1,874 matches
-
de un an și jumătate acordeonul la Școala Populară de Artă (poate fi văzut cântând la acest instrument în videoclipurile pieselor de mai târziu, „Gigolo” și „Locul unu”). În anul 1992 și-a lansat primul album. Numărându-se între primii lăutari apăruți în România după 1989, Guță a participat activ la modelarea genului manele, la acea vreme doar o ramură a muzicii lăutărești. Într-o primă perioadă (până în anul 1998), Guță nu a folosit ritmul de manea, experimentând în schimb cu
Nicolae Guță () [Corola-website/Science/308540_a_309869]
-
anul 1998), Guță nu a folosit ritmul de manea, experimentând în schimb cu timbre moderne (chitară electrică, sintetizator) asupra muzicii lăutărești bănățene, imprimându-i astfel un colorit pe care-l va întrebuința și mai târziu în manele. Cântărețul își amintește: „"Lăutarii râdeau la început de instrumentele astea, orga și chitara electronică, cu care cântau românii. Pe acestea le folosește azi maneaua cântată de țigani."” Piesele timpurii semnate de folosesc o orchestră acustică (singurele „licențe” fiind chitara electrică și sintetizatorul), împrumutând sonorități
Nicolae Guță () [Corola-website/Science/308540_a_309869]
-
s-a nascut pe 12 noiembrie 1946 la Roșiorii de Vede, România, într-o familie de romi. Tatăl său era zlătar, iar mama să se trăgea din vătrași și lăutari. Avea nouă ani când părinții s-au mutat la București. A studiat, în anii 1968-1972, filosofia și sociologia, după care a lucrat la Centrul de Cercetări Sociologice (inițial la Universitatea București, apoi la Academia Română). Din ce in ce mai mult, începe să combine interesul
Nicolae Gheorghe () [Corola-website/Science/308719_a_310048]
-
realizat la Casa de Discuri Electrecord în anul 1985. Din 1978 pînă în prezent Margareta a înregistrat albume cu Orchestra „Ciprian Porumbescu” - dirijor George Sîrbu, Orchestra „Mugurelul” din Chișinău - dirijor Ion Dascăl, Orchestra „Folclor” din Chișinău - dirijor Anatol Golomoz, Orchestra „Lăutarii” din Chișinău - dirijor Nicolae Botgros.
Margareta Clipa () [Corola-website/Science/307619_a_308948]
-
(n. 25 ianuarie 1953, Bădicul Moldovenesc, Cahul) este un cunoscut dirijor din Republică Moldova. Maestrul se identifică automat cu Orchestră Națională de Muzică Populară Lăutarii. Orchestră Națională de muzică populară „Lăutarii” a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filarmonicii de Stat din Moldova, de binecunoscutul interpret Nicolae Sulac, dirijori fiind compozitorul și violonistul Mircea Oțel, apoi trompetistul Gheorghe Usaci. Chiar de la inceput formația a fost
Nicolae Botgros () [Corola-website/Science/307621_a_308950]
-
(n. 25 ianuarie 1953, Bădicul Moldovenesc, Cahul) este un cunoscut dirijor din Republică Moldova. Maestrul se identifică automat cu Orchestră Națională de Muzică Populară Lăutarii. Orchestră Națională de muzică populară „Lăutarii” a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filarmonicii de Stat din Moldova, de binecunoscutul interpret Nicolae Sulac, dirijori fiind compozitorul și violonistul Mircea Oțel, apoi trompetistul Gheorghe Usaci. Chiar de la inceput formația a fost în căutarea identității sale, a stilului
Nicolae Botgros () [Corola-website/Science/307621_a_308950]
-
formația a fost în căutarea identității sale, a stilului interpretativ, a unui repertoriu adecvat, fără a se impune plenar în circuitul vieții muzicale. Considerat un magician al viorii, maestrul Nicolae Botgros a fost numit în 1978 la conducerea Orchestrei Populare Lăutarii. Prima orchestră dirijata de Nicolae Botgros a fost „Ciocârlia” de la Edineț. În 1973 este violonist în Orchestră „Mugurel” a Filarmonicii, apoi la „Joc”, ca în 1978 să devină director artistic și prim-violonist la „Lăutarii”. Cei mai de seamă artiști
Nicolae Botgros () [Corola-website/Science/307621_a_308950]
-
1978 la conducerea Orchestrei Populare Lăutarii. Prima orchestră dirijata de Nicolae Botgros a fost „Ciocârlia” de la Edineț. În 1973 este violonist în Orchestră „Mugurel” a Filarmonicii, apoi la „Joc”, ca în 1978 să devină director artistic și prim-violonist la „Lăutarii”. Cei mai de seamă artiști ai muzicii populare au cântat cel putin o dată cu Orchestră "Lăutarii" condusă de maestrul Botgros, printre care se pot enumeră, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Dinu Iancu Sălăjan, Zinaida Julea și mulți alții. Interviuri
Nicolae Botgros () [Corola-website/Science/307621_a_308950]
-
de la Edineț. În 1973 este violonist în Orchestră „Mugurel” a Filarmonicii, apoi la „Joc”, ca în 1978 să devină director artistic și prim-violonist la „Lăutarii”. Cei mai de seamă artiști ai muzicii populare au cântat cel putin o dată cu Orchestră "Lăutarii" condusă de maestrul Botgros, printre care se pot enumeră, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Dinu Iancu Sălăjan, Zinaida Julea și mulți alții. Interviuri
Nicolae Botgros () [Corola-website/Science/307621_a_308950]
-
care il șlefuia mereu mai abitir decât piesele supuse prelucrării.În cadrul căminului cultural profesorul Sever Dascălu instruia de ani de zile un mic ansamblu artistic alcătuit dintr-o formație de 42 de dansatori din trei generații și un taraf de lăutari dintre care se distingeau câțiva soliști instrumentiști. De mulți ani ansamblul ducea lipsa unui solist vocal.Întâlnirea dintre maistru și profesor, discuția pe seama repertoriului ansamblului și recomandarea de cooptare a elevei Ilinca la repetițiile ansamblului au reprezentat rampă de lansare
Vasilica Dinu () [Corola-website/Science/307625_a_308954]
-
Iași. Ca poet a debutat în ziarul lui Hasdeu, „Lumina”. A colaborat la revista „Convorbiri literare”, unde a publicat poezii de factură romantică și pesimistă, apoi la „Contemporanul”, sub influența căruia a scris cele mai bune poezii ale sale ("Vechituri, Lăutarul, Amurgul veacului, Dezmoșteniții"). A mai publicat și lucrări arheologice, printre care "Antichitățile de la Cucuteni" (1885). A fost căsătorit cu Victoria, verișoara pictorului Octav Băncilă. Fiul său, Nicolae N. Beldiceanu (1881-1923), a fost un reputat prozator și publicist.
Nicolae Beldiceanu () [Corola-website/Science/307765_a_309094]
-
(n. 15 septembrie 1927, București — d. 12 decembrie 1974, București), a fost un cunoscut lăutar (acordeonist virtuoz și cântăreț) român de etnie țigan. Născut la data de 15 septembrie 1927 într-o veche familie de lăutari, (acesta e numele său de artist; altfel decât s-ar putea crede, Fărâmiță este numele său de familie și
Fărâmiță Lambru () [Corola-website/Science/306500_a_307829]
-
(n. 15 septembrie 1927, București — d. 12 decembrie 1974, București), a fost un cunoscut lăutar (acordeonist virtuoz și cântăreț) român de etnie țigan. Născut la data de 15 septembrie 1927 într-o veche familie de lăutari, (acesta e numele său de artist; altfel decât s-ar putea crede, Fărâmiță este numele său de familie și Lambru este prenumele) învață să cânte încă din copilărie de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță. Având un auz foarte bun, reține
Fărâmiță Lambru () [Corola-website/Science/306500_a_307829]
-
în piesa „Domnișoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu) în pelicula "Dincolo de barieră" (1965), îl invită pe Fărâmiță Lambru să animeze viața unei cârciumi bucureștene din 1925, alături de actorul Ion Dichiseanu. Succesul este atât de mare încât Francisc Munteanu apelează la lăutarul bucureștean și în filmul următor, "Tunelul" (coproducție româno-sovietică), turnat la Moscova (1966) în compania lui Ștefan Bănică, Margareta Pâslaru, Florin Piersic și, din nou, a lui Ion Dichiseanu. În 1971 apare și în filmul "Facerea lumii", în regia lui Gheorghe
Fărâmiță Lambru () [Corola-website/Science/306500_a_307829]
-
l-a prelucrat adaptându-l stilului lăutăresc de București. Ajutată de Victor Gore și Aurel Gore, aceștia observând că încă de mică poseda o cantitate inexhausitibilă de cântece de mahala, în special foarte multe versuri pentru perioadă și pentru un lăutar urban, în scurt timp a devenit cea mai populară și mai bine plătită cântăreață, transformându-se în însăși imaginea cântăreței de muzică lăutărească urbană (mahala). A decedat în 24 octombrie 1996 în București, la câteva zile după accidentul rutier petrecut
Romica Puceanu () [Corola-website/Science/306504_a_307833]
-
și Dragoș Vodă (județul Călărași). În autovehicul se afla și acordeonistul Viorel Fundament, care a scăpat cu viață. Cei doi porniseră spre o nuntă în Constanța. Romica Puceanu a fost înmormântată la cimitirul "Izvorul Nou" (zona Dristor), cunoscut pentru aleea lăutarilor, unde își dorm somnul de veci și alți muzicanți celebri: Nicușor Predescu, Fărâmiță Lambru, Ion Albeșteanu. La înmormântare i-a cântat taraful Ion Albeșteanu. Romica Puceanu a avut numeroase apariții discografice ce conțin înregistrări efectuate în perioada 1964-1994 în special
Romica Puceanu () [Corola-website/Science/306504_a_307833]
-
muzică lăutărească. Maneaua era o muzică accesibilă, cu text, ale cărei versuri descriau în mod idilic aspecte ale vieții duse de romi. Nu sunt cunoscute motivele pentru care această nouă muzică a fost corelată cu noțiunea de manea, vehiculată anterior; lăutarii o numeau chiar „manea turcească”, probabil pentru a-i sublinia caracterul străin de muzica țigănească. Ea făcea parte dintr-o categorie ritmică distinctă, împrumutată din muzica turcească de petrecere - çiftetelli. În avântul proletcultismului, conducerea socialistă din anii 1950 a dispus
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
1990, București) a fost o cântăreață română de muzică populară și romanțe. A fost sora cântăreței Mia Braia și a doua femeie motociclist din România. Pe numele adevărat Eugenia (Jana) Braia, copilărește în Craiova, unde era stabilită familia artistei. De la lăutarii cârciumei tatălui său, Constantin Braia („La ieftenirea traiului”) - "Ion al lui Țache", "Gheorghe al lui Gâgă", "Limbă" - culege și învață primele cântece populare și lăutărești. Studiază la Liceul „Elena Cuza” din Craiova, unde profesoara de muzică, Elena Simionescu, îi cultivă
Ioana Radu () [Corola-website/Science/302582_a_303911]
-
oamenii s-au încins puțin, muzica prinde a se agita și a se iuți. Ritmul jocului se accelerează, firește. Jucătorii, cuprinși de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mladie, se îndoaie, se răsucește, și tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât se prind mai tare jucătorii, cu atât muzica devine mai zvăpăiată, mai sălbatică. Picioarele flăcăilor scăpară vijelios, schițează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvâcniri de veselie. Apoi, deodată, cu toții, cu pași săltați și foarte iuți, pornesc într-
Ciuleandra (roman) () [Corola-website/Science/302634_a_303963]
-
devine mai zvăpăiată, mai sălbatică. Picioarele flăcăilor scăpară vijelios, schițează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvâcniri de veselie. Apoi, deodată, cu toții, cu pași săltați și foarte iuți, pornesc într-un vârtej. Zidul viu te avântă când încoace, când încolo, lăutarii pișcă vehement strunele înăsprind și ascuțind sunetele cu câte un chiot din gură, la care încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă și înghițit de năvala ritmului. Acum șirul, tot încovăindu-se și strigându-se, ca un șapte fantastic
Ciuleandra (roman) () [Corola-website/Science/302634_a_303963]
-
Away". În 2011, la Düsseldorf, Republica Moldova a fost reprezentată din nou de Zdob și Zdub, care, nu au egalat performanță din 2005, obținând locul 12, cu 97 de puncte. În 2012, Republica Moldova obține cu Pavel Parfeni și a sa melodie, "Lăutar", locul 11 cu 81 de puncte. În 2013, Aliona Moon, cea care în 2012 i-a făcut backing vocals lui Pavel a venit Malmö cu propria melodie, "O mie", si a obținut aceeași performanță că anul trecut, locul 11, de
Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision () [Corola-website/Science/303354_a_304683]
-
privesc spre Manhattan proiectat din mare spre ce, văd în Zgârie-nori „Coloana Infinitului”. Azi, însă, Marcel Guguianu, un alt original sculptor din Carpații României, bate cu autoritate la porțile Americii. Un public sensibil și inteligent va ști să-i acorde „lăutarii” care să-l plaseze printr mării maeștri ai acelei arte care nu are limite nici în timp nici în spațiu.” „În vremea când toată lumea vorbea în șoaptă, eu și Marcel Guguianu aveam discuții libere, interminabile, despre eternitate. Acum, când se
Marcel Guguianu () [Corola-website/Science/303392_a_304721]
-
în ; n. 6 noiembrie 1936, Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița, Republica Moldova - d. 18 aprilie 2003, Moscova, Rusia) a fost un actor, regizor, scenarist, poet și scriitor moldovean. Printre filmele regizate de el amintim "Poienile roșii" (1966), "Lăutarii" (1971), "Șatra" (1975), "Gingașa și tandra mea fiară" (1978), "Anna Pavlova" (1983) și "Luceafărul" (1986). A fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”. s-a născut la data de 6 noiembrie 1936, în satul
Emil Loteanu () [Corola-website/Science/299515_a_300844]
-
Nina Doni, Iulian Codău etc. Au urmat filme ca "Poienele roșii" (1966), în care au debutat actorii Svetlana Toma și Grigore Grigoriu, " Această clipă" (1968) (care a obținut Premiul II la Festivalul unional de filme de la Minsk din 1970) și "Lăutarii" (1971), cu care a obținut mai multe premii cum ar fi: Premiul Scoica de aur la Festivalul internațional de filme de la San Sebastian (1972), Marele Premiu la Festivalul internațional ce dezvăluie tema artei și folclorului (Italia, 1972), Premiul Nimfa de
Emil Loteanu () [Corola-website/Science/299515_a_300844]
-
Moldovenească, Chișinău, 1974) și plachetele "Chemarea stelelor" (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1962) și "Ritmuri" (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1965). De asemenea, a publicat și cărți de proză cum ar fi "Vioara albă" (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1963), "Bucolica" (1966) și "Lăutarii" (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1972), ultimele două fiind ecranizate de către el însuși. Deși versurile sale prevesteau un talent de poet, la sfârșitul anilor '60, Loteanu a renunțat la activitatea literară în favoarea celei cinematografice.
Emil Loteanu () [Corola-website/Science/299515_a_300844]