KorAP: Find »[drukola/base=indian & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...145 >

3,607 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

bătu afectuos pe preot pe braț și îi întinse mâna necunoscutului. — Ea e Paula, o prezentă „Inti“ Ávila. Domnul este Daniel Boone... — Daniel Boone? — E o glumă. Știți dumneavoastră... Daniel Boone ura civilizația și prefera să trăiască în selvă, printre indieni... Paula - care îl citește mult pe Udall - e de părere că eu aș putea fi un Audubon al selvelor amazoniene, iar dumneavoastră, Daniel Boone... — Cine a fost Audubon? — Un naturalist. A fost primul care, acum mai bine de un secol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
la fel cum singurul lucru pe care americanii îl știu azi despre marile selve ale bunicilor lor este ceea ce găsesc în scrierile lui Parkman. Dacă Parkman nu s-ar fi dus la douăzeci și trei de ani să trăiască împreună cu indienii sioux ca să scrie Drumul spre Oregon, nu ne-ar mai fi rămas azi nimic despre ei. America de Sud trăiește acum distrugerea pe care au suferit-o acum optzeci de ani Statele Unite și cea pe care a îndurat-o înainte Europa. Ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
lăsate în paragină, pentru că cei care le-au primit ca moștenire nu au știut să le îngrijească și le-au secătuit, până le-au distrus... Iar vinovat pentru toate astea este omul alb. Doar omul alb, ascultați ce vă spun! Indianul, negrul, chiar și galbenul în anumite cazuri, au o concepție total diferită despre ce e pământul și la ce servește el. Când europenii au ajuns în America, pământurile nu aparțineau nimănui; erau un bun comun al tribului, moștenit de la străbuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
de înghesuiți, încât păreau un covor din piele cafenie. Sub ei, pământul era verde, o excelentă iarbă de păscut. Apoi a început „marele măcel“. Unii spun că Armata i-a dat gata pe bizoni, ca să-i omoare prin înfometare pe indieni; alții, că a fost inițiativa agricultorilor, care voiau să rămână cu acele pășuni; cei mai mulți, că n-a fost vorba decât de o afacere de vânzare a pieilor. Cert este că în 1885 de abia mai rămăseseră bizoni pe pășuni. Au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
simți dorința de a-i striga pilotului să se întoarcă, să-l lase din nou pe pământ, pentru că era în zadar să călătorească spre un oraș de două milioane de locuitori în căutarea cuiva care să asculte cererile unei mâini de indieni în pielea goală. „Vor râde de mine și adevărul e că o merit, își spuse el. Și o să dau de belea dacă le vine ideea să-mi ceară pașaportul și descoperă că a expirat de ani de zile. De fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
al caprelor. Anzii apăreau între selvă și mare ca un zid de netrecut prin care timide cărărui ale indigenilor se cățărau legând o vale de altă vale și un sat de alt sat, sărind peste râuri prin vechiul sistem al indienilor incas al podurilor atârnate, mărginind ore întregi abisuri, într-o călătorie în care fiecare pas putea fi și ultimul. Nici nu se visa încă la șosele care să lege restul țării de acel podiș izolat și mizerabil. Nu prea era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
să lege restul țării de acel podiș izolat și mizerabil. Nu prea era nimic de găsit pe înălțimi, cu excepția vreunei văi izolate sau a unei mine părăsite și nimeni nu s-a îngrijit să ducă civilizația și progresul până pe culmi. Indienii, vârâți în ponchourile lor, combătând frigul cu excremente de lamă ca unic combustibil, omorându-și foamea cu cartofi înghețați și un pumn de porumb și mei, trăiau așteptând ziua când albii își vor aminti de ei, când vor construi șosele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
regiuni, mai aproape de șoseaua Transamazoniană, în Statul Pará, au urcat prețul la 53 de cenți pe un sfert de hectar. Se gândesc să vândă milioane. Primul lot se compune din peste 12.000 de kilometri pătrați din selva amazoniană, inclusiv indieni, copaci, râuri, minerale, țiței și tot ce poate exista. În 1860, Guvernul Statelor Unite își vindea pământurile cu 31 de cenți pe hectar. În anii următori, tăietorii de lemne au distrus câte zece milioane de hectare de pădure pe an. După cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Marte, yubani-i vor mai putea micșora capete în continuare? Sunt un anacronism, prietene. Sunt în afara vremii noastre și trebuie să dispară sau să se transforme... — Și cine îi va ajuta în această transformare? întrebă, supărat, părintele Carlos. Toți spun că indianul trebuie să evolueze, că nu are dreptul să rămână izolat și de neatins, dar nimeni nu face un pas să se apropie de ei, să-i adapteze încetul cu încetul la civilizație. Ori sunt dați uitării cu desăvârșire, precum niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
precum niște animale din selvă, ori se tabără asupra lor, încercând să fie asimilați de azi pe mâine... Aceasta este o problemă despre care am putea discuta un an, părinte. Și nu vom fi niciodată de acord. Cred sincer că indianul nu are viitor și nu vom reuși niciodată să facem din el un om al secolului douăzeci. Vă rog, să nu mă interpretați greșit... Nu sunt rasist. Doar un om practic... Omenirea se împarte în indivizi romantici și în indivizi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
mine? — În selvă? Nu. Sunt prea lașă... — Își lăsă ochelarii pe tejghea și se frecă la ochi cu un gest de oboseală. Părea mai în vârstă decât oricând, mai sleită de puteri, mai învinsă. — Nu e pentru că m-ar speria indienii, șerpii sau păianjenii... Nu e asta. Este depărtarea, singurătatea, lipsa de ocrotire... Am impresia că dacă aș pleca, ar fi ca și cum m-aș îngropa de vie, ca și cum aș dispărea pentru totdeauna de pe fața pământului. Și îi am pe fiii mei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
hamacul, mâncă puțin, dormi prost. Cu primele raze de lumină, Kano era deja sub copac, așteptând răbdător, pipăind întruna sarbacana lui aflată mereu la îndemână. Unde este Piá? Încă n-a plecat... Îi trecu un fier prin inimă. Pentru un indian, „Încă n-a plecat“ înseamnă că n-a murit încă. Ce i s-a întâmplat? Sălbaticul ridică din umeri cu un gest fatalist: — A atacat-o Taré al mațelor. Nu există Intié împotriva Taré al mațelor. Alergă, așa cum nu alergase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
stătea lângă Kano, așteptând: — Ce au spus albii? întrebă el. Se mărgini să arate spre interiorul colibei: Cred că e apendicită, spuse el. Dacă rămâne aici, o să moară. Dacă o duc la Misiune, poate fi salvată. Misionarii au un medic... Indianul nu-i dădu atenție. Ce v-au spus albii? insistă el. — Oh! se înfurie el. Ce importanță are acuma? Piá o să moară. Trebuie să facem ceva. — E doar o femeie, răspunse Kano. O să-ți dau alta. Nu vreau alta. Vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Nu-l respectă decât pe cel care se face respectat, iar limbajul unei „tzanza“ este un lucru pe care ei îl înțeleg. Când vei duce aceste două capete micșorate, frica îi va face să se mai gândească. Îl privi pe indian cu uimire. Vru să spună ceva, dar descumpănirea îl împiedică. Până la urmă, repetă cu efort: — Când voi duce...? Cine a spus asta? Eu n-o să duc nimic nimănui. Și cu atât mai puțin aceste rămășițe omenești. Chiar ați înnebunit? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
încearcă să adune ochii și îi caută în mlaștină înainte ca pirania să-i devoreze, șopti José Correcaminos. Dar în mlaștină, trăiește güio - anaconda -, care este aliata yubani-lor și nu le permite spiritelor să răscolească apele. — Tu crezi toate astea? Indianul îl privi stăruitor: — Tu crezi în Dumnezeu care se transformă în fiecare zi în pâine și în vin? — Împărtășania nu este altceva decât actul simbolic al uniunii credincioșilor cu Dumnezeu... — Un yubani se ascunde de dușmani în mlaștini, iar mlaștinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
zile, auziră zgomotul asurzitor al mașinilor mișcând pământul și doborând copacii și, pe măsură ce se apropiau, zgomotul creștea până la a deveni insuportabil. Când ajunseră să vadă luminișul în care evolua primul buldozer ce împingea trunchiul enorm al unui arbore de capoc, indianul yubani rămase încremenit, privind înspăimântat puternicul monstru galben ce dobora tot ce întâlnea în cale. — Nu te teme, îl liniști el. Nu-ți poate face rău. Selva te apără. — Doboară selva... Luă macabrul pachet învelit în frunze de bananier și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
strânsă cu putere, mai dispus la fugă decât la ofensivă. Îi făcu un semn să se apropie, îi arătă solul din fața lui și destupă o sticlă de bere. — Vino! Nu e nimeni... „Tzanza“ i-a pus pe fugă. Vrei una? Indianul privi sticla cu neîncredere. Observă cum bea el direct din sticlă și încercă, dar se înecă de îndată și începu să tușească și să scuipe. — Îți place...? Indianul yubani încuviință fără să înceteze cu tusea. Când se liniști, căută de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Vino! Nu e nimeni... „Tzanza“ i-a pus pe fugă. Vrei una? Indianul privi sticla cu neîncredere. Observă cum bea el direct din sticlă și încercă, dar se înecă de îndată și începu să tușească și să scuipe. — Îți place...? Indianul yubani încuviință fără să înceteze cu tusea. Când se liniști, căută de jur-împrejur până descoperi o farfurie de cositor murdară cu resturi de mâncare. O curăți ușor cu mâna, vărsă în ea berea și bău cu lăcomie. Îl privi mișcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
murdară cu resturi de mâncare. O curăți ușor cu mâna, vărsă în ea berea și bău cu lăcomie. Îl privi mișcând din cap: — Măi să fie! Asta chiar că e ceva nou. O farfurie de bere! E bună? — Bună... — Alta? Indianul încuviință. Repetă operația de a o vărsa în farfurie și o bău până la ultima picătură. Asta păru să-i dea curaj, pentru că lăsă sarbacana și se apropie încet de enormul buldozer care îl speriase atunci când sosise. Se opri la vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și să-i facă să urce cu bacul pe râul San Pedro. Nu, nu poate fi ușor și va dura luni de zile. Se întoarse sub parasolar și începu să miroasă în bidoane până găsi ce căuta. Îl chemă pe indian: — Ia bidonul ăla și stropește mașina. Ai înțeles? A trebuit să-i repete de trei ori, dar reuși să-l facă pe celălalt să-i dea ascultare. Când tractorul fu îmbibat cu benzină, căută un chibrit în bucătărioara muncitorilor, introduse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
de trei ori, dar reuși să-l facă pe celălalt să-i dea ascultare. Când tractorul fu îmbibat cu benzină, căută un chibrit în bucătărioara muncitorilor, introduse într-un bidon o bucată de lemn, o aprinse și îi oferi torța indianului yubani. — Arunc-o! Kano îi dădu ascultare fără să înțeleagă pe deplin, dădu un țipăt de groază și o luă la goană când tractorul începu să ardă instantaneu. O coloană deasă de fum se înălță la cer și după câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
când tractorul începu să ardă instantaneu. O coloană deasă de fum se înălță la cer și după câteva clipe urmă o explozie ce zgudui mașina de la un capăt la celălalt. — Se va auzi până în tabără... Îl căută cu privirea pe indian, care se refugiase în capătul opus al luminișului: Vino aici! îi ceru el. Distruge-le și pe celelalte. Indianul se apropie pas cu pas, cu o nesfârșită neîncredere, până se convinse că nu mai era nimic rău de așteptat de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
urmă o explozie ce zgudui mașina de la un capăt la celălalt. — Se va auzi până în tabără... Îl căută cu privirea pe indian, care se refugiase în capătul opus al luminișului: Vino aici! îi ceru el. Distruge-le și pe celelalte. Indianul se apropie pas cu pas, cu o nesfârșită neîncredere, până se convinse că nu mai era nimic rău de așteptat de la grămada de fiare fumegânde. Luă un nou bidon de benzină și se îndreptă hotărât spre al doilea tractor. Odată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
aici o întreagă armată. Își fixă privirea spre capătul drumului. În depărtare, își făcu apariția un nor de praf. Căută un sac, aruncă în el ce mai rămăsese din lada cu bere și se îndreptă fără grabă spre desișurile pădurii. Indianul își continua sarcina. Cea de a cincea bestie de fier sări în aer și Kano bătu din palme nebun de bucurie. Apoi, alergă din nou să caute alt bidon cu benzină. Pe șosea, un camion căpătase formă și se puteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Lasă-l, că o să te omoare... Dar Kano părea lovit de furia distrugerii și începu să stropească cu benzină ultima lui victimă. Huruitul motorului căpătă intensitate și se puteau auzi deja strigătele mânioase ale oamenilor. Gloanțele deveniră o ploaie în jurul indianului yubani, care aruncă deodată bidonul în aer și alergă în urma lui. Se făcură nevăzuți în desișul pădurii. — Mare războinic...! Mare războinic, îl felicită el. Tu singur ai dat gata monștrii de fier. În spatele lor rămaseră voci mânioase și împușcături fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]