1,628 matches
-
printr-o profeție de victorie: leul lui Iuda va triumfa asupra Babilonului distrus. Nabucco își revine în fire. El îl recunoaște pe Iehova drept Dumnezeu, cerându-i promisiunea ca templul Sionului să fie reclădit. Ultimul tablou începe cu un marș funebru ce însoțește osânda Fenenei. Profetul Zaccaria e alături de ea. Într-o scurtă rugăciune, fata se încredințează lui Iehova. Nabucco apare atunci cu sabia în mână, înconjurat de oamenii săi de credință. Ordonă soldaților să doboare idolul lui Baal. Un imn
Nabucco () [Corola-website/Science/307613_a_308942]
-
ale limbii maghiare. Primul document în care apar trei propoziții, 58 de cuvinte și 33 de sufixe maghiare este scrisoarea de ctitorire a abației din Tihany (1055). Primul text scris în întregime în maghiară este "Halotti beszéd és könyörgés" (Discurs funebru și rugăciune) din 1192-1195, păstrat în "Codicele Pray", o carte religioasă în limba latină, din care este tradus discursul. Este totodată cel mai vechi text scris într-o limbă fino-ugrică. Literatura beletristică în limba maghiară începe în jurul anulul 1300, cu
Istoria limbii maghiare () [Corola-website/Science/307776_a_309105]
-
În 1754, D'Alembert a fost ca membru al Academiei franceze, al cărei secretar permanent a devenit la 9 aprilie 1772. A continuat să scrie numeroase lucrări științifice și filosofice până la moartea sa, survenită la 29 octombrie 1783. În discursul funebru ținut cu această ocazie la Academia Franceză, noul secretar al acestei prestigioase instituții, Marchizul de Condorcet, a elogiat întreaga activitate a lui D'Alembert, subliniind îndeosebi contribuțiile sale la dezvoltarea științelor exacte. Împreună cu Denis Diderot, D'Alembert a fost inițiatorul
Jean le Rond D'Alembert () [Corola-website/Science/308311_a_309640]
-
destinate să devină, in primul rând, mausolee. Unii autori au susținut că, în secolut al XVI-lea ideea funerară nu a constituit o preocupare anume pentru iconografii picturii religioase valahe, această idee lipsind chiar în pictura pronaosului, încăpere destinată slujbelor funebre și mormintelor ctitorilor. Dimpotrivă, afirmăm că diferitele mijioace de a exprima ideea morții și a meditației asupra ei, și aceasta nu numai în pronaos, dar în întreg ansamblui de pictură al unei biserici, nu erau deloc neobișnuite în secolul al
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
latină VTE . Urarea aceasta se întâlnește pe numeroase obiecte paleocreștine romane de după anul 250 d.C. Inelul se află în prezent la Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj. O lespede de piatră găsită la Turda aparține sculpturilor romane cu banchetul funebru. In tematica sculpturii funerare, banchetul funerar a devenit cu timpul un simbol al credinței în nemurirea sufletului, al vieții de după moarte. Defunctul, împreună cu membrii apropiați ai familiei, sunt înfățișați în jurul unei mese, participând la un ospăț. Placa sepulcrală de la Turda
Presupusele vestigii paleocreștine de la Turda () [Corola-website/Science/307361_a_308690]
-
de economii Exclusiv: Plata dobânzilor și a tarifelor exprimate ca procent din valoarea tranzacției. 12.6A Alte servicii neclasificate în altă parte (S) - Onorarii pentru servicii juridice, agenții de plasare a forței de muncă, etc. - Tarife pentru agenții de pompe funebre și alte servicii funerare - Plata serviciilor prestate de administratorii proprietăților, agenții de vânzări și diverși intermediari - Plata fotocopiilor și alte reproduceri ale documentelor - Taxe pentru eliberarea pașapoartelor, certificatelor de naștere, căsătorie sau deces - în conformitate cu convențiile din SEC 1995 (nota de
jrc3179as1996 by Guvernul României () [Corola-website/Law/88335_a_89122]
-
productivitatea. Chiar Euler glumea, spunând că după moartea sa lucrările îi vor continua să apară în „Memoriile Academiei din Petersburg” încă 20 de ani. A murit la 18 septembrie 1783, fiind înmormântat în cimitirul luteran din Sankt Petersburg. În discursul funebru ținut pentru Euler la Academia Franceză, secretarul acestei prestigioase instituții, marchizul de Condorcet, spunea: „"... il cessa de calculer et de vivre"” („el a încetat să mai calculeze și să trăiască...”). Euler a lucrat în aproape toate ramurile matematicii, printre care
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
Macedonica, au fost trimise în Orient, iar legiunea VII Claudia a fost transferată din Dalmatia în Moesia. Cetățile pontice au fost integrate în provincia Moesia. În timpul guvernării lui Plautius Silvanus Aelianus, sunt conduse activități la Dunărea de jos, conform inscripției funebre de la Tibur, strămutând în Moesia 100 000 de transdanubieni. Sarmații năvălesc și sunt respinși de legat, iar regii bastarni și roxolani, și-au restituit fii, ca regi clientelari, iar regele dacilor-fratii, ca ostatici. Guvernatorul Moesiei a intervenit în sprijinul Chersonesului
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
predilecte ale acestei prese. "„O găsesc pe principesa Maria, stând în picioare cu spatele rezemat de sobă, și dusă pe gânduri. Înfundat în marea canapea de lângă ușa verandei, era Principele Ferdinand congestionat, slab, trist și abătut. A fost o seară funebră. În ziua aceea chiar apăruseră împotriva lor infamii prin ziare, erau deci mâhniți și îngrijiți.”" Cu altă ocazie, tot I. G. Duca remarcă atacurile josnice proferate în campaniile denigratoare duse de publicații cum ar fi "Facla", condusă de N.D. Cocea
Regina Maria a României () [Corola-website/Science/302772_a_304101]
-
Elisabetei este transportat în timpul nopții pe Tamisa, pe un șlep luminat de torțe. Apoi un dric tras de patru cai o poartă la Westminster Abbey. Cronicarul John Stow povestește: catedrala Westminster gemea de lume, străzile erau pline de oameni, cortegiul funebru fiind urmărit și de la ferestrele caselor, iar când au văzut statuia de pe sicriu, gemete și plânsete s-au ridicat din mijlocul mulțimii, cum nu se mai văzuseră până atunci. A fost înmormântată la Westminster Abbey alături de sora sa Maria I
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
nouă ani. În câteva ocazii a demonstrat o abilitate remarcabilă de a ține minte tot ceea ce mama sa a interpretat la lecția precedentă și interpreta altă muzică decât cea aflată pe partitura din fața sa. În 1918 a compus un marș funebru în memoria a doi lideri ai Partidului Constituțional Democratic, uciși de marinari bolșevici. În 1919, la vârsta de doar 13 ani, a fost admis la Conservatorul din Petrograd, la acea vreme condus de Alexandr Glazunov. Glazunov a urmărit cu atenție
Dmitri Șostakovici () [Corola-website/Science/304002_a_305331]
-
în special în direcția instrumentelor de suflat, care în plus împart poziția „melodică” cu familia coardelor. Simfonia a III-a, „Eroica” (1803), ce reprezintă „debutul marilor epoci creatoare” (Romain Rolland), propune o primă mișcare lentă, dramatică, sub forma unui marș funebru; în partea a treia se înlocuiește menuetul cu scherzo (it. „glumă”), mai rapid, pentru prima oară. Alte simfonii la care se face referire mai frecvent: Simfonia a V-a în do minor („a Destinului”, 1808), Simfonia a VI-a în
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
finalul Simfoniei a IX-a este unul din cele mai evidente moduri în care putem observa explorarea unor noi abordări ale acestui gen. Simfonia a III-a, cu evocarea sa a idealurilor etice și politice dar și a morții (Marș funebru) , a extins în mod substanțial limitele anterioare ale simfoniei „standard” și a deschis în mod explicit genul în sfera socialului. Simfonia a VI-a, Pastorala, tratează relația omului cu natura și explorează potențialul exponențial al muzicii instrumetale într-un mod
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
perioada interbelică s-a impus ca unul dintre cei mai agresivi reprezentanți ai literaturii cu tentă xenofob-rasistă. În literatura lui Militaru se manifestă toate registrele caracteristice pentru mentalul românesc extremist, identificate de Ruxandra Cesereanu: "subuman, igienizant, infracțional, bestiariu, religios, putrid-excremențial, funebru, libidinos, xenofob". S-a căsătorit cu Ecaterina (Telly) Barbu și a locuit în București. După anul 1933, se apropie de Mișcarea Legionară și dedică legionarilor mai multe poezii, printre care "Purtătorii torței" și "Bucură-te țară". Poeziile legionare se vor
Vasile Militaru () [Corola-website/Science/311809_a_313138]
-
În perioada următoare au loc mai multe jafuri armate asupra băncilor, gangsterii unindu-se între ei sub conducerea lui Semaca. Pentru a pune mâna pe Semaca, după însănătoșirea lui Roman, cei doi comisari pun mâna pe Lăscărică, antreprenor de pompe funebre și un gangster periculos și sadic. Banditul este bătut și pentru a-și scăpa viața le dezvăluie că gangsterii se vor întâlni la restaurantul Capșa. Gangsterii sunt surprinși de polițiști, iar Miclovan îi împușcă pe capii bandelor. Lăscărică le dezvăluie
Cu mîinile curate () [Corola-website/Science/311356_a_312685]
-
în circumstanțe neclare, Crucea de Fier clasa întâi). Din 1 august 1919 până la 20 noiembrie 1920, cu mici întreruperi, a funcționat ca profesor în mai multe școli catolice, apoi, exercită câteva profesii temporare: ziarist, contabil, comis voiajor, angajat la pompe funebre și organist. Din martie 1921 se dedică, în principal, scrisului (critică, publicistică, proză, scenariu) fiind, printre altele, editor la revista "Sport im Bild". La 1 februarie 1927 se retrage împreună cu soția sa, Ilse Jutta, din biserica catolică. Este preocupat de
Erich Maria Remarque () [Corola-website/Science/311478_a_312807]
-
culorilor și "gămăliilor")doar praporul unor mari familii din Macedonia, transmis prin tradiție, din generație în generație. Aceste flamuri nu erau arborate ca drapele naționale în locuri publice, ci portate ca mărci ale familiilor la botezuri și nunți. La pompele funebre, se arătau înfășurate și legate cu panglici negre. Din puține detalii cunoscute privitoare la istoria concretă a steagurilor, se pare că cel cu cercul la mijloc a fost semnalizat pentru prima oară în jurul anilor 1860 printre aromânii "cipani" (denumiți și
Steagul aromânilor () [Corola-website/Science/309664_a_310993]
-
să plece în Statele Unite pentru a-și relansa opera literară. Robert Musil moare însă la 15 aprilie 1942, la vârsta de 62 de ani, în urma unei congestii cerebrale. Pastorul Lejeune, care l-a susținut financiar până la sfârșitul vieții, pronunță alocuțiunea funebră, în prezența a opt persoane prezente la incinerare. Cenușa îi este dispersată pe muntele Salève, din apropierea Genevei. În 1943, Martha Musil încearcă în zadar să adune semnături și fonduri pentru publicarea volumului al treilea din "Omul fără însușiri". Ea moare
Robert Musil () [Corola-website/Science/309812_a_311141]
-
circa 100 de cadre didactice . De asemenea, a activat în conducerea mișcării religioase ortodoxe sioniste Mizrahi din România, din partea căreia a participat și la congrese ale mișcării sioniste. În noiembrie 1926 a ținut, alături de liderul sionist Meyer Ebner, un discurs funebru memorabil la înmormântarea studentului evreu David Falik, care fusese împușcat de extremistul de dreapta Nicolae Totu la Tribunalul din Câmpulung Moldovenesc. La acele funeralii au fost prezente, după unele surse, circa 25.000 de persoane. În aprilie același an, convoiul
Abraham Jakob Mark () [Corola-website/Science/310459_a_311788]
-
reintra în scenă decât după moartea lui Patrocles. Tot Aiax este cel care recuperează trupul lui Patrocles de la Hector, cu ajutorul lui Menelau, însă nu reușește să ia de la troieni și armura acestuia pe care o primise de la Ahile. În timpul jocurilor funebre organizate de Ahile, Aiax se luptă cu Ulise, însă nici unul nu este învingător. Același lucru se întâmplă și în luptele de scrimă cu Diomede. Mai târziu, după ce Ahile este ucis de Paris cu ajutorul lui Apollo, Aiax și Ulise se vor
Aiax din Salamina () [Corola-website/Science/304956_a_306285]
-
compusă ca un poem simfonic în cinci părți, cu un conținut programatic. Una din aceste părți, "Blumine", ulterior eliminată, este bazată pe un pasaj din lucrarea "Der Trompeter von Säkkingen". După ce a finalizat-o, Mahler a compus "Totenfeier", un marș funebru de 20 de minute, care mai târziu va deveni prima parte a Simfoniei nr. 2. Au existat speculații frecvente cu privire la lucrările lui Mahler din tinerețe, distruse sau pierdute. Dirijorul olandez Willem Mengelberg credea ca prima simfonie este prea matură pentru
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 Îl mattino per piano e voce Imitazione per piano e voce Intimità per piano e voce Barcarola funebre per piano Preludio a una Novella senza titolo per piano Distacco I per piano e voce Distacco ÎI per piano e voce Verrà la morte per piano e voce Oboe sommerso per voci e strumenti Sonata per ottoni, timpano e
Ennio Morricone () [Corola-website/Science/305773_a_307102]
-
din Țebea, după dorința lui Avram Iancu. Peste 4.000 de persoane, după alte surse 10.000, au participat la înmormântare. Moții au sosit călări din Vidra de Sus încă din data de 11 septembrie, pentru a-l priveghia. Ceremonialul funebru a început la ora 14, în 13 septembrie, în Baia de Criș, apoi convoiul, care se întindea pe mai mult de 2 kilometri, a pornit spre Țebea. Pe tot parcursul s-a cântat "Marșul lui Iancu" și "Deșteaptă-te, române
Avram Iancu () [Corola-website/Science/301433_a_302762]
-
învățământului public; discursul respectiv este considerat a fi una din sursele legii educației publice, adoptată mai târziu, în timpul celei de-a Treia Republici Franceze. La 11 martie 1851 a murit Wilhelminna (Minna) More, prima soție a lui Edgar Quinet. Discursul funebru a fost rostit de prietenul și colegul acestuia, Jules Michelet. Edgar Quinet publică în prima jumătate a anului 1851 broșura "La Révision" („Revizuirea”), în care atrage atenția opiniei publice asupra pericolului pentru republică a intențiilor dictatoriale în creștere ale lui
Edgar Quinet () [Corola-website/Science/313683_a_315012]
-
seama de publicații: „Revue de la Revolution”, în „Le Bien Public", „L'Univers", „Le Nain jaune", „La Presse theatrale", „La Chronique illustrée", „Le Contemporain", „La Revue de France", „Le Gaulois", critică de artă în „Le Petit Journal". A compus și orațiuni funebre că de exemplu la moartea bancherilor evrei Émile și Isaac Pereire, pe primul comparându-l cu Napoleon. Este de menționat faptul că în 1886 a părăsit ziarul "La Liberté", după ce și-a ridicat vocea contra proprietarului evreu al acestuia, din
Édouard Drumont () [Corola-website/Science/313715_a_315044]