KorAP: Find »[drukola/base=lipi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...474 >

11,844 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

fuseseră serile la "Viață lungă", cu Victor Iamandi ori prolonjeurile la capăt de Copou și de linie de tramvai, în bodega lui Anton Vidrașcu. Lumea asta pe veci apusă turna atîta tristețe pe linia gurii lui, atîta amărăciune în ochii lipiți de orașul plasat între cele șapte coline, cu o casă-n dealul Tătărașilor, rămasă neterminată. La roșu. Tîrgul pe care l-a iubit și de care nu s-a putut despărți nu i-a purtat prea mult noroc. Sine studio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
de carne, într-o "rugăciune profană". Se distinge și un fragment de sîn, cu sfîrcul vînăt, înghețat. Am revenit la începutul albumului, să mă asigur că nu halucinez. Femeia ridicată pe jumătate din iarbă sînt tot eu. Firele de mohor, lipite de coapse, mă sug ca lipitorile. Recunosc: e un deliciu pervers în a mă privi așa. E pervers pentru vîrsta mea să mă văd femeie tînără erotopată‡‡‡‡‡, așteptîndu-mi rîndul la patimă, la vară. Nu ca în ultimele imagini, cînd stau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
prag. Rareori, dar rareori, jinduiesc după o viață nemaipomenit de simplă. După viața de cuplu inofensiv-țicnit. Bucătăria, mirosind a împăcare firească și-a supă de legume, ar fi locul unde s-ar întîmpla ceva nemaipomenit: ca apariția unui ochi enorm, lipit de geam și uitîndu-se la motănelul care toarce adormit colăcel pe pernă. Lacrimile limpezesc privirea, s-o fi observat? Dacă tot nu readorm, hai să termin cu corecturile pentru antologia de poezie creștină. I-am dedicat-o tatei. I-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
la neputință" de-a publica. La cîte au văzut culoarele facultății, ăsta-i fleac. Vrei un exemplu? Lui Ioan Constantinescu i-au smuls de pe ușa cabinetului plăcuța cu numele, imediat ce-a murit. În Mihai Drăgan au tras cu... "sonete", lipite de ușa closetului". "Acolo le era și locul, Herr Professor. Cele cu rime în pat. Cred că le-a dat "anonime" Vali Munteanu. E "sonul" lui. El a fost acela el. Nu-i Vali mereu alături cu tema? Arată ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
copilul epocii socialiste, că și-a mîncat mălaiul... Cotoronțul a trăit un moment dramatic: povestește cum și-a uitat în tren bidonul cu vin (nou) și-i convins că va realiza proza etalon, proza viitorului. Îl confirmă generația PRO, care lipește pe ușile amfiteatrelor (unde au conferențiat Ibrăileanu, Călinescu, Petrovici, Cioculescu, Simenski, Caraman, Dima, Drăgan) instrucțiuni pentru un concurs literar: "Fredonați, Fredonați. Fredonați; Literatura s-a zis cu ea. Literatura e cacealma. Trimiteți 5 poezii sau proze pe dischetă sau prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
ta. Încă sper să fiu înțeles. Anele mele există independent de tine. Mi se pare inutil să car discuția mai departe. Cu omul ăsta trufaș ar fi fost imposibilă o îmbinare sentimentală. Îl ascult și nu-l ascult, cu mîna lipită de fierul uvrajat al ușii. Ana, eu te știu pentru că, vrei nu vrei, vîrstele ni se îmbrățișează. Te cultiv în dumbrava mea. Fac exerciții de slavă. A ta. Nici egotismul vecin cu perversiunea, nici tonul patristic nu-mi plac. Slavă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
că Iordan cînta balada în sol major de Chopin, să nasc fără durere. "Nu țipa, nu te doare. De ce țipi?" Nu spune Ibrăileanu că muzica e "țipăt perfecționat"? Copleșitor vis. Pruncul ieșit din mine, cu capul ud, cu părul ud, lipit de țeasta moale, era Iordan. Pe el l-am născut. M-am trezit într-un lan de porumb, cu un cucui pe frunte. După ce i-am povestit accidentul (și visul: "Poți să-mi zici mamă, Iordan. Am visat că te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
era plin de statuete africane: războinici cu falusuri reliefate. Printre ele, surpriza. Leandru, în papucii gazdei și-n costum cu vestă. Ioana îmi spusese în tramvai, pipăindu-mi pletele cu vîrfurile degetelor grăsune. Mi s-au părut vîscoase, mi se lipeau de păr. "Relaxează-te, iubito. Profesorul L.L. te place. Vine șef la voi, la "Ora", s-a decis. Dacă n-aș fi așa grasă (și aici a sughițat) aș face catleya cu el, ca Odette de Crécy. A scris așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
nu, nu-mi mai place. Subconștientul e încărcat de vechiul eșec. "Ia diagonala spre gînduri albe. Nu asta ți-ai propus/promis la zintîi?" mă ceartă autoritar vocea paralelă. Mă ajuți cumva? Mă ajută cineva? Tano doarme cu șira spinării lipită de țeava caloriferului. Sînt sigură că i-a apărut în vis Mișu Negrițoiu, hipnotizîndu-l cu ochii ca niturile, după cum tresare și scheaună. L-au speriat artificiile primăriei, bubuiturile de az-noapte, dar nu recunoaște. "Nimic nu mă interesează în ecuația asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
la uluci și-n stradă. Se dovedește greu de potolit. 'Ostalgia găsește bun prilej de manifestare. Pă timpu' Iu' Ceaușăscu nu tă mînca cînii, vociferează o țigancă tînără, cu cheițe de yală împletite-n cozi. Țigănușul și-l ține strîns lipit de fuste. Tano l-a alergat de-o mulțime de ori din crengile zarzărului, din vișin, din măr, din nuc, spre bidonville: casele cu pereții acoperiți cu tablă galvanizată, construite pe-un teren rămas fără proprietar. În curtea fără gard

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

zboară aiurea, nu pot sta locului, nu mă pot aduna, crâmpeie de amintiri mă atacă din toate părțile, neclare, incomplete: ea venind pe o alee în direcția mea, sau depărtându-se cu pași repezi spre ieșire, noi doi cu genunchii lipiți pe prispa Aspidei, sau pe ghizdul fântânii ielelor. Mintea mea e un album vechi în care clișeele nu cunosc ordinea timpului. Îl răsfoiesc febril, în devălmășie. Ea este în fiecare fotografie, dar chipul nu i se poate distinge clar, chipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
duce gândul meu... Golul din piept, ce m-a chinuit toată ziua, s-a suit ireversibil în cap. Dau drumul la radio. Gândul meu bântuie aiurea. Solidar cu el, sufletul rătăcește și el fără memorie. În curbe, genunchii mei se lipesc și își râd unul altuia. Doar ei, prin atingere, regăsesc memoria genunchilor ei sau a pântecelui Hipogrifului. Electrizați într-o dulce melancolie, genunchii mei vibrează ușor în ritmul muzicii: "Still my guitar gently weeps". Sfârșitul poveștii și morala ei De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
exterior, adică uni-brațul, o strânge de după umeri. Ea suspină și oftează.) Sinele Mare: Numai tu nu râzi de noi, Philomena, nu-i așa? Tu ai înțeles totul și totul e spre binele tău. (Ea alunecă ușor către centru și se lipește de Mască. Ambele brațe laterale, uni-braț, se strâng în jurul ei. Formează un cerc. Pulovărul în trei bucăți o înconjoară ca o armonică.) Scena 2 (Intră Dora cu noul ei drăguț.) Țiitorul: Deci pe unde spuneai că bântuie triplul tău soț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
pentru că-l am mereu în cap. Nici chipul nu am nevoie să ți-l văd, căci îl port în ochii minții. P: Oprește-te. Nu mai pot să te aud. M: Nici de trupul tău nu e nevoie să mă lipesc, căci îl simt cu fiecare tresărire. P: De-a dreptul grețos! Încetează! E ridicol tot ce spui. Tot ce s-a petrecut între noi a fost ridicol. Eu te-am iubit într-adevăr. Nu cu celularul, nici cu e-mail-ul, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
efort de concentrare, ea pare să compună răspunsurile ca și cum ar extrage cuvintele din întrebările interlocutorului, combinându-le cu altele, aduse, cel puțin la început, cu mare greutate din adâncurile conștiinței. Apoi, dintr-odată, ele răsăreau singure, ca ciupercile, și se lipeau ciorchine unul de altul, de abia mai puteai să le distingi, mai ales că erau pronunțate într-un fel anume, puțin silabisit. Căci M.M. era deopotrivă sâsâită, peltică, gângăvită și, pe alocuri, bâlbâită, alternând pe rând aceste dispoziții cu fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
umed încercând să pătrundă cu el printre romburile de sârmă. Și privirea lui albastră e la fel de languroasă și penetrantă ca cea a licornului sau a elevului de clasa a șasea ce nu mi-a adresat niciodată cuvântul. Continuă să stea lipit de gard și să mă privească din ce în ce mai uimit, până când urmăritorii îl ajung din urmă și-l încercuiesc din toate părțile. Oare de ce mă privesc așa măgarul, licornul și elevul?... Atunci se opintește, trece printre ei ca prin brânză și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
repetată nu avea niciun efect, clanța nu putea fi mișcată din loc, iar ușa nu se deschidea. A privit prin geamlâcul rotund de sticlă colorată înspre holul ce dădea către celelalte camere și nu a zărit decât un zid nesfârșit lipit de geamul ușii. Ca și cum casa ei s-ar fi terminat aici, în spatele acestei uși. Atunci a înaintat rapid către fereastră, căci mersul ei era foarte ușor, ca și cum ar fi călcat pe nori, mai mult ca o alunecare. A privit stupefiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
s-au strâns în jurul ei cu gurile larg deschise, ca și cum i-ar vorbi, cu ochiul lor albastru și lateral ce o priveau intens din toate unghiurile. Viteza cu care ea înainta pe unda de apă, propulsată de rechinii ce înotau lipiți de ea, era inimaginabilă pentru o ființă umană. Ea aluneca, parcă, pe suprafața apei, escortată de armata de rechini către mal, și ei o scrutau intens cu ochiul lor sfredelitor. Ca niște pumnale, dinții lor ascuțiți încrețeau apa în jurul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de azur, statuari, văzuți mereu din profil, ca cei ai iguanelor, întorși parcă de la lume, priveau absent peste întinderile de ape. Santiago este precum Lonely George, un exemplar rar, uitat în timp și proiectat în modernitate. El nu se poate lipi de nimic și de nimeni pentru că nimic ce ține de timpul lui actual nu-i poate reține atenția. Santiago va rămâne singur, singur cu marea lui, la fel ca omonimul său din "Bătrânul și Marea", rasa lui nu va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
disperare, marasm sau stări imposibile de conștiință. Dacă încercăm s-o reținem și s-o prelungim, ea devine atât de subțire și de materială, încât n-o mai recunoaștem și tot noi căutăm să ne debarasăm de ea. Când stă lipită de noi cu insistență și fervoare, intervine plictiseala, pentru că devine searbădă și o intuim cel mult ca pe fericirea altora și nicidecum ca a noastră. Fericirea poate fi trăirea sublimă a unei clipe celeste, dar și obiectul unei îndelungi meditații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

răul ademenitor și perfid al iubirii și 3. răul speranței. Citadela sfărâmată E ra vânt afară. Dar Mioara râdea de fericire și odată cu ea râdeau arlechinii din posterele de pe peretele din nord, fără ferestre, și râdea păpușa clown de pe vitrina lipită de peretele estic, fără ferestre, nu putea sta indiferentă mascota casei, un băiețel gol de ipsos, cu pălărie albă pe cap, cu obrajii viu colorați și cu un ied albastru la picioare. Și nici cățeii de porțelan care râdeau lătrând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
era ocupat. Băncile, bordurile, gangurile de tranzit dintre blocuri, străzile lăturalnice (cândva degeaba), locurile de sub copertinele localurilor de stânga, de sub umbrelele grădinilor de dreapta, de sub chioșcurile de centru, ocupate toate. Când trecea Ea. La oficiile poștale timbrele nu se mai lipeau de scrisori, coletele de carton se umezeau de alimentele nedeclarate, brânză, legume, carne, petele de grăsime trădau prezența cozonacilor, untului și măslinelor și brusc în cărțile de literatura română pentru clasele a X-a și a XI-a, în locurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
judecătorești să-și pornească marșul în piano forte (ghidați prin GPS) spre cabinetul doctoriței. Un cărăbuș rătăcit din toamna tinereții mele căzu pe spate lângă pupitrul robotului electronic, în fața căruia Eliza părea o cracă uscată la poalele Everestului. Ea își lipi fruntea smochinită de manșonul scanner-ului bipolar, apăsând încet cu vârful subțire al arătătorului tasta de sonare a spațiului intergalactic din scăfârlia plăpumăresei. Se ridică brusc privind fix la insecta insalubră din fața sa. Fără un cuvânt, deschise ușa larg, lăsând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
mireasa visată alături de mirele depărtat și așa va rămâne până la sfârșit... Găsise rochia mult așteptată, cea care o definea. Nu-i păsa de ce se petrece în jur. Mioara 2, planturoasă și sumar îmbrăcată, schimba adresa cu bărbați indiferent de vârstă, lipindu-și cartea de vizită pe copaci, pe vitrine, pe stâlpii de telegraf. A scris, pe frunze, pe blana câinilor maidanezi, pe ziduri, cu grafitti, numele, strada, orașul, longitudinea, culoarea gardului, ora de vânt, clipele de filosofare ale berzei, poziția Lunii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
da, cu siguranță rotunjimile sunt făcute pentru a nu răni palmele zării, ale vântului, altfel nu ar mai curge apele și chiar scrisul pe pagini ar fi colțuros, iar Autorul un maestru cioplitor de hieroglife ilizibile. Miorița, în brațe, stă lipită de mine și plânge pentru că eu merg pe stradă și ea numără pașii, 1, 2, 3, 4, gata, unghiul de 90 de grade și iar 1, 2, 3, 4, sunt liberă, dar sunt tot în camera mea, acoperișul e puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]