1,733 matches
-
despărțisem, ultima oară, ca de obicei, cu căldură și părere de rău. Ce se întîmplase după aceea? A intrat cu mine în șopron, dar n-a vrut să stăm pe maldărul de paie. S-a dus la caleașcă, s-a ghemuit pe capră și a rămas tăcută multă vreme. Într-un târziu, m-a strigat: "Nu vii și tu?" Mi-am închipuit că-i trecuse supărarea. O clipă, am bănuit, chiar, că era dispusă să reia jocul cu călătoriile. Uneori, nefericirea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că sora lui încă nu era normală, când o surprinsese hoinărind prin cele mai îndepărtate și sălbatice zone ale domeniului. Mortimer ieșise din cimitirul câinilor și tocmai voia să se îndrepte spre peluza de croquet când o zărise pe Tabitha ghemuită într-unul din tufărișurile cele mai dese. În timp ce se apropia, străduindu-se să nu facă nici cel mai mic zgomot, ca să n-o sperie, constată spre disperarea lui că mormăia de una singură. Simți un ghem în stomac: părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fost aici, dar... acum nu mai are rost. Nimic... nu mai are rost. Cuvintele îi secară și privi în gol aparent foarte mult timp. În cele din urmă, mai rosti un cuvânt foarte încet, dar cu emfază: Căcat! Apoi se ghemui și se cuibări pe pat în poziție fetală, cu spatele spre Phoebe. După un timp, ea îl atinse pe umăr și spuse: — Michael, ce-ar fi să rămâi aici în noaptea asta? N-am chef să-mi petrec noaptea singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a cărui intrare era ascunsă neîntrerupt în spatele unui cadru cu crose de biliard fixat de lambriuri. Michael nu ajunsese departe în pasaj, când acoperișul și pereții începură să se închidă, îngreunând înaintarea. Un timp, a fost nevoit aproape să se ghemuiască pe mâini și genunchi și vedea cum podeaua începea să coboare brusc. O dată sau de două ori, două puncte de lumină în depărtare trădau prezența unui șobolan vigilent care fugea la apropierea lui. Tunelul rămânea însă uscat și mortarul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sârme care ies din pământ ca niște plante științificofantastice și mosorul uriaș rămas de la ora de lucru manual a regiei naționale a energiei electrice completează peisajul cu stâlp verzui unde stă ghemuit, fâlfâindu-și aripile sale uriașe, aurii, stăpânul depărtărilor. Ghemuit în vârful ceasului, cu obrazul în mâini și vârfurile ascuțite ale celor șase aripi desenând universul, zâmbește. Cât timp stă el așa zâmbind peste oraș? Dar cât timp el stă acolo nu există timp. Aripile uriașe al căror vâjâit nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și despicând aerul. Apoi tunetul se auzi din nou și-l lovi jos, Între coaste, sfâșiindu-i carnea și un șuvoi de sânge fierbinte și-nspumat Îi umplu gura, așa că o luă la fugă Înspre iarba Înaltă, unde se putea ghemui ca să nu fie văzut. Așa ar fi adus obiectul cu tunetul destul de aproape cât să se poată repezi la omul care-l ținea În mână. Macomber nu se gândise la ce se-ntâmplă cu leul În timp ce cobora din mașină. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
preoți, Îi mai spuse Paco, ținându-și șervetul strâns peste abdomen. Nu-i venea să creadă ce pățise. Dar Enrique alerga deja pe Calle San Jerónimo către spitalul de urgență deschis toată noaptea și Paco rămăsese singur, șezând Întâi, apoi ghemuindu-se și pe urmă prăbușindu-se pe podea, până se sfârși, simțind cum se scurge viața din el, ca apa murdară din vană după ce scoți dopul. Îi era frică și se simțea tare slăbit; Încerca să zică o rugăciune, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dar când văzu că el nu mai poate vorbi se mută puțin mai aproape, și el Încercă s-o gonească fără cuvinte, dar ea se mișcă pe el În continuare; acum Îi simțea greutatea pe piept și, pe când ea se ghemuia deasupra lui, Împiedicându-l să se miște sau să vorbească, o putu auzi pe femeie, care zise: — Bwana a adormit. Ridicați Încet patul și duceți-l În cort. Nu putea vorbi, ca să-i spună s-o gonească, și acum ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lui, Împiedicându-l să se miște sau să vorbească, o putu auzi pe femeie, care zise: — Bwana a adormit. Ridicați Încet patul și duceți-l În cort. Nu putea vorbi, ca să-i spună s-o gonească, și acum ea se ghemuise, tot mai grea, pe pieptul lui. iar el nu mai putea să respire. Și apoi, când ridicară patul, se simți deodată bine din nou, și greutatea i se duse de pe piept. Acum era dimineață, era dimineață de ceva vreme, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
jupuită. Era zgâriat pe mâini și sub unghii Îi intraseră nisip și zgură. Se duse la marginea șinei, coborî pe terasament și se spălă pe mâini. Le spălă cu grijă, În apa rece, până scăpă de murdăria de sub unghii. Se ghemui și-și spălă și genunchiul. Scârba aia de frânar. Da’ las’, că-l prinde el odată. O să-l țină minte. Tare frumos se mai purtase. — Puștiule, vino-ncoa’, Îi spusese. Vino să-ți dau ceva. Și el o-nghițise. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-se-n ploaie. Nu se mai vedea nici o mașină În piața de lângă monument. De cealaltă parte, În ușa unei cafenele, un chelner stătea și privea piața pustie. Soția americanului privea pe fereastră. Afară, chiar sub fereastra lor, o pisică se ghemuise sub una din mesele verzi udate de ploaie. Pisica Încerca să se strângă cât putea ca să nu se ude. Mă duc jos să iau pisica aia, spuse soția americanului. — Mă duc eu, se oferi soțul, care stătea Întins pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
făcuse crusta de zăpadă tare ca scândura. După ce și-a ceruit schiurile, Nick Își băgă cizmele În lăcașul de metal și strânse clema puternic. Sări din funicular Într-o parte, pe zăpada tare, apoi se Întoarse dintr-o săritură, se ghemui și, Împingându-se-n bețe, Își dădu drumul pe pantă. Profilat pe albul care se-ntindea În fața sa, George dispărea, apărea și apoi dispărea din nou. Goana și picajul brusc, felul cum se lăsa pe panta abruptă Îi spulberaseră lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
zbor și cădere care-i invadase trupul. Se ridică ușor pe o moviliță și apoi zăpada păru să-i fugă de sub picioare În timp ce cobora tot mai jos, mai repede și mai repede, pe ultima porțiune lungă și abruptă a pantei. Ghemuindu-se până aproape să dea cu fundul de schiuri, Încercând să-și mențină centrul de greutate cât mai jos, cu zăpada Împrăștiindu-se-n jurul lui ca o furtună de nisip, știa că viteza e prea mare. Dar o ținu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
străzii și apoi, când muzica a Început din nou, a continuat să danseze alături de ei. Era turtă de beat. — Du-de tu după el, mi-a zis Maera, pe mine nu mă suportă. Așa că l-am ajuns din urmă când se ghemuiseră din nou, l-am apucat de braț și i-am zis: — Hai, Luis. Ce dracu’, te așteaptă taurii ăia după-amiază. Nu mă asculta, era prea concentrat așteptând să-nceapă din nou muzica. — Nu fi tâmpit, Luis, i-am zis, hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
iute bățul Într-acolo. Sfârâitul țânțarului la contactul cu flacăra fu un zgomot satisfăcător. Apoi chibritul se stinse. Se Întinse din nou sub pături. Se-ntoarse pe o parte și-și Închise ochii. Era adormit. Simțea cum vine somnul. Se ghemui sub pături și adormi. Capitolul 15 Pe Sam Cardinella l-au spânzurat la șase dimineața, pe coridorul Închisorii. Coridorul era strâmt și Înalt, cu șiruri de celule pe fiecare parte. Toate celulele erau ocupate. Deținuții fuseseră aduși acolo ca să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
André. — Sigur, Îi spuse Fontan. André se-ntoarse către mine. — Câți ani Îmi dai? Îmi dai paișpe ani? Era un băiețel slăbuț, dar la față arăta cam de șaisprezece. Da, pari de paișpe ani. Când mă duc la spectacol, mă ghemuiesc așa, ca să par mai mic, Îmi spuse cu o voce foarte Înaltă, țipătoare. Dacă le dau un sfert, Îl păstrează, da’ dacă le dau doar cinșpe cenți, mă lasă să intru așa, fără probleme. — Păi, atunci Îți dau doar cinșpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ori. Și nu au găsit decât un glonț. Munceau amândoi la sfeclă, un mexican și-un rus, și beau cafea Într-un restaurant deschis toată noaptea, când cineva apăru-n pragul ușii și Începu să tragă În mexican. Rusul se ghemui sub masă și În cele din urmă fu atins de un glonț rătăcit, tras spre mexicanul care zăcea pe podea, cu două gloanțe-n abdomen. Cel puțin așa scria În ziar. Mexicanul declarase poliției că habar n-are cine l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
rămâne pe dinafară reia jocul. 32.Ursul nărăvaș Locul - curte, teren, sală. Material - un săculeț, o batistă îndoită, un fular. Jucătorii sunt așezați în cerc ținându-se de mâini iar în interior se desenează vizuina ursului. În ea stă ursul ghemuit cu săculețul sau cu batista în față. Jucătorii aleargă în cerc spre dreapta sau spre stânga. La un semnal dat, cel ce se găsește în fața vizuinii ursului se repede să-i ia săculețul, care reprezintă mâncarea, și, cu ea în
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
în picioare, sub genunchi sau în oricare parte a corpului când aceasta se află sub nivelul genunchilor (prin ghemuirea jucătorului din mijloc). 39.Transportul coșurilor Transportul se face pe grupe de 3 jucători. Jucătorul care urmează a fi transportat se ghemuiește, își apucă mâinile, brațele lui formând două torți ale coșului. Cei doi jucători care îl transportă apucă fiecare de câte o toartă și aleargă cu el. 40.Alb-negru Jucătorii stau așezați pe bănci în așa fel încât să fie văzuți
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
care o recunoscu: a cocoșilor sălbatici. În jur domnea o liniște adâncă. Se gândi la Velunda. Îi despărțeau timpul și depărtarea, îi uneau nostalgia și dorința. Deodată, în fundul peșterii, calul începu să lovească nerăbdător pământul cu copitele. Silueta lui Lurr, ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a balteus-ului, fu tras în spate, înainte ca barbarii să-l ucidă. Fu dus în spatele liniilor, la adăpost, de un soldat din coloana sa. — Mă duc să-l îngrijesc, izbucni Valerius. Plec. Titus îl opri: — Nu te mișca. Valerius se ghemui la loc și văzu cum quazii, în încercarea de a-i lua prin surprindere pe romani atacând din lateral, încercau să treacă de valurile de pământ. Nimeriră însă în castrapila. Urlară din nou, de data asta de durere, cu gleznele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
merită: să moară. Soldații făcură câțiva pași, dar se opriră. Nu se atinseră de săbii. Exasperat, Vitellius privi scena aceea în care toți păreau împietriți. Soldații stăteau în picioare, lângă Velunda și Valerius. Nimeni nu-i îndeplinea poruncile. Listarius se ghemuise la picioarele Velundei. Deodată, lângă trupul lipsit de viață, ieșit parcă din frasin, se ivi Ausper. Îngrozit, împăratul observă că nimeni nu-și dădea seama de prezența bătrânului mag. Acesta se îndreptă spre Vitellius și se opri foarte aproape de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aflase că fratele său îi fusese vândut lui Manteus și rămăsese închis în Ludi. Antonius se dusese la el împreună cu Errius, ca să-l consoleze. Manteus îi însoțise de-a lungul unei scări ce părea să coboare în infern. Valerius stătea ghemuit într-un colț, într-o încăpere îngustă ce mirosea a moarte. Trupul îi fusese chinuit, iar fața îi era umflată. Când Antonius se apropiase de el, îi aruncase o privire teribilă, fără să-i adreseze un cuvânt. Tăcut, își lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plătiți de Vitellius, iar armata lui avea să fie înfrântă de soldații vitellieni care împânzeau orașul? Privi nisipul, pe care câteva dansatoare presărau petale de trandafiri și unde, peste puțină vreme, el, secutor-ul Valerius, avea să-și verse sângele. Se ghemui, așteptând finalul ceremoniei preliminare, al cărei fast i se părea grotesc. Își simțea nervii întinși din cauza așteptării, nu a fricii. Câteva ajutoare așezau buchete de trandafiri roșii pe gardul ce despărțea arena de treptele amfiteatrului, împodobit cu bucăți de pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
palat, revărsându-se în încăperi și pe coridoare. — Listarius! strigă Vitellius. Dar băiatul dispăruse. Cu o lovitură de umăr, Vitellius deschise ușa cămăruței. Cu ochii înlăcrimați, privi la mobilele puține, apoi închise ușa. Împinse patul în fața ei, iar el se ghemui într-un colț, acoperindu-și capul cu mantia neagră. Rămase în așteptare, gemând. Errius Sartorius și soldații săi dărâmară ușa. Vitellius înălță capul, simțind că i se taie respirația, și își duse mâna la inimă. Mantia alunecă, descoperindu-i chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]