4,183 matches
-
să-i spui că veniți? — O, nu vom sta la Belmont, răspunse Tom. Avem o locuință. — Ce? — Greg și Judy Osmore au plecat din oraș. Ne-au cerut să avem noi grijă de locuința lor. Ne-au dat și cheia. Legănă o cheie în fața ochilor lui Brian. Gregory Osmore era fiul mai mic al lui Robin Osmore, avocatul. — Alex vă așteaptă, urmă Gabriel, cred c-ai face bine s-o suni acum și s-o anunți că nu veniți. Dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și îndărăt. Simțise nevoia să facă ceva, ca și cum ar fi fost ceva de făcut în casă, o treabă pe care o lăsase neîmplinită. Se pomenise din nou în bucătărie, deschizând un sertar și scoțând un ciocan. Se uitase la ciocan, legănându-l și cântărindu-l în mâini; apoi urcase scările în goană și intrase în camera Stellei. Cu câtva timp în urmă, Stella mutase în camera ei micuța colecție de figurine netsuke, daruri de la tatăl ei, care împodobea înainte consola căminului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu-l atinsese căderea omului și că nu știa de unde începe răul. Emma stătea întins pe patul din camera mai spațioasă din față, unde, înainte de a fi împreunat draperiile, mugurii verzi ai platanului îi umpleau fereastra, iar ramurile pestrițe se legănau în vânt, profilate în lumina felinarelor de pe Travancore Avenue. Înainte de a se culca, încercase să-și îndrepte brațul ochelarilor, care se strâmbase în căzătura de pe pantă. Se muncise un timp, încordându-și ochii și frecându-și din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Nu poate fi numai atât, e mai mult. Domnul Eastcote a fost doar un semn, sunt în prezența lui Dumnezeu, poate ar trebui să îngenunchez? Tom își scoase pantofii și șosetele. Nu se apucă să îngenuncheze, dar rămase în picioare legănându-se ușor, de parcă l-ar fi străbătut un fulger, un val de forță care își făcea loc din adâncuri, ca bulele care se ridică voioase la suprafața apei. Își dădu jos maioul, să-și pună bluza de pijama. Își scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei, dar abandonându-i-se cu afectuoasă încredere, și limba netedă, umedă, care-i dezmierda fruntea, aproape că o copleșise pe Hattie. Simțea inima cățelului care bătea cu forță și inima ei care bătea la fel de repede. Ar fi vrut să legene cățelul în brațe și să plângă. Cum îl cheamă? — Zet, răspunse Adam, atingându-i fusta lui Hattie. Fata își îmbrăcase de dimineață o rochie de vară, înflorată, dar se schimbase într-o fustă-salopetă, albastră, strâmtă, cu mulți nasturi, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aflase în apropierea lui și nu avusese vreo ocazie să-i studieze fața. Până și acum îi venea greu să-i deslușească trăsăturile, pentru că era așezat în contra luminii orbitoare, iar mișcarea repede a norilor îi dădea senzația că încăperea se leagănă, ca un vapor acostat la țărm. — Domnule McCaffrey, începu filozoful, sper că îmi vei scuza libertatea pe care mi-am luat-o - dacă e o libertate - de a te chema să asculți ceea ce am a-ți spune. Tom simți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cumva sunt homosexual“. Dar John Robert nu-i puse asemenea întrebare. Stătu un moment în cumpănă. Tom, privind la fața filozofului, atât cât se deslușea în lumina care-i venea din spate, începu să se simtă ușor amețit. Norii albi legănau strâmta cameră-vapor. Fața lui John Robert, uriașă în concentrarea ei de voință și comandă, era greu de urmărit. Tom își spuse: „Acum va trece la subiect, orice-o mai fi și subiectul ăsta!“. Își auzea propria-i răsuflare gâfâită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o folosească ori de câte ori avea nevoie. (Și totuși, niciodată nu i se păruse lui Alex că ar fi „potrivit“ să-i invite în asemenea excursii pe William și pe Anthea.) Mașinile fuseseră parcate pe fâșia de câmp galben, cu iarbă sârmoasă, legănată de vânt, care se găsea la capătul de sus al drumului ce ducea spre mare. Această porțiune ierboasă, presărată cu oi care pășteau, se termina printr-un gard de sârmă, pe sub care te puteai strecura ca să ajungi la stâncile brune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pentru că, în fond, asta-i treaba unui cățel, așa încât se prefăcea că-i vesel, pentru a fi pe placul stăpânului sau. Adam înotă puțin și Zet îl urmă, lopătând cu lăbuțele lui albe, puternice, prin apa cristalină, scânteietoare, care se legăna, ba umflându-se, ba sugându-și undele molcome. Băiețașul se amuza, încurajând cățelul să i se urce pe umăr. Marea părea să se fi încălzit, iar cerul își radia albastrul orbitor peste orizontul eclipsat de valurile înalte, ritmice, din depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de animale, cu care Hector avea atâta de furcă, încă nu părăsise cârciuma. Lumina puternică emisă de postul de semnalizare, strălucea pe barele roșii și albe ale pasajului de nivel; Tom și Anthea se apropiară de el, mână în mână, legănând sticlele ținute în mâinile libere. Când se apropiară de pasaj, se opriră o clipă în fața portiței turnante, strâmte, care permitea accesul trecătorilor peste șinele de fier. Cineva traversa calea ferată, or prin portița turnantă putea trece doar câte o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
s-a chinuit. Și ne-a recunoscut pe toți. A fost într-adevăr un sfânt. În ochii doctorului se iviseră lacrimi. Ieși în tăcere din cameră. Tom se așeză pe canapea lângă Anthea. Acum știa că William Eastcote murise. O legăna pe Anthea șoptindu-i: — Scumpa mea, draga mea, nu suferi, te iubesc atât demult... Doctorul se reîntoarse și-i întinse Antheei un pahar cu un lichid albicios. Fata se opri din plâns, se îndepărtă ușor de Tom și sorbi încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trebuie să existe stânci, apa trebuie să curgă sau să țâșnească în sus. Am să cobor puțin și am să le văd.“ Trecând de o tăblie pe care scria cu litere roșii PERICOL, păși pe scara cea mai apropiată. Se legăna ușor. Tom se opri cuprins de amețeală, apoi, ținându-se cu putere de balustrada netedă, cilindrică, coborî câteva trepte până la o mică platformă de mai jos, care promitea să fie mai stabilă. Scările, pe care nu le mai deslușea, păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și alunecoase. Părul și fața lui Tom erau muiate, hainele umede, pantofii acoperiți cu picături de apă. Simțea temperatura ridicată care, pe măsură ce cobora, devenea tot mai firbinte. Duduielile sacadate se auzeau mai distinct. Și platforma pe care se oprise se legăna. Mai coborî un șir de trepte aeriene. Nu reușea să vadă nimic dedesubt decât alte împletiri de țevi, la un nivel mai coborât decât cele pe care le văzuse la început. Nu observase pereții laterali, și acum, când aburii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tot ce se mai ivea la suprafață. Execută această operație timp de multe minute, cu mișcările cuiva care înmoaie rufe. În cele din urmă, își dădu seama că nu mai era necesar să continue. În apa învolburată, plutea și se legăna ceva uriaș și mătăhălos, cu suprafețe curbe, ude. George își spuse: „Ar trebui să-i scot cămașa. Nici un fel de îmbrăcăminte. Doar m-am gândit la toate astea. Nu mai țin minte de ce“. Trase de pânza albastră, întunecată. Dar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bășici la tălpi. Un număr, hai, treacă de la mine, e suficient! Apoi scuipă birjărește, cu tupeu, pe direcția Bossului. Nae scoate fără o vorbă, din buzunarul de la piept al cămășii, o cheie lunguiață ciudată, aerodinamică (puțiformă, remarcase Avocatul!) și o leagănă șiret, pe deget, lățindu-și peste poate rânjetul lui ostentativ-concupiscent, de Don Juan blazat. Cuuum...!?! Ceee...!?! Încă n-ai aruncat drăcia aia...??! Ești diliu la cap...!!? Ești prost...!?! Ești sonat...?!? Ptiu...! Cabotinule! Vrei la bulău...?!? sar pe el împreună, Poetul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
doar detonatorul... Amorsa! Un telefon mobil. Am eu unul! îi răspunde vesel Dănuț, polițistului. Ce mai stăm? Haideți! Să mergem! Pronto! S-o tulim! Numai puțin, copii! bolborosește obosit nenea Sandu. În fața tăcerii întrebătoare a celorlalți, bătrânul polițist se duce legănat către cuier și-și culege cascheta colbuită, cu însemnele serviciului, o îndeasă la sub-braț, vine drept în fața Arhanghelului Cunoașterii, își drege apăsat vocea tabagică și spune: Nu sunt un tip credincios. N-am fost niciodată. Nu știu dacă ești, cu-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Buletin, pe Lucică... Două namile simpatice, Marele Sile și cu Cezărel, îmi arătă zâmbind ștrengărește, gâtlejurile lor netede, rozalii, fără fir de zgârietură ori de crestătură. Și, bine-nțeles, pacientul de la rezerva nr. 2, Bossul, care se strofoacă pe la margine, legănând și el un coșuleț de nuiele, sub cot. Imposibil! Visez... Ei... Ei sunt...? Ei sunt morți? Sunt morți, cu adevărat? Și Adrian? Și da, și nu! îmi răspunde Îngerul în gând, cu ochii lui peste putință de adânci și de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
își urcă pe balustradă trupul care reține lichidele. Mocasinii lui cu ciucuri de kilt se bălăngănesc deasupra plaselor. Cravata fâlfâie drept deasupra nimicului și-a întunericului. — Nu mi-e frică, zice el. Întinde un picior și lasă să i se legene de degete unul dintre mocasinii cu ciucuri de kilt. Îmi strâng vălurile în jurul gâtului, așa încât cei care nu mă cunosc să creadă, ca părinții mei, că sunt încă fericită. Seth zice: Noaptea când m-ai prins încercând să te omor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
linguriță, dusă. Sari la toate carnetele de note din școala primară și la pozele cu clasa dispărute-n zare. Manus mototolește o bucată de hârtie groasă. Certificatul lui de naștere. Și dă cu el afară din existență. Apoi Manus stă legănându-se de pe călcâie pe vârfuri, călcâie-vârfuri, călcâie-vârfuri, strângându-se singur în brațe. Brandy se uită la mine să zic ceva. În praf, cu degetele, scriu: manus unde locuiești mai nou? Picături mici și reci îmi cad pe păr și umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și umerii roz-piersică. Plouă. Brandy zice: — Ascultă, nu vreau să știu cine ești, dar dacă ai putea fi oricine, cine ai fi? — Nu îmbătrânesc, asta-i sigur, zice Manus, scuturând din cap. Nici nu mă gândesc. Cu brațele încrucișate, se leagănă călcâie-vârfuri, călcâie-vârfuri. Manus își vâră bărbia în piept și se leagănă, uitându-se în jos la toate sticlele sparte. Plouă mai tare. Nu simți mirosul penelor mele de struț afumate și nici L’Air du Temps al lui Brandy. — Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cine ești, dar dacă ai putea fi oricine, cine ai fi? — Nu îmbătrânesc, asta-i sigur, zice Manus, scuturând din cap. Nici nu mă gândesc. Cu brațele încrucișate, se leagănă călcâie-vârfuri, călcâie-vârfuri. Manus își vâră bărbia în piept și se leagănă, uitându-se în jos la toate sticlele sparte. Plouă mai tare. Nu simți mirosul penelor mele de struț afumate și nici L’Air du Temps al lui Brandy. — Atunci ești domnul Denver Omelet, zice Brandy. Denver Omelet, fă cunoștință cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sigură. Casa e exact cum te aștepți după ce ai văzut-o de afară. În sufragerie e-o masă mare cu picioare în X, în stil misionar, zgâriată și așezată sub un candelabru din fier forjat pe care te-ai putea legăna. Pe masă e întins un șal spaniol cu franjuri, brodat cu fir de argint. Noi reprezentăm o vedetă de televiziune care dorește să-și păstreze anonimatul, îi zice Denver agentului imobiliar. Suntem o echipă de avangardă care caută o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
lui Aristofan pare mai pregnant decât cel a lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol pentru a evita comunicarea, dialogul și dezbaterea. Alegând un personaj sărac conceptual, teza sa va suferi de aceleași lipsuri. Dar procedeul își arată limitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ca un pateu stricat - liber. De fapt era chiar posibil, avea doar patruzeci și doi de ani. Putea să Întâlnească o altă femeie. Putea să se Îndrăgostească, s-o ia de soție, să-și construiască o altă familie. Și astfel, legănându-se la gândul că se eliberase de ea, de ei, de el Însuși, Antonio adormi, visând confuz că avea din nou douăzeci de ani, că era la mare și se jucau cu mingea, sau făcea o partidă de șah pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
rămase nimic, doar punctele roșii ale ceasului de deasupra oglinzii retrovizoare, care arătau 5.47, și lampioanele de pe malul fluviului lung și Întins ca o masă de biliard, și o lumină hipnotică galbenă ce se oglindea pe parbriz - un semafor legănat de vânt, care se bălăngănea pe cerul plin de nori. Meri zări o patrulă de poliție alb-albastră și Ago Încetini. Pentru o clipă, Zero Își imagină că ofițerul avea să Întindă paleta. Cineva luase numărul mașinii, iar acum toate forțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]