1,956 matches
-
albe și cu mâini negre, femei cu gâturi negre și ochi albi, făcând gesturi neînțelese. Deși așezată, sora mea era mai înaltă 152 decât mine și, când s-a ridicat, îi ajungeam doar până la șold. Umplea întreaga încăpere. Tâmplele îi luceau lângă bazinul closetului, de pe fundul căruia picura veșnic apă. M-a privit înghețat și a-nfipt în pieptul meu bastonul lucios de pe arătătorul mâinii drepte. Filmul s-a strâns complet, până când vârful degetului ei mi-a atins pieptul, în dreptul inimii. Am
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
băieții sunt tare gălăgioși, parcă mă priveau pe mine, ridic din umeri, încep să mă dezbrac, îmi dau jos pantalonii și mi-i pun cu grijă pe speteaza scaunului, sunt pantalonii mei cei buni de școală, chiar dacă au început să lucească deja de atâta șezut în bancă mă vor ține și anul acesta, rămân în pantalonii de pijama, îi lăsasem de dimineață pe mine fiindu-mi prea frig, afară iarnă, zăpadă și, pentru o clipă, îmi trece prin minte că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mi se par atât de naive! Ceea ce a pictat Theo aici, el spunea, citise el undeva că sufletul ne este nouă înșine transcendent, pictura lui mă apropie și mă îndepărtează de Dumnezeu și mi-e frică, Mai ales te îndepărtează! Lucește o lumină jucăușă în ochii rotunzi ai părintelui Varava, Nu! și nu-ul meu vine din toate simțurile mele trezite cu mânie, e strigătul sângelui ce-mi urcă aprins în obraji, E o rugăciune, părinte, relația cu Dumnezeu, dacă mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Vrei să asiști? Logan Încuviință din cap și Își drese vocea. — Voiam să te Întreb Încă de aseară, Începu el. Cum ți-a mers? Ea Îi evită privirea, continuând să aranjeze suita strălucitoare de instrumente chirurgicale pe tavă. Oțelul inoxidabil lucea sub luminile de deasupra. — A... oftă ea ridicând din umeri. Știi tu. Mâinile i se opriră pe un bisturiu, a cărui strălucire contrasta puternic cu aspectul mat al mănușilor de cauciuc. — Tu? Logan ridică la rândul său din umeri. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ploaie albă pe covorul albastru și uzat. — Domnule Nicholson, spuse Logan În timp ce se trântea pe scaunul cafeniu de plastic de lângă Watson. Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați atâta. Nicholson se foi În scaun, mici broboane de sudoare lucindu-i pe buza de sus. Nu avea mai mult de 32 de ani, dar părea de 45. Vârful capului era tuns zero, câteva fire albastre-cenușii ivindu-se din loc În loc printre porțiuni lucioase de piele. Fiecare ureche Îi fusese străpunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Hoitar. Singura mașină care nu fusese parcată lângă containerele acoperite de zăpadă era Range Roverul inspectorului Insch. Marele autoturism 4x4 era singurul care putea face față drumului plin de șanțuri prin zăpadă. Fusese lăsat În fața fermei. O lumină galbenă slabă lucea la una dintre ferestrele de la parter. Logan privi de la adăpostul marcat cu bandă spre casă, care apărea și dispărea În viscolul din ce În ce mai puternic. Mai bine ar fi fost treacă peste partea aceea neplăcută și să termine odată. Era un ger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pe drumul către cortul cu locul crimei, sperând din tot sufletul că Înăuntru va fi mai cald. Nu era. Era sânge Împrăștiat În mijlocul cortului, unde un bazin mare de roșu Întunecat se Îngroșa datorită cristalelor de gheață, făcând suprafața să lucească. Erau urme de pași peste tot și o adâncitură făcută de oameni În jurul băii de sânge. Hoitarul zăcuse pe o parte. Sângerase, aproape toată viața scurgându-se din el În zăpadă. Logan Îl apucă pe fotograf. Era Billy, fanul AFC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
prost, visase numai blocuri turn, ceruri În flăcări și cuțite sclipind. Fața lui Angus Robertson, deformată și rânjind, În timp ce-i cioplea lui Logan stomacul. Inspectorul era la locul său obișnuit, așezat cu o fesă pe marginea biroului, cu lumina crudă lucind pe creștetul capului său cel chel. Nu-l privi pe Logan, păstrându-și atenția concentată pe o porție dublă de șerbet. Mânca cu grijă, atent să nu se umple de pudră roșie și portocalie pe toată partea din față a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
era glaciară: pulover gros de lână, fustă groasă de lână, șosete groase de lână, papuci mari, plușați, și, peste toate astea, un cardigan mărime XXL maro jegos. Părul Îi arăta de parcă fusese stilizat prin anii ’50, nemafiind atins de atunci. Lucea În bucle cu aspect unsuros, lipit bine de cap cu agrafe și o plasă de păr maronie. Își Încrucișă brațele, ridicându-și sânii care-i atârnau. — Să-mi ziceți dac-aveți mandat. — Toată lumea se uită prea mult la televizorul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
când elementele de fixare ale zăvorului cedară. Înăuntru era ger și Întuneric, iar mirosul de șoareci și șobolani pălea sub praful de ani Întregi. Rânjind nervos, lăsă femeia să-i alunece de pe umăr pe podeaua de ciment. Pielea ei palidă lucea pe cenușiul Întunecat și el tremură, Încercând să simuleze că era din cauza frigului. Dar știa că e din cauza ei. Valiza cea mare fu pusă lângă ea. După aceea, știa bine, Îi va fi rău la stomac. Îi va fi rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-l văzu pe micuț porinid ca din pușcă prin zăpadă, cât de repede Îl țineau piciorușele. Numai că Jamie nu fugea spre lanternele polițiștilor. Spre câinii care lătrau. Se-ndrepta direct către carieră. Martin sări după el, cu lama cuțitului lucindu-i În mână, urlând: — Vino-napoi! E periculos! Cu fălcile Încleștate de durere, Logan porni după ei, dar avea destul de mult teren de recuperat. O gaură ascunsă din pământ Înghiți piciorul lui Strichen și el căzu, aterizând cu fața În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
un ochi de apă adunat pe câte o piatră mai mare ascundea câte un crab... și reflecta nuanțele cerului. La un moment dat, am constatat că mai trecusem prin același loc, ceva din peisajul luminat misterios de razele arămii care luceau pe nisipul ud mi s-a părut familiar. M-am oprit, privind în jur. Pescărușii zburau pe deasupra stâncilor și a valurilor, fără să-mi spună dacă mai trecusem pe-acolo sau nu. În fața și în urma mea, pașii mei erau invizibili
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
nouă și sfidătoare Înfiptă la marginea satului Întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră...“. „Uite cum sfârșește“ (acum trece la sfârșitul cărții și citește): „Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept În față lucea tainic Luceafărul, vestind răsăritul. Apostol Își potrivi singur ștreangul“. Apoi, continuă comentariul: „Rebreanu construiește Întregul, adică tot ce se acumulează ca personaje, atmosferă, acțiune și materie epică pe baza acestui motiv al spânzurătorii, el știe că un roman trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dureroasă, Însă aș Închide În mine iubirea, așa cum am făcut totdeauna, și aș putea Învăța În același timp. Ce prostii scriu! Petre drag, nu, niciodată să nu pleci de lângă mine, chiar dacă ești un manechin; ce, o stană de piatră care lucește nu poate fi iubită pentru că reflectă razele soarelui? El Îl iubesc pe Petre pentru că e frumos. Caracterul lui e o nulitate, Îmbrăcată Într-o formă multicoloră. Eu privesc numai această formă și uit că În interiorul ei e un vid imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
război scufundat. O rază de lumină aluncă de-a lungul cheiului, ca o ghiulea silențioasă. Jim se Întinse lîngă tatăl lui. Adunați deasupra lor, pe Bund, se aflau sute de soldați japonezi. Baionetele lor formau o palisadă de săbii care luceau În soare. 5 Fuga din spital — Mitsubishi... Zero-Sen... ah... Nakajima... ah... Jim era culcat pe tînărul soldat japonez rostind numele avioanelor care zburau deasupra spitalului. Cerul de deasupra Shanghai-ului era plin de avioane. Deși soldatul știa doar numele a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
trenul, Într-o noapte. Soțul ei a așteptat-o la gară. A văzut-o de departe, cu valiza de lemn În mână și În cealaltă strângând la piept copilul. Iarnă. În sobă ard lemne. Se trezește. Miracolul pomului de Crăciun. Lucesc luminițe. Vine lăptarul. Chipul mamei. Chipul bunicii. Care stă rezemată de teracota albastră. Iarna, În care afară ninge bogat, cu fulgi mari, iar el și mama lui se uită pe fereastră, În curtea vecină, văd lumină la doamna colonel. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
unui bărbat tânăr, dintr-o altă epocă. Mă simțeam stingherit în camera aceea, așezat pe patul pe care se culca o străină, paiața aceea buimăcită care mă aștepta dincolo. Într-un sertar întredeschis în care se afla lenjeria, se vedea lucind o bucată de satin vișiniu, aproape fără să-mi dau seama am vârât mâna prin deschizătura sertarului și am atins ușor țesătura alunecoasă. Paiața apăru printre fâșiile de plastic. — Nu vreți o cafea? M-am așezat pe divan în fața posterului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
arse se ivea lugubră din iarbă, poate căzuse de pe viaduct și n-a avut nimeni grijă s-o mai ia vreodată de acolo. În apropiere, pe o fâșie de argilă crăpată de soare, se târa un șarpe. Pielea lui neagră lucea, în timp ce se ascundea din nou în iarbă. Ea nu era. În timp ce mă în depărtam, umbra locuinței sale se întindea peste peisajul acela dezolat și mă îngropa. M-am urcat în mașină, am vârât cheia în contact, dar n-am învârtit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îmi strigă. Am trecut cu privirea peste zidul de capete pe care-l aveam în față și am întâlnit pentru o clipă ochii mamei tale. Și ea trebuie să fi fost cu cel puțin un pahar dincolo de limită, ochii îi luceau miopi. Își duse cu întârziere mâna la gură să ascundă un început de căscat. Nu dansez prea ușor, aproape întodeauna mă țin deoparte de agresiunea muzicii prea tari. Dar dacă totuși se întâmplă, mă postez în metrul meu pătrat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
meu pătrat și nu mă mai mișc de acolo. Am închis ochii și am început să mă clatin, cu brațele inerte pe lângă trup. Muzica mă pătrundea și rămânea în mine, întunecată ca sunetul mării într-una din acele uriașe scoici lucind la exterior ca smalțul. Văzusem de curând o astfel de scoică. Unde? Sigur că da, era acolo, lângă micul elefant de jad, pe mobila cu furnirul crăpat din casa femeii ăleia. Scoica aceea de prost gust, cu cârlionțul deschizăturii roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întorc spre ea, fixează tavanul cu o expresie ciudată. — Am putea încerca să ne privim în ochi. Vocea îi este străbătută de o nuanță care se înfășoară mândră în jurul fiecărui cuvânt. — Ai băut? — Puțin. Mi se pare că ochii îi lucesc, bărbia îi tremură. Dar noi ne privim, de ce să nu te privesc, ești atât de frumoasă! Mă întorc, aranjez perna, nu mi-e somn. Să înceapă noaptea predicii conjugale, dă-i drumul cu valsul revanșelor! Dar îmi dă un picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu maimuța. — Ca pe vremuri, zise. Își deschise halatul. Era fără chiloți, dar am recunoscut imediat tricoul. Am recunoscut floarea de paiete care atârna strâmb, smulsă de dorința mea în după-amiaza aceea de vară atât de departe acum. Era acolo, lucea sub privirile mele. Își înălță brațul: — Ajutor..., bolborosi. Ajutor..., imitându-se pe ea însăși și râse. Ca o fetiță coruptă și disperată. Apoi vocea i se întoarse în prezent: — Omoară-mă, te rog, omoară-mă. Am privit în jos spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îmi forțam mușchii. Mă întorceam acasă, goleam sacoșa cu hainele murdare pe jos lângă mașina de spălat și mă simțeam mai pregătit să intru și să înfrunt atmosfera aceea de falsă poveste. Burta soției mele creștea, pe fereastră se vedeau lucind, printre coroanele copacilor, luminile tremurătoare ale decorațiunilor de Crăciun. Într-o seară valul m-a izbit cu forță. Valul negru al melancoliei, al dezastrului. Viața îmi cădea în cap. Nu era de ajuns să pedalezi în gol, pentru a te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
respir cu gura deschisă, în timp ce ploaia mi se scurge pe față. Am un balon roșu în mână. Ce mică este, strânsă în corpul ei ud leoarcă, cu picioarele albe întinse pe trepte, într-o percehe de cizme scurte până la glezne, lucind din cauza apei. E grozav s-o regăsesc, e minunat. Pare mai tânără. Pare o fetiță bolnavă. Pare o sfântă. Apa îi șterge trăsăturile. Nu-i rămân decât ochii. Două bălți strălucitoare care mă scrutează în timp ce rimelul negru îi curge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ar fi avut într-adevăr un sens... Dar acum... Acum să ne trecem mâinile pe hainele șifonate, pe părul lipit de cap, și să ne întoarcem cu dezordinea aceea încă înăuntru, cu trupurile zguduite, la lumea din fundul străzii care lucește de la luminile reflectate pe asfalt, de la mașinile în mișcare, de la picioarele grăbite sub umbrele. Suntem încă noi, niște nenorociți, niște amanți mizerabili în mijlocul străzii. Un balon roșu zace pe asfaltul negru, ca o inimă uitată. Italia îl privește. — De ce ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]