1,582 matches
-
gata! Peste o clipă ambarcațiunea luneca pe sub pupa corabiei. Ă Rechinii, rechinii! strigă un glas de la fereastra de jos a cabinei. întoarce-te, căpitane, întoarce-te! Ahab, însă, nu auzea nimic, deoarece el însuși tocmai striga ceva, astfel încît ambarcațiunea lunecă mai departe. Și totuși glasul acela spusese adevărul: abia se desprinsese de corabie ambarcațiunea lui Ahab, că o sumedenie de rechini, înălțîndu-se din adîncurile negre de sub coca vasului, începură să muște de vîsle, în clipa cînd acestea coborau în apă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cea de-a treia e seara și sfîrșitul vînătorii - oricare ar fi acest sfîrșit. O, Dumnezeule, ce fulger trece prin mine și mă lasă totuși atît de calm, îngrozitor de calm, deși în așteptare, ca pe muchea unui fior? Prin fața mea lunecă umbrele viitorului, ca niște forme goale, scheletice; întreg trecutul se întunecă parcă. Mary, copila mea, te pierzi într-o lumină palidă, în urma mea! Băiatul meu drag, nu-ți mai văd decît ochii, uimitor de albaștri acum! Cele mai încurcate probleme
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
aceea de parîme încurcate în spinarea ei sau poate că nu era la mijloc decît vreo manevră perfidă. Oricum, ambarcațiunea se apropia din nou de ea, deși avansul balenei fusese mai mic decît cel de data trecută. Barca lui Ahab luneca lin pe apă, dar rechinii se țineau scai de ea, mușcînd cu atîta îndrăzneală vîslele, încît penele acestora erau ferfeniță, iar la fiecare scufundare în apă mai lăsau cîteva așchii din ele. Ă Nu vă pese de ei! Colții ăștia
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
dintr-un sicriu, slobozit datorită arcului său ingenios și flotabilității sale neobișnuite, țîșni cu putere din mare, apoi căzu chiar lîngă mine. Agățat de sicriul acela, am plutit o zi și o noapte pe oceanul catifelat ca un giulgiu. Rechinii lunecau, pașnici, de parcă-ar fi avut boturile ferecate cu lacăte; șoimii sălbatici planau deasupra mea cu pliscurile băgate în teci. A doua zi, am zărit o pînză, care s-a tot apropiat, pînă m-a pescuit din apă. Era corabia Rahila
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în mijloc o greutate, celălalt capăt fiind fixat de corabie, e manevrată în așa fel, încît flotorul de lemn să ajungă pe celălalt versant al balenei moarte: aceasta fiind acum încinsă c-un fel de brîu, se aruncă lanțul, care, lunecînd în lungul cadavrului, poate fi legat în jurul părții celei mai înguste a cozii, în punctul unde se întîlnesc cele două limbi ale ei în.a.). Oraș în statul Virginia îS.U.A.). Mînăstire dintr-un orășel scoțian, unde sînt îngropați
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ia �Noului na? ionalism�. Că ? i Hindenburg ? i Horthy (�ntr? un sens, chiar ? i că francezul P�tain), ? i că mul? i al? i lideri na? ionali? ți din secolul al XIX-lea, Iorga a l? sat tineretul s?? i lunece printre degete. Era dezgustat de manifest? rile acestui �Nou na? ionalism� ? i de radicalizarea corpului studen? esc. Iorga scria �ntr? un editorial intitulat Seducerea tineretului: �S�nt unii p? rin? i care nu au mai mult bun sim? dec�ț copiii lor�. �n 1927
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
de vecină era gestica aceasta sumară cu asprimea din anturajul Führerului! Dacă sărutatul mîinii a cunoscut undeva apogeul, asta s-a întîmplat la noi, în acea Românie galantă sărut mînușițele... cu doamne și domni eleganți, coborînd afabili din Forduri și lunecînd pe marmoratele trepte, în briantele baluri. Brațul poporului (adică al Securității) e lung! Așa suna, în anii crînceni, metaforicul avertisment al piticilor bruneți, cu mîini mici și lucioase, de barbugii, blazonate cu epoleți ascunși, adresat celor din diasporă. Nu "tutulor
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Lasă-mă pe mine... Văd că vine un client care s-ar putea să facă un comerț mai rentabil cu tine... (intră Mona) Octav: (abia stăpînindu-și emoția) Îmi pare bine că ai venit...! Mona: (intimidată de tandrețea lui Octav) Ei...! (lunecînd) Dar văd că te-ai lansat tare! Octav: ...Cu ce vă servim? Avem de toate... insomnii rebele... haz de necaz... chinuri răsuflate... sentimente la preț redus... Prețuri convenabile! Mona: Da ce-i aicea, dragă, bazar de sentimente uzate?! Octav: Adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
o duzină de neveste, cu acte în regulă...! Și pe tine te iau să le faci planificarea... la rînd... să nu iasă intrigi... otrăvuri și păruială... Octav: Mamă, ce te mai pricepi tu s-o ștergi din calea răspunsurilor... Fugi... luneci... Chișcarule! Groparul: Da de unde...! Eu stau... dar nu știi tu să mă primești... Hai să ne-mpăcăm... și dă drumul la casetofonul ăla... poate o să mai vorbim puțin... (pe fondul muzical... dezlănțuit, intră preotul și dascălul; par destul de iritați... dar
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
rămână impasibil: „A sublinia caracterul excesiv al unui asemenea proiect, lesne de înțeles pentru cei care au trăit sub regimul comunist, dar greu de imaginat pentru alții, nu e deloc inutil. Memoria lumii e scurtă și cele mai teribile drame lunecă iute în ceață. E datoria istoricilor, îndeosebi, să le scoată la lumină, asigurându-le pe cât posibil durata. Drama românilor basarabeni, activă de cel puțin două secole, alimentează, încă, s-a spus «o insomnie a istoriei». Amplul volum, tipărit recent în
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
actuale. Unele forme de viață materială au Întovărășit aceste populații până departe; elemente originare din regiunea scandinavă se găsesc În nordul Angliei, apoi În Spania, apoi În regiuni mediteraneene, adică peste tot pe unde grupele de navigatori scandinavi au migrat lunecând pe mare. ,,Marea Baltică” și țările vecine cu Marea Baltică au format uneori obiectul unor studii comparative. Etnic, aceste regiuni sunt populate de grupuri puternic diferite. Elementul ce le apropie pare a fi vecinătatea, dar nu trebuie uitate legăturile comerciale și culturale
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
titlurile ce dovedesc și exprimă descătușarea eului liric. Poemele sunt mai puțin cizelate, dar în tumultul interior și aglomerarea de imagini ce le caracterizează se vede mai limpede nota lor de originalitate. SCRIERI: Tapiserii cu lună, Iași, 1977; Deasupra lumii lunecând, București, 1980; Poartă în cer, București, 1982; Vânătoarea de foc, București, 1986; Portret după natură, București, 1989; Cartea cu anotimpuri, Galați, 1998; Împărăteasa norilor, București, 1998; Portret după natură - Portrait d’après nature, ed. bilingvă, tr. Sabina Russo, București, 1998
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286107_a_287436]
-
1999; Charles Perrault, Pantofiorul Cenășeresei, Galați, 1997; Maurice Leblanc, Edith cu gâtul de lebădă, București, 1999. Repere bibliografice: Mihai Duțescu, O voce distinctă, R, 1978, 3; Alina Iacobitz, Virginia Carianopol, „Tapiserii cu lună”, CL, 1978, 6; Grigore Mureșan, „Deasupra lumii lunecând”, CNT, 1981, 6; Sultana Craia, „Vânătoarea de foc”, CNT, 1986, 22; Popa, Ist. lit., II, 575. D.C.-E.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286107_a_287436]
-
straniu pentru urechile noastre moderne este cuvântul „udătură“; cu sens dispărut astăzi, el este însă definit de Lazăr Șăineanu, în Dicționarul universal al limbii române, ca element auxiliar al aceleiași mămăligi: „Tot ce servea țăranului spre a face mămăliga să lunece pe gât (ceapă, borș, varză, castraveți, cartofi, terciu)“. Un cuvânt cu exact același sens era folosit în franceza medievală: le companage, adică toate alimentele care însoțeau pâinea țăranului francez (grecii Antichității aveau și ei un cuvânt cu acest înțeles, opson
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cu lovituri de secure, înțepenit în mijlocul sloiurilor de gheață dintr-un râu... Intrând în încăpere, primul ei gest a fost să pună mâna pe piatra sobei. Era călduță. Charlotte a simțit o amețeală plăcută. Voia deja să se lase să lunece lângă sobă, când, pe masa din scânduri groase, înnegrite de ani, a observat o carte deschisă. Un volumaș vechi cu hârtie aspră. Sprijinindu-se de laviță, s-a aplecat asupra paginilor deschise. Curios, literele au început să tremure, să dispară
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mișcă... Fără să aprindă lumina, Charlotte s-a dus lângă ei. În trecere, a zărit pe masă o vagă lucire metalică: portțigaretul lui Fiodor. Trebuia să se întoarcă de la Moscova în dimineața următoare. A văzut șirurile de puncte luminoase care lunecau încet pe cerul nocturn. - Avioane, a spus băiatul cu vocea lui calmă, care nu-și schimba niciodată intonația. Escadrile întregi... - Dar unde zboară toate așa? a suspinat fata, deschizându-și larg ochii grei de somn. Charlotte i-a luat pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a unui cuc. „Cucușka”, spuneam noi, trăgând cu ochiul când zăream convoiul pe șinele înguste împresurate de păpădii și de mușețel... Glasul ei m-a călăuzit în seara aceea. Am ocolit hățișurile de la marginea Stalinkăi, am văzut ultimul vagonet care luneca pierind în penumbra călduță a amurgului. Până și micul convoi răspândea un miros inimitabil de cale ferată, puțin înțepător, și care îndemna pe nesimțite la lungi călătorii hotărâte în momente de fericită nesăbuință. Din depărtare, prin ceața albăstruie a serii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe Pașka, nu mi-am dat seama în ce moment lăsasem uscatul pomenindu-ne pe insula plutitoare de ambarcațiuni părăsite. M-am agățat de o balustradă ruptă, am sărit pe un fel de luntre, am încălecat peste marginea ei, am lunecat pe lemnul umed al unei plute... În cele din urmă ne-am pomenit într-un șenal cu maluri abrupte, acoperite complet de soc înflorit. Întinderea lui, de la un țărm la celălalt, se pierdea sub carcasele unor bărci vechi, înghesuite, bord
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ciopârțit pielea de sub păr și s-a înfundat în nisip. Bărbatul se răsucește ca să-și înșface arma. Ar vrea ca moartea să fie mai fizică - gât tăiat, val de sânge care să îmbibe nisipul. Hangerul pe care îl caută a lunecat de cealaltă parte, când, mai înainte, cu pulpanele veșmântului său lung desfăcute larg, se zbătea pe trupul strivit... Trage de brâu mânios, aruncând priviri pline de ură spre chipul împietrit al femeii. Brusc, aude un nechezat. Se întoarce. Tovarășii lui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se topeau pe luciul aerian al turnului neclintit... Ai fi zis că, În văzduhuri, mâna celui atotputernic aprinsese o candelă de străjuire pe un mormânt pustiu și părăsit... Din depărtări nehotărâte, umbre negre se desprindeau din noapte În răstimpuri și, lunecând grăbite, se mistuiau pe rând În ușa luminată și larg deschisă a templului. Șuvoaiele apelor, nepotolite Încă, Își mai trimeteau de prin văi, până-n depărtare, vuietul lor nedeslușit și surd... Fiori iuți de vânturi ușoare Însuflețeau, În răstimpuri, neclintirea frunzișului
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
pe fundul pădurii, ca pe un zid de umbră depărtat; ai fi zis că te afli sub o imensă boltă de templu sprijinită de mii de coloane, din Înălțimea căreia cu greu mai străbătea Înăuntru lumina ogivală a cerului... Vântul luneca ca un râu nevăzut deasupra copacilor, și tăindu-se În frunza lor ascuțită, trimetea până În depărtare tânguiase și prelungi glasuri de orgă... Din toate părțile tăcere solemnă, de pretutindeni liniște sfântă. E așa de ușor să fii fericit!.... cu condiția
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
de jar a deșertului. S-a făcut ziuă, mă reîntorc În cabină printre ai mei, fără ca nimeni să știe de mica mea aventură nocturnă, când mintea-mi slobodă s-a jucat cu luna și stelele! Deschid, aiurea, internetul și mâinile lunecă alene pe clape, formând un sigur cuvânt: Oceania! Continent pierdut În apele Marelui Pacific! Insulele Oceaniei se Împart din punct de vedere geografic, În trei mari grupuri: la est Polinezia („Multe Insule”), la vest Melanezia („Insulele Negre”), iar la nord
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
indiscutabilă maturizare și adâncire a talentului său. Și fiindcă vorbim despre maturitate - ce admirabil, cald, profund e sunetul pe care-l dau versurile recente ale lui M. Beniuc și proza lui Zaharia Stancu (...). Ce bine e să citești cărți, să luneci pe Dunăre în jos cu Darie, să cutreieri mările cu Balada marinarilor, să râzi de Carafu, să cânți Rondelul dopului isteț în nasul unui oportunist binecunoscut! Ce minunat e să-i știi pe Camil Petrescu, pe Călinescu, pe Jar, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
pururi ne-nfricat. O urmărim din bănci cu-nfrigurare, Zburdalnică armată de copii. Din rândul nostru alte luptătoare, Spre viață, hotărâte, vor porni! Veronica PORUMBACU - Momente. În: Viața românească, nr.1, ian., 1952 În ziua aceea greu ne despărțeam. Lumina iernii luneca pe geam. Era un grup cu-obrajii arzători. Din Reșița. La noi, la scriitori. Vorbeam de cărți. Vorbeam de minereu. Și cum ne-apropiam de jubileu, un turnător crescut între furnale, aduse vorba - despre Caragiale: „La Reșița, nu doar la
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
ultimele clipe • Ioan Horea - Ultimul salut • Ion Brad - Plecarea comandantului • Victor Tulbure - Cât munții lumii • Szasz Ianos - Stalin trăiește • Mircea Avram - Legământul: Și nu mi-ai spus nici „bună dimineața”, „Tăticule, e drept, e-adevărat?” Și două lacrimi calde-au lunecat Din ochii ei cuminți, scăldându-i fața. Tăcută și-a plecat atunci căpșorul Și 1-a ascuns la pieptu-mi sughițând... Și ud, de-atâta plânset, obrăjorul L-a ridicat din nou spre mine: „Când?” — Aseară, draga mea... aseară... Lasă... Ce
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]