3,144 matches
-
Viața studențească”. În romanele Iulie (1979; Premiul Comitetului Central al UTC) și Casa șerpilor (1982), ca și în culegerea de reportaje Lumini bănățene (1979), B. încearcă, pe urmele lui I. Slavici și ale lui Titus Popovici, o reconstituire dominată de lirism a teritoriului de graniță dintre Ardeal și Banat. Situațiile sunt cele familiare din proza lui Marin Preda, Nicolae Velea sau D. R. Popescu: lumea satului de câmpie asistă debusolată, după război, la dispariția vechiului ei mod de existență. În atmosfera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285944_a_287273]
-
Nu e unica poezie de inspirație autohtonă anterioară fazei tradiționaliste, de vreme ce Balta, Seară la Miorcani se înscriu în aceeași linie. Noutatea nu e doar de decor și se exprimă într-o subiectivizare sporită, originală, a tablourilor, în muzicalizarea picturii, în lirism. E interesant cum, pe măsură ce se emancipează de influențe, inclusiv de cele simboliste, P. devine cu adevărat simbolist. Henri de Régnier, Albert Samain și Francis Jammes mai ales sunt asimilați personalității proprii, în sfârșit definitiv conturată, iar simbolismul, autohtonizându-se, devine un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
său de odinioară. Dar expresia artistică unică a unor asemenea simțăminte e poezia Aci sosi pe vremuri, în care paralelismul de situații, așezarea în palimpsest a unor scene din veacuri diferite, esențial identice, altele numai în detalii, generează un rafinat lirism meditativ și de atmosferă. Pe drumul pe care a venit oarecând, într-o „berlină legănată prin lanuri de secară”, Calyopi, bunica, iat-o sosind acum pe viitoarea stăpână. Iubitul nu îi mai recită, seara, precum celeilalte iubitul ei, Le Lac
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
timpul organică, încât de la o manifestare la alta există totdeauna firul unei continuități. Pe de altă parte, felul logic al lucrării sale n-a lăsat niciodată nedezvoltată vreuna din înmuguririle lui poetice. TUDOR VIANU Putem reconstitui o îndelungată perioadă de lirism modern, străin și autohton, din înseși nervurile poemelor sale, fundal istoric pe care joacă luminile sensibilității sale elegiace; dacă, precum vom vedea, calificația de poet al experiențelor formale se justifică din abundență, cu indicarea naturii elegiace a liricii sale, am
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
anecdotă. Primul volum de versuri, Brazde păgâne (1935), este întâmpinat favorabil de critica vremii. Stihurile „bolovănoase” ale lui G., cu accente de duioasă melancolie și susținute de un angrenaj imagistic bogat, au fost alăturate direcțiilor moderniste, mai ales datorită stilului. Lirismul sentimental, tonul elegiac și motivele, între care domină nostalgia locurilor natale, îl plasează printre tradiționaliștii moderați, postsămănătoriști: „Luna-și despletește peste zări argintul / inima mi-e-n noaptea asta iască / cerul somnoros o geană-și / unde a-nceput să crape, greu, pământul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287374_a_288703]
-
o permanență de bază a liricii noastre”. O atare poziție este mai clar asumată în „încercarea de sinteză” intitulată Constante poetice în lirica actuală, din volumul Istorie literară și poezie. Identificând în literatura contemporană o „poezie a poeticii” și un lirism de „substanță tragică”, criticul le opune amândurora o poezie de filiație patriotică și/sau tradiționalistă (reprezentată de Zaharia Stancu, Ion Brad, Gheorghe Pituț, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu ș.a.), gândită ca „o sinteză a relației antagonice dintre subiectiv și obiectiv, dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290222_a_291551]
-
cea fericită și așa cred că au fost toți copiii de când lumea asta și pământul-. Dacă începutul primei părți stă sub semnul bunei dispoziții, predominând umorul ce dă o notă caracteristică, originală, în partea a doua își face apariția un lirism nostalgic, evocarea îndreptându-se asupra casei părintești. Apare chipul mamei, odată cu întâmplările din copilărie: uratul de Anul Nou, pupăza din tei, la scăldat, etc. Rememorările interesează în măsura în care au contribuit la formarea lui Nică, ca om, dându-i o imagine asupra
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
totdeauna” (Peisajul necunoscut). T. trece cu naturalețe dintr-un regim într-altul al imaginii, dintr-o tonalitate într-alta, de la ritmurile largi, somnolente, la rupturile violente, de la cruzime la delicatețe sau umor negru, de la detașarea lucidă la cel mai intens lirism, de la plonjarea hipnotică în vis la ieșirea tumultuoasă din apele amniotice ale sinelui: „memoria întoarsă din apele tulburi/ Ca un crin de mare purulent”, „Părul tău e lampa acestei spelunci”, „Ca o colonie de corali zac creierii prin încăpere”, „Câteva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
am plictisit strașnic în cursul acelor zile. Lacul Kinnereth (cuvântul înseamnă "liră mică"), mare interioară pe malurile căruia i-a recrutat Isus pe primii pescar de oameni, pe Simon, Petru, Andrei, Iacob și Ioan, m-a făcut să-i simt lirismul liniștitor, tihna lui consistentă timp de un sfert de ceas, când răsăritul soarelui, risipind ceața, i-a lăcuit suprafața cu un albastru sidefiu impecabil. De asemenea, puțin după aceea, am putut gusta blândețea toscană și primăvăratică a muntelui Fericirilor, o
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
casnică pe care o desfășoară liric, pe un ton blând și contemplativ. Pentru această etapă, un vers ca „Învăț să mă deprind cu legile toamnei” îi marchează parcă iremediabil destinul solitar și melancolic, D. optând pentru o poetică a absenței („lirism al absenței”, îl numea Al. Cistelecan). Sufletul, această ficțiune (1999), volum ce poartă titlul unei poezii dintr-o carte anterioară, Eu și lumina, reține tonuri agresive, cu care se scrutează și se deplânge sfârșitul de veac („Veacul se prăbușește încet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286787_a_288116]
-
1940), Cântări din tinerețe (1941), Rod (1963), Vânjosul pământ (1968), Poezii (1983). În 1992 Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova îi decernează, post-mortem, Premiul Opera Omnia. Versurile lui Ț. conțin tablouri pitorești de natură, ținuturile natale fiind văzute în contrast cu cele nordice, siberiene. Lirismul este descriptiv, cu accente pe culoarea locală și pe umor. SCRIERI: Întâiul pahar, Tiraspol, 1940; Cântări din tinerețe, Chișinău, 1941; Rod, Chișinău, 1963; Vânjosul pământ, Chișinău, 1968; Poezii, Chișinău, 1983. Repere bibliografice: Nicolai Costenco, Creație autentică, „Cultura Moldovei”, 1964, 6
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290305_a_291634]
-
încolo”) intră într-o dramatică relație cu metafora germinației, a perpetuării (un titlu semnificativ - Semințe de timp). Curgerea și întoarcerea, pierderea și refacerea accentuează ideea timpului ireversibil, care transcende condiția efemeră a eului. Simbolistica drumului orientează materia poetică spre un lirism elegiac, ca expresie a zădărniciei. Inițierea în moarte presupune asumarea sorții și depășirea vremelniciei, într-o ambianță a sacrului degradat și a pătimirii în el: „Căzusem în lumină/ Ca într-un lac de dumnezeire!” (Abia mai târziu); „Există un unghi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
care au dus o viață normală, a devenit imposibilă: „Ne despărțeam... O! cine mai întreabă / de cei ce nu-s? de cei ce-au fost pe vremuri? / Mulțimea vinde îngeri la tarabă / și arlechinii mor în Bethleemuri... Prizonier al unui lirism al suferinței și degradării (I. Negoițescu), C. contemplă puritatea cu priviri stinse și obosite, apărându-se de „ochii depresiv de albaștri ai copiilor” și de „suavele nerușinări ale naturii” prin ironii amare („Pleacă oamenii și rămân potecile. / Socialismul e zâmbet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
vara era pe sfârșite. / Luna ca o iacobină se ridicase / pe genunchii apocalipsului. Nimic nu înflorește mai frumos ca un corolar. / Ți-au fost dragi păsările, apele și arborii, / Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape.” Fluxul lirismului de acum al lui C. oscilează între notație și metaforă, sugrumând suflul puternic și protestatar al poemelor de debut într-o respirație poetică sacadată, întretăiată, ce urmează urcușurile și coborâșurile unei suferințe mereu prezente: „Clepsidre ori perle risipite pe lac
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
Cârtița și aproapele (1970), continuând și adâncind tematica poemelor precedente, îl definește pe C. drept un poet al stării de criză (Lucian Raicu), ale cărui constante sufletești - dezolarea, plictiseala, singurătatea, neliniștea - se constituie în tot atâtea centre de coagulare a lirismului. Într-o lume lipsită de orice noimă, în care nici măcar „absurdul” nu mai poate descrie existența, iar viața este o „prelungire a morții”, intervine, copleșitor, sentimentul „târziului”: „Nimic nu-i absurd și nimic nu e logic / Seara mă-ntorc și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
ca unghi subiectiv (Al vreunui personaj ? Al regizorului ?), dar în mod manifest inovator, scandând narațiunea ca un ritm vizual. Din păcate pentru cinematograful românesc, această subiectivitate (ca formulă narativă moderat discontinuă) a ajuns să se confunde cu o formă de lirism siropos... Ecranizările au fost cele care au suferit cel mai mult de această boală : pasul de la persoana I la poezie a fost trecut cu dezinvoltură, producând versiuni tragic ridicole ale stilului tarkovskian. Exemplele sunt prea numeroase pentru a le aminti
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
replicabilă) ceea ce nu era, în fond, decât un stil (nereplicabil sau, în orice caz, nerecomandat să fie replicat !). Și totuși, au existat și excepții : Adela lui Mircea Veroiu, după romanul lui Ibrăileanu realizat în 1985 , este un exemplu fericit de lirism bine controlat, ce transpune intimitatea pudică a poveștii într-un stil perfect adecvat subiectului. în acest caz, mereu inspiratul de literatură Veroiu (care debutase în 1970, alături de Dan Pița, cu un film-în-tandem Nunta de piatră , ecranizare artistică a unor nuvele
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
care a constituit debutul editorial, nespectaculos, al lui S., este dominat de candoare, seninătate și entuziasm față de frumusețea naturii. Motivul călătoriei va sta și la baza altei cărți de povestiri, Căutând iubirea (din însemnările unui licean) (1994). Impregnat de un lirism monoton, textul din Pauza de prânz (1996), a treia culegere de proză cu inserții autobiografice, încearcă să analizeze relațiile între economiștii unei întreprinderi și un șef capricios. Și versurile din placheta Recviem la crângul de salcâmi (1993) se definesc prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289864_a_291193]
-
cu inițiale sau, o singură dată, cu un pseudonim (Terentie Hora). Scriitorul a adoptat și varianta Russo, cu o grafie sugerând pronunția franțuzească a numelui său. În opera lui - redactată preponderent în franceză, limbă în care se exprima cu ușurință - lirismul amintirii se întrepătrunde cu proza de idei, febrilă și tensionată. Elegiac sau reflexiv, scriitorul este în primul rând un memorialist. În scrierea parțial autobiografică, neterminată, Amintiri („România literară”, 1855), imagini din copilărie și adolescență se perindă într-o evocare melancolică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
fără prea multă profunzime. Adeptă a liricii de tip heinean, poeta versifică frecvent ca urmare a dezamăgirilor în iubire. Sensibilitatea ei ultragiată pare să fie acută, dar nu își găsește totdeauna expresia artistică adecvată. Notabile sunt sinceritatea sentimentului și discreția lirismului. Tonul lamentațiilor este estompat, deși extremele sentimentale se fac simțite deseori. Tânguirea după iubirea pierdută e atenuată de melancolie și de puritatea aspirațiilor. În chip obsedant revine imaginea iubitului plecat, inspirația desfășurându-se în voie numai în absența ființei iubite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288102_a_289431]
-
eu ca într-o enigmă. Nu atât textul, cât „umbra” lui, nu atât locvacitatea metaforică, cât mai ales legătura, fuziunea aproape nevăzută, dar întotdeauna prezentă, dintre ordinea terestră, ordinea cosmică și ordinea morală definesc și captează identitatea acestui tip de lirism. „Peisajul”, chiar și atunci când este copleșit de vegetație, fascinat de levitația proprie fiecărui anotimp, chiar și atunci când se definește în funcție de un loc anume, de căderea luminii, a ploilor, a amurgului, a nisipurilor, mortuare sau sărbătorești, este un peisaj moral, mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
de emoții, cu sens exorcizant și finalitate autoscopică. Efluviile naturiste, captate de energiile puberale, stau alături de motivul romantic-baroc al „marelui mim îndoială”, dar măștile și tentațiile de cuprindere a ordinii terestre într-o viziune carnavalescă sunt părăsite în numele rigorii sapiențiale. Lirismul sărbătoresc, încărcând versul cu lumini, adieri, șoapte și polenuri, este practicat cu aceeași plinătate a emoției și rostirii cu care angoasa, tremendum-ul traversează planul poematic, fie în cadențe strident-demonstrative, fie în sonorități cvasiliturgice, drapând melancolia în prozodii de descântec. Nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
înțelege lumea și arta, dar și natura clasică virgiliană („celui mai înalt prieten”, Vergiliu, îi dedică un ciclu de versuri caracteristic) ori iubirea ca aspirație și împlinire spirituală supremă („Nici cărți, nici filosofie, nici mistere! Numai iubirea nemurește”). Este un lirism în descendența romantismului calm, îmblânzit de solara armonie și de cantabilitatea clasică, al adorării lucrurilor și trăirilor simple. „Marile vicii” ale poetului sunt muntele și marea, soarele și azurul, dar și iarba și grâul, toate acestea exaltate cu sentimentul panic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285694_a_287023]
-
îl supune la „tortura” îndoielilor și a geloziei, urmate de jalea „despărțirii”. Sunt trăiri ce induc, pe alocuri, o cadență de romanță („Iubita mea, îți mai aduci aminte?”). Înduioșări, tânjiri, efuziuni, toate exprimă o stare emoțională ce se sustrage rigorilor lirismului imperturbabil, izvorând din ceea ce poetul însuși numește „inima mea caldă”. Numai atunci când, aidoma parnasienilor, își vede iubita înveșnicită prin grația cuvântului sculptat cu scumpătate, P., cel care se iluzionează a sfida timpul, se regăsește în zona poeziei din care și-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
criticilor, Însemnări despre lume, prieteni și moarte (1940). Aici predomină meditația existențială, iar marile întrebări primesc răspunsuri ce sporesc neliniștea și amplifică dimensiunea tragică a ființei umane. În ciuda acestor vibrații de esență elegiacă, poetul nu reușește să depășească zona unui lirism de suprafață. SCRIERI: Lumini, București, 1933; Yodler, Brașov, 1935; Intrarea în pădure, Cernăuți, 1936; Versuri, Brașov, 1937; Poezii, Brașov, 1938; Însemnări de vacanță, Brașov, 1939; Însemnări despre lume, prieteni și moarte, București, 1940; Viața în munți. A doua carte de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288029_a_289358]