1,712 matches
-
o formă impecabilă, structura lui nu-i deloc aceea a unui liric. De fapt, el mimează poezia. După câteva poeme cu turnură elegiacă, unde deplânge zădărniciile omenești, va trece la un registru care îi convine, acela de parodist: persiflează scrierile moderniste, „decadente”, face schime de amuzament citind stanțele macedonskiene. Oricum, C., care avea să-l prefere, ca poet, pe G. Coșbuc lui M. Eminescu, manifestă o receptivitate insuficientă față de lirism. Mai e și ostilitatea lui dintotdeauna în fața inovației, fie ea în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
parte, personajului, o a patra dimensiune interpretativă, pe de altă parte, audienței, acces la lumile narative și șansa participării la spectacol. Richardson observă că secvențele de evenimente din unele forme și genuri dramatice ca teatrul elisabetan, teatrul epic brechtian, piesele moderniste sau piesele de avangardă, nu respectă gramatica narațiunii de sorginte proppiană, potrivit căreia fabula, ca structură globală a dramei, este un lanț dinamic de evenimente și acțiuni, ci folosesc, în locul relațiilor de cauzalitate, legături tematice sau metaforice și refuză structurile
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
limpezească ideologia (secțiunea Probleme, din volumul Basoreliefuri), pledând pentru o critică normativă, de orientare a scriitorului și de formare a gustului public. Propunând o înțelegere a literaturii axată pe un așa-zis „bun-simț comun”, acceptă cu rezerve curentele și manifestările moderniste, iar pe cele de avangardă le respinge vehement, negăsindu-le justificare estetică. A comentat inteligent și aplicat scriitori și opere din literatura română și universală, lansându-se rareori în studii de anvergură (cum sunt cele despre Lucian Blaga sau Stendhal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286212_a_287541]
-
semnată de Marietta Sadova și Lucia Demetrius. Revista conține numeroase articole de critică și istorie literară și, sporadic, o cronică literară semnată de Horia Stamatu, Dragoș Protopopescu, Ion Băleanu, George Todoran, Virgil Popescu. Sunt comentați favorabil scriitorii tradiționaliști, în timp ce fenomenul modernist este ignorat sau respins vehement, așa cum se întâmplă în articolul Evoluții lovinesciene..., semnat de Radu Gyr, în care promotorul curentului modernist este numit „părinte al adercilor și voroncilor” și acuzat că „apără invazia iudaică în cultură”, punându-se „în slujba
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285949_a_287278]
-
semnată de Horia Stamatu, Dragoș Protopopescu, Ion Băleanu, George Todoran, Virgil Popescu. Sunt comentați favorabil scriitorii tradiționaliști, în timp ce fenomenul modernist este ignorat sau respins vehement, așa cum se întâmplă în articolul Evoluții lovinesciene..., semnat de Radu Gyr, în care promotorul curentului modernist este numit „părinte al adercilor și voroncilor” și acuzat că „apără invazia iudaică în cultură”, punându-se „în slujba intereselor antinaționale”, „ostil până la ură sufletului românesc și valorilor noastre”. La rândul său, Horia Stamatu combate întreaga literatură de după primul război
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285949_a_287278]
-
dată are un accent delicat: ..Un clopot bate-n mine și-l ascult, Și crește glasul lui ca un tumult, Și lămpile îmi par făclii de ceară... Ceva din mine moare-n astă seară... AL. A. PHILIPPIDE Socotit multă vreme modernist al metaforei, Al. A. Philippide lua totuși poziție împotriva modernismului. Imaginea în poezia lui nu e un element de bază ci un simplu și firesc accesoriu. Sufletul îi e în marea contemplație, în ceea ce criticii numesc "speculație": Când suflă-n
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cu exaltări convingătoare: Aruncu-mi straiele, Arhanghele Gavriile Gol stau în fața ta, Aștept să mă iei. Aruncu-mi trupul, Arhanghele Mihaile, Gol stau în fața ta Aștept să mă iei. Sandu Tudor, care devenise în ultimii ani poetul oficial al Gândirii, după ce fusese modernist, e un simplu pastișor. Ștefan I. Nenițescu e dintre primii care s-a încumetat să scrie poezie religioasă (Denii). Câteva "mistere" dramatice sunt în spiritul sacrelor reprezentațiuni ale lui Feo Belcari. Modestul poet religios Const. Goran continuă pe Anton Pann
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
câine, volum de povestiri antirealiste, superior burlești, V. impresionează prin combinația de umor lexical, lexical-conceptual și sintactico-silogistic și admirabila risipă de imaginație aplicată unor lucruri mici, din sfera derizoriului. Prozatorul se înfățișează mai ales ca un experimentalist, operează cu parabola modernistă, cu bufonada absurdă și inventează cu dezinvoltură cuvinte, manipulate în manieră ironică. Scriitura lui se caracterizează prin oralitate convingător construită, prin ironie și umor necomplezent, prin fantezism uneori debordant, salvat tocmai de excesul asumat fățiș, dar și prin lirism escamotat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
format și cu frontispiciul schimbat) menționează ca director pe Al. Raicu, iar ca redactori pe Ion Nistoreanu și pe Mihail Florian. Deși nu are un articol-program (înlocuit cu poezia De vorbă cu muza, semnată P. Mircea), P. se raliază tendințelor moderniste din literatura vremii. Versurile aparțin lui Virgil Carianopol, Al. Raicu, Teodor Scarlat, Ovid Caledoniu, dar și unor autori obscuri. Dan Petrașincu și Al. Raicu sunt prezenți cu fragmente de roman (Sângele și Drumurile unui noctambul). Bine reprezentat este sectorul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288747_a_290076]
-
considerând că perioada contemporană este una care se distinge prin particularități clare de celelalte. În 1958 și 1960, Irving Howe și Harry Levin scriu despre fenomenul postmodern ca despre un tip de "desprindere" din ceea ce se poate numi "marea mișcare modernistă", și tot în aceeași perioadă termenul este utilizat de către Leslie Fiedler și Ihab Hassan. Susan Sontag 43 atenționează asupra "noii sensibilități" (Best și Kellner amintesc faptul că această sintagmă a fost utilizată prima dată de Howe), care face apel la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
anii 1940 și 1950 în mod ocazional pentru a indica tipuri noi de poezie sau arhitectură, de abia în 1960 și 1970 este întâlnit constant în domeniul teoriei culturale cu scopul de a descrie artefacte care se opun radical canonului modernist. Dacă elanul revoluționar al anilor '6046 a asimilat cu rapiditate în vocabularul său multe post-isme, anii '70 și '80 au consolidat într-o anumită măsură utilizarea postmodernismului atât în critica arhitecturală 47, unde a cunoscut o largă dezvoltare, cât și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fenomen care se întâmplă de abia astăzi în consecință, Nietzsche nu ar fi vorbit de fapt despre postmodernitate, ci despre chiar presupozițiile de bază ale Iluminismului, el nefiind un precursor, ci mai degrabă un gânditor care a radicalizat complet proiectul modernist. Pentru o mai clară demarcație a conceptului de modernitate radicalizată de cel de postmodernitate, Giddens oferă o perspectivă sintetică prin intermediul unui tabel comparatist, în care asumpțiile fundamentale ale celor doi termeni se află în opoziție: O comparație a concepțiilor de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
efemerității născut din evoluția tehnologiei și incoerența identităților. Într-o manieră similară, Best și Kellner preferă evitarea confuziei conceptuale, prin tranșarea între postmodernism văzut ca descriind mișcările și artefactele din domeniul culturii, ce se deosebesc de mișcările, textele și practicile moderniste și postmodernitate cu referire la epoca ce urmează după modernitate. Dacă pentru postmodernismul estetic sunt oferite exemple precum arhitectura lui Robert Venturi și Philip Johnson, experimentele muzicale ale lui John Cage, discursul artistic al lui Warhol și Rauschenberg, filme precum
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
considerate strategii interne postmodernismului și tocmai de aceea o conotație principală cu care se asociază acest curent de gândire pentru cei mai mulți intelectuali este aceea de formă de critică, reevaluare a stării precedente sau chiar revoltă împotriva stării provocate de mișcarea modernistă. De pildă, în domeniul postmodernismului filosofic este încetățenită ideea că alături de Heidegger, Nietzsche 164 este un precursor marcant al postmodernismului, în special prin ferventa destructurare a valorilor de tip modern și a metafizicii moderniste 165. Trecând prin Nietzsche și Heidegger
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
revoltă împotriva stării provocate de mișcarea modernistă. De pildă, în domeniul postmodernismului filosofic este încetățenită ideea că alături de Heidegger, Nietzsche 164 este un precursor marcant al postmodernismului, în special prin ferventa destructurare a valorilor de tip modern și a metafizicii moderniste 165. Trecând prin Nietzsche și Heidegger, respingerea valorilor absolute va duce la ceea ce Vattimo numește "pensiero debole" ("gândirea slabă"), o teorie care privește ființa și raționalitatea ca fiind incluse într-un proces de diminuare, de "slăbire". Introducerea unei gândiri "negative
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a formulării lui Baudelaire [...], exprimând în același timp un scepticism profund la adresa oricărei prescripții particulare cu privire la măsura în care ar trebui reprezentat sau exprimat eternul și imuabilul"181. Această idee pare a fi susținută și de faptul că atât gânditorii moderniști, cât și cei postmoderni își construiesc teoriile, sensibilitățile și practicile estetice plecând de la contextul material oferit de modernizarea capitalistă situație care îi confirmă lui Harvey faptul că postmodernismul nu înregistrează o modificare esențială a condițiilor de ordin social, ci poate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
privește rubricile moderne versus rubricile postmoderne din "POSTmodernISM: A Paracritical Bibliography", viziunea sa a fost de multe ori nuanțată, astfel încât nu poate fi încadrată foarte simplu într-o paradigmă de interpretare. Dacă uneori a acceptat teza depășirii și contestării discursului modernist (în acest sens întrebându-se dacă "postmodernismul este doar o tendință artistică sau, de asemenea, un fenomen social, poate chiar o mutație în umanismul occidental?"183), în alte poziționări a considerat că postmodernismul poate fi chiar numele schimbării în interiorul modernismului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dar arată că "această gândire de tipul "ori/ori" sugerează o rezolvare pentru ceea ce văd ca fiind contradicții nerezolvabile din interiorul postmodernismului. De exemplu, eu l-aș vedea mai puțin ca pe un joc postmodernist în opoziție cu un scop modernist, cum pretinde Hassan, ci mai mult ca pe un joc cu un scop. Lucru valabil pentru toate opozițiile sale: postmodernismul este procesul de făurire a produsului; este absență în cadrul prezenței, este dispersatul care necesită o centrare pentru a fi dispersat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Jameson, Best și Kellner, care susțin atât continuitatea, cât și discontinuitatea dintre cele două curente studiate. Douglas Kellner afirmă chiar că ne situăm într-o "epocă de tranziție de la modernism la postmodernism", astfel încât apropierea și cunoașterea strategiilor și a teoriilor moderniste, precum și a celor postmoderniste reprezintă o necesitate a cercetării. Chiar dacă este de acord cu faptul că "trăim într-o nouă eră istorică a postmodernismului", iar discursurile postmoderne sunt extrem de relevante pentru interpretarea societății și culturii, Kellner consideră că din acestea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pregnante ale culturii și societății, totuși ipoteza unei noi rupturi postmoderniste în societate și istorie este exagerată"191, iar soluția cea mai bună și care oferă cele mai adecvate instrumente de lucru este "o combinație între cele mai bune teorii moderniste și unele perspective postmoderniste"192. Din perspectiva criticului și nu a autorului postmodern, probabil că aceste abordări se impun de la începutul cercetării (în timp ce autorii postmoderni vor avea rareori asemenea luări de poziție și clarificări metateoretice). Alături de Steven Best, D. Kellner
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se simțea apropiat prin ,,impulsul pentru libertate”, pe Walt Whitman, D’Annunzio, Verhaeren și exprimându-și regretul că revoluția produsă de marinettism s-a limitat ,,numai la sunet, la suprafață, la formă, la ecou”. Tot acum, este prezent în publicația modernistă ,,Zodiac”, în ,,Revista scriitoarelor și scriitorilor români” (1934) și în ,,Litere” (1935), unde publicau Gellu Naum, Eugen Ionescu, Emil Botta. M., iscălind Victor Valeriu sau V.V.M., proclamă viața ,,agramaticală și profund subiectivă” și ,,sinceritatea inconștientului” ca valori supreme (,,Numai și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
după cum se crede îndeobște, o modificare de ordin tematic-conținutistic, și cu atât mai puțin trecerea de la narațiunea homodiegetică la narațiunea heterodiegetică sau, încă mai simplist înțeles, înlocuirea persoanei întâi cu persoana a treia 6. Obiectivarea avută în vedere de criticul modernist e de altă natură și se realizează, pe de o parte, prin teatralizarea narațiunii (id est prin "romanțare"), iar pe de alta, prin autoproiecția empatică într-un personaj delegat să joace pe scena romanului rolul autorului însuși. Ca în psihodramă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
proustian). Nuanțând, putem afirma că Lovinescu apreciază literatura sămănătorist-tradiționalistă (și, implicit, memorialistica) drept o literatură de tip tranzitiv-mimetic, exaltând viața ca valoare în sine, indiferent de "semnificațiile" ei posibile. Or, asemenea literatură primitivă se cuvine a fi depășită, crede criticul modernist, printr-o artă accentuat reflexivă, care se îndepărtează de viață și de formele sale elementare (adică de lupta pentru supraviețuire și pentru putere), fie acestea "individuale" sau "colective". În termeni lovinescieni, literatura tradiționalistă (situația 2) se vădește a fi manifestarea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să privească seară de seară, cu vădită resemnare, la această "imagine vie a vieții". Mai puțin resemnat, Lovinescu reconfigurează ulterior destinul personajului său, împăcându-l din nou cu viața. Astfel că, voindu-se un romancier în toată puterea cuvântului, criticul modernist va abandona treptat registrul autobiografic (al "povestirii" și al "memoriilor") pentru a izbuti să scrie o literatură mai "pură" (teatrală, melodramatică), ruptă de realitatea concretă, de contextul socio-istoric și focalizată exclusiv asupra sufletului uman torturat de povara iubirii. Romanele celelalte
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
vorba: deși concede poeziei capacitatea de a se sustrage de la inevitabilul proces de "mutație a valorilor", Lovinescu sancționează fără pic de rezervă proza eminesciană, considerată mult mai puțin valoroasă din cauză că ar fi prea "lirică" (iar amestecul genurilor constituie, pentru criticul modernist, o eroare estetică), "supusă tuturor influențelor romantismului german al epocii". Or, romantismul nu are ce căuta în proză, care, potrivit concepției lovinesciene, evoluează în mod necesar de la "subiectiv" la "obiectiv", adică de la "romantism" (fantezist și sentimental) la realismul mimetic. Pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]