4,477 matches
-
de primar) încă în 1898, devine deputat independent în 1901. În același an susține concursul pentru un post de profesor suplinitor la Catedra de drept administrativ și constituțional a Facultății de Drept din Iași, peste doi ani fiind definitivat. Practică intermitent și avocatura, ceea ce îi îngăduie să petreacă mai multe luni, în 1905-1906, în Basarabia, aflată în efervescență revoluționară, unde face să apară, cu fonduri puse la dispoziția lui de guvernul conservator, ziarul „Basarabia”, condus de Em. G. Gavriliță. De la Chișinău
STERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
1930). Părăsind prim-planul vieții politice, mai participă totuși la fondarea Partidului Țărănesc Democrat din Basarabia și a gazetei „Zările”, apoi a Partidului Radical Țărănesc. De-a lungul celor zece ani de lupte politice se manifestă mai rar publicistic, trimițând intermitent texte, sub vechiul generic Din carnetul unui solitar, la „Viața românească” și la „Adevărul literar și artistic”, în acesta din urmă dând la iveală, în 1927, și o suită de comentarii asupra câtorva scriitori ruși (Andrei Belâi, Vsevolod Ivanov, Isaak
STERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
Publice, iar în 1926 senator de Mureș. Însă principalul cadru în care își va manifesta vocația militantă va fi întotdeauna cel cultural. În 1919 este ales vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români. Editează pentru scurt timp, la București, „Luceafărul” (1919-1920), colaborează intermitent la „Țara noastră”, „Dimineața”, „Universul”, „A.B.C.”, „Zorile”, „România literară”, „Gazeta Ciucului” ș.a. Înființează Institutul de Arte Grafice „Luceafărul” la București și Institutul de Arte Grafice „Ardealul” la Cluj. În 1941, împreună cu Emil Giurgiuca și Dan Botta, redactează revista „Dacia
TASLAUANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290094_a_291423]
-
pereții / Și poduri gri de piatră arcadele-i închid / Sub pâcla violetă a nordicei Veneții”. Nu fără a comunica și impresii stârnite fie de mișcarea materiei (Plop în viscol), fie de realizări omenești extraordinare, pe pământ și în cosmos, iar intermitent nu fără a ceda conjuncturalului ideologic, mai cu seamă în anii ’50. În Tainicul arhipelag (1964) ori în Pașii licornului (1989) se produce o regresiune în timpul interior, iar ca reflex o concentrare aproape gnomică a expresiei, ca în ciclul Aventura
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
a artei și mai ales din constatarea nesfârșitei ei varietăți. Criticul de vocație, afirmat încă din epoca studenției, și-a dublat această activitate, care avea să-l consacre în istoria literaturii române, cu una de poet ocazional sau de producție intermitentă, în succesiunea ermetismului mult mai acuzat al lui Ion Barbu, dar și a poziției prețioase, atât de străină de curentele literare moderne. Aceasta nu i-a format cuta „artistică” de speța exclusivismului în opinii și a intoleranței față de alte formule
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
pentru fericirea poporului, „tovarășa“ și „tova ră șul“, fiecare într-o altă mașină și la oarecare interval. Acasă, dar mai ales la Si naia-Cumpătul, la Bușteni sau la Bran, unde lucram toamna la ediție, se întrerupea seara curentul electric, pauzele intermitente putând uneori să dureze și ore întregi. Recurgeam atunci la „armele secrete“ - lan terna chi nezească sau lumânarea strămoșească... În apartamentul de bloc muncitoresc în care locuiam era - se putea alt fel? - la fel de frig ca în toată România, țară aflată
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Tabucchi era scund și zvelt, mediteranean, aș zice. În asprimea fizionomiei citeam prudență și concentrare. Doamna arăta o reținută politețe aristocrată, dacă nu și regală („de Lancaster”, aveam să glumim, ulterior), scriitorul fuma continuu, Încercând să domine o pulsație interioară intermitentă și vivace. Nina, colega mea, traducea italiana oaspeților și engleza noastră, a Cellei și a mea, dar curând aveam să constat că franceza „minimalistă” pe care o mai posedam, după anii de Încetățenire anglo-saxonă, ajunge pentru comunicarea de rutină. Și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
imaginea globală, să le transform într-un tablou care să spună cu-adevărat ceva. Poate doar un peisaj pe care nu l-am mai văzut niciodată, ecouri ale unor melodii nefamiliare, șoapte într-o învălmășeală de limbi necunoscute. Se înalță intermitent și dispar în beznă. Nu există nimic comun între un fragment și altul. De parcă aș schimba mereu posturile de radio. Îmi dau toată silința să-mi concentrez energia în vârful degetelor, dar rezultatul e invariabil același. Chiar dacă intuiesc că ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se scot numere duble, la intervale neregulate de timp sau chiar se oprește tipărirea (14 august 1856 - 6 martie 1857). După o perioadă de relativă stabilitate, alte greutăți se ivesc și, din această cauză, în urma altor doi ani de apariție intermitentă (douăzeci și nouă de numere în 1863 și doar cinci în 1864), Iacob Mureșianu renunță, din februarie 1865, să mai scoată periodicul, care intra atunci în al douăzeci și șaptelea an de existență. În foile volante care premerg editării acestei
FOAIE PENTRU MINTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287056_a_288385]
-
iunie 1939, când redacția și administrația aparțin lui P. P. Stănescu, iar redactori sunt Octav Halunga, Vasile Maciu, Tiberiu Mărgineanu. Revista își asumă în mod declarat absența unui program. Rubrici: „Bibliografie”, „Cărți și reviste”, „Interpretări”. Cu numărul 6/1936 apare intermitent și o rubrică „Cronică literară”, iar cu numărul 8-10/1938, „Recenzii”. Semnează articole și eseuri Mihai Uță, Gr. T. Popa, C. Aldea, Ernest Stere, Tudor Vianu (Libertatea cugetării), Mircea Mancaș (Arta și colectivismul social), Ion Petrovici (Filosofia franceză în România
GANDUL VREMII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287151_a_288480]
-
o școală. Ceea ce voim noi a face se poate face și cu această diversitate de idei despre artă, pentru că noi dorim cu toții - punct ce ne leagă - o viață culturală a orașului nostru.” Rubricile principale sunt „Semnalizări”, „Cronica spectacolelor”, „Însemnări mărunte”. Intermitent, apar rubricile „Cronica plastică”, „Cronica politică” și „Revista revistelor”. Se tipăresc, cu precădere, scrierile membrilor grupării, uneori sub pseudonime. Versuri publică Mircea Ionescu-Quintus, Ion Tobor, Ioan Nicoară (traduceri din Charles Baudelaire, Henri de Régnier), Leonida Secrețeanu, Costin Monea, Niculae Paul
GANDURI SI RANDURI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287157_a_288486]
-
După război, a fost șef al Biroului de Presă de pe lângă Președinția Consiliului Dirigent al Ardealului și Banatului (1919-1920), a redactat ziarul „Le Moniteur de Transylvanie”, din 1931 a funcționat ca director și apoi secretar general al Presei și Propagandei și, intermitent, din 1925, ca atașat de presă pe lângă legațiile României din diferite capitale europene (Varșovia, Atena, Ankara); în 1930 devine atașat de presă la Geneva, la Societatea Națiunilor. D. a desfășurat o susținută activitate jurnalistică, fiind redactor sau colaborator la periodice
DRAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286862_a_288191]
-
care locurile comune ale limbajului și ale comportamentului nu sunt decât rareori contrazise. Prozatorul construiește mici întâmplări ce se petrec, de preferință, în mediul muncitoresc, adunând fișe despre existențe neînsemnate și folosind, de regulă, stilul notației fidele, dar exprimându-se, intermitent, cu sobrietate și intuiție de psiholog. Atmosfera este omogenizată de intervențiile naratorului, mai accentuate în prozele scrise la persoana întâi, dar prezente cu discreție și în textele scrise în manieră obiectivă. În Povestiri (1987), autorul prezintă o panoramă simbolică a
DRUMUR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286884_a_288213]
-
și grandilocvența ori exploziile sumbre. G. cultivă un anumit patos auster, implicit, aproape criptat: cel al cotidianului prozaic, observat cu autenticitate, într-o viziune predominant „rece”, ușor înflorită de o undă de romantism și sentimentalism. Textualismul practicat rezidă în deconspirarea intermitentă a iluziei referențiale, în autocomentariu, în desfacerea la vedere a mașinăriei textuale, operată cu grație și precizie, ingeniozitate, iscusință. Textul nu e însă ludic-autodistructiv și ar putea fi afiliat mai degrabă extremului modernism decât postmodernismului. Narațiunea și scriitura amintesc de
GRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
principale. Dacă un capitol se ocupă de pildă de Bruno, atunci toate reflecțiile ideologic atribuibile În mod normal naratorului poartă amprenta personalității personajului. Romanul glisează practic neîncetat de la un limbaj asimilabil lui Bruno (dezabuzat + obsesiv, melodramatic - “eul este o nevroză intermitentă” p. 292) la cel propriu lui Michel (dezabuzat + tehnic, cartezian). Platforma Acest penultim roman houellebecquian este, fără Îndoială, foarte provocator. Dar găsim și aici, subliniată o dată În plus, miza importanței persoanei publice Michel Houellebecq. Provocarea este de natură estetică În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Lucien Dällenbach, a unor metatexte denotative și conotative (ultimele fiind de fapt ceea ce se cheasmă Îndeobște mises en abymes), textul autoficțional, care are În centrul narațiunii ca și al discursului propria sursă de enunțare, se prezintă ca un metatext denotativ intermitent, atenția enunțătorului-narator fiind centrată asupra sieși, atît ca eu psihologic cît mai ales ca sursă discursivă, și asupra discursului care, atîta vreme cît se produce, Îi confirmă existența În act. Dacă autoficțiunea mizează pe o estetică a autenticității, aceasta se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pentru Lydie Salvyre, altceva decât un ideal abstract sau un mijloc terapeutic, viața, ea, este trăită Întotdeauna extrem, iar supraviețuirea, În cazul nostru supraviețuirea limbajului, are loc in extremis. Limbajul, atunci când prin revelații fulgurante nu se Întoarce Împotriva lui În intermitente lansări kamikadze, este un alt factor de echilibru, ablutiv. “Vorbesc, deci exist”, par să spună personajele din La Compagnie des spectres (1997) sau din La Conférence de Cintegabelle (1999), aflate la acea limită În care obsesiile personale Întind marginile elastice
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
constant pentru tulburări psihice și evoluția acestora în cursul dezvoltării; studierea situațiilor developmentale în care copilul sau tânărul se află într-o fază intermediară între normalitate și anormalitate; influențele negative asupra dezvoltării diverselor funcții a unei deficiențe sectoriale, prin cumulări intermitente, ajungându-se la vulnerabilizări sau perturbări de ansamblu; compensarea developmentală a unor deficiențe prin evoluția spontană sau prin intervenții țintite în anumite perioade de viață etc. Patologia developmentală se dezvoltă ca o bază pentru înțelegerea istoriei formării, afirmării și devenirii
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
ianuarie și 26 martie 1869, 1 ianuarie și 7 iulie 1870, 6 și 31 ianuarie, 3 octombrie și 31 decembrie 1871, la 9 ianuarie 1872 și, după un interval de patru ani, între 18 iulie și 19 octombrie 1876. Apariția intermitentă mărturisește existența zbuciumată a gazetei în concordanță cu aceea nu mai puțin neliniștită a redactorului, N. T. Orășanu. Camuflat în primii ani sub pseudonime diverse, acesta recunoștea în 1871 că redactează periodicul. Versurile și proza publicate aici se apropie de
DARACUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286687_a_288016]
-
Joubert, Omul de nisip, pref. trad., București, 1991; Charles Baudelaire, Florile răului și alte poeme, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1991; Jacques Chessex, Elegiile lui Yorick, postfața trad., București, 1995. Repere bibliografice: Vladimir Streinu, Poezia miturilor, LCF, 1966, 39; Perpessicius, Lecturi intermitente, GL, 1967, 2, 5; D. Micu, Umbra femeii, GL, 1968, 39; Sorianu, Glose, 174-178; Victor Felea, Reflecții contemporane, TR, 1971, 13; Const. Ciopraga, Cântând dintr-un arbore, CRC, 1971, 30; Sorianu, Contrapunct, 85-96. Laurențiu Ulici, Devenirea poetului, RL, 1972, 20
CARNECI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286116_a_287445]
-
de texte. În ceea ce privește fonetismul, în tentativa de a-i atribui funcții semantice, analistul eșuează uneori în atât de hulitul de el impresionism. O vocală sau alta poate exprima, și exprimă, stări afective felurite, în funcție de contextul rostirii poetice. Seducătoare - și productivă intermitent - e considerarea limbii naționale ca „stil supraindividual” și implicit ca „modelator virtual al oricărei creațiuni literare”. Asertoric formulată în Expresivitatea limbii române, această concepție funcționează și în Creativitatea eminesciană, dar mai ales în Arta cuvântului la Eminescu. Potrivit teoriei lui
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
ed. introd. edit., pref. Eugen Simion, București, 2001; Șerban Cioculescu, Caragialiana, București, 2003. Traduceri: Anatole France, Cele șapte neveste ale lui Barbă Albastră, București, 1992; Bram Stoker, Dracula, București, 1992; A. E. van Vogt, Silkie, București, 1993; Eugen Ionescu, Căutarea intermitentă, București, 1994; Jean Tardieu, La persoana întâi (Partea umbrei), București, 1994; Alain Finkielkraut, Umanitatea pierdută, pref. Cristian Preda, București, 1997; Charles Ferdinand Ramuz, Dacă soarele nu s-ar mai întoarce, București, 1998; Gottfried August Bürger, Aventurile baronului Münchhausen, pref. trad
CIOCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
deja primise putere”2. „Skinnerismul” topește diferențele uman-neuman într-un ocean terminologic generalizator care poate năuci. Consolidarea poate să-și asume o varietate de programe: există o consolidare continuă sau o consolidare apărând cu răspunsul fiecărui operator, precum și o consolidare intermitentă, în care întărirea este guvernată de un orar predeterminat temporal. Printre programele de consolidare (schedules of reinforcement), Skinner înscrie intervalul fix (fixed interval) - întărirea apărând în perioade de timp date (de exemplu, la fiecare două minute) -, proporția fixă (fixed ratio
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
a mulțumit cu teoria științifică pură; i-a atașat acesteia și tehnologia de aplicare. Este o tehnologie expusă scurt, concis, „inginerește”. Skinner nu are scrupule și, dacă le are, nu le dezvăluie. A indicat precis programele de întărire nonintermitentă și intermitentă, deschizând larg porțile psihologice pentru ceea ce s-a numit cândva „machiavelism”. Este vorba despre 13 tehnici infailibile de stăpânire a omului de către om (vezi mai ales Skinner, Ferster, 1957). Două programe noninterminente de întărire sunt continua întărire (crf), în care
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
stăpânire a omului de către om (vezi mai ales Skinner, Ferster, 1957). Două programe noninterminente de întărire sunt continua întărire (crf), în care fiecare răspuns emis este întărit, și extincția (ext), în care nici un răspuns nu este întărit. Programele de întărire intermitentă includ următoarele: 1. Raport fix (Fixed Ratio) (FR), în care un răspuns este întărit la completarea unui număr fix de răspunsuri numărate din întărirea precedentă (cuvântul „raport” se referă la proporția dintre răspunsuri și întărire). Un raport dat este indicat
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]