2,172 matches
-
și vîrstă, dar cu vocația comună a scrisului și cu o anumită calitate umană superioară, neostentativă, îți dă senzația că ești acolo, cu ei, participativ (o spontaneitate pe care interviurile de azi, luate în scris, pe e-mail, nu o pot mima). Iată un exemplu. Discutînd ei despre esența poeziei, Anavi Adám spune la un moment dat: "Marele poet descoperă în om lucruri pe care fiecare le trăiește și nu e conștient de existența lor. Mă scuzați că acum sînt puțin emoționat
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8668_a_9993]
-
politice ale individului. Însă, deoarece calitatea de membru de partid era și o cerință pentru obținerea unei slujbe bune sau a unei promovări, existau și stimulente nepolitice pentru a intra în partid. Oamenii care aderau din motive instrumentale puteau să mimeze sentimente ideologice adecvate, fără a crede cu adevărat în ele. Mai mult decît atît, dorința partidului de a avea o componență de masă și de a recruta membri din toate domeniile a dus la acceptarea celor care aveau competențele cerute
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer () [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
o zi, când mă căută la școală Căprioara. Era tăcută ca și în ziua revederii noastre, dar trufia îi dispăruse, fără să mai fie însă căprioara de altădată. Am întrebat-o ce s-a întîmplat. Mi-a răspuns încercînd să mimeze nedumerirea: că de ce am plecat atunci și m-am purtat așa de urât cu ea? Am tăcut îndelung, încercînd să ghicesc ce vrea acum de la mine. Nu cumva se despărțise de medicinist? Îi fixai o întîlnire și în timp ce ne plimbam
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se va cere de-aici înainte, la început cu blândețe, mai apoi cu persuasiune s-o considerăm ceva curat. Apoi se va trece foarte rapid la faza următoare, a aderării. Și toți oportuniștii nu numai că vor adera, dar vor mima fanatismul și curând ne vor înlătura pe noi, cei mai buni, întîi pe cei care au avut neșansa să fi făcut politică înainte, apoi și pe ceilalți, a căror politică e să nu facă politică, și astfel se va adânci
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Stancio Stancev nu face o ceapă degerată pe lângă filozoful ceh Ian Sprjna, care în cartea sa Asupra moravurilor vorbește despre propensiunea omului de jos, care vrea să ajungă sus călcând peste cadavre. Prietenia pentru el nici nu există, dar o mimează, știe că e o forță și o folosește cu perfidie fără cel mai mic scrupul, lovind cu barosul în fisura pe care un prieten imprudent i-o desvăluie, viața sa intimă. Există pentru el ceva sacru? Cultura e un scop
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dădea spectacole într-o arenă goală... "Ta-taaa", mă trezi Silvia din aceste reflecții. Mă uitai la ea cum se așează pe scaun alături de mine cu aerul că n-are nimic de spus, deși nu numai glasul, ci și mișcările ei, mimând o discretă nepăsare afectată, arătau că părăsise joaca cu un anumit gând... "Ei, ia zi-i!" "Ta-taaa, hai să căutăm ci niște flori..." Acest ci era la ea, pe lângă expresia extremei tandreți, și a dominației unei idei pe care o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
la altul, disarmonie care te incita mai degrabă să le spui ceva neplăcut decât să participi. Da, parcă și ei aveau chef să-și spună niște adevăruri nu prea agreabile, dar se stăpâneau așteptând s-o facă unul din ei, mimând deocamdată voioșia. Astfel, mă pomenii înconjurat de trei dintre ele, după ce fui întrebat cu un fel de simpatie mieroasă (întrebare preexistentă, care nu mi s-ar fi pus fără ajutorul coniacului) de ce nu mă recăsătoresc... Cu aceeași filozofie ascunsă în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu sentimentul fatalității tragice sau al ridicolului. Nici unul nici altul n-aveau importanță, numai să nu se întîmple ceva ireparabil !... Dacă (cine poate să știe?) eram un bizar, un maniac cu obsesii morbide, un satir, un masochist care pentru început mimează normalul, firescul, înainte de a supune victima unei insuportabile presiuni psihologice? "O să-ți spun, șoptii accentuând acea tristețe și mâhnire care erau reale, în timp ce o ridicam în capul oaselor și îi scoteam de pe umeri jacheta ei maron cu mult verde; zâmbii
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai inocentă sinceritate spunîndu-mi o minciună. Uiți că eu am fost la pușcărie și știu perfect câte adevăruri se pot spune despre un om care a fost condamnat." Auzindu-mă, aproape se înecă când vroia să înghită. "Eu minciună?! zise mimând uluirea (dar deja un mic surâs echivoc îi apăruse în colțul gurii), ce minciună?!" "Un adevăr"... continuai, și îi spusei câte adevăruri însoțesc un om care e condamnat. "Cel mai frecvent invocat de oameni, ca părinții tăi, sânt cocoșeii! De
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mi se confirmă) mă trezeam cu gândirea blocată. Încercam să-i vorbesc, dar fie că nu mă asculta, fie că mă urmărea doar până la un punct și deodată... (mă făcea să schimb vorba...), fie că mă apuca de braț și mimând uimirea, îmi spunea că asta e ceva extraordinar, contrariindu-mă, fiindcă nu găseam nimic deosebit în ceea ce îi spusesem. Singurătatea mea lângă ea mă făcu să ies de sub farmecul inițial al primei noastre zile în care parcă prea repede... și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
iubise... Totdeauna însă, la sfârșit, surâsul ei, ironie și tandrețe, care nu înceta să mă fascineze, anula sarcasmul acestor ieșiri și aproape că începusem să doresc să se producă cât mai des... postura ei vulgară era de natură pur intelectuală, mima gelozia de acest tip, deși acest sentiment nu era absent, însă pe acela compus din alte elemente nu vroia să-l exprime... La masă mâncarăm și băurăm zdravăn. La cafea medicii povestiră anecdote, tot despre medici, care se plasau cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
splendori culturale: înzestrați cu talent, voință și dragoste de scris, artiștii cuvântului defilau ca niște mumii resuscitate din sarcofag, cu pansamentele fluturând sub soare. Sala tresărea de mândrie, de emoție sau pur și simplu de indiferență. În momentele solemne, când, mimând reciproc apropierea, distanța dintre mine și cei 30-40 de copii rumeni, trimiși de părinții lor să deprindă tainele oboselii șase ore pe zi pe câte o bancă de placaj rașchetat, creștea până la proporții nevrotice, îmi venea să-mi smulg creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urma să vină la întâlnire, așa că l-am trimis pe-amicul Paul la înaintare. Stătea potolit, lângă un brăduț, molfăind dintr-o vată de zahăr: marioneta perfectă. Probabil bombănea în gând, cum obișnuiam cu toții. Ar fi făcut orice-i spuneam, mimând obediența până la sacrificiu; avea o admirație încăpățânată față de mine: amândoi isteți, amândoi copii de profesori, slăbănogi și-antipatici (el mai mult, eu mai puțin). Aflasem că citea Freud și ținea un jurnal; două argumente temeinice să-l îndrăgesc, înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dedesubt, o adresă ca o semnătură, pe care am recunoscut-o înainte s-o citesc: bidilov@globalmind.com Am închis fereastra. Amicul Bidileanu lucrase peste normă, producând două capodopere pe noapte, în loc de una? Sau Lepidopteros înregistrase o altă voce, care mima aptitudinile lirice ale vecinului meu cu mintea zglobie? N-am apucat să-mi răspund, pentru că a sunat telefonul. De data asta, era mobilul. L-am dat tare, să audă și Maria: un gest inutil, Nokia are oricum niște difuzoare comice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
intensitatea luminii din sală crescuse brusc. Într-un cuvânt, păream de-a dreptul suspecți. M-am așezat între cucoane și Maria, prefăcându-mă interesat de-alt tablou. Stăteam cuminte, cu mâinile la spate; din când în când, îmi aplecam capul, mimând descoperirea unui detaliu prețios. Era un Țuculescu, recunoșteam pătratele portocalii ale florilor, aproape îmi intrau în ochi, dar privirea curgea în altă parte, discret, periferic, spre mișcările Mariei. Maria a extras o pudrieră din gentuță și a făcut gestul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nici la optzeci de ani: eram un profesoraș stingher, megaloman, invidios; un bărbat necăsătorit, fără familie și copii, făcând sex pasional, de trei ori pe săptămână; un ins fără griji și fără conștiință, capabil să ascundă orice lucru bun ca să mimeze toate lucrurile rele. Examenul apărea spontan, fără motiv, ca o flegmă ținută prea mult în colțul gurii: trăiam haotic, mulțumit, la întâmplare, ca și cum aș fi avut tot timpul din lume să pun lucrurile la punct. N-aveam. Îmi consumam ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
călcâie. Sinceri, autentici, onești. Liminari (era cuvântul lui Camil; niciodată nu știusem ce înseamnă). De fapt, păcăliseră pe toată lumea. Meritau un tratament special; prea li se dădea importanță. Holban, Hortensia, Blecher, Eliade. Toți își turnaseră creierul în sute de personaje-cobai, mimaseră acțiuni și experiențe personale, construiseră mistere și enigme, destine vii și captivante, de luat drept bune. Mii de studenți încă își băteau capul cu jocurile Daniei sau cu enigma Doamnei T.; alții se chinuiau să afle când fusese Gheorghidiu tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dând foc la scenă, strangulându-i pe mașiniști (să cadă decorurile-n capul lui Hamlet sau peste patul lui Oblomov) sau inundând sala cu apa de la hidrant. Mă scotea din minți artificialitatea jocului, felul în care actorii se chinuiau să mimeze diferite stări (nu le ieșea niciodată), pozele jalnice și patetice. Când ridicau cortina, parcă se descărca sarcofagul cu mumii pe scenă. Mai puneai și recuzita, adunată de pe vremea lui Ștefan cel Mare: ciorapi cârpiți, pantofi în care picioarele înotau, peruci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Avansam lent, apos, ca motanul încălțat cu găleți din ultima proză a lui Urmuz (s-a publicat în august 2004, în Manuscriptum). Spre deosebire de el, n-aveam nouă vieți, doar două, care nu se potriveau: una grăbită și mincinoasă, în care mimam că merg la serviciu, că-mi fac treaba bine și că mă integrez în decorul plin de chitanțe și bonuri al sufrageriei; alta moale și-adevărată, în care pierdeam vremea de dimineața până seara clocind singur la geam sau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
deschid ușa la baie și s-o găsesc pe Maria plângând. Ridica imediat capul, își ștergea lacrimile și ieșea demn, fără să-mi adreseze un cuvânt. Știam aproape întotdeauna motivul. Nu insistam, găseam mult mai simplu și mai avantajos să mimez înțelegerea, însoțind-o cu o tăcere matură și respectuoasă. Uneori, tăcerea putea dura și două zile. A treia zi, o invitam în oraș. Opream în Romană la „Turabo“ (dosind Opelul pe-o stradă lăturalnică) și comandam amândoi cafea în patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi auzit de „capre“; doar cine n-are mașină nu le-a folosit. Bucureștiul e invadat de mii de-asemenea obiecte misterioase. „Caprele“ noastre cresc oriunde e un loc liber. Pe bulevarde, le vezi înalte, vopsite în roșu cu alb, mimând aspectul regulamentar; de ele atârnă câte-o tăbliță, cu numele firmei balansându-se amenințător; cum intri pe străduțe, nu mai respectă nici o regulă. În locul barelor metalice, sudate cu grijă la unghiuri, apar cărămizi, lăzi (cu predilecție, de bere), T-uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mari, îți aduce cravată, admiratoare și-un plus de cinci milioane la salariu, cu care poți mânca liniștit de câteva ori pe lună la „Casa Universitarilor“ sau la „Restaurantul Oamenilor de Știință“. Nu era nici o problemă. (Se înțelege că doar mimam nepăsarea și calmul academic; în realitate, mă simțeam frustrat și invidios.) Datele arătau corect, biografia corespundea, chiar și rubrica de tipărituri părea adusă la zi. Cine îmi compilase amestecul de viață și operă se documentase decent, nu lipseau extrasele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ele. Rezultatul e identic. Așa se-obține rădăcina repetitivă, indicele permutării. Se-nvață în anul V de facultate, îți trebuie ceva dexteritate să le duci la capăt, dar se-nvață.“ „Cum naiba ai ajuns la concluzia asta?“, m-am minunat, mimând neîncrederea. De fapt îl admiram fără rețineri pe Mihnea. Găsea și codul lui Da Vinci. „Simplu. Sunt cinci scrisori. Scrisoarea V e ultima. Iei fiecare segment repetitiv din scrisoarea anterioară și-l plasezi în cea care vine. I în II
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că are.“, le-am tăiat-o, „Asta nu înseamnă că trebuie să și afle.“ Discuția era suspendată, folosisem un ton antipatic, decis. Combinasem jumătăți de minciuni cu jumătăți de-adevăruri, ca de obicei: propoziții reziduale, incomplete, cum scrie la carte. Mimasem toate tonurile posibile, de la profesor la băiat de cartier. Îmi construisem un profil de detectiv și protestar social, o supraimpresie de ocupații care-ți scăpa printre degete chiar când aveai senzația că-i dai de capăt: ca o poveste ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
acolo. N-ai venit aici ca să descurci niște ițe?“ „Ba da.“, am recunoscut fără plăcere. Trebuia să combin adevărurile cu minciunile, ca să obțin cât mai multe detalii. „Atunci, mai ai doar puțină răbdare. Ai auzit, bănuiesc, de presbiterieni.“ „Secta?“, am mimat ignoranța. „Mai degrabă un ordin religios. Avea ramificații în tot Imperiul Britanic în secolele 17-19. Pe la mijlocul secolului 19, presbiterienii s-au aliat cu clismaticii, o sectă din nordul Scoției despre care nu se cunosc prea multe. Despre clismatici se crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]