1,887 matches
-
Vrei să mergi la culcare, Gaiané? Fetița alunecă ușor din îmbrățișarea lui și lipăi repede spre odaia ei. Prințul urmări pata albă care pluti o vreme prin bezna culoarului, cu senzația tactilă că tocmai fusese atins de un înger. Remanența inefabilului. Vraja copilăriei. țineau ușa de la sobă deschisă. Stăteau în pat. Copiii dormeau. Și slugile. Pale de lumină și căldură le mângâiau trupurile goale. Nu mai erau tineri, dar se simțeau încă tineri. Manuc ținea paharul în mână și privea umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
asemenea miresmelor, asemenea muzicii. Prințul nu se născuse în Armenia, dar ajunsese să o cunoască bine din străvechiul covor moștenit de la tatăl său. Ori de câte ori îl privea, țara aceea pierdută se reconstituia în el din aspirația către propria sa origine, din inefabila genealogie păstrată în sângele său, din ofranda vie a tradițiilor. Se simțea parte din urzeala acelui covor, purtat prin pustiuri, prin lanuri cu maci scuturați, prin munți golași, adăpostit, la apusul soarelui, în cortul de o noapte al păstorilor, ascultând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
satului tradițional Sigur că a stabili modelul morfologic al unei realități complexe și polimorfe (cum este satul tradițional românesc) are dezavantajul de a simplifica și de a uniformiza realitatea modelată, dar are simultan avantajul de a-i recupera esența, altfel inefabilă. Încer- cările de a propune/impune un model topografic al satului tradi- țional s-au dovedit a fi utopice. Topografia unei localități este o funcție de prea multe variabile naturale și culturale. Îmi pot totuși asuma riscul de a restaura (nu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Dar, dacă un juriu poate să greșească, istoria nu. Istoria, adică mecanismul acesta al timpului și al valorii în care sunt implicați scriitori, critici, istorici literari și care fac ca totul să avanseze, într-un metabolism uneori, vorba lui Călinescu, inefabil. Dar criticii literari de ce nu iau Premiul Nobel? Nu crezi că e vorba de o discriminare? O fi vreo discriminare pozitivă? Adică te ferește de o confruntare din care poți să ieși învins? Păi sigur, dacă tot susțin ei sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ce punem în locul experienței estetice nemijlocite? O aspirație pozitivistă, un schematism scientizant, ce ar consta într-o "metodă" cu impulsuri de acaparare a întregului câmp al exegezei, într-o trufașă operație de "explicare", desigur "științifică", a operei, de secare a inefabilului, de suprimare a iraționalului. Să fim sinceri: o asemenea plivire sârguincioasă a criticii de factorii literari, de înstrăinare a ei în raport cu realul lecturii, ascunde o mefiență chiorâșă față de literatura însăși, o impotență, primitivă ori dobândită, nu importă, prin dorința de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și ticăloșie, încât să pronunțe blasfemie împotriva Duhului Sfânt. Nu e vorba, în contextul evanghelic, despre a treia persoană a Treimii (am comite un anacronism, dacă am interpreta astfel), ci despre Duhul Sfânt ca duh de viață izvorât din lăuntrul inefabil al lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel prin care Dumnezeu lucrează în lume, săvârșește minunile „de zi cu zi”. Așa cum se va vedea mai încolo, Duhul Sfânt făcătorul de minuni (semeia, dynameis) poate fi echivalat metaforic, în sens puternic, cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
asemenea experiment și-l pot permite francezii, englezii sau italienii, care au zeci de traduceri excelente, nu noi, care abia ne dezmeticim. Așadar imboldul lui Pannwitz mă lasă deocamdată nemișcat. Sigur, însăși traducerea noastră încearcă să redea ceva din pulsul inefabil și unic al Septuagintei grecești. Pe alocuri am preluat chiar topica grecească, acolo unde am simțit că textul o cere și limba românească o permite, dar, dacă am fi ales soluția calchierii obediente, te asigur că Editura Polirom ar da
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca nevăzători, pe lîngă sunete, voci și obiecte atinse cu mîna, mai apărea o puternică senzație de prezență a interlocutorului ori a reperului material mai apropiat. Dacă senzația asta ține de simțul tactil, apoi ea se produce În zona tactilității inefabile, e o impresie de cîmp energetic format În jurul celuilalt, ființă sau lucru, ce te oprește la marginea elastică a aurei sale, nu treci de o linie de demarcație și astfel nu te ciocnești de obstacol, simți că Între tine și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
în ton cu moda acelor ani și fac încă deliciul cunoscătorilor, tot mai puțini, mai pretențioși. Însă energia și percutanța cu care (înăcântă Bastille Day, de exemplu, s-au păstrat de-a lungul deceniilor, până la recentul Snakes & Arrows. Unde ceva inefabil se limpezește, se distilează, se transformă în esență de consumat cu parcimonie, nu fiindcă ar fi limitată cantitativ, ci fiindcă face rău la o anumită vârstă. Dacă la începuturi, ca la orice trupă de rock, influențele tradiționale se recunosc foarte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
roșu al dragostei. Peste zîmbetul lui drogat fumegă aburii de carne arsă. Imaginea celeilalte, Elena-prima, își schimbă contururile prin variații de strălucire aidoma păsării violet din vitraliu. Așa cum marea artă, dincolo de orice îmbogățire pe care o aduce omului, presupune ceva inefabil care te violentează și-ți subjugă admirația, nici căldura unui chip de om nu suportă adjectivul. Din eterul său se naște dragoste sau ură. Cu atît mai mult cu cît aceasta vine acoperită cu un amestec de maternitate și de
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
că umerii asudați i se apleacă sub plumbul razelor unei luni dușmane. Din adîncimea acvatică a vitraliului privesc afară unde toate se întîmplă cu o formidabilă repeziciune. Trupul se bate cu moartea pe care a adăpostit-o. Dar moartea e inefabilă. Nu intră nici în cuvîntul mister. Pentru că e evidentă. Te cuprinde sila purtînd-o și tot privind la ea. Aș vrea să le strig tuturor care-mi acordă îngrijire să mă lase în pace. Ce-i porcăria asta? Dar stiu prea
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
vedere ceva cu totul neobișnuit, la distanță de cele comune. Sau ceva profund ambiguu, ca și cum ar ascunde o dublă natură (vorbindu-se, ca în paginile lui Pascal, despre om ca o făptură terifiantă). Deopotrivă, când se are în vedere ceva inefabil și incomprehensibil în sine. Sau ceva cu adevărat straniu, cum ar fi golirea de orice semnificație a lumii trăite, nimicul acesteia. La limită, termenul poate semnifica locul unui mister, o taină. În astfel de cazuri, distincția elementară dintre cele cu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Sau faptul că orice comprehensiune - și sensul propriu acesteia - se sprijină pe o non-comprehensiune originară. Metafizicianul, în schimb, este tentat să gândească în alți termeni. El caută uneori imposibilul ca atare, ține cu tot dinadinsul să exprime clar ceea ce este inefabil și să înțeleagă în mod conceptual ceea ce este incomprehensibil în sine. De unde, atâtea propoziții lipsite de sens. E adevărat însă, în vorbirea metafizică nonsensul nu cunoaște doar această expresie orgolioasă și tristă. Cum vom vedea în paginile ce urmează, uneori
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
poate vorbi, este bine să nu o facem. Mai mult încă, nu se poate vorbi despre ceea ce nu se poate vorbi. Cu aceasta, nu este eliminată definitiv o problemă mai veche, anume în ce fel se poate vorbi cu privire la cele inefabile. Însă nu se poate descrie orice și nu poți avea în legătură cu orice evidența unui sens. Cred în același timp că propoziția 7 sugerează și altceva. Anume, nonsensul, într-o altă accepțiune, mai elevată, se anunță odată cu acel lucru despre care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
kilograme, sărăcie cît toată sărăcia, dar și bogăția creșterii numerice a familiei”. Timpul a trecut iar bogăției domestice a familiei i s-a mai adăugat una de ordin spiritual și sufletesc. Este bogăția pe care ți-o dă demnitatea și inefabila bucurie de a modela creativ mințile tinere. Cu o asemenea bucurie în suflet Constantin și Steluța Brumă și-au asumat condiția apostolatului cărturăresc. După o fulgurantă experiență în laboratoarele “fabricii de popi”, fiul lui Iorgu și al Mariei ucenicește sârguincios
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
că stabilirea valorilor ține în bună măsură de problema Sensului. Muzica reprezintă un bun fundal pentru viața afectivă. Ea dă referințe trăirilor proprii (constituie o structură de orizont), le dezvăluie, le face conștiente. Muzica face legătura dintre iraționalitatea trăirilor (poate inefabilul lor) și reflexia asupra lor, în încercarea (ce aparține subiectului și nu muzicii) de a le transforma în gând. În condițiile în care afectivitatea reprezintă un orizont (unul din orizonturile necesare pentru nașterea sensului, asigurând "un rezervor de trimiteri" ce
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
la... Sunt atribute, adică ceva ce ne este atribuit fără a ne fi propriu, însă definindu-ne. ٭ Limbajul se transcende în sensul său. El poartă un sens ce îl depășește, care e mai mult decât el. Stă mărturie gradul de inefabil pe care-l duce cu sine; acesta este o semnificare indirectă. A da chip aleatorului corespunde dorinței noastre de unitate (sensul putând lua naștere doar în orizontul unității). Știința recurge la transformarea necunoscutului în cunoscut mai curând prin forțarea cunoscutului
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
sau nu, cele mai importante noțiuni de psihologie, valorizează apoftegme și exemplifică la modul convingător. Autoarea demonstrează, în totalitate, adevărul conform căruia, valoarea și veridicitatea unei cărți este dată de experiența și trările personale. Experiența trăită de autoare este una inefabilă, viața sa a devenit element de studiu aplicativ pentru psihologul de mai târziu, perseverența, perspicacitatea și acribia cu care a studiat fiind exemplare. Dincolo de elementele științifice prezentate, autoarea cultivă și elemente Doina Comănici, autoarea răspunde și oferă șanse celor care
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
Se vorbește despre limba naivă "îngerească", a lui Rimbaud, despre lipsa de șir și despre ritmurile ei împrumutate jocurilor de copii. În realitate, suntem în fața unei limbi și-a unei prozodii deduse prin abstragere; în fața unei elaborări conștiente în vederea notării inefabilului. * O dată stăpân pe metoda lui, Rimbaud - asemănător și în această privință cu omul de știință - își propune să extrapoleze adevărurile experimentale dobândite. Își propune să prevadă și chiar să revadă procesul istoric. Ce altceva poate fi celebrul sonet al Vocalelor
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
strofa citată, invențiunea rezidă în întregime în cuvântul "attrayante" și în locul pe care-l ocupă. Astfel încît, acest cuvânt își depășește conținutul obișnuit și ajunge să denumească o anume calitate de lună: amicală și magnetică. Încă un exemplu de invențiune inefabilă. Îl întîlnim în stanța celebră: "Tovarăș cu eterul, fum plin de nepăsare Ce mult ne-asemuim! De-o clipă-ți este viața, o clipă-a mea mai are. Dar tot din foc ieșim." (tr. Al. Ciorănescu, Jean Moréas, Stanțe, București
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
î. George CĂLINESCU Ermetismul d-lui Barbu, intuit în structura lui interioară, nu este pur sintactic, cum a apărut unora; el este dictat de o mecanică spirituală evidentă. Cu o asemenea structură abstractă, nu vom găsi în poezia sa un inefabil scos din muzica îngînată a unui lirism emoțional; inefabilul devine un contur tremurat al ideii, o vibrare a esenței care se caută în expresie. Lirismul este, cum spuneam, subiacent; circulă în însăși tensiunea spiritului, fiind implicat în idee. Poezia noastră
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
structura lui interioară, nu este pur sintactic, cum a apărut unora; el este dictat de o mecanică spirituală evidentă. Cu o asemenea structură abstractă, nu vom găsi în poezia sa un inefabil scos din muzica îngînată a unui lirism emoțional; inefabilul devine un contur tremurat al ideii, o vibrare a esenței care se caută în expresie. Lirismul este, cum spuneam, subiacent; circulă în însăși tensiunea spiritului, fiind implicat în idee. Poezia noastră modernă a cunoscut un lirism de notație, un altul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ura față de mine: pentru ei, frumosul nu va reprezenta niciodată o categorie etică. Și nici estetică, pentru că, marcați - din fașă - de morbul crimei, nu vor avea nicicând o aplecare adâncă asupra formelor perfecte. Asupra culorilor adevărate. Asupra sunetelor imperceptibile. Asupra inefabilului. Maturi, vor complota din instinct. Viermi pe care nu-i strivesc pentru că aștept să devină pupe: poate se vor preface în fluturi. Așa cum tinde, tardiv, zbătându-se în gogoașa sa, Filozoful. Actorul va pieri sufocat în propriile lui dejecții. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
îl va primi ca pe un salvator... Cuib de bursuci! Castelanul? Nu va izbuti mare lucru, aici. Arta magiei - dacă într-adevăr o deține - nu poate fi împărtășită unor grobieni. Nu știu pe nimeni, în urbea asta, capabil să sesizeze inefabilul. Poate Actorul, dar e, deja, bătrân. Când se îmbată, are viziuni apocaliptice; trage bășini devastatoare, vomită, plânge. Filozoful s-a ramolit și el, și-a pierdut toată sensibilitatea față de Frumos și Adevăr. O fantoșă. Eremitul era - dintre toți - cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ochilor avea deja o plasă de riduri mici. Avea un chip trudit în fiecare centimetru de piele. Dar în deschizături fesuri, în ochi și nări, în tăietura buzelor, acolo unde ieșea la suprafață suflul ei interior, foșnea o chemare ascunsă, inefabilă, ca o adiere de vânt prinsă în frunzișul pădurii. — Cum te cheamă? — Italia. Am acceptat numele acela nefiresc cu un zâmbet. — Ascultă, Italia am spus, îmi pare rău pentru ... am vârât mâna în buzunar. Vroiam să-ți cer scuze, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]