2,189 matches
-
slovac, B. Mňačko, venit să se informeze despre situația politică din țara noastră. Mňačko a solicitat și i s-a acordat o întrevedere cu primul-ministru, Levi Eshkol. L-am însoțit pe Mňačko la Eshkol, care a insistat să converseze cu gazetarul slovac în limba rusă. Dar rusa lui Eshkol, după câteva decenii de când a încetat să se folosească de ea în permanență, era destul de ruginită și, din când în când, mi se adresa întrebând, de exemplu, cum se spune cutare cuvânt
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
aducea aminte. Mňačko aștepta cu răbdare ca prim-ministrul să iasă din încurcăturile lingvistice apărute și lua note fără să zâmbească, într-o situație cu conotații câteodată comice. Interviul care s-a desfășurat într-un mod ce a satisfăcut aspirațiile gazetarului a durat mai mult de o oră. Când am ieșit din biroul primului-ministru, seara se lăsa pripit pe colinele Ierusalimului. L-am expediat pe Mňačko la hotel cu mașina oficială ce ne aștepta în curte, iar eu am comandat un
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
sunt acasă, la Ierusalim". Ne-am despărțit exprimându-ne dorința de a ne revedea curând, dar nu ne-am revăzut decât sporadic, la alte recepții, unde am schimbat întotdeauna câteva fraze de prietenie și simpatie. Însă în timp ce conversam cu colegi, gazetari și oameni politici, de multe ori l-am observat pe Gheorghe Apostol la recepții unde, ca și prima dată, îmbrăcat în același costum gri, stătea singur, singur de tot la marginea salonului, privind mulțimea din jur cu aceeași privire meditativă
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
avut loc în salonul unui castel cochet, ascuns într-un parc situat pe una din arterele principale ale orașului și care servea cazării unor oaspeți privilegiați ai guvernului belgian. Mobilat în stil baroc, salonul s-a dovedit neîncăpător față de afluența gazetarilor care vroiau să-l asculte pe Abba Eban. Instalat la masă alături de Eban și ambasadorul nostru în Belgia, am condus desfășurarea conferinței care datorită interesului manifestat de gazetari depășise de mult limita de timp planificată. Am avut însă toate motivele
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
belgian. Mobilat în stil baroc, salonul s-a dovedit neîncăpător față de afluența gazetarilor care vroiau să-l asculte pe Abba Eban. Instalat la masă alături de Eban și ambasadorul nostru în Belgia, am condus desfășurarea conferinței care datorită interesului manifestat de gazetari depășise de mult limita de timp planificată. Am avut însă toate motivele să mă simt bine, contemplând frumusețea neobișnuită a cadrului care găzduia o dinamică rareori experimentată în evenimente de genul acesta. Dacă nu s-ar fi produs ceva bizar
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
minte orizontul care o depășește și o cuprinde. De la o asemenea problematică a sublimităților la peisajul nostru politic și mediatic picajul e, poate, prea mare. Dar meschinăria unghiului de vedere, bălăcăreala la prețuri mici, agitația noroioasă a multor politicieni și gazetari sar în ochi. Îți vine să le spui, mai prietenos sau mai răstit: ridicați-vă, măcar pentru o clipă, din mlaștina intereselor voastre imediate. Luați un pic de înălțime! Luați un pic de distanță față de harța zilnică, față de combativitatea partizană
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
inerți, sărăcia, iar bogații sunt prostiți de avere, strada arată jalnic, salariile scad și prețurile cresc, guvernul e îngălat, președintele e simultan prea autoritar și prea slab, dominat de umori dezordonate. Majoritatea televiziunilor exală o miasmă de mahala, prea mulți gazetari scriu prost, isteric și ieftin, prea mulți români trișează sau fură. Învățământul e mediocru, spitalele sunt în faliment, cârciumile sunt pline. Da, avem oricând suficiente motive de disperare. Dar lehamitea nu e un leac, o ieșire onorabilă. Preferabil ar fi
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
nervi de conjunctură, agenda mea zilnică e un inventar de urgențe minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocări meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând „situațiunea“: gropile din drum, moravurile șoferilor autohtoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, módele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, dema gogia, corupția, bezmeticia tranziției. Abia dacă mai înregistrez desenul amețitor al câte unei siluete feminine, inocența vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unui colț de stradă. Am ajuns să mă comport ca și cum Hrebenciuc și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
apă rători ai tradiției. În fiecare din cele două tabere există, cred, spirite abuzive. Într una, apar frecvent frazeologi ai unei „libertăți“ fără criterii, ateiști militanți, anarhiști, postmoderniști, profesioniști de tip leninist ai „societății civile“, mistici ai științei luminate sau gazetari de scandal. În cealaltă, se pot identifica ideologi palizi ai pietismului, bigoți surescitați, slujitori obtuzi ai literei și ai ortopraxiei decerebrate etc. Și de o parte, și de alta, există oarecari justificări. E mai mult sau mai puțin normal ca
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
o să ne plictisim!“ vor spune campionii ratingului, chefliii de la galerie, bezmeticii de toate vârstele. Îi asigur că ne vom plictisi mult mai puțin decât acum. Gândiți-vă numai ce distractiv ar fi să-i vedem pe Becali evoluând aulic printre gazetari afabili, pe Vadim jenat de propriile sudalme și pe Sorin Roșca Stănescu roșind... Inflația politicului Prezența politicului în viața noastră ar trebui să fie un dozaj echilibrat de eficacitate și discreție. Nu e normal, cu alte cuvinte, ca politicul să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
o vreme, atmo sfera a devenit toxică și născătoare de confuzii pernicioase. Mai întâi, spiritul critic se constituie într un sindrom de autoritate, într un derapaj vicios al nevoii de putere. „Uitați-vă la mine!“ pare să spună câte un gazetar. „Uitați-vă cum mi ți-l tăvălesc pe ministrul X, cum mă bat pe burtă cu Y, cum zic și fac ce vreau, indiferent de interlocutor!“ „Show-master“-ul se poartă ca un diriginte de internat cu elevii săi, ca un
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de libertatea unui câine de a fi vulpe sau bibilică. Preocuparea celor doi părinți cu privire la „libertatea“ copiilor lor este, ca să zicem așa, nemiloasă și potențial schimonositoare. E (încă) un caz în care ideologicul siluiește realitatea, pretinzând că o îmbunătățește. Un gazetar german a mers pe urma originalilor canadieni și a aflat câteva detalii semnificative despre biografia lor. Cu ceva timp în urmă, au făcut un concediu în sudul Mexicului, unde au purtat discuții reve latoare cu unele grupuri de revoluționari. Iarna
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
lacomi la prețuri mici, demoni scăpătați, provinciali și, în definitiv, perdanți, de băieții „buni“, cărora le reușește totul, întreprinzători, generoși din lipsă de imaginație, monumente de plictiseală și de succes senil, exemplari în vidul corectitudinii lor. Ne e milă de gazetarii „angajați“, care „combat bine“ pe tărâmul injustiției publice, și, evident, de bietul Oblomov, care pare să-i poarte pe toți în spinare, așa cum Iisus poartă în spinare crucea lumii. Mila - spune spre sfârșitul romanului său Goncearov - e un sentiment precumpănitor
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe deșteptul. (Cel mai adesea fac pe deștepții proștiiă) Prefer să-i citez pe alții, a căror deșteptăciune nu e pusă la îndoială de nimeni. Mai întâi, Paul Valéry: De câte ori (tot mai rar) mă uit la televizor și dau peste gazetari și politicieni în exercițiul funcțiunii, sunt uimit să constat că discursul autoironic e, în majoritatea cazurilor, absent. Toți se iau foarte în serios, toți adoptă ambalajul com plezenței de sine: au dreptate, sunt de partea cea bună, inflexibili, siguri de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
e în declin, putem spune că, dimpotrivă, scrisul trece printr-un episod de ebulițiune. Se scrie prost, dar se scrie mult. De vreme ce e născut poet, fiecare român are în raniță bastonul de scriitor. Și dacă nu de scriitor, măcar de gazetar. Gazetarul e tot scriitor, dar mai „rupt din viață“, mai civic, mai aventuros. Pofta de a scrie e un sindrom adolescentin. Am trecut cu toții prin frisonul post-pubertar al autorlâcului: simți nevoia acută de a așterne pe hârtie câteva rânduri decisive
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
în declin, putem spune că, dimpotrivă, scrisul trece printr-un episod de ebulițiune. Se scrie prost, dar se scrie mult. De vreme ce e născut poet, fiecare român are în raniță bastonul de scriitor. Și dacă nu de scriitor, măcar de gazetar. Gazetarul e tot scriitor, dar mai „rupt din viață“, mai civic, mai aventuros. Pofta de a scrie e un sindrom adolescentin. Am trecut cu toții prin frisonul post-pubertar al autorlâcului: simți nevoia acută de a așterne pe hârtie câteva rânduri decisive, în
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Tudor, decât relațiile Orban-Tăriceanu, și chiar decât conflictele dintre președinte și premier, dintre președinte și parlament, dintre PNL și PDL etc. Există întrebări mai acute și mai urgente decât cele pe care le pun, seară de seară, analiștii, moderatorii, diverși gazetari tragici și comici, diverse domnișoare mondene. Fără agita ția televizuală, cerul devine mai înalt, zgomotul lumii - mai subtil, viața - mai limpede. Treci într-un alt univers, mai misterios și totodată mai simplu decât universul tapajului mediatic. Nu cred în utopii
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
toate au propriu-zis o pălărie? Și astfel de pălării și le adjudecă și șarpele, dar și lupul, Macrolepiota procera, considerată adesea rea, adică toxică; lupul, al cărui tiz, cu pălărie cu tot, e sigla unui cotidian ieșean, sugerând parcă, că gazetarul - și eu mă cred - latră. Da, dar nu la lună... Aceeași „pălărie a lupului“ e uneori atribuită șarpelui. Dar adevărata lui pălărie e Amanita muscaria; ciudat, căci șarpele nu fuge de soare, adăpostindu-se sub o pălărie. Dimpotrivă, recelui șarpe
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cam tot ceea ce-l Înconjura, indiferent de complexitatea intrinsecă; doar fundamentarea științifică, cunoașterea, a cunoscut decalaje, aliniind momentul constituirii științelor În funcție de complexitatea fenomenelor descrise. Și atunci, cu greu aș putea nominaliza o știință a secolului, de pildă XXI deși, nițeluș gazetar, aș opta pentru genetică, mai ales după celebra clonare a unei oi... Și, Încă, o știință a secolului nu poate exista per se, ci doar Însoțită de o tehnologie a secolului, cu care nu e musai să coincidă. Să mă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
încercat de vinovății, poate hipertrofiate de sensibilitatea-i rănită, s-a predat pur și simplu: la ce bun să lupte, câtă vreme-i oricum inutil? A urel Leon reprezintă o trăsătură de unire între două lumi. Prima întâlnire cu bonomul gazetar a însemnat o confruntare cu "ralenti"-ul moldovenesc: încetișor de fapt, o ne-grabă nutrită din temeinicie. Eram secretar general de redacție la revista "Cronica" și l-am întrebat când aduce evocarea lui Iacob Negruzzi. Pi la o gioi. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
tipări "Istoria presei", apărută anul trecut. Un simpozion a avut loc, acum trei ani, la o mănăstire. În rest, tăcere dacă nu considerăm isprăvile Clubului de rugby "Pamfil Șeicaru" din Ciorogârla un gest menit să perpetueze memoria "celui mai mare gazetar român", cum îl consideră George Stanca. Osemintele lui Șeicaru au fost aduse și reînhumate în 2005 la mănăstirea Sf. Ana, ctitorită de el în amintirea camarazilor căzuți în 1917 la gurile Cernei. D omnule Mărgărit, dumneata ești o inteligență periculoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
arunca pe sub masă, când nu-i plăcea ce a scris! Și de câte ori băiatul de serviciu nu a măturat, diminețile, foile de hârtie aruncate de Eminescu, azvârlindu-le afară!" Menționarea "fâșiilor de hârtie înguste" conferă autenticitate scenei. Le foloseau, de regulă, gazetarii care aveau oarece relație cu tipografia. Hârtiile înguste", așa numitele ștraifuri, provenite din tăierea marginilor topului de hârtie pentru încadrarea în format, au reprezentat până târziu, inclusiv la gazetarii din generația mea, "hârtia-concept" înlocuită azi de lap-top-uri, stick-uri și agende
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
fâșiilor de hârtie înguste" conferă autenticitate scenei. Le foloseau, de regulă, gazetarii care aveau oarece relație cu tipografia. Hârtiile înguste", așa numitele ștraifuri, provenite din tăierea marginilor topului de hârtie pentru încadrarea în format, au reprezentat până târziu, inclusiv la gazetarii din generația mea, "hârtia-concept" înlocuită azi de lap-top-uri, stick-uri și agende electronice. Închipuiți-vă ce aduna cu mătura "băiatul de serviciu", ce valoare ar avea acum acele ștraifuri pentru identificarea variantelor și, poate, chiar pentru ivirea unor strofe neștiute! În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
ci mai degrabă m-aș gândi la ravagiile războiului, ori la Gagarin Stănescu & comp., ai cărui urmași continuă și azi să opereze prin cimitire, ciordind cruci și grilaje, spre a le vinde la fier vechi. De altfel, furia revoluționară a gazetarului ce a publicat același text în două ziare "centrale" atinge ades cote ridicole și infantile: "comuniștii au încercat din răsputeri să șteargă orice urmă". Ce spui, Franz? Urma cui? A fiicei lui Eminescu? De ce s-o șteargă, în numele luptei de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
a avut într-adevăr o fiică Valeria dar concepută cu soțul ei legiuit, Ștefan Micle. Să-i fi dat același pronume unei a doua fete, precum i-a botezat Andruță Ceaușescu (la beție) pe cei doi Nicolae? Incultura enciclopedică a gazetarului este evidentă. Dac-ar fi pus mâna pe niscaiva opuri de istorie literară, ar fi aflat că sora mai mare a Virginiei Micle, Valeria, este un personaj cunoscut. A studiat la Conservatorul din București și a cântat la Paris, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]