2,305 matches
-
în vedere reprezentarea, atunci numele este de obicei restricționat, fiindcă nu se aplică întregii sfere noțional-semnificative (de exemplu, noțiunea "pod"/reprezentarea "podul peste Siret"). Din această posibilitate a implicării semnului lingvistic în raport cu reprezentarea decurge posibilitatea existenței unor nume pentru entitățile ireale produse cu ajutorul imaginației, prin asamblarea fictivă de elemente existente la entitățile lumii reale sau prin hiperbolizarea unor trăsături (balaur, inorog, minotaur etc.). Deși pot fi conceptualizate, asemenea produse ale imaginației, reprezentabile figurativ (prin pictură sau prin sculptură), funcționează totuși în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
substantive și numele abstracte s-ar putea situa numele imaginare, a căror referință (entitate denumită) este un produs al fanteziei, deci nu o construcție logică, ci o construcție în care elemente ale realității sensibile se află într-o combinare neobișnuită, ireală. În cazul numelor abstracte, caracteristice limbajului filozofiei, indicarea ostensivă a realității semnificate (a referentului) este exclusă și, de aceea, există posibilitatea interpretării diferite a semnificației, situație ce rezultă dintr-o mobilitate intensivă (a intensiunii) a noțiunii ce stă la baza
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
conștiința și cu întreaga luciditate ceva slab, decât să produc sub semnul unei transe și în afara sinelui meu o capodoperă dintre cele mai frumoase..." Poetul, în speță (vechiul poiitis), e un făcător, un inspirat, dar și un himeric; vizând concretizarea irealului, el se ciocnește de conștiința limitei. Orice poet autentic e un Don Quijote în perpetuitate, un imoderat aspirând spre infinitul textului, dar și un damnat, veșnic devorat de dubii. Ar rezulta de aici că arta, altfel spus meșteșugul, acoperă ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu putem trăi la adevăratul nostru potențial. Conștiința, care e cunoaștere pură, presupune o clară distingere a binelui ; adevărata înțelepciune presupune să-l și faci în realitate. Ce este realitatea ? Shankara a făcut trei afirmații : "Brahman este real, universul este ireal și Brahman este universul". Nu știu de ce unii disting între real și realitate. Dar dacă tot ce există este o manifestare a Supremului, înseamnă că totul e real și bun, în conformitate cu natura Creatorului. Iluzia însăși este iluzorie... Lumea apare ca
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
peștera lui Platon. Suntem responsabili, în genere, de nașterea potențialelor din Vid și de evoluția lor. Și pentru că, de fapt ne-am dovedit iresponsabili, Ființa supremă a lăsat peste noi și peste "realizările" noastre așa-zisa moarte, care e la fel de ireală ca și așa-zisa viață, pentru a o putea lua de la capăt pe o cale mai bună a evoluției divine, înlăturînd aceste văluri ale Mayei care acoperă însuși procesul divin. 1.11. LA LIMITA CUVINTELOR Gîndirea filosofică autentică e una
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
de la un nivel de ordonare la altul. De la ordonare la semnificație nu e decît un pas. Universul este semnificant. Avem a ne ridica conștiința la nivelul Ființei, într-un proces de autorealizare. Aceasta e o cale inițiatică, pe care lepădăm irealul, iluzia, egoul și pătrundem în lumile suprasensibile interne sau supradimensionale. Antiteza Ființei este Eul pluralizat, o creație a noastră schimbă toare, trecătoare, iluzorie, ce nu face parte din real, din divin. Ființa este absolută; Eul este relativ. Ființa este adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
raportate mai sus, propunem următoarele: folosirea sursei în continuare în problema „culte-secte”; verificarea permanentă prin toate mijloacele în vederea prevederii, descoperirii, cât și evitarea ca sursa, din dorința de a ne sprijini cu aspectele de interes, să ne sesizeze cu aspecte ireale; instruirea și dirijarea sursei pe lângă următoarele persoane C.Gh., C.I. pentru a se cunoaște preocupările și intențiile actuale și de viitor; stimularea sursei în vederea creșterii aportului cu suma de... Lt. maj. [indescifrabil] Organ de miliție Plt. [indescifrabil]” * Activitatea Securității nu se rezuma
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
dispărut în adâncurile întunecate ale pământului, evocat la începutul piesei omonime a lui Euripide și invocat apoi, în speranța că invocația va fi auzită și că umbra lui se va lăsa văzută, căci salvarea poate veni și de la o făptură ireală. Iar când va apărea aievea, înainte de a avea certitudinea că au într-adevăr de-a face cu Heracles în carne și oase, întors din lumea celor morți, toți se vor întreba dacă nu cumva e vorba despre o nălucire dintre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sângeroase în care fusese pândit la tot pasul de închipuiri ale minții sale, de vedenii în care crezuse, Aiax recunoaște o criză de nebunie ce-l târâse până aproape de tărâmul morții, simte lucrătura zeilor, priceperea lor de a zămisli făpturi ireale și ademenitoare. Heracles, eroul tragic care-și ucide copiii luîndu-i drept copii ai lui Euristeu, cade și el în plasa unor amăgiri asemănătoare, i se pare că vede o altă realitate, inexistentă. Heracles devine el însuși o Gorgo, o erinie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Între cele două întâlniri ale lui Macbeth cu vrăjitoarele, nu există, într-adevăr, două fantome, în sensul unor năluciri, al unor închipuiri a căror natură e cu neputință de precizat? Care, în același timp, sunt și nu sunt, fiind deopotrivă ireale și palpabile? S-o ascultăm pe Lady Macbeth: ea crede cu tărie în înrudirea de esență dintre apariția lui Banquo și pumnalul însângerat, „văzut” doar de mintea delirantă a lui Macbeth; amândouă nu sunt decât niște imagini golite de substanță
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în acel moment, cu siguranță, Marie - la fel ca Bătrânul și Străinul - privește viața celor din jur cu ochii omului stăpânit de conștiința morții (moartea tinerei fete înecate ce plutește pe apele fluviului). Conștiința morții face ca viața să pară ireală, dar tocmai această irealitate e ceea ce duce la aflarea adevărului despre ea. Spațiul teatrului nu este aici decât acel spațiu în case devin evidente granițele teritoriului uman, un teritoriu-limită, în contact direct cu moartea. În spatele ușilor sau dincolo de ferestre, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o realitate lipsită de o veritabilă consistență, e tocmai pentru că există „prea multe corpuri și prea puțin suflet”, pentru că lumea în care trăim este o „imitație reușită”, încă doar o imitație și nimic altceva: „O operă de artă, da, încă ireală”. Așa se explică și de ce propria-i contemplare în oglindă o fascinează: în imaginea răsfrântă de apele oglinzii, ea își caută adevărata identitate, o realitate mai puțin carnală și mai ales spirituală, realitatea reflexului, a dublului, a spectralului. Oare nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
oferă așadar și o altă oglindă magică, cea a amintirii, unde totul se retrăiește, totul se petrece încă o dată, această realitate de ordin secund având o frumusețe și o putere de convingere atât de mari, încât acum realitatea prezentului pare ireală, nu cea a trecutului. Senzația de realitate a acestui „déjà-vu” își trage seva nu numai din împletirea visului cu amintirea, ci și din împletirea vieții cu arta, căci „deja-văzutul” are și el ceva din forța de impact a unui tablou
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
permanență o stare de confuzie, ca în cazul acțiunii din Șase personaje în căutarea unui autor, bunăoară. Sosirea neașteptată a celor șase personaje seamănă mai întâi o teribilă derută în rândul actorilor, confruntați dintr-odată cu apariția - într-o lumină spectrală, ireală - a Tatălui și a Mamei. După un moment de stupoare, ei încep să aplaude însă, convinși că e vorba despre o simplă glumă, despre o farsă nevinovată. De la șocul produs de straniile apariții se trece, așadar, la recunoașterea forței de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
momentul experienței Teatrului Alfred Jarry, Artaud explorează el însuși universul puterii metafizice a manechinelor. În textul referitor la proiectul punerii în scenă a Sonatei spectrelor de Strindberg, el își imaginează piesa ca spațiu al unei neîntrerupte alunecări din real în ireal, alunecare aptă să creeze un soi de stare incertă, intermediară între iluzie și realitate, foarte asemănătoare aceleia dintre veghe și somn. Montarea dorită de Artaud vizează o „denaturare permanentă a aparențelor”, propunându-și în special obținerea unei anumite rigidități a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și clasarea elevilor se face prin raportare la o normă a excelenței construită la modul ideal sau conjunctural, în funcție de profesor și de elevii cu care lucrează. De cele mai multe ori avem de-a face cu un glisaj între cele două repere (ireal și real), exigențele fiind date dinainte sau structurându-se chiar în actul evaluării. În general, teoria și practica evaluativă au fost marcate de următoarele paradigme docimologice (cf. Potolea, Manolescu, 2005, p. 6): 1. evaluarea „comparativă”, a cărei funcție principală era
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
sunt registre de manifestare a omului ce presupun scopuri, dinamici, procesualități, regii specifice. Școala are rolul ei și constituie o secvență, desigur, a vieții. Uneori, ea se opune acesteia, neluând-o în seamă sau substituind-o cu o viață secundă, ireală, utopică. Școala nu-i ca viața, după cum nici viața nu devine chiar o școală. Una o prefațează pe alta (de regulă, școala!) și una o stimulează pe alta (de regulă, viața!). Pe de altă parte, și competențele ce sunt evaluate
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
rațional pe care să întemeieze o teorie științifică. Doar că, deși operația de cezariană a metafizicii pare să fi reușit, dovadă fiind reziliența teoriei la schimbare, copilul a fost scos la lumină fără simțuri: un obiect, până la urmă nefolositor, chiar ireal pentru că nu face parte din zona genuină a conștiinței competiționale a Naturii care este Natura Umană. Concluzia este fără dubiu: homo œconomicus nu poate naște niciun făt normal, pentru că el chiar nu are funcție biologică, fiind în fond o închipuire
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
anumită doză de introversiune este absolut necesară pentru formarea unei judecăți proprii / independente asupra realității, dar dacă nu se veghează pentru ca această introspecție să nu devină exagerată, personalitatea adolescentului ajunge să se îndepărteze de realitate, să trăiască într-o lume ireală a ideilor fanteziste, a construcțiilor subiectiviste, fapt ce va împieta asupra realizării facile a unor contacte sociale și afective sănătoase cu cei din jur. În aceste situații, de introversiune exagerată, ideile „nu mai primesc — spune Karl Leonhard — corecția necesară prin
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
El și Olvido Ferrara vorbiseră pentru Întâia oară despre pictura de război cu ani În urmă, În galeria palatului Alberti, la Prato, În fața tabloului lui Giuseppe Pinacci, intitulat După bătălie: o pictură istorică spectaculoasă, cu o compoziție perfectă, echilibrată și ireală, pe care nici un artist lucid n-ar Îndrăzni vreodată s-o pună În discuție, În pofida tuturor preaînțeleptelor cuceriri tehnice postmoderne. Ce bizar, spusese ea (printre leșuri dezbrăcate, În agonie, un războinic ucidea cu patul armei un dușman căzut, cu chivără
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu un zâmbet vag pe buze, chiar În noaptea zilei când se cunoscuseră. O zi lungă, plăcută, cu plimbare și sporovăială, cu afinități profesionale descoperite Într-un gest, o frază, o clipire. Era tânără și atât de frumoasă, că părea ireală. Faulques observase acest lucru În muzeu, privind-o fără patimă; dar, până n-au pășit pe sub frescele lui Rivera din Palatul Național și n-a privit-o rezemată de balustradă, fotografiind efectele luminii și umbrei În galerie, printre niște copii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe terasa odăii, În fiecare noapte după cină, cu un pahar În mână, și priveau cum ardea orașul În depărtare, cum se reflectau vâlvătăile incendiilor În apele negre ale golfului, pe când flăcările aprige și exploziile dădeau scenei un aer mut, ireal și distant; ca ultima instanță roșie, printre siluete și umbre, a unui coșmar tăcut de Bruegel ori El Bosco - cunosc restaurante din Paris ori New York, comentase Olvido, ai căror clienți ar da o ciurdă de bani ca să cineze cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
minții” ni se arată acum pe scenă, revelație a teatrului din anii ’60, de la Living Theatre la Grotowski, ale cărui ecouri se prelungesc până la Vitez sau Chéreau. Monique Borie a consacrat un amplu studiu fantomei care naște „îndoiala”, incertitudinea (real?, ireal?) pe platoul de joc... ei bine, ce facem, o arătăm sau nu? - that is the question! Punerea în scenă a unor dispozitive de supraveghere generează și ea o incertitudine asemănătoare. Răspunsurile, normal, sunt diferite. În spectacolul său, Brigitte Jacques-Wajeman preferă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
crimei..., tot arsenalul instrumentelor de control care sperie și, totodată, fascinează publicul. Cinematograful mizează astfel pe incertitudinea care reunește panica produsă de ubicuitatea controlului și seducția neliniștitoare a imaginarului tehnologic. Spectatorul crede, deși nu îi vine să creadă... realul și irealul se confundă. În versiunea sa cinematografică actuală, „controlul” este în egală măsură constatare și proiecție, adevăr imediat și spaimă viitoare. Teatrul, în schimb, continuă să-și rezerve domeniul „insulițelor” ținute sub supraveghere, unde poziționarea corpurilor, topografierea spațiului sau practicile de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
e posibilă nici o nouă alianță cu un Dumnezeu vechi, fantasmă a tatălui real. Legămîntul este nou În măsura În care a fost stabilit Între omenire și un partener nou. Pentru ca ceva să fie nou, trebuie să fi fost necunoscut mai Înainte. Tatăl divin, ireal iese pe neașteptate din anonimatul său etern prin vestea cea bună anunțată de Cristos. Actul cel mai infam al tragediei cosmice nu este În viziunea lui Marcion creația lumii, ci creația omului, plăsmuit de Demiurg după chipul său, din materiale
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]