1,946 matches
-
ale naratorilor secundari îi dau viață lui Beloved. După cum sugera deja fraza meta-narativă citată anterior ("cei doi și-au dat toată silința să redea exact ceea ce s-a întîmplat"), narațiunea este un act de creație. În acest sens, narațiunea asociază istorisirii creația divină, așa cum se relatează în cartea biblică a Genezei, care este și ea, înainte de toate, un act de vorbire. În mod întîmplător sau nu chiar întîmplător această atenție acordată relațiilor dintre nivelurile narative în Beloved rezolvă dilema criticilor: Beloved
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ajung la dragoste în cele din urmă. Curînd întreaga mea ființă ardea, nu doar sexul meu, și făceam orice pentru a produce echivalentul non-sexual al dragostei. Criticul comentează: "Ea încearcă în mod explicit să descurajeze tentația cititorului de a transforma istorisirea avorturilor într-un eveniment narativ, adică într-o parte a intrigii". (Van Alphen, 1997) În ciuda dificultății de a înțelege diversele tempouri narative și de a face afirmații despre ritm, acest concept este important pentru că, deși imprecis, ajută la caracterizarea diverselor
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
știu eu, alde tat-său... l-ar da încolo în școli... Cu ăsta am rupt-o de-atunci, părăsind satul pe el l-am șters din memorie ca și pe alții care îi semănau și despre care mi se povesteau istorisiri la fel de ticăloase, fiind însă oameni mari. Sora mea îi cunoștea bine și râdea de ei toți, cum râdea tata, ca de o mare comedie. Am auzit că Marin ăsta s-a însurat ca orice țăran, a făcut copii, copiii lui
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
n-aveau sifon. Rămase la umbră pe o bancă prăfuită, cu spatele spre alee și privirea pierdută în golul tufișului cu crengi subțiri, răsfirate, încremenite, ca într-o stampă. ...Împrăștiați prin sala uriașă și aglomerată, rotindu-se, cu scaunele, schimbând istorisiri și glume care să grăbească orele, cedau în cele din urmă chemării : se apropiau, nerăb dători, de fereastra deschisă. Să primească dimineața de primăvară. Ziua se anunța veselă. Nu mai aveau răbdare să lucreze, urmau să plece la manifestație. Lucian
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ce știa despre cazul prizonierului. Klapka stătu câteva clipe, ca și cum ar fi ascultat sporovăială sublocotenentului, fără se înțeleagă o vorbă. Se uita însă la Apostol cu atâta groază, încît îi dârdâiau și brațele și picioarele. Apoi, curmând cu un gest istorisirea tânărului ofițer, se repezi la Bologa și-i zise, schimonisit de frică: ― Vasăzică totuși ai încercat?... O, o, presimțirea mea!... Și azi-noapte te-am visat... Apostol plecă ochii în pământ și strânse din umeri. Căpitanul își frângea mâinile, bâlbâind foarte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
își dădu seama că zburau deasupra norilor; zărea printre ei pământul negru, galben sau verde. După ce-i trecu tulburarea, greu de stăvilit chiar după cele câteva luni de când trăia ca într-o adevărată țară de basm, sau Ta Nuter din istorisirile oamenilor rome, Auta întrebă cu voce tremurătoare: - Cum zburăm? Văd că aripile nu se mișcă de loc. - Uită-te în spate, zise străinul cel mai vârstnic; și întorcîndu-și capul cât îi îngădui strânsoarea curelelor de pe piept, rostul cărora l-a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de lemn, ținând fiecare pe rând capătul celălalt în gură. Neobișnuiți cu astfel de fum, atlanții se înecară, dar le trecu; iar gazdele ziceau că fumul înghițit era semnul sfânt al prieteniei. Localnicii îi întrebară pe străini de unde veneau. Privind istorisirea făcută prin semne, le arătară că și ei auziseră de potopul apelor. Când Mahukutah izbuti să învețe limba acelor oameni, află de la ei că alți străini ciudați nimeriseră aici pe o corabie și că acei străini, plecați mai departe, le
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o reacție spontană tradusă în fel și chip în alte limbi prin „luminare”, „transcendență” sau „eliberare”. În limba chineză, se numește wu-dao - „a realiza Calea” - și poate surveni în orice moment și în orice loc, nu doar în timpul meditației. Există istorisiri ale adepților care prima dată au văzut Calea într-o scânteiere a înțelegerii strălucitoare în timp ce tăiau lemne, lucrau în grădină, sau își făceau nevoile. Astfel de adepți, încheind etapa a șasea, trăiesc într-o continuă stare de calm și neființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
paseist, reacționar, utopist, xenofob, antisemit etc., pentru a se plasa în dimensiunea argumentativă a discursului în care, fără îndoială, conceptele și principiile dobândesc valențe noi. Astfel, vizionarismul său utopic devine, la nivelul textului, printr-o fertilă metamorfoză a Istoriei în istorisire, o ficțiune explicativă, euristică, după inspirata formulă a Monicăi Spiridon. Scrisul jurnalistic se naște, la Eminescu, dintr-un imbold etic și presupune, înainte de toate, o atitudine sacerdotală în fața ideii de Adevăr. Acest Adevăr, legitimat istoric, se cere imperativ reafirmat, în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
anxietate, de teamă, de iritabilitate ori de tensiune etc. Simțindu-i puterea și eficiența, omenirea a folosit metafora atât în scopul învățării, dar și cu scop terapeutic. Un exemplu concludent este efectul teribil, salvator terapeutic pe care l-au avut istorisirile din "1001 de nopți" sau superbele pilde biblice. Succesul folosirii poveștilor se datorează și faptului că ele creează o anume degajare interioară, o senzație de libertate interioară și spirituală. De multe ori, inserția poveștilor sau metaforelor în discursuri urmărește crearea
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
nefericite (...) Nu vom permite nici repetarea în prezența tinerilor a versurilor din Eschil în care se spune că Zeul, pe oameni îi învață crima, Când vrea, pentru vecie, să le distrugă stirpea". (379c, 380a) Platon mai critică în Cartea III istorisirile care, departe de a-l reprezenta pe omul de vază înțelept și măsurat, descriu eroi năbădăioși, propunându-i omului, drept modele, capodopere de imoralitate. Acest pasaj, care pune problema finalității morale a literaturii, în special a epopeii și teatrului, va
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de inventivitate. Toți autorii dramatici vor afirma acest lucru, preferând acțiunea în comparație cu stilul, fie că sunt poeți ai scenei ca Racine, Hugo sau Claudel, fie că sunt maeștri ai intrigii precum Corneille sau Goldoni. "Poetul trebuie să fie poet de istorisiri mai curând decât de metri, pentru că el este poet pentru reprezentație și fiindcă ceea ce reprezintă el sunt niște acțiuni" (cap. 9). Tentația poetică este o primejdie de care autorul dramatic trebuie mereu să se păzească, căci acțiunea ar pătimi. Vigny
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu formează prin nimic o unică acțiune. De aceea se pare că toți poeții care au compus o Heracliadă, o Thezeidă sau poeme de acest gen, s-au înșelat: ei cred că, pentru că Heracle era un individ unic, urmează ca istorisirea, și ea, să fie una. Dar Homer, care este incomparabil sub toate celelalte raporturi, pare să fi văzut corect și acest lucru, fie că asta se explică prin cunoașterea artei sau prin geniul său înnăscut: compunând Odiseea, el n-a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu sertare" ("pièces à tiroirs"). Ele nu erau fără îndoială decât un catalog de evenimente a căror succesiune dezordonată nu putea decât să obosească publicul. "Printre subiectele și acțiunile simple, cele mai rele sunt subiectele sau acțiunile "cu episoade"; numesc "istorisire cu episoade" cea în care episoadele se înlănțuie fără verosimilitate sau necesitate. Poeții nepricepuți compun acest gen de opere pentru că sunt ceea ce sunt, cei buni, din cauza actorilor; într-adevăr, cum compun piese pentru concursuri, lungesc deseori subiectul fără să țină
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
elemente eterogene, scopuri, cauze, întâmplări care prezidează la alegerea acțiunii și le unește. Poetul epic are mult mai multă libertate decât autorul dramatic. Întinderea epopeei îi permite să integreze, sub forma unor episoade, elemente ale povestirii relativ autonome, care constituie istorisiri în istorisire. Teatrul nu-i lasă autorului dramatic aceeași latitudine. Arta sa constă în alegerea, în existența (reală sau legendară) eroului, a unor evenimente ieșite din comun susceptibile de a fi ordonate în mod coerent. În plus, ea (tragedia) are
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scopuri, cauze, întâmplări care prezidează la alegerea acțiunii și le unește. Poetul epic are mult mai multă libertate decât autorul dramatic. Întinderea epopeei îi permite să integreze, sub forma unor episoade, elemente ale povestirii relativ autonome, care constituie istorisiri în istorisire. Teatrul nu-i lasă autorului dramatic aceeași latitudine. Arta sa constă în alegerea, în existența (reală sau legendară) eroului, a unor evenimente ieșite din comun susceptibile de a fi ordonate în mod coerent. În plus, ea (tragedia) are de partea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar fi făcut din Oedip de Sofocle o epopee tot atât de lungă ca Iliada). În plus, în epopei reprezentația are mai puțină unitate (dovada este că din orice operă reprezentativă se scot mai multe tragedii, astfel încât dacă poeții epici tratează o istorisire unică, fie, prin scurtimea reprezentației, ea va părea să se termine brusc, fie, prin conformarea sa la dimensiunile cerute de metru, ea va părea dezlânată) vorbesc, de exemplu de cazul în care ea este constituită din mai multe acțiuni: astfel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poate povesti în voie acțiuni simultane, autorului dramatic îi este dificil să le reprezinte. "Epopeea are o trăsătură distinctă care îi permite să-și mărească întinderea; asta pentru că, în tragedie, nu este posibil să fie reprezentate mai multe părți ale istorisirii care se produc simultan: foarte potrivite cu acțiunea, ele măresc amploarea poemului; epopeea dispune deci prin asta de un excelent mijloc de a atinge grandoarea, și de a-i procura auditoriului plăcerea schimbării introducând episoade variate; într-adevăr uniformitatea, care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în afară de cazurile în care spectatorul percepe, în spatele acestuia, o oarecare raționalitate. Aristotel citează exemplul statuii lui Mitys din Argos care a căzut, în timpul spectacolului, în capul omului ce-l asasinase odinioară și pe care l-a omorât. O astfel de istorisire poate da loc la trei versiuni diferite. Aristotel o elimină pe cea care ar prezenta o asemenea acțiune ca rezultat al unei coincidențe pur întâmplătoare, căci ea nu ar putea să impresioneze spectatorul. "Verosimilul, scrie el, exclude ca evenimentele să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
iraționale decât dacă sunt conținute deja în istoria preexistentă din care se inspiră scriitorul. "Subiectele nu trebuie să se compună din părți iraționale, și chiar, în măsura posibilului, ele nu trebuie să comporte nimic irațional; sau acestea să fie în afara istorisirii povestite de exemplu faptul că Oedip nu știe cum a murit Laius și nu în dramă". (cap. 24) Cât despre "monstruos"19, care este o categorie a iraționalului, el trebuie respins, ca fiind de necrezut. Istoria teatrului ne arată că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Delos) El emite ideea că autorul dramatic trebuie să țină seama de spectacol, chiar din stadiul conceperii textului. Este necesar să "își aducă lucrurile sub ochi" și să-și imagineze de la bun început drama în spațiu. "Pentru a compune istorisiri și pentru expresie, pentru a le da forma terminată, trebuie să-și aducă la maximum scena sub ochi căci astfel cel care vede ca și cum ar asista la acțiuni ar ști cu mai multă eficacitate să descopere ceea ce este potrivit, fără
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe cel mai bun poet. Într-adevăr, trebuie ca independent de spectacol, întâmplarea să fie astfel constituită, încât, aflând faptele care se produc, să tremurăm și să fim cuprinși de milă în fața a ceea ce se întâmplă: asta am resimți ascultând istorisirea din Oedip. A produce acest efect prin mijloacele spectacolului nu ține de artă: este o chestiune de punere în scenă." (cap. 14) Această contradicție flagrantă a Poeticii, text care nu este un tratat în adevăratul înțeles al cuvântului, ci un
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie el în Examen în 1660, trece încă drept cea mai frumoasă pentru cei care nu sunt legați de cea de pe urmă severitate a Regulilor, și de douăzeci și trei de ani de când își menține locul în teatrele noastre, nici istorisirea, nici efortul de imaginație nu au făcut să se vadă ceva ce i-ar fi șters strălucirea." Și mai explicit, în Dedicație la Confidenta (La Suivante), scrie: "Fiindcă facem poeme pentru a fi reprezentate, primul nostru scop trebuie să fie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în antracte a elipselor temporale. "Inutil să limităm acțiunea la o singură rotire a soarelui, chiar dacă este conform sfatului lui Aristotel; (...) ea să nu dureze totuși decât un interval de timp foarte scurt, în afară de cazul în care poetul scrie o istorisire ce trebuie să se desfășoare în ani îndelungați, pe care el o va putea situa în intervalul dintre două acte, ca și, dacă ar trebui, călătoria pe care ar întreprinde-o un personaj, lucru ce supără atât de mult spiritele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
introdusă de italieni, având în vedere că este mai rezonabil să se amestece lucrurile grave cu cele mai puțin serioase, într-o singură înșiruire de discursuri și să le faci să fie întâlnite în același subiect al unei fabule sau istorisiri decât să adaugi în afara spectacolului satire la tragedii, care nu au nicio legătură împreună, și care stârnesc confuzie și tulburarea vederii și memoriei ascultătorilor. Căci ca să spui că nu se cade să apară în aceeași piesă aceleași persoane vorbind despre
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]