4,922 matches
-
poate fi iertat” (Pantelimon 113 bis”). Singurătatea este imperială, iar emoțiile negative suverane: „ura”, „frica”, „teama”, „spaima” („Ieudul fără ieșire”, „Porcec”, „Pantelimon 113 bis”). „Ființa minimă” este păcătoasă și fără iertare, singură și înspăimântată de o credință goală. În această lirică nu există spațiu securizat. Fericirea este echivalentă cu păcatul. Spiritul creator mizează pe simțuri; ele pot fi ușor adormite. Limbajul este rudimentar și și-a epuizat potențialul de comunicare: s-a ajuns la „fundătura vorbirii” („Ieudul fără ieșire”). În orice
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
Pop are o formulă existențială ușor perceptibilă și complexă. Eul-instanță ce se revelă în textul liric este o ființă dotată cu organe de percepție și cu capacitate de reflecție. „A fi înseamnă a avea ființă” ( „Orașul” - „Porcec”). Ființa implozivă a liricii lui Ioan Es. Pop este „ființa minimă” ( „tot timpul au avut ai mei grija ca eu să nu am timp” - „Ieudul fără ieșire”). Istoria este scrisă deja, lucru care se exprimă pe ton paradoxist în linia literară fundamentată de Florentin
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
poate profila ca un exercițiu, ca o lecție și ca o bucurie estetică. Expresivitatea este generată de utilizarea unui limbaj ce nu caută dinadins noutatea. Dintre formele noutății nu se mizează pe șoc sau senzațional ca forme hard. Noutatea în lirica lui Ioan Es. Pop este de tip soft: surpriza și diferența. Unghia și închisoarea lui Arghezi, alcoolul lui Apollinaire și Esenin, arderea lui Eliot, cunoașterea întârziată și confuză a lui Sorescu iradiază uneori. Espopismul a devenit o formulă recognoscibilă. El
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
lui Arghezi, alcoolul lui Apollinaire și Esenin, arderea lui Eliot, cunoașterea întârziată și confuză a lui Sorescu iradiază uneori. Espopismul a devenit o formulă recognoscibilă. El se individualizează, înainte de toate, ca trăire și orizont ontic, nu ca limbaj. Espopismul este lirica ființei minime, a ființei reduse la trăsăturile distinctive în care încă mai palpită, întunecat și evanescent, lumina vieții, cu toate năzuințele și păcatele ei. Ioan Es. Pop este un poet luminos ce scrie întunecat, greu și grav, gândit și expresiv
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
și rugăciunea eseu - semet VSt - Izolat între cer și pământ: năzuind resemnat și fără energie către cel saturat - depăși teluricul Ura ca sentiment Maximumul erotic îl reprezintă independența. marea întâlnire erotică este la nivel de somn, de dormit împreună. În lirica lui Ioan Es. Pop, copiii se fac „dormind cu dulceață-n întuneric”. Sentimentul primordial este acela de ură, am zice o eminesciană ură dulce și unică. Nu avem de a face cu o ură viscerală. Ura poetică a lui Ioan
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
ea, paradoxal, este întoarsă ca o formă de stimulare a forței visului. Ceea ce se opune visului face visul și mai puternic. Emergențele mitice și mitologice reprezintă în relația reverie-limbaj un fel de „a te lua gura pe dinainte”: apariția în lirică mai mult a limbii decât a discursului. Precum a zâmbi înseamnă „a râde în gândul lui”, tot astfel revelarea culturalului mitico-mitologic arhetipal înseamnă sforțarea neputincioasă a reveriei de a se impune gândului cultural. Conclusiv, „Vis visus” este un volum remarcabil
DAN IONESCU: Noi resurse poetice ale reveriei / New poetical resources of the reverie (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339583_a_340912]
-
pe două direcții: evenimente ale vietii cotidiene (moartea tatălui, un Moș Crăciun pentru fiica sa Marină, „8 martie”, aniversări și anotimpuri) sau evenimente gnoseologice, existențiale ori moral-religioase (răspunsul și întrebarea, darul, moartea unui poet, timpul și sufletul, singurătatea, drumul). Tensiunea lirica se concretizează în tablouri de idei și sentimente, de trăiri, neliniști și interogații. Spiritul creator figurează existența poetica precum o cățărare oximoronică: „În fiecare zi, un pas etern/ M-apropie, mă duce spre infern./(...)/ Urcăm, urcăm spre hăuri, poftitori/Visându
Liviu-Florian Jianu: Imnuri împotriva duplicitătii, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339601_a_340930]
-
Prin a lucra asupra sa în domeniul valorilor dezirabile, eul liric elimina marea aporie a alterității: aceea conform căreia fiecare dintre noi crede că cel mai ușor este să se schimbe altul, celălalt, alteritatea, iar nu să se schimbe el. Lirica aceasta este una a unui spirit ce se îngrijește mai întâi de schimbarea de sine în bine ca prim pas pe un drum al valorilor ce, odată deschis, ar putea fi urmat și de alții. Este de ajuns că un
Liviu-Florian Jianu: Imnuri împotriva duplicitătii, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339601_a_340930]
-
îndepărtată mea singurătate,/ Și ocolindu-te, la amândoi fac bine,/Târziu când toate fi-vor judecate” („Cântec de ziua noastră”). În cadrul acestei lumi ce se întoarce spre sine, căutând valori, se delimitează câteva modalități de adresare și de răspuns. Materia lirica este modulata în tonuri elegiace: litanie, spovedanie, rugăciune și cântec de leagăn. Volumul conturează o viziune elegiaca unei lumi a onestității, a onoarei, a cuvântului dat. „Imnurile fățărniciei” este cartea unui poet reflexiv, acaparat de șansă valorii în lumea de
Liviu-Florian Jianu: Imnuri împotriva duplicitătii, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339601_a_340930]
-
elegiaca unei lumi a onestității, a onoarei, a cuvântului dat. „Imnurile fățărniciei” este cartea unui poet reflexiv, acaparat de șansă valorii în lumea de azi și chinuit de îndoială că exemplul de cinste poate fi cel mai bun argument. Experiență lirica face vizibil un fond de calități umane și o sumă de trăiri în legătură cu acestea. Mișcarea poetica o reprezintă, sintetic, luarea de cuvânt a unui om care cu bună-credință trăiește pe cont propriu destinul duplicitar al lumii. Partajează asta: Facebook Email
Liviu-Florian Jianu: Imnuri împotriva duplicitătii, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339601_a_340930]
-
că prin volumul „Răsfoindu-mi adolescența”(București, Editura Shik, 2011), Flaviu George Predescu reușește ca într-un timbru nou să dea dea curs dificilei metafore genitivale de „carte a vieții” (carte-viață), reprezintă unul dintre indicatorii unei viitoare recognoscibile voci în lirica românească. Sub implicatura poetică principială se dezvoltă o tematică meditativă: neliniștile și interogațiile adolescenței, cristalizarea iubirii, despărțirea, timpul, casa pustie și necunoscutul. Cartea vieții capătă contur nu ca un dat, ci ca un construct. Ea se constituie din trăiri și
FLAVIU GEORGE PREDESCU: Metafora vieţii-carte, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339628_a_340957]
-
ilustrează mesajul poeziei. De altfel, în strofa următoare, autorul sublinia tocmai rolul poeziei de a demasca „stăpânul ca un țap înjunghiat... / Biciul răbdat se întoarce în cuvinte / Și izbăvește încet, pedepsitor / Odrasla vie a crimei tuturor“. Pentru prima oară în lirica românească, Tudor Arghezi ridică la valoare artistică și de simbol unele cuvinte considerate până atunci inestetice pentru că poezia poate fi și o metaforă a suferinței, exprimând paradoxal că unele frumuseți florale pot naște și din mucegai: „din bube, mucegaiuri și
Referat: Testament, de TUDOR ARGHEZI () [Corola-blog/BlogPost/339606_a_340935]
-
artă: „câtă suferință și / câtă spaimă de moarte, tot atâta poezie” („Reality show”). Tragedia se sublimează în literatură. „Pacientul Ion” devine „Personajul Ion”: dedublarea este totală, trupul este doar spirit. Personajul Ion nu mai are spaime le-a metamorfozat în lirică, mai are câte „o cădere psihică scurtă” („Personajul Ion”). Disperarea și depresiile în a se „bucura de puțină viață” („Depresii de radiație”) și splendorile cu citostatice ce scot în evidență „talentul unic și inegalabil de a muri” („Splendoare cu citostatice
Ion Zubaşcu: Cum moartea se ispăşeşte trăind, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339614_a_340943]
-
cădere psihică scurtă” („Personajul Ion”). Disperarea și depresiile în a se „bucura de puțină viață” („Depresii de radiație”) și splendorile cu citostatice ce scot în evidență „talentul unic și inegalabil de a muri” („Splendoare cu citostatice”) s-au transformat în lirică. Ființa este acum „mai mult cer decât pământ” („Din nou la bufetul Oșanca”). Arta intră în acest mod în demnitatea și deplinătatea-plenitudinea ființei. Arta este o salvare. Viața spiritului nu se măsoară în zile, ci în cărți: „socotesc viața în
Ion Zubaşcu: Cum moartea se ispăşeşte trăind, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339614_a_340943]
-
dintre autor și hermeneut sau dintre autor și lector. Ștefan Vlăduțescu lucrează cu fișe din filosofia lui Hegel, Platon, Nietzsche sau din opera lui Matei Călinescu. În cea de-a doua secțiune a cărții, sunt atrase în analiză volume de lirică ale unor poeți craioveni luminați de inspirație și situați în sinceritatea și onestitatea calmă a valorii artistice. Prin modalitatea interpretării, Ștefan Vlăduțescu se înscrie aici pe linia unei critici impersonale, exprimându-se cu exactitate și atenție la diferență. Spiritul critic
ȘTEFAN VLĂDUŢESCU: Mesaje și texte gânditoare () [Corola-blog/BlogPost/339650_a_340979]
-
de inspirație și situați în sinceritatea și onestitatea calmă a valorii artistice. Prin modalitatea interpretării, Ștefan Vlăduțescu se înscrie aici pe linia unei critici impersonale, exprimându-se cu exactitate și atenție la diferență. Spiritul critic se arată mai sensibil la lirică decât la proză. Chiar și aici însă lapidaritatea supravegheată a aserțiunii apreciative face vizibil un atașament net față de ideile critice limpezi și râvna luminoasă înspre asprimea riguroasă a diagnosticului. În căutarea gândirii poetice a textului, gândirea critică înfruntă și depășește
ȘTEFAN VLĂDUŢESCU: Mesaje și texte gânditoare () [Corola-blog/BlogPost/339650_a_340979]
-
i se opune interogația finală, menită să anuleze povestea de până aici, o poveste dedusă din efecte: „Dar spune-mi adevărul, / iubirea mea: / pentru cine mă părăsești?“. Interesat de fatum și morav, Edward Foster aplică ipostazele acestora la fapte istorice. Lirica sa conceptuală înglobează motive mai puțin întâlnite în lirica tradițională, de care se apropie totuși printr-un motiv existențialist, somnul. În Fiii lui îmbătrânesc, poem inspirat de cronicile turcești, există o comparație subînțeleasă. Disciplina de a ucide la ordin se
REVISTA DE RECENZII () [Corola-blog/BlogPost/339651_a_340980]
-
de până aici, o poveste dedusă din efecte: „Dar spune-mi adevărul, / iubirea mea: / pentru cine mă părăsești?“. Interesat de fatum și morav, Edward Foster aplică ipostazele acestora la fapte istorice. Lirica sa conceptuală înglobează motive mai puțin întâlnite în lirica tradițională, de care se apropie totuși printr-un motiv existențialist, somnul. În Fiii lui îmbătrânesc, poem inspirat de cronicile turcești, există o comparație subînțeleasă. Disciplina de a ucide la ordin se uită în vreme, pe când rutina de a fi călău
REVISTA DE RECENZII () [Corola-blog/BlogPost/339651_a_340980]
-
is a radio receiving broad casts from East Mars“ (Poetul e un radio care primește mesaje de pe Marte). Și încă o dată ești sediul nefericirii de a scrie pentru că din ce simți în mod contemporan nu poți reprezenta prea mult în lirică. Locuțiunea adverbială „în grabă“ topește în semantica ei tentația unui schimb de identitate, la scara istoriei, pentru mai mare audiență la scriitorii model, precum și definiția subtilă a ceea ce poetul american ne-a oferit în cartea lui, un crez: când nu
REVISTA DE RECENZII () [Corola-blog/BlogPost/339651_a_340980]
-
coșciuge; mă apropii de primul dintre ele. Văd o femeie bătrână, cu falca strâmbă de parcă moartea i-a venit în durere. / Când mă uit mai aproape, văd ața cu care i-au fost cusute buzele“. Deși în general, predomină o lirică ezoterică, totuși nu lipsesc parafrazările, cu predilecție, din partea autorului, pentru definiții oximoronice: „despărțirea este această plăcere dulce, / rece, rostită în atac / Așa a spus Gavin, ridiculizând / și a plecat“. Volumul Febra albă de Edward Foster e susținut de o postfață
REVISTA DE RECENZII () [Corola-blog/BlogPost/339651_a_340980]
-
de prospețime, de mister, de inefabil, chiar și atunci când abordează teme cât se poate de grave. L-aș asemui, în acest sens cu Radu Gyr, dacă ar fi să-i confer o înrudire spirituală. Sau i-aș găsi corespondențe în lirica religioasă a lui Vasile Voiculescu. Și laudele nu sunt deloc gratuite, având în vedere faptul că în poezia lui te odihnești, te cauți, te regăsești, îți găsești congenerii. Stăpân pe mijloacele de expresie atât de variate și nuanțate, specifice poeziei
Jianu Liviu-Florian: Caligrafii pe sufletul inimii () [Corola-blog/BlogPost/339598_a_340927]
-
Cântec de țară). Ca-n poezia de tip sapiențial: satira, fabula, epigrama, madrigalul, oda, concluzia se află la sfârșit, sub formă de morală, ușor distanțată de context, ca să fie mai accentuată. Autorul scrie și poezie cu formă fixă: rondel, sonet. Lirica erotică este slab reprezentată, prin câteva poezii: “Iubita mea”, “Sărută-mă”; “Îngerii”; ș.a. Iubirea, la Florin Jianu trece pe alt plan, este convertită în spiritualitate, în sacralitate și dorință de Înalt, imaterialitate, aș zice că nu e tocmai o iubire
Jianu Liviu-Florian: Caligrafii pe sufletul inimii () [Corola-blog/BlogPost/339598_a_340927]
-
nuanțe și înțelesuri și, cu cât înaintezi în lectură, ea se dezvăluie, ori dimpotrivă, se acoperă cu văluri tainice care sporesc misterul. O anume înțelegere omenească, o îngăduință, o bunătate nemărginită și un fel de măreție a smereniei caracterizează întreaga lirică a acestui original poet al zilelor noastre, prea puțin preocupat de falsele măreții și străluciri artificiale care atrag și ispitesc lumea contemporană. O idee interesantă propune în poemul “Nu, nu se dă” și anume că nu primim nimic gratuit din
Jianu Liviu-Florian: Caligrafii pe sufletul inimii () [Corola-blog/BlogPost/339598_a_340927]
-
te oprești!...28 iunie 2010“ Formă, expresivitate, putere de sugestie, excelență - sunt coordonate esențiale ale poeziei lui Liviu Jianu. El încearcă, de asemenea, poezii în grai popular, cum e cea intitulată: „Durmiți în pace“. Motivul jertfei este foarte frecvent în lirica lui Liviu Jianu. Iată o poezie care ilustrează perfect jertfa omului mărunt care vine în Casa Domnului să-i țină Acestuia de urât și să converseze cu El, aducându-i ca jertfă, din puținul său, fie și o corcodușă: “Pun
Jianu Liviu-Florian: Caligrafii pe sufletul inimii () [Corola-blog/BlogPost/339598_a_340927]
-
unor poeți clasici precum: Adrian Păunescu, sub genericul “Poeți pe plaiul mioritic”. Așa cum am menționat, Lumina joacă un rol esențial în viața și opera poetului, fără ea, nimic nu ar fi posibil. Frânturi din această Neînserată Lumină găsim pretutindeni în lirica lui, sub forma unor mici bobițe de mărgăritar: “Peste tot ce-a fost, de-a rândul, / Peste tot ce va să vină, / Pune pasul, precum gândul, / Spre lăuntrica lumină - // Toate drumurile care / Spre înalt, te vor susține, / N-au în
Jianu Liviu-Florian: Caligrafii pe sufletul inimii () [Corola-blog/BlogPost/339598_a_340927]