6,066 matches
-
României, nu este latin ca limbă și origine, atuuri importante chiar și în epoca globalizării, ceea ce nu a împiedecat Slovenia să pregătească documentele reuniunii de la Lima, fiind prezentă la lucrări prin președintele țării și Cehia să pregătească reuniunea ministerială UE-America Latină și Caraibe din 2009! Sperăm ca prezența noului ministru de externe al României la reuniunea de la Lima să aducă o schimbare în această cantonare a țării pe planul politicii externe, a schimburilor comerciale și cultural-științifice cvasi în exclusivitate în spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
școlile din țară, au circulat, până să fie publicate, și în manuscris). Întâia tălmăcire, pusă de A.H. la îndemâna clerului și, deopotrivă, a elevilor din Academia Domnească de la Iași e, previzibil, catehismul sau Gramatica teologhicească, redând (după o versiune în latină) Teologia (Bogoslovia) arhiepiscopului Platon Levșin, mitropolit al Moscovei, ilustru clasicist, o personalitate carismatică a lumii culturale ortodoxe, dar și, nu mai puțin adevărat, ireductibil adversar, critic acerb al Revoluției franceze și al influențelor carteziene. Contextul pune în valoare, prin contrast
AMFILOHIE HOTINIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285317_a_286646]
-
românește. Deși studia medicina, se arată interesat în egală măsură de filologie și istorie. Originea poporului român și a limbii române îi trezesc interesul și, hotărât să contribuie la cercetarea problemei, învață, pe lângă germană, maghiară și italiană, franceza, spaniola și latina. În același scop și-a alcătuit o bibliotecă de specialitate, a redactat un dicționar român-italian (rămas în manuscris), un repertoriu care însuma aproape tot ce se scrisese despre români și numeroase note istorice asupra originii românilor. Adevărata vocație a lui
ANDERCO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285348_a_286677]
-
454). footnote>. Dacă problematica umană este aspectul principal în crearea și funcționarea unei instituții, nu înseamnă că modul său de a fi concepută și rezolvată s-a ,,instituit” de la sine<footnote Termenul de „instituție” derivă din verbul instituto, care în latină are la origine aceeași întrebuințare ca sensul tranzitiv al verbului „a dura”, deci a clădi, a întemeia, a stabili, a efectua, (Speranția, Eugeniu, op. cit., vol. II, p. 307). footnote>. Termenul de ,,management al resurselor umane” are, el însuși, o încărcătură
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
Această reprezentare, ce se sprijină pe o observație, este o construcție care urmărește explicarea obiectului, în sincronia și diacronia sa. Produsul acestei elaborări va fi numit «model»”<footnote Larousse, Dicționar de sociologie, p. 176. footnote>. Termenul de „model” provine din latină (modus - măsură) și desemnează o clasă foarte diversă de produse<footnote Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coordonatori), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993, pp. 365-366. footnote>. Sunt modele axiomatizate, logice, matematice, formatizate, conceptuale orientate sau scheme conceptuale etc. Modelele managementului
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
a cultiva”, „a preamări”), care se referea la ansamblul de rituri legate de un anumit zeu, un anumit moment ceremonial, și celui de „religie” - provenit dintr-o rădăcină indo-europeană (leig, „a lega”). În acest sens, ...În perioada Romei și În latina folosită de limbajul creștin la Începuturile sale, substantivele religio și religiones, precum și adjectivul religiosus și adverbul religiose erau cuvinte cultice, care se refereau În primul rând la Îndeplinirea riguroasă a obligațiilor rituale (J.Z. Smith, 2004, p. 180). Acțiunea religioasă
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
carnavalului modern sunt determinate de calendarul catolic: sărbătorile carnavalești pot apărea numai În intervalul dintre Crăciun și Începerea postului Paștelui. De altfel, majoritatea specialiștilor consideră că numele său provine din latinul carne vale (renunțarea la carne, Începerea postului), formă din latina populară a expresiei caro lavare (a lua, a Îndepărta carnea). Totuși, unii cercetători așază la originea acestui nume formula carrus navali, referitoare la carele alegorice specifice defilărilor carnavalești din Evul Mediu european. Forma europeană a carnavalului nu epuizează Însă această
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
miedul, este posibil să se refere la populația romanică, acum creștinată. În secolul al VI-lea, Procopius din Caesarea amintea, indirect, despre existența romanicilor de la nordul Dunării de Jos, făcând referire la episodul falsului Chilbudios, ant (slav), care învățase bine latina la nord de fluviu. Mărturii despre existența populației autohtone la nordul Dunării ne-a transmis, la sfârșitul secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea, împăratul Mauriciu, care vorbește despre "transfugii" romani din nordul Dunării folosiți drept călăuze
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a început și s-a făcut constant în limba greacă, dar în mediul latinofon din teritoriul moesic al Dobrogei și al sudului Moldovei, și mai ales în Dacia, provincie occidentală prin administrație, orientare economică, compoziție etnică, statut lingvistic, tablou religios, latina a devenit, în secolele II-III, limba liturghiei. Petre Ș. Năsturel:daco-romanii au avut, la un moment dat, o liturghie latină, fapt probat și de existența în limba română a termenului "meserere", ce provine din latinul miserere. Primii creștini din spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că Ioan era "unul din cei mai buni teologi ai timpului" și unul din "cei mai aprigi adversari ai nestorianismului și monofizismului", aflat constant pe linia dreptei credințe. Episcopului Ioan i se atribuie unele traduceri din scriitorii bisericești greci în latină, precum Teodor de Mopsuestia și Teodoret al Cirului. Lui i-a urmat în scaunul de la Tomis, Alexandru, amintit în 449. Păstoria lui a început contextul marilor frământări și dispute provocate de monofizism, învățătură greșită a călugărului Eutihie. Episcopul Alexandru a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în concepte noi. Dincolo de dogmă, practici și simboluri, gândirea creștină păstrează o importantă zestre de idei și credințe de origini și vechimi diferite, gândirea religioasă a românilor o dovedește. Cele mai multe inscripții din Scythia Minor sunt în limba greacă, puține în latină (10%), iar răspândirea creștinismului s-a făcut în greacă și latină. Dar, în Scythia Minor, secolele V-VI marchează o nouă etapă în latinizarea limbajului religios a populației din Scythia Minor (Dobrogea). Contrar celor spuse de Vasile Pârvan, Scythia-Dobrogea este
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o importantă zestre de idei și credințe de origini și vechimi diferite, gândirea religioasă a românilor o dovedește. Cele mai multe inscripții din Scythia Minor sunt în limba greacă, puține în latină (10%), iar răspândirea creștinismului s-a făcut în greacă și latină. Dar, în Scythia Minor, secolele V-VI marchează o nouă etapă în latinizarea limbajului religios a populației din Scythia Minor (Dobrogea). Contrar celor spuse de Vasile Pârvan, Scythia-Dobrogea este unul dintre nucleele genezei vocabularului creștin de origine latină în limba
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
același timp. Caracterul latin al creștinismului antic (daco-roman) este ilustrat și de terminologia folosită, care exprimă, în limba română, noțiunile fundamentale ale noii credințe. Acești termeni, unii dintre ei prezenți și în păgânism, au apărut și s-au fixat în latina populară, din secolele IV-V, vorbită în Dacia post-romană, păstrându-se până astăzi în limba română. Terminologia creștină în română aruncă o lumină clară asupra originilor creștinismului nostru. Noțiunile de temelie ale creștinismului sunt redate, în limba română, prin cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romanitatea și creștinătatea din nordul lui, în ciuda situației politice grele în care a trebuit să-și ducă existența. Răspândit și însușit în limba latină, creștinismul a contribuit substanțial la desăvârșirea romanizării în spațiul fostei provincii Dacia, la extinderea și fixarea latinei peste granițele de altădată ale vechii provincii, în lumea dacilor liberi. Istoricul D. Protase spune: "Creștinismul (ca formă universală) și romanizarea (ca mutație etno-culturală) pe pământul Daciei au mers mână în mână și s-au completat reciproc, reprezentând pilonii de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din care fac parte zânele (zână), din lat. Diana, sânzienele (sânziana), vântoasele (vânt), lat. ventus, frumoasele (frumos)-lat. formosus, măestrele (măestru) -lat. magister. Bogăția patrimoniului cultural romanic și rezistența sa în fața celui slav se observă și din influența exercitată de latină asupra slavei, elementele de origine latină din limbile slave referitoare la credințe, cutume, superstiții sunt o consecință a bilingvismului și conviețuirii spirituale. De pildă: luna (lat.)-luná (slv), lunaticus-lunátik, Rosalia-rusalja, Calendae-Koljada, Creatio-Creciune, Crăciune-Kračun (bg.), Troian-Trojanu. Singura populație creștină, dar eretică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
specifice creștinilor.65 În ceea ce privește limbajul religios, istoria generală a limbii române, în ultimele trei secole ale mileniului I, se caracterizează prin două mari procese: pe de o parte, transformarea definitivă, cel mai târziu în secolul VIII-a variantei dunărene a latinei într-o limbă, care, prin structură gramaticală și lexic de bază, se individualiza ca una neoromanică, respectiv, româna, și, pe de altă parte, începutul penetrației vocabulelor slave în limba română, în anii 800-900, secolele IX-X. În acest context, viața religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de limbă latină a fost unul din factorii fundamentali ai acestui proces. Schimbările survenite în evoluția de ansamblu a limbii, în secolele VII-X, au avut rezonanță și în limbajul religios. În acest interval, liturghia din biserica nord-dunăreană se făcea în latină (latina vulgară), dovadă conservarea în scrierile bisericii medievale a expresiei liturghice "Doamne meserere" (cf. Petre Ș. Năsturel). Pe de altă parte, de la o anumită dată, secolele VIII-IX, unele momente ale liturghiei (predica) se desfășurau în română. Ca și în alte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limbă latină a fost unul din factorii fundamentali ai acestui proces. Schimbările survenite în evoluția de ansamblu a limbii, în secolele VII-X, au avut rezonanță și în limbajul religios. În acest interval, liturghia din biserica nord-dunăreană se făcea în latină (latina vulgară), dovadă conservarea în scrierile bisericii medievale a expresiei liturghice "Doamne meserere" (cf. Petre Ș. Năsturel). Pe de altă parte, de la o anumită dată, secolele VIII-IX, unele momente ale liturghiei (predica) se desfășurau în română. Ca și în alte limbi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Pe de altă parte, de la o anumită dată, secolele VIII-IX, unele momente ale liturghiei (predica) se desfășurau în română. Ca și în alte limbi neoromanice apusene, la începutul secolului al IX-lea, conținutul predicilor, omiliilor, nu mai era înțeles în latină, iar autoritățile bisericești și seculare (statale) îndemnau la transmiterea credinței în limba vernaculară (populară), la fel s-a întâmplat și în nordul Dunării. Deducem că, în secolele VII-X, evoluția limbajului religios de origine latină se încheiase, devenind unul românesc. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iar autoritățile bisericești și seculare (statale) îndemnau la transmiterea credinței în limba vernaculară (populară), la fel s-a întâmplat și în nordul Dunării. Deducem că, în secolele VII-X, evoluția limbajului religios de origine latină se încheiase, devenind unul românesc. Dar latina n-a fost eliminată complet din liturghie (de pildă, în Moravia, se foloseau slavona și latina). Momentul în care latina a fost definitiv înlocuită cu slavona, ca limbă liturgică, în Biserica românească, este greu de precizat. Au existat diferențe de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-a întâmplat și în nordul Dunării. Deducem că, în secolele VII-X, evoluția limbajului religios de origine latină se încheiase, devenind unul românesc. Dar latina n-a fost eliminată complet din liturghie (de pildă, în Moravia, se foloseau slavona și latina). Momentul în care latina a fost definitiv înlocuită cu slavona, ca limbă liturgică, în Biserica românească, este greu de precizat. Au existat diferențe de la o regiune la alta, cauzate de factori multipli: momentul diferit al formării structurilor statale și bisericești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în nordul Dunării. Deducem că, în secolele VII-X, evoluția limbajului religios de origine latină se încheiase, devenind unul românesc. Dar latina n-a fost eliminată complet din liturghie (de pildă, în Moravia, se foloseau slavona și latina). Momentul în care latina a fost definitiv înlocuită cu slavona, ca limbă liturgică, în Biserica românească, este greu de precizat. Au existat diferențe de la o regiune la alta, cauzate de factori multipli: momentul diferit al formării structurilor statale și bisericești autohtone, jurisdicțiile exercitate, relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și ucenicii lor. Limba în care au fost traduse toate cărțile bisericești era, de fapt, limba veche slavă bisericească, care mai este numită vechea bulgară, vorbită în Macedonia, în secolul IX. Ea devine limba sfântă a tuturor slavilor ortodocși, precum latina la catolici, și păstrează în mare parte forme arhaice, ca limbă moartă de cultură. Aceasta este limba în care s-a citit și cântat liturghia și la români, timp de secole, până în secolul XVII inclusiv, și în care s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
clasa conducătoare. Introducerea limbii, liturghiei și alfabetului slav la români este opera ucenicilor veniți din sudul învecinat, din centre ca Pereiaslaveț, Preslav, Dristra, Rila. Organizarea noii biserici bulgare, prin înființarea unor episcopii pe malul drept al Dunării, în locul scaunelor episcopale latine anterioare (secolele IV-VI), precum Durostorum (Dârstor) și Bononia (Vidin), a contribuit mai mult la întărirea legăturilor bisericești cu slavii sud-dunăreni. Pandele Olteanu, slavist, pe baza unor elemente toponimice și lingvistice, a dovedit că Transilvania de nord-vest și Maramureș s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se supun", un nou indiciu al faptului că vechea concepție despre "năvălirile barbarilor" trebuie revizuită. Hunii trăiau de pe urma produselor muncii autohtonilor, dar cine erau ei? În satul stăpânit de huni trăia o populație ce vorbea limba hunică, gotică și "ausonică" (latina populară), adică limba autohtonilor. În ceea ce privește relațiile hunilor cu populația autohtonă, din nordul Dunării, trebuie să ținem seama de faptul că popoarele de păstori nomazi asiatici au nevoie de sare, esențială pentru creșterea turmelor, pe care o luau din salinele din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]