3,483 matches
-
ne îndreptățesc să dăm spiralei nevoilor o interpretare destul de îndepărtată de cea propusă de către sociologiile diferenței. Bulimie a îngrijirilor medicale, neîncetate cereri de autonomie personală și de divertisment: reiese clar că angrenajul nevoilor nu-și află adevărul ultim în dialectica imitațiilor și a pretențiilor de clasă. Fenomenul are cauze mai profunde: el rezultă esențialmente din combinarea a două dinamici nedefinite, inerente societăților moderne. Prima este cea a ofertei tehnice și de piață care, nemaifiind incastrată în sistemele sociale și religioase, poate
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
invidie și să intensifice resentimentele tuturor. Interpretarea conform căreia modernitatea democratică favorizează invidia și nivelul general al frustrărilor se prelungește în zilele noastre după tipicul grilei „dorinței mimetice”. Principiul de plecare: dorința nu are un obiect privilegiat, ea este întotdeauna imitația altei dorințe; nu dorești lucrurile pentru ele însele, ci pentru că un altul le dorește. Principiul 2: făcând dorințele să conveargă spre un anume obiect, celălalt devine, în același timp, model, rival și obstacol. Principiul 3: când cel care copiază și
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
vezi criticile formulate de Nicholas Taleb în celebra carte The Black Swan). Deplasarea interesului de la modelele deductive către cele inductive în acest domeniu este crucială. În cele mai multe situații, se constată că raționamentul pe aceste piețe este colectiv, acționând spiritul de imitație (efectul de hoardă), și nu judecata rațională a agenților individuali. Trecerea la metodele bazate pe sisteme adaptive complexe este, evident, un proces dificil și de lungă durată. Numai obținerea unor rezultate mai bune în acest din urmă caz ar fi
Cibernetica sistemelor economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/222_a_216]
-
eidolon arhaic, cu valoarea și capacitatea lui de apariție, Vernant analizează nașterea noțiunii de imagine în cadrul unei doctrine a mimesis-ului, procesul prin care se operează trecerea de la ordinea apariției și de la prezența efectivă a invizibilului la ordinea aparenței și a imitației. Ceea ce definește eidolon-ul arhaic este, într-adevăr, valoarea sa de prezență, prezență în vizibil a unei puteri de ordinul invizibilului, fie ea a morților sau a zeilor. Dar această prezență trimite, în același timp, la un altundeva inaccesibil, lucru valabil
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al fantomei care se poate întoarce și al alterității sale. Colossos-ul ține de ceea ce Vernant numește „categoria psihologică a dublului”. „Un dublu este altceva decât o imagine. El nu este un obiect natural, după cum nu este nici un obiect mental, o imitație de obiect real, o iluzie a spiritului ori o creație a minții. Dublul reprezintă o realitate exterioară subiectului, dar care, prin însăși înfățișarea sa, prin caracterul său insolit, se deosebește net de obiectele familiare ce alcătuiesc decorul obișnuit al vieții
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fenomenului: mortul care se întoarce este formă uzurpată de diavol pentru a-i înșela și duce la pierzanie pe cei vii. Dar semnificația „uzurpării” depășește cu mult această referință istorică la o anumită concepție despre fantomă, atingând chestiunea fundamentală a imitației, a fabricării unei aparențe, a unei asemănări diabolice. Forma uzurpată este mimeticul care încearcă să treacă drept adevăr. Utilizarea puterii imaginii ține astfel de domeniul diavolescului. Și nu este întâmplător faptul că, de la Tertulian și de la Sfântul Augustin încoace, demonizarea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
stare de letargie asemănătoare cu somnul. Somnul este însă el însuși un simulacru al morții: în scena furtului brățării de către Iachimo din actul al doilea, el este chiar în mod explicit comparat cu moartea: Iachimo îl vede ca pe o imitație desăvârșită a acesteia, iar trupul adormit al Imogenei îi amintește de sculpturile funerare culcate pe morminte. În actul al patrulea, presupusa moarte a Imogenei, travestită în paj, e un prilej de evocare a „frumoasei morți”: când Lucius și ofițerii romani
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
absență, despre acest pat gol, căci, dacă vorbele ei trădează un sentiment de înstrăinare față de o realitate lipsită de o veritabilă consistență, e tocmai pentru că există „prea multe corpuri și prea puțin suflet”, pentru că lumea în care trăim este o „imitație reușită”, încă doar o imitație și nimic altceva: „O operă de artă, da, încă ireală”. Așa se explică și de ce propria-i contemplare în oglindă o fascinează: în imaginea răsfrântă de apele oglinzii, ea își caută adevărata identitate, o realitate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
căci, dacă vorbele ei trădează un sentiment de înstrăinare față de o realitate lipsită de o veritabilă consistență, e tocmai pentru că există „prea multe corpuri și prea puțin suflet”, pentru că lumea în care trăim este o „imitație reușită”, încă doar o imitație și nimic altceva: „O operă de artă, da, încă ireală”. Așa se explică și de ce propria-i contemplare în oglindă o fascinează: în imaginea răsfrântă de apele oglinzii, ea își caută adevărata identitate, o realitate mai puțin carnală și mai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Iar evocarea acestei alte lumi o tulbură profund pe Contesă/Ilse: ILSE (tulburată) — Care lume? Și ce-i cu vocile astea? COTRONE — Ascultă-le, dar nu încerca să ți le explici. Aș putea... CONTELE — Dar nu sunt voci adevărate, sunt imitații. COTRONE (către Conte) — Ce-are a face, din moment ce te ajută să pătrunzi într-un alt adevăr. Apoi Cotrone își continuă dialogul cu Contesa/Ilse, invitând-o să încerce și ea să privească „la fel ca bătrânica asta care l-a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în prezent” este tărâmul de origine al tuturor personajelor kantoriene. În această perspectivă, actorul ar fi dublul viu al mortului întors printre oamenii vii, calitate de o valoare cu totul îndoielnică, însă, se grăbește să afirme Kantor, convins de inferioritatea imitației, a copiei în raport cu prototipul, cu personajul mort înnobilat de intrarea în „mausoleul eternității”. Realitatea vie, cotidiană înscrisă într-un loc real „de rang inferior”, cum spunea el adesea, rămâne totuși singurul nostru mijloc de a percepe măreția morții. Un teatru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al împrumutului cu orice preț de la case științifice mai mari nu pentru că așa le-a hărăzit destinul, ci pentru că au performat continuând, în ciuda tentațiilor, să se rezume la proiectul inițial, la teritoriul lor de explorat. Economia prea ușor a cedat imitației ca soluție a scurtării efortului de a merge pe propria cale. Iarba - cum îi plăcea să spună lui Veblen - a fost pentru Economie mereu mai mustoasă pe cealaltă parte a tufișului. (Veblen, 2009) Sunt inspiratoare perspectivele neuropsihologiei sau ale analizei
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
translatare mecanică a unei experiențe instituționalizate acreditate cu virtutea de a elimina dependența de cale, înainte de toate cea care fixează identitatea. Această substituire de sensuri reproduce relația centru-periferie și în societatea cunoașterii, ceea ce nu este doar absurd, ci și catastrofal. Imitația este calea cea mai contraproductivă pentru a fi pașaportul pentru societatea cunoașterii. Prin imitație se poate obține doar iluzia de insider, căci în realitate prin ea se fixează în periferie proiecte și oameni. Adică se conservă exact constituția lumii pentru
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
cale, înainte de toate cea care fixează identitatea. Această substituire de sensuri reproduce relația centru-periferie și în societatea cunoașterii, ceea ce nu este doar absurd, ci și catastrofal. Imitația este calea cea mai contraproductivă pentru a fi pașaportul pentru societatea cunoașterii. Prin imitație se poate obține doar iluzia de insider, căci în realitate prin ea se fixează în periferie proiecte și oameni. Adică se conservă exact constituția lumii pentru care părea că eram determinați să o depășim. Problema se pune în termeni de
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
vom ști niciodată, pentru că nu ne-a rămas de la el decât un text care, efectiv, permite integrarea lui Hipparh în corpusul autorilor hedoniști și justifică plasarea autorului său printre discipolii lui Democrit. Tratatul lui Hipparh ar putea ține de genul imitației, frecvent practicat în lumea antică, în care nu prea existau cultul proprietății intelectuale, pasiunea pentru dreptul de autor sau religia noutății, care vor duce la obiceiul contemporan al citatului între ghilimele. În acele vremuri, când autoritatea unui maestru era totuși
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
predică sunt urcați în funcții. Etica abderitană merită ceva mai bun, iar absența unor fragmente esențiale legate de acest subiect nu trebuie să ne facă să luăm drept lumini filosofice niște sclipiri antice fără mare interes. În acest context al imitației, al lipsei de etică, al epigonului stângaci, al înțelepciunii populare prezentate ca o morală în toată regula, paginile lui Hipparh trebuie citite ca un îndreptar hedonist care recomandă ce trebuie făcut, gândit și crezut pentru a ajunge la viața cea
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
poate învăța numai sau în principal din bune practici este exemplul tipic. Băncile de date se fac, de obicei, pe practici bune nu pe proiecte eșuate. Aici, este implicată o presupoziție care susține că omul poate progresa mai mult prin imitație, decât prin gândire critică. Să fie oare așa? Sau prejudecăți de tipul: Noi lucrăm bine, ce rost are să mai cheltuim cu evaluarea?”, „Pe primari nu îi interesează decât politica, nu comunitatea”, Ce fac ONG-urile, în afară de îmbogățirea prin vorbe a
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
nu numai la reacțiile manifeste, ci și la trăiri, de pildă la necesitatea de a mângâia pe cineva. În mod analog cu agresiunea, regresia nu constituie, în mod necesar, rezultatul frustrării, ea poate să apară și din alte motive: în virtutea imitației sau ca o ieșire premeditată, cu scopul de a trezi mila, compasiunea și a obține, în felul acesta, ceva”. (op. cit., p. 127). Considerarea „frustratiei” numai ca o conduită neorientată spre un scop, nemotivată de nimic, caracterizată doar prin trăsături de
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
printr-o imagine (eikon) reflectată de Ape. Arhonții zăresc imaginea și Își spun Între ei: „Hai să-l facem pe om după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; și după asemănarea lui (sau a noastră)”66. Modelează o făptură (plasma) ca imitație (mimesis) a imaginii reflectate În apă, care este, după cum știm, o copie imperfectă a Omului Perfect (teleios)67. Numele acestei făpturi este Adam, iar cele Șapte Puteri (exousiai) Îi fabrică fiecare cîte un suflet (psyche), lăsînd În seama Îngerilor să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ispravnic necredincios nu s-a Îndreptat nici acum și că va continua să exploateze slăbiciunea lui Dumnezeu (respectiv, bunătatea acestuia), ci și pe aceea de a sublinia paralelismul dintre crearea lumii În decurs de șapte zile (Geneza 2:2) și imitația de creație a lui Sathanas, care se desfășoară tot În șapte zile. Căci Sathanas se folosește de răgazul acordat pentru a construi lumea la care visase, el fiind arhitectul acestei lumi, nu creatorul ei. Îngerii Aerului și ai Apelor ridică
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
interceptau scrisorile către Ariadna, fiica Doinei Cornea, scoteau pasajele care nu conveneau, iar apoi un expert plastografia textul „curățat”. Ulterior, această versiune Îi era trimisă destinatarei. Făcând o comparație Între scrisorile originale și copiile plastografiilor se poate observa că acuratețea imitației este destul de ridicată. În acest mod, fiica Doinei Cornea primea scrisori „eliberate” de informații care puteau contura o imagine reală a ceea ce se Întâmpla În România. Iată un pasaj care a dispărut din scrisoarea falsă plecată către Ariadna: „Lumea care
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
cum ar spune Călinescu (1941/1982, p. 974), „[românul] privește tăcut și cu interes progresele altora, împrumutând tot ce simte că îi e realmente util”. În mentalul colectiv românesc, străinătatea consacră modelul. Cultura română s-a dezvoltat mai ales prin „imitație” (Eugen Lovinescu), prin preluarea unor elemente din culturi diferite: N-am avut timp să construim noutăți, dar am avut meritul de a pricepe și asimila imediat ce au făcut bun alții (Ralea, 1924/1977, p. 76). Pornită din complexul unei culturi
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
se deprindeau meșteșugurile, se petrecea. Prezența în aceste spații era forma de participare la viața comunității. Colectivitatea îl sancționează pe cel care „lucrează de capul lui” și cu care „nu te poți înțelege”. Modul de manifestare în cadrul colectivității a fost imitația, spiritul de turmă, conformismul, însemnând: „a merge pe calea bătută”, „a fi în rândul lumii”, „a nu ieși ca păduchele în frunte”, „a fi cum se cuvine/cum se cade”, „a nu intra în gura lumii”, „a nu fi de
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
fi în rândul lumii”, „a nu ieși ca păduchele în frunte”, „a fi cum se cuvine/cum se cade”, „a nu intra în gura lumii”, „a nu fi de râsul lumii”, „a fi ca toată lumea”, „a face cum se face”. Imitația a fost pentru români o formă de competiție: „să-i arăt că pot și eu, nu numai el”, a adus cocoșul moșului galbeni, și-a trimis și baba găina să-i aducă o comoară. Literatura populară este o expresie a
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
a spiritului colectivist, deci dezvoltarea ei nu a fost întâmplătoare, dobândind prioritate în fața creației de autor, a literaturii culte, expresie a experienței individuale. S-a spus că, în cultura română, colectivismul s-a manifestat ca un colectivism gregar (bazat pe imitație, supunere, docilitate, spirit „de turmă” - C. Rădulescu-Motru) sau ca un colectivism pastoral: În forma noastră de civilizație covârșește factorul colectiv. Românul este o ființă sociabilă. [...] [El are] legături organice de familie și pământ (Călinescu, 1941/1982, p. 975). Forma pe
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]