că dragostea noastră era condamnată, de vreme ce nu putea recepta niciodată miracolul primelor clipe, foșnetul și forfota acelor tei În ploaie, compasiunea câmpurilor sălbatice. Pe lângă asta - dar nici unul din noi nu-și dădea seama pe atunci - poeziile mele erau niște Încercări juvenile, lipsite de orice merit și n-ar fi trebuit să fie niciodată puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
scuture jugul sclaviei. Între timp, Iguana Îi păzea. Nu știau cînd, nici În ce fel, Însă chiar dacă uneori treceau două sau trei zile fără să-l vadă pe nicăieri, ca și cum l-ar fi Înghițit pămîntul, strigătul brusc al unei păsări, foșnetul unor ramuri mișcîndu-se deodată sau prezența unei urme proaspete pe cărare le aduceau aminte era Încă acolo, mereu În preajmă. Lui Oberlus Îi plăcea acest joc și Îi plăcea să se retragă apoi În refugiul său, În peștera de sub faleza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fost prima scenă a dramei îngrozitoare ce avea să urmeze, fusese și ultima scenă a celeilalte vieți ale mele.) Și-a ridicat privirea înspre mine când am intrat, lăsându-și ziarul în jos și îngrămădindu-l în poală cu un foșnet scurt. —Salut, îmi spuse și, după o pauză, ce-i? Cum adică? am răspuns eu, știind, desigur, exact ce voia să spună. Eram suficient de conștientă de sugestia resemnării triste căreia îi permisesem să-mi cuprindă trăsăturile când m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ascundă tulburarea: Domnul Van der Hoph este o persoană foarte respectabilă. ― De, făcu Popa cu capul înghesuit între umerii înguști. Să vedem până la urmă. Să vedem... Sculptorul șopti la urechea lui Panaitescu: ― Ăsta se suspectează și pe el... Auzi un foșnet și întoarse capul. Manșeta unui ziar apăruse sub ușă. Făcu câțiva pași. Glasul lui Popa îl opri: ― Pardon, tinere! E gazeta mea! Sunt abonat! Își culese înțepat jurnalul și se întoarse în fotoliu. Matei îi aruncă o privire peste umăr
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pentru că-s făr de mâni trăiesc aici. Eu făr de mâni, tu făr de picioare, om trăi bine. CĂLIN - NEBUNUL se prinde cu mînile de gâtul feciorului de-mpărat și se primblă prin pădure. Așa, într-o zi, aude un foșnet în frunze. Da fratele lui cel de cruce zice - așa: - Eu m-oi apropia încetișor și ți-oi da drumul și tu prinde cu mînile. Dîndu-i drumul, prinde pe smeoaica cea scăpată și zice - așa: - Fă-mi mie picioare și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
apă să te saturi? - Câte iezăre a fost în pădurea asta toate le-am băut și tot mi-i sete. - Hai cu mine. - Hai. Mergând ei așa mai departe a intrat în altă pădure tustrei ș-aude sub tufe un foșnet. Cine era? Vântul de amiază cel cu buzele mari. - Bună vreme, vântule, ce faci aici? - Mă stăpânesc să-mi țin suflarea și să-mpușc un țînțariu. Da să-l împușc să nu-i sparg pielea. - Da unde-i țânțarul, că
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
În stare de șoc. Te rog să vii pe la mine. Singurul lucru pe care l-am mâncat În ultimele trei zile sunt pastilele de Seroquel. E pentru schizofrenie. Da’ eu n-am schizofrenie, am... Deodată, se auzi un fonfăit și foșnet de șervețele. Marci plângea fără să se poată controla. —Marci, am câteva Întâlniri importante la serviciu În după-amiaza asta. Poți să supraviețuiești până la ora 6? Atunci pot să trec pe la tine, am spus, plină de compasiune. —ÎhÎÎÎhÎÎÎhÎÎÎÎ, scânci Marci, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
spus și mie? Țin minte că te-am Întrebat anume dacă Îl văzuseși pe Hunter În weekendul acela când nu am putut să dau de el, iar tu mi-ai spus că nu. Milton se ridică de pe sofa Într-un foșnet de haine roșii. Se așeză În capul oaselor și se aplecă deasupra mea, cu un aer conspirativ. Apoi Îmi zise, cu vocea scăzută pe care o folosea când răspândea cele mai importante bârfe: Nici nu ar trebui să Îți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
atenția spre elevii slabi la învățătură. Nu le era teamă de consecințe, deoarece stăpâneau materia și răspundeau prompt la întrebările bănuitoare ale profesorilor în timp ce, cu precizie milimetrică, le răsfoiau în așa fel, încât să nu producă nici cel mai mic foșnet, tocmai pentru a nu fi descoperiți și demascați în fața clasei. Le citeau cu pasiune fără a conștientiza că, cei mai buni, mai plăcuți, mai eficienți și mai ieftini meditatori, care ușurau eforturile intelectuale ale profesorilor și cele materiale ale părinților
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Suru, îl vezi...!“ Apoi, tresare trăgând cu urechea către pădure, ca jivinele la pândă... „Ia, ascultă! murmura el abia șoptit, îi auzi cum foșnesc?... Anuuca... Anuuca...!, îi auzi cum o cheamă?! șoptește el, eu ochiul cenușiu, lărgit mult,.. ca să prindă foșnetul frunzei, apoi continuă... „Fagii la cea mai mică adiere, povestesc povestea ei și a lui Tudor, îi auzi și începe să murmure cu ochiul închis...“A fost odată, a fost... ce n-a mai fost...!“, din ochiul închis șiroind lacrimi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
roșu ca o vâlvătaie, păreau în flăcări. Curând se înserase... așa, cam ca pe vremea asta. În aer se lăsa o răcoare dulce, frunzele începură să tremure, era liniște, o liniște prevestitoare de neprevăzut... de mister, nu se auzea decât foșnetul frunzelor; noaptea căzu repede. Un vânt rece se mișcă, dinspre miazănoapte. Deodată, se făcu răcoare și începu să bată vântul și să aducă niște nouri de la răsărit, să-i întindă, la dreapta și la stânga, și să-i mâne spre apus
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nici nu s-a băgat de seamă când trei batalioane de Vânători, au fost aproape date gata... În ceardac se făcu din nou tăcere, o tăcere ca de mormânt. Și greierul de sub tufa de liliac tăcu. Nu se auzea decât foșnetul tainic al pădurii și glasul ușor tremurat al pădurarului. ...Dar, parcă n-ar fi fost destul... continuă Anton, că, iată, două batalioane de nizani, ieșiră pe două părți din redută și înconjurară un batalion din reg. 16 Dorobanți-Dorohoi. Pentru a
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
stele, atârnat deasupra Văii Elanului, pulsa când scânteieri, când întunecimi, ca o inimă, prin care curgea sângele nopții. Din beznă... stoluri de umbre zburate de pe poteci, cu mesteceni albi și fagi negri pe margini... închipuiri ale nopții ce mișunau de foșnete și șoapte. Pășeau fără zgomot, pe poteca umedă de rouă. Pădurea e neagră, are tristețea aceea misterioasă dinaintea exploziei primăverii... Nu e melancolia amară a toamnei târzii... e o spaimă, o întrebare, o neliniște ca înaintea unei ciudate nașteri... Era
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
înalță de pe crengi. În timp ce soarele coboară la asfințit, la răsărit se înalță luna plină... Două focuri sângerânde îmbrățișează cerul. Un întuneric apăsător se așterne peste pădure. O bufniță solitară pufnește neîncetat. Apoi, prin copaci se aude când și când un foșnet în șoaptă. Pe copacii uriași zace masiv întunecimea... S-ar zice că‟ntunericul și tăcerea vuiesc... Doar bufnița pufnește neîncetat. Neîncetat pufnește bufnița, rar și monoton... ca bătaia orelor nopții în pădure. De jur-împrejur, prin prăpăstii, stăruie o întunecime adâncă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
legat de unul din cei doi salcâmi înalți, care țineau loc de poartă. Anuca, urmată de Pârvu, intra în cimitir, cu bunul simț al țăranului, cu respectul românului pentru morți. În cimitir, vântul mângâia ierburile și frunzele salcâmilor înalți, cu foșnetul lor ca un cântec abia șoptit... abia auzit. E „lira frunzei de salcâm“, care cântă în șoaptă povestea celor adormiți aici... Cruci negre și putrede, unele culcate pe-o rână, apar printre ierburi înalte, printre crengi uscate, verdeață și bălării
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
căpitanul își termină țigara, azvârli mucul în nisip, salută plictisit santinela și închise ușa, se auzi zgomotul făcut de zăvorul greu. Luminile se stinseră una după alta și peste campament și oază se așternu tăcerea; o tăcere ruptă doar de foșnetul frunzelor de palmier agitate de ușoara boare și de schelălăitul unui șacal înfometat. Gacel se înveli în pătură, își sprijini capul pe șa, aruncă o ultimă privire spre barăci și vehiculele parcate în rând într-un garaj rudimentar și adormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ai iubit, sunt regretele și dorul, tristețea și blândețea, tufele și șleahta zeilor (...) Singur! Ah! Cel puțin dacă-n locul acestei singurătăți otrăvite de fantome, cum e singurătatea mea de acum, aș putea-o gusta pe cea adevărată, tăcerea și foșnetul unui copac! Singurătatea! Nu, Scipio. Singurătatea mea e plină de scrâșniri de dinți și răsună toată numai de zgomote și de strigăte stinse. Iar alături de femeile pe care le mângâi, după ce m-am depărtat de carnea mea îndestulată, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
aici? Este, cum să nu fie: leoaicele sunt peste tot. Iubesc, sugrumă, lasă, o iau de la capăt, dar au și ceva probleme. Asta-i piatra lor miraculoasă. Costă aproape o juma de o pensioară, dar face: rămâi devoratoare pe viață... Foșnet de parale. O ninetistă și-a deschis calea către fericire. N-o văd. Aud doar foșnetul lovelelor, simt invidia mută a celorlalte. O altă ninetistă, Doamne ferește, zice că-i berbec, și i se recomandă onix; sau cam așa ceva. Pe alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]