7,613 matches
-
230 ULTIMUL Cât va mai dura această poveste? ne întrebau, nu fără o anumită neîncredere în glasuri, întâii noștri Cetitori, atunci când au dat cu ochii de primele pagini ale istoriei de față. Iar noi, naivii, răspundeam, nu fără o anume mândrie, într-un glas: „O sută de ani de zile!” Dar nu cât va dura timpul poveștii îi interesa pe atenții noștri Cetitori, ci cât va dura timpul istorisirii, sau, mai pe șleau spus, cât credeam noi că vom mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vom ajunge niciodată să fim așa. Știu că suntem condamnați la dispariție, dar singurul lucru pe care i-l cer lui Allah e ca ultimul dintre noi să continue să fie așa cum a fost cel dintâi. — Mama mă-sii de mândrie tuaregă! — Și ce altceva ne-a mai rămas, în afară de mândrie? întrebă Gacel. Privește ce am. O jaima zdrențuită, câteva cămile înfometat, două duzini de capre, un puț otrăvit și o pușcă atât de veche, încât în orice clipă poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
la dispariție, dar singurul lucru pe care i-l cer lui Allah e ca ultimul dintre noi să continue să fie așa cum a fost cel dintâi. — Mama mă-sii de mândrie tuaregă! — Și ce altceva ne-a mai rămas, în afară de mândrie? întrebă Gacel. Privește ce am. O jaima zdrențuită, câteva cămile înfometat, două duzini de capre, un puț otrăvit și o pușcă atât de veche, încât în orice clipă poate să-mi explodeze în față. Dacă mi-aș pierde mândria, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în afară de mândrie? întrebă Gacel. Privește ce am. O jaima zdrențuită, câteva cămile înfometat, două duzini de capre, un puț otrăvit și o pușcă atât de veche, încât în orice clipă poate să-mi explodeze în față. Dacă mi-aș pierde mândria, aș sfârși aruncându-mă în puț... Beduinul se ridică încet în picioare și aruncă o privire împrejur. Gata cu atâta vorbărie, că nu folosește la nimic. Am să te ajut să descarci. Aici ? întrebă scandalizat celălalt. Și cum ai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dusese la moartea a mii de oameni, fiindcă atunci nimeni nu pusese atâta zel ca francezul ce încearcă să salveze prestigiul unei simple competiții sportive. Nené Dupré înțelegea că, pentru prietenul său, succesul înregistrat nu era nicidecum un motiv de mândrie, ci un prilej de reflecție și chiar de amărăciune. Yves Clos păru să-și dea seama deodată că își irosise cei mai frumoși ani făcând o muncă fără sens, într-o lume ce inversa toate valorile și unde ceea ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
remarcă Aisha. Să eliberăm ostaticii. — Cam târziu, nu crezi? Nu mai avem puț și nici un alt loc unde să mergem. Nu mai avem nici grădină și nici animale. Și am pierde pentru totdeauna singurul lucru care ne-a mai rămas, mândria de a fi tuareg. Dacă acum ne dăm bătuți, vom pângări memoria tatălui nostru. — În situația asta, el ar înțelege... - șopti Laila. Sunt situații în care victoria este complet imposibilă. — Amintește-ți că el niciodată nu lupta cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
câți mercenari va trebui să ne luptăm! se văită Laila. — Pilotul m-a asigurat că nu vor fi mai mult de douăzeci... - spuse Gacel. Și părea destul de convins. — Ai încredere în el? — Totală. Altfel n-aș fi aici. Arătă cu mândrie arma. Am încercat-o pe drum și nimeresc o piatră de la trei sute de pași. - Zâmbi fericit și adăugă: Și pe deasupra mai avem și un binoclu pentru întuneric... - Se înclină și abia atinse cu buzele obrazul maică-sii. - Nu te mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să audă să se mai prezinte la concurs, atîta timp cît depinde de această persoană. Deși acum ar avea cele mai mari șanse, că e tînăr, n-are decît treizeci de ani și ar scăpa de naveta zilnică la Slobozia, mîndria lui Îl oprește să cedeze În fața unei femei care confundă sexul cu creierul. Nu știu cum să vă spun, dar ca mamă poate că mă Înțelegeți. Dacă Nicușor ar fi erou de roman aș fi de partea lui, așa, fiindu-mi fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Îi copt, da la minte ba. 3. Îi cam slăbănog, are burtă și Îi chel. 4. Aici scrie că-i Însurat cu doi fișiori. 5. Ceva funcționar la editură sau la ziar. 6. Îi om slab, n-are voință și mîndrie În el. Îl trage toți pă sfoară. Să mă iertați, da, cum Îl văz eu, Îi și fraier. Și mai Îi și muieratec și nici nu duce la băutură că nu ajungea el om așezat și cu familie de miru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
el treaba nu merge. Bag sama că la servici mută hîrtiile dă pă un birou pă altul și niși nu gîndește că lucră. Omu Îi musai să aibă o răspundere, aici Îi baiu, că numa cînd ai răspundere ai și mîndrie și te respectă tot natu. Niși În casa lui, gîndesc eu, că nu Îi el capu, așa cum trebe să fie bărbatu. Bag, sama că s-a lăsat tras În aventură aia ca s-arate și el că Îi bărbat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de zile la noi. Au expus, au retușat și au fost dați afară, întinzând coarda până la perfecțiune. În cele din urmă, pașaportul a fost gata, era minunat, legat pe jumătate în piele, numai bun ca le să se umple de mândrie, ori de câte ori îl simțea în buzunarul interior din dreptul inimii. Și așa, în timp ce ruinele erau curățate și cadavrele arse, noi ne-am dus pe litoralul inamic. „Călătoria noastră a fost mai eficientă decât toate tratativele“, a declarat el la întoarcere. „Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
stat picioarele în depozit. Dar, mă crezi sau nu, ne-au mulțumit. Scrisoarea e la Igor, poți să i-o ceri. Așa țară mai zic și eu, aici poți să trăiești, e tocmai la apogeu, ne spuneam noi plini de mândrie. Așa a venit din nou vorba de jurământul doctorului Egon de pe vremuri. Lui Baár i-a plăcut foarte mult povestea și a propus să-i dăm titlul „Societatea al Optulea Sacrament“. Noi cinci am devenit al Optulea. Apoi ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dormeam și m-am suit pe acoperiș dând dovadă de o impresionantă forță în mâini. Din păcate nu era nimeni în preajmă să mă aplaude. Acoperișul era plumbuit, dar eu purtam teniși cu talpă de cauciuc. Ceea ce eu numesc cu mândrie atelier este de fapt un depozit detașabil de dimensiuni reduse care fusese inițial construit ca anexă pentru depozitul alăturat. O scară duce de la acoperișul meu la cel al depozitului vecin, care încă este folosit în scopul pentru care a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rațiunea. Era de-ajuns. Nu puteam să-l las să plece de aici după tot ce făcuse; și nu aveam nici o dovadă împotriva lui. Deci trebuia să fie personal, răzbunarea mea pentru Lee. Și pentru Lee voiam răzbunare. Nu pentru mândria mea. Nu credeam că Nat stă cu mine doar pentru informațiile pentru fratele lui. A fost prea sincer când a zis-o. Dar aș fi fost condamnată dacă aș fi lăsat sentimentele pentru el să-mi stea în cale. —Nemernicule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pe Dudu: un om mic de statură, cu un capișon roșu ca în basme, și sub el se vedeau până la jumătate urechile de pisică. Deschise poarta și îl întrebă rece: - Cine sunteți? - Un admirator, se prezentase Dudu, cu o anumită mândrie. Mă numesc Dudu, adăugase el, ceva mai nesigur. - V-ați născut, aici în Suedia? - Da, dar se spune că tatăl meu venea direct din Siberia. Te-am văzut când erai copil, cu toate că nu m-ai băgat în seamă! - Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și să predice despre cele trei virtuți: credința, speranța și iubirea. Capul parcă i se umflase ca o cască de scafandru de atâtea idei care se roteau în el. La început totul mersese destul de bine, dar ajungând la păcatele cardinale - mândrie, lăcomie, furie, preacurvie,invidie, lene -, începuse să i se împiedice limba în gură. Zaharel folosise această tipologie pentru a aduce de față lipsurile spirituale și imperfecțiunea altor oameni. Pe scurt, ca toți „Aleșii Domnului“, Zaharel predica apă fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
De la Triebschen, Oleg ne condusese cu mașina lui mai departe spre lacul Wierwaldstalteltsjon, la fel de înghețat ca toate apele din regiune. Pe gheață aștepta ca într-o viziune suprarealistă un pian negru strălucitor ca un cărăbuș enorm, un Steinway cu toată mândria și luxul lui, nepermis de insolent, în măreția iernii și a frigului. O lume pestriță bea din sticle mari. Erau deja beți, așteptând să cânte aria operei lui Purcell, ca „popor al înghețului“. Toți păstrau în minte alte reprezentări reușite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și ne vom căsători în curând! - Tipic pentru tot neamul bărbătesc!Asta e boala bătrâneții masculine! îi aruncase femeia. - Și câți ani are? întrebase un bărbat între două vârste, ridicându-și ochelarii pe frunte. - Douăzeci de ani! spusese Rudi cu mândrie. - Numai douăzeci? se uimise bărbatul, ridicându-și sprâncenele în apropierea ochelarilor de pe frunte. Oho, bătrâne, văd de pe acum două coarne pe fruntea ta mare! - Ar putea să-ți fie strănepoată, aruncase râzând un bărbat știrb. - Vă înșelați, ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
copilăriei unui personaj ce va schimba cursul istoriei, Titi reușește să facă o gălăgie infernală. - Să-ți dea bunica prăjiturele? întreabă ea, urlând înfiorător. Băiatul este brusc teribil de dezgustat. Cuvintele pe care tocmai le-a auzit îi jignesc grav mândria și cumplitul efort de concentrare. Aruncându-i bunicii sale o privire distrugătoare, Ionel rostește cu greu cele câteva cuvinte pe care i le permite lenea: - Mnu. Lasă-lasă. Am treabă. Cu o ultimă privire aruncată cu coada ochiului în timp ce își întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tipă pe care o cunoscuse cu numai două săptămâni în urmă la magazinul de smochine. Cum își permitea? Dincolo de asta, însă, mustața lui, care pentru el și familia lui începând cu mai bine de cinci generații în urmă era o mândrie neasemuită, fiind practic însemnul bărbăției și puterii lor, să fie motiv de batjocură pentru o creștină nesimțită? Niciodată, asta era o insultă prea mare adusă la adresa familiei, religiei și în general a oricărui lucru care privea tradiția musulmană și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
M-am urcat pe banca înaltă și îngustă, am închis cupa saniei cu un șnur de catifea petrecut pe după un deget de metal și, strângând-o pe Zinocika, m-am trse vitejește cozorocul peste ochi și am strigat plin de mândrie: - Mână! S-a auzit un țocăit ca o sărutare, calul a pornit-o lin, sania a alunecat pe nesimțite, iar eu am simțit cum tremur tot la această bătaie de joc a birjarului. Când însă, după două intersecții, am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
prima dată, da, pentru prima dată în viața mea, m-am simțit mândru și bucuros că sunt rus și că printre noi există cineva, fie și un singur om, așa cum este Burkeviț. De ce și de unde m-a pocnit o așa mândrie nu-mi dădeam seama. Știam doar că Burkeviț a spus câteva cuvinte în care, înainte de a le înțelege sensul, am perceput un sentiment de cavalerism, un cavalerism al coborârii de sine pentru a-l apăra pe un om de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
penibilă, pentru că unii din grup exclamau chiar „Așa e, Vaska, corect, Vaska, bravo ție! am înțeles că au simțit și alții exact ceea ce am simțit eu și că acești alții îl laudă pe Burkeviț pentru sentimentul de toleranță și de mândrie națională pe care acesta l-a exprimat. Numai Stein nu trăia și nici nu putea să trăiască acest sentiment. Întorcându-se brusc și zâmbind răutăcios, el se apropie de Eisenberg și, trecându-și degetele albe și imense pe după cureaua acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de a conferi propriului meu eu acea postură de excepție, cu atât mai sublimă, cu cât mai mare ar fi fost pedeapsa care mă aștepta după acest refuz. Peste o lună, interesul meu pentru război se răcise. Citind plin de mândrie în ziar că rușii i-au bătut pe nemți undeva, într-un loc, spuneam: „Așa le trebuie ticăloșilor, ce-au căutat în Rusia!? Peste încă o lună, citind despre vreo victorie a nemților asupra rușilor, spuneam același lucru: „Așa le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de creștinism îi e lui, ci de distrugerea acestuia, de aceea i-a venit în cap să se revolte. Asta-i. Stăteam deoparte și-mi spuneam în sinea mea: „Cum de-a fost posibil ca Burkeviț, cel mai bun elev, mândria liceului, indiscutabilul medaliat cu aur, cum de s-a putut întâmpla ca Burkeviț să se piardă?“ Că e pierdut era evident, pentru că acolo jos, chiar astăzi, poate chiar acum, se întrunește consiliul pedagogic care, sigur, se va pronunța în unanimitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]