1,908 matches
-
de claritate. Văzând cum creatura umană unică cerea mai mult când suma faptelor umane nu putea să dea mai mult. Lui Sammler nu-i plăceau asemenea momente, dar ele soseau oricum. Femeia dădu la o parte pielița. Nu putea fi ispitită să iasă din galeriile ei subterane. Intimitatea era refuzată. — Unchiule Artur, poți să-mi spui ceva despre fratele bunicii din țară? — Cine? — Hessid Îi era numele. — Hessid? Hessid? Da, era un Hessid În familie. Avea o moară de mălai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mea care nu a putut fi stăvilită; comunicarea mea verbală cu obiecte pierdute. Și fie numit și următorul motiv: pentru că vreau să am ultimul cuvânt. Amintirea iubește jocul de-a v-ați ascunselea. Ea se pitește. Înainte de orice, se lasă ispitită de cuvintele frumoase și-i place să împodobească, adeseori fără să fie nevoie. Ea contrazice memoria, care se dă pedantă și, pusă pe ceartă, vrea întotdeauna să aibă dreptate. Atunci când este asaltată de întrebări, amintirea se aseamănă unei cepe, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
când o decojești spune adevărul. Întâmplările petrecute înainte și după sfârșitul copilăriei mele bat la ușă, cu faptele lor și au decurs mai rău decât ar fi dorit-o; ele vor să fie istorisite când așa, când altfel și te ispitesc cu povești mincinoase. Când, pe o vreme de vară târzie ce se încăpățâna să rămână frumoasă, la Danzig și în împrejurimi a izbucnit războiul - apărătorii polonezi de pe Westerplatte tocmai capitulaseră după șapte zile de rezistență -, eu am adunat, în suburbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și-a lăudat câteva dintre antichități, printre care niște vaze chinezești și Madone cioplite în lemn. Nu, nu am băut nici un păhărel de grappa împreună. Dar mai târziu, mult mai târziu, atunci când am scris istorii pentru Secolul meu, am fost ispitit, din nou, să-i aduc în joc pe Remarque și pe Jünger, antipozii. De îndată ce anii Primului Război Mondial au fost gata să ofere material epic, i-am așezat pe cei doi cavaleri de școală veche la aceeași masă în hotelul Storcher din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ajunseseră niciodată pentru cumpărarea unui „măgar de sârmă“, cum numea ea cu dispreț vehicolul cu două roți, a și căzut. Doar Ute a mea a reușit, la începutul anilor ‘80, atunci când, cum credea ea, duceam lipsă de mișcare, să mă ispitească să dau dovadă de puțin curaj, urcându-mă pe șaua din spate a unui tandem olandez; ea ședea în față și conducea; mie, care ședeam în spate, îmi plăcea imaginea părului ei blond în bătaia vântului. Astfel asigurat, gândurile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de muncă; foamea s-a mai domolit, fiindcă acum reușeam, cu ajutorul mărfurilor mele de schimb, piunezele cu Westwall-ul, lucind argintii, să ameliorez rația săracă în calorii a lui Morgenthau. Pentru mine, cel pe care tutunul tot nu reușise să-l ispitească, preschimbarea țigărilor americane în altceva era deosebit de rentabilă. S-au obținut, la schimb, pâine și unt de arahide. O conservă de un kilogram de Corned Beef se află stocată în memoria mea. În plus, tablete dolofane de ciocolată. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a patriei, care îmi erau atât de evident asociate? Ce alte pierderi mai erau demne de plâns? Ceapa îmi răspunde cu locuri ilizibile: nu mă văd nici ca elev, fie și numai din curiozitate, al vreunui liceu din Köln, nici ispitit de vreo ucenicie. N-am depus nici o cerere la vreun birou de înregistrare pentru refugiații din Est și pentru sinistrați. Ce-i drept, mama mi-a rămas în închipuire ca o imagine neschimbată, lipsa ei însă nu mă durea. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
un ușor defect de vorbire. Dar fără alte căpițe de fân. Nimănui nu i-am mai ghicit în palmă cu folos. Nimic, în afara unei neliniști lipsite de țintă și pe care nici un domiciliu stabil nu a mai reușit să o ispitească. Și totuși trebuie să mă fi prezentat la poliție ici și colo pentru a-mi procura lucrul cel mai necesar dintre toate: cartelele de alimente. Dar oare ce anume căutam eu în Göttingen? Nicidecum universitatea. Și apoi, cu ce certificate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de rachiu de prune sau în grădina după ale cărei tufe de rododendron putea fi deschisă poarta ce nu se afla prea departe și care dădea în strada mergând în direcția Wildegg, Brugg. Dintr-acolo venisem cu autostopul. Poarta mă ispitea să fug. De ce nu acum și pe loc? Peste balustrada terasei, un salt lateral în grădină nu ar fi fost mare lucru; oricum eram destul de mobil pentru plecări rapide. Păi da! De pe loc, fără elan. Și pe urmă, valea și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
trei voci, eu rămân atașat de ele, numai de ele. Oricâte lucruri noi și foarte noi au apărut pe piață, nimic nu a putut să mă facă să le întorc spatele. Nici o mașină electrică și nici un computer nu m-a ispitit destul ca să poată să îndepărteze chiar și numai una dintre Olivetti-urile mele; după cum, pe de altă parte, nimeni nu a reușit să mă recicleze pe mine ca „fier vechi“. Când, pe la mijlocul anilor ‘70, în celelalte zone ale vieții mele fericirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
vine sub foaia de cort în lagărul de la Bad Aibling, mi-a citit dintr-o cărticică îmbrăcată în negru chestiile lui religioase cu o voce atât de scăzută și aproape aburoasă, încât, pe parcursul unui basm cu totul altfel țesut, eram ispitit să cred că din ăsta n-avea să se aleagă niciodată nimic. Și totul a decurs așa cum fusese anunțat de unchieșul Richter din basm. Când, înainte de Bachmann, unul, necunoscut mie, a citit proză și după el un altul, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
indigoului, le avea în dublu exemplar. Nici o foaie nu au mai vrut să-i înapoieze și au început să-i vorbească la plural - „O să primiți vești de la noi...“ - „Cât de curând o să fiți căutat...“ - „Vă vom căuta negreșit...“ -, astfel încât era ispitit să creadă că, peste puțin timp, pentru el avea să înceapă, dacă nu epoca de aur, atunci măcar una de argint. După care basmul nu a mai vrut să se împlinească până la capăt, căci n-am mai auzit nici o vorbuliță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
admire mereu și să înțeleagă neliniștile vieții, un echilibru stabil, și niciodată nu se văd suferințele adânci; e plin de loialitate și mister, un suflu cumpătat ce nu obosește de a cunoaște gestul rănilor, din ființele ce încearcă să-l ispitească de-a lungul anilor, are un fel de a iubi cu o disperare simțitoare asemenea anilor lui cunsumați în infinituri, nu și-a gresit drumul, el este ce vrea să fie, numai el alege, ce-i face plăcere și ce
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
-i lăsa umerii, spatele și brațele goale. O văzuse și mai goală la mare, dar nu-i atrăseseră atenția ca acum formele corpului ei. Zilnic apăruse pe plajă în costumul de baie Teofana dar niciodată privirile nu i-au fost ispitite ca în acest moment de sânii rotunzi de sub decolteu rochiței. Inundat de iubire o îmbrățișeză pe Teofana atât de tare, încât îi simte sânii sub pieptul său și nu scapă nicio parte a feței nesărutatată, important deliciu fiind buzele-i
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
mai are acum să mai facem caz de un lucru atît de mărunt, mai ales că în ziar apăruse și fotografia Ilincăi lîngă un uriaș colț de mamut. Bucuros măcar de atîta lucru, Bărzăunul nu mai stîrni scandal, așa cum fusese ispitit la început. Dar era atît de pornit, în primul rînd împotriva cumnatului său, încît se hotărî să-l facă de rîs cu prima ocazie ce se va ivi. Să se învețe minte să spună adevărului pe nume, trase el concluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
privirile tuturor ațintite asupra lui. Într-o fracțiune de secundă se uită la fiecare... Numai la Ilinca a refuzat să se uite... Simțea mai bine ca oricînd că oricîtă căldură ar descoperi în ochii ei, oricîte noi minuni l-ar ispiti, toate-i sînt străine lui... Ilinca devenise deja o amintire... Nu mai fu în stare să spună nimic și fu ultimul care intră în tunelul ce ducea în bezna din inima muntelui. Nu știu dacă am făcut bine citindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
din grădină și de pe alei încântau privirea, cireșii din livadă și cei sălbatici din pădure aduceau miresme, culoare și simfonii, merii, înșirați în linii drepte până către lizieră, găzduiau în coroanele lor cu veșminte de mireasă roiuri de albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul. Berzele din vârful unui stâlp de înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
din grădină și de pe alei încântau privirea, cireșii din livadă și cei sălbatici din pădure aduceau miresme, culoare și simfonii, merii, înșirați în linii drepte până către lizieră, găzduiau în coroanele lor cu veșminte de mireasă roiuri de albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul. Berzele din vârful unui stâlp de înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
așa cum venise, fără veșminte, fără gânduri, fără cuvinte. Mișu era pregătit să o prindă, oricare ar fi fost clipa în care se va prăbuși. Mariana, murind încet, privi portretul din brațele lui nea Ovidiu. Doi ochi puternici o fascinau, o ispiteau, o chemau în lumea lor. Nea Ovidiu simți doar că povara din brațele lui deveni cu câteva grame mai ușoară. Atât. Dar nefiind sub influența whisky-ului lui Mișu și nici a morții, nu putu să-l vadă pe Sorinel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Maica îl aprobă zâmbind. - Deci așa e, Maică, nu e păcat mai mare ca băutura? Așa era. - Și dacă mi-ai adus-o tu, a fost numai ca să mă încerci, nu-i așa? Maica zâmbi din nou. - Dar numai diavolul ispitește, așa e, Maică? Ea își mișcă aprobator capul aproape invizibil, din cauza acoperământului și a ochelarilor imenși. - Și asta înseamnă... asta înseamnă că tu ești diavolul? se îngrozi nea Ovidiu de rezultatul silogismului pe care îl făcuse. Zâmbind, Maica aprobă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nu fusese prea mare? Să vinzi sufletul copilului tău pentru libertate, și încă o libertate pe care nu ți-o dorești! Unde-i fusese capul? Dar acum era prea târziu. O acuzase pe Maică de ispită și uite cine-l ispitise, tocmai Mișu, din cauza căruia se afla în pușcărie! Sorinel luase pentru a doua oară, de data asta post mortem, calea Americii: portretul lui Zelea se zgâlțâia neliniștit la două ore de zbor de New York. Cu sufletul golit, nea Ovidiu sărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
spus: ― Este adevărat... știți toată materia anului... amândoi aveți media generală... "suficient"! ― Vă mulțumim, don' profesor! ― Vă rog stăruitor, însă, părăsiți sala imediat! Nu de alta, rânji el, dar acum știți atât de bine, încît s-ar putea să fiți ispitiți să suflați colegilor de la tablă! Când am ieșit pe sală, Moscu m-a tras de mânecă și mi-a spus confidențial: ― E, cum îți explici tu transformarea subită a simpaticului nostru chimist? ― Mă, să-ți spun drept, nici eu nu știu ce
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
mai trecuse prin situații sentimentale oarecum asemănătoare. Eram în grea cumpănă, nu știam ce atitudine să adopt față de această intransigentă Roxană! În definitiv, ce eram eu vinovat că Gică nu-ncercase să-și cucerească iubita prin propriile lui mijloace? Mă ispitea atâta vârtejul acesta ce se ivise pe neașteptate în calea mea, încît n-am mai ținut seama de nimic... Eram foarte tânăr și-mi era dor de iubire!... Și-apoi, fata îmi da a-nțelege că mă place; iar lui
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Înainte de a-și da obștescul sfârșit Îndrăzni să fiarbă o oală de lapte pe această mașină infernală, pe care o animau cine altcineva decât diavolii. Pesemne că Dumnezeu, la bătrânețe, o punea la Încercare, trimițându-l pe Necurat s-o ispitească. Femeie bătrână și fără minte, căzuse În păcat. Nici pe patul de moarte nu-și putea ierta aceste scurte rătăciri. De altfel, Dumnezeu o pedepsise. După ce fierse laptele pe aragaz, fântâna din curtea casei se umplu de broaște râioase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ori numele Domnului În deșert, bătând toaca și trăgând clopotele În dorul lelii, că nu mai știai dacă sună pentru slujbă sau anunță vreo nenorocire. Bătrâna era ferm convinsă că În toată această tărășenie Își băgase Necuratul coada, mai Întâi ispitind-o să-și piardă vremea uitându-se o oră Întreagă la acea cutie diabolică, umplută cu tot felul de suflete păcătoase, care, În loc să se căiască pentru păcatele săvârșite pe pământ, se zbenguiau de mama focului pe sticla micului ecran. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]