2,772 matches
-
30 iunie 446. Ni s-a transmis o Viață a lui, precedată de o dedicație a editorului pentru un diacon pe nume Eutic, din care reiese că autorul este Calinic, un discipol al lui Ipatie; el apare în text ca monah, iar în 426 se găsea deja în mănăstirea din Rufiniane (în acel an a fost martor al îmbolnăvirii lui Ipatie). Editorul afirmă că, în trecere prin Rufiniane, a găsit scrierea la egumenul mănăstirii, al treilea succesor al lui Ipatie, și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și curînd s-a îmbolnăvit; influențat și de un vis, în iulie 544 a intrat în lavra lui Eftimie. A rămas aici unsprezece ani, pînă cînd Ioan - pe care îl vizitase tot timpul - a intervenit ca să fie inclus în grupul monahilor trimiși să repopuleze Noua Lavră după expulzarea origeniștilor în februarie 555 (cf. p. 000). La sfîrșitul lui 556 sau începutul lui 557 s-a mutat în Marea Lavră a lui Sava; probabil în această perioadă a fost hirotonit preot. A
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aflaseră de la el ceea ce prin tradiție fusese transmis despre Eftimie, lucruri pe care Sava le cunoștea în parte din propriile sale amintiri, în parte de la primul tovarăș al lui Eftimie, Teoctist, în a cărui mănăstire Sava își începuse viața de monah în 456. Chiriac și Ioan, împreună cu alții, pe care Chiriac îi menționează ca surse, fuseseră apoi martori direcți ai vieții lui Sava, iar Chiril avea și amintiri din copilărie despre el. în mănăstiri existau probabil arhive pe care Chiril ar
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o astfel de construcție reprezintă și o ideologie menită să confere un caracter intangibil ordinii bisericești, al cărei temei stă în însăși natura lui Dumnezeu. Ea este explicată în scrisoarea 8, unde autorul îl ceartă cu severitate pe Demofilos, un monah care își permisese să critice un preot, adică un membru al unui ordin superior: atitudinea sa reprezintă o răsturnare a ierarhiei instituite de Dumnezeu. Firește, oricine poate fi chemat să dea socoteală pentru vina sa, dar cei care îi sînt
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
amplu rezumat al scrierii, oferindu-ne liniile ei esențiale. Alte elemente ale Istoriei bisericești se găsesc în textele cele mai disparate: de exemplu, în Patimile Sfîntului Artemie, care a fost martirizat în vremea lui Iulian Apostatul, scriere întocmită de un monah necunoscut, Ioan din Rodos, sau în diverse pasaje din lexicul bizantin de la Suda (sau Suida), ori într-o compilație tîrzie cu caracter biografic, intitulată Viața lui Constantin. în afară de această Istorie bisericească, Filostorgios a scris și alte opere: o apărare a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a doua, istoria persecuțiilor anticreștine organizate de Sapor al II-lea, regele Persiei. Era vorba de „patimi ale martirilor”, adesea cu caracter popular, din Siria, Persia și Osroene. Mai apar la el și diverse amănunte din viața celor mai cunoscuți monahi, luate probabil din Istoria călugărilor a lui Rufin sau chiar din izvoarele folosite de Rufin și din Istoria Lausiacă a lui Palladius (cf. p. 000), care a fost distrusă. Spre deosebire de Socrate, care de obicei menționează sursa principală, Sozomen nu vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Teodoret rămîne o operă istorică de mare utilitate. b) Istoria duhovnicească Istoria bisericească este precedată cu cîțiva ani de Istoria duhovnicească sau felul de viață ascetic, care constă într-o istorie a călugărilor sau într-o culegere de biografii de monahi, după modelul Istoriei Lausiace a lui Palladius (pp. 000 și urm.). însă, în timp ce Palladius vrea să povestească biografiile unor călugări din întreaga creștinătate, Teodoret, după cum spune el însuși în prefață, se mulțumește să relateze miracolele comise de cei mai vestiți
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
douăsprezece cărți, care începe cu facerea lumii și ajunge pînă în 568-569; scrierea lui Zaharia e inserată în această compilație ca „istorie a Bisericii” și se întinde de la cartea a treia pînă la a șasea. Autorul compilației era, probabil, un monah din Amida, în Armenia, în timp ce, în tradiția siriacă mai tîrzie, compilatorul este chiar Zaharia, care este prezentat ca episcop de Melitene, în Armenia. Istoria Bisericii nu mai seamănă acum cu cele scrise de istoricii din secolul precedent. Scrierea i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
IV-lea. S-au păstrat doar fragmente din Viața lui Petru Ibericul, întemeietor de mănăstiri și episcop, care exercitase o puternică influență asupra lui Zaharia. Din Viața lui Sever aflăm că Zaharia ar fi vrut să se dedice vieții de monah sub îndrumarea lui Petru, dar că nu avusese destulă putere ca să ia această hotărîre. c) Operele apologetice Mai semnificative pentru cultura și activitatea literară a lui Zaharia sînt două opere în care el apără creștinismul. Amîndouă ne-au parvenit în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Opera rezultată a fost intitulată Istoria bisericească, precum celelalte, iar editorii moderni au definit-o ca „tripartită”, adică „alcătuită din trei părți”. în epoca bizantină, acestei Istorii bisericești i-a fost adăugat un compendiu anonim. Scrierea, tradusă în latină de monahul Epifanie din mănăstirea Vivarium sub îndrumarea lui Cassiodor (p. 000), a cunoscut o largă răspîndire în Evul Mediu apusean. Continuarea Istoriei bisericești, în trei părți purta tot titlul de Istorie bisericească și era alcătuită din două cărți: începea cu moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în esență, e greu de separat comentatorul de autorul Catenarului. Bibliografie. Text: I.A. Cramer, Catenae in Evanghelia S. Matthaei et S. Marci, Oxonii, 1840; O. Bardenhewer, op. cit., pp. 225-257. 3. Hesychius de Ierusalim Un exeget mai cunoscut a fost monahul și preotul Hesychius de Ierusalim, care a trăit în prima jumătate a secolului al V-lea, și-a desfășurat activitatea la curtea patriarhului Ierusalimului, Iuvenal, și este pomenit în anii 428-429. Hesychius fusese călugăr în mănăstirea lui Eftimie, așa cum ne
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
bisericii noastre. Mai precis ele apar În secolul al XV-lea pe lângă mănăstiri, cu scopul de a Îngriji și ocroti bolnavii, bătrânii, săracii și văduvele. În aceste lăcașuri desigur nu se practica o asistență medicală calificată, Îngrijirile fiind asigurate de monahi și monahii, prin asistență duhovnicească și medicină empirică, baza fiind rugăciunea și ritualul creștin. „Bolnițele noastre mănăstirești au fost spitalele specifice acelor vremuri” spun istoricii În domeniu, iar cea mai veche bolniță atestată documentar este cea de la Bistrița, ridicată de
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
oboselii, el se odihnește prin osteneală și primește de la Dumnezeu multă mângâiere pentru sufletul său nobil. Prin cercetarea celui bolnav și neputincios, se Învrednicește să‑l cerceteze și pe el Dumnezeu cu darul și cu mila Sa cea bogată. Pentru monahii pustiului era o pricină de mare binecuvântare să Îngrijească un bătrân până la trecerea lui din această viață ; cu atât mai mare era binecuvântarea când Îngrijea cineva pe duhovnicul și pe tatăl său. Privind la scopul lor - mân‑ tuirea sufletului, nutreau
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
să nu uitați că la fel a făcut și Hristos pentru noi. A pătimit pentru noi, din iubire pentru noi, lucruri care nu plac nimănui : suferință, durere, ocară și batjocură”96. Compătimirea și Îngrijirea bolnavilor 89 Citim În Paterice cum monahi tineri care au primit ca ascultare să se Îngrijească de bolnavii aflați la sfârșit de drum În viața de aici, Împlineau aceasta cu atâta conștiin‑ ciozitate și devotament, Încât nu mergeau niciodată la a‑și Împlini somnul nopții dacă vreunul
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
de care au nevoie cei bolnavi, socotind că această slujire Îi este lui de cel mai mare folos la bătrânețe. Când a murit, a lăsat bunurile lui unuia aseme‑ nea lui, ca să Împlinească aceeași slujire. Căci locuind cinci mii de monahi În munte era trebuință și de această slujire, din pricina locului pustiu”. Dintotdeauna Biserica a avut În atenție pe cei pe care i‑a găsit Dumnezeu vrednici de Încercările bolilor. Marea dragoste și deosebita grijă a Bisericii față de credincioșii suferinzi s
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
Grigorie Teologul instituția de binefacere Întemeiată de Sfântul Vasile cel Mare, care apoi a fost o paradigmă pentru asis‑ tența socială de mai târziu, chiar până În zilele noastre. Primele spitale au fost Înființate În incinta mănăstirilor, așa‑numitele bolnițe unde monahii stăteau ca În fața alta‑ rului la patul fiecărui suferind pe care Îl slujeau. Pe lângă bolnițe, În preajma centrelor episcopale, mănăstiri sau parohii, Compătimirea și Îngrijirea bolnavilor 91 mai funcționau cămine pentru bătrâni, cantine pentru săraci, orfelinate etc. Cei care‑i Îngrijeau
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
meu, Mihail, care cu rugăciunea sa a făcut dintr‑un cotor o căpățână mare de varză ! Și părintele Xenofont vrea să mă Îngrijească ?”119 IV.6. Pe unii cuvioși bolnavi, neslujindu‑i nimeni, Îi slujeau Îngerii lui Dumnezeu Uneori, pe monahii cei duhovnicești care și‑au Închinat Întreaga lor viață lui Dumnezeu și care, ajungând la vârsta senectuții și contractând o serie de boli, neavând cine să‑i slujească și necăutându‑i nimeni, Dumnezeu trimitea robi‑ lor Săi devotați Îngerul Său
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
luminii și a bucuriei veșnice decât să le fie Înșiruite faptele rele de către conștiință În fața Dreptului Judecător, la Judecata cea de pe urmă. Astfel, Sfântul Paisie Velicikovski, Într‑una din lucrările sale186, 156 Suferința și creșterea spirituală amintește de un preacuvios monah - Arhip cel din Honeh, a cărui atitudine radicală ne deconcertează pe noi cei de astăzi, citind că așternutul său era din pietre ascuțite și Își ostenea trupul cu privegheri și niciodată nu a avut odihnă, și zicea către sine : „Rabdă
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
și nu m‑a cercetat !ă”215. Însă nu doar călugării Îmbunătățiți duhovnicește și sfințiți prin aspre nevoințe sufletești și trupești au Înțeles această taină, ci și credincioșii de rând, Încât aceștia din urmă au uimit chiar pe unii dintre monahi. Astfel, „unul dintre părinți 176 Suferința și creșterea spirituală povestea următoarele : Odată pe când mă aflam În Alexandria, am intrat În biserica unui martir ca să mă Închin și am văzut o femeie iubitoare de Dumnezeu ce părea văduvă după hainele pe
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
stăreției părin‑ telui Sava. Un nou călugăr s‑a alăturat obștii monahale a Sfântului Pantelimon. Numele lui era Azarie. Prin faptele sale și prin lipsa lui de zel, era instabil În decizia lui de a‑l servi pe Dumnezeu ca monah. Pe baza inconstanței sale, diavolul era convins să‑l Întoarcă de la stilul de viață mona‑ hicesc. Mai Întâi s‑a gândit să Îl ispitească să se Întoarcă la fosta lui viață de familie, unde era Îngrijit și răsfățat. La Medicii
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
prezența unor vestigii arheologice pe Dealul Cocolia, în partea de nord a satului. În timp ce efectuau unele lucrări agricole, elevii școlii din localitate au găsit cioburi cucuteniene și un schelet uman îngropat la mică adâncime. Săpăturile de salvare, coordonate de Dan Monah de la Muzeul județean de istorie și artă Bacău, au dus la concluzia că pe Dealul Cocolia nu sunt urme de locuire din perioada culturii Cucuteni, descoperindu-se doar două cuptoare neolitice de ars ceramică și o parte din scheletul menționat
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
care sunt lipsiți de preocupări spirituale în această activitate. Un scurt tablou al presei religioase ar putea fi unul elocvent în acest sens (a se vedea publicații precum: "Telegraful român"; "Revista teologică"; "Duminica ortodoxă"; "Solidaritatea"; "Biserica Ortodoxă Română"; "Renașterea", "Glasul monahilor" etc.). Statutul și legea pentru organizarea B.O.R. apar în 1925, fiind promulgate în Monitorul oficial, nr. 97, din 6 mai 1926. Apariția unei elite intelectuale interbelice grupate în jurul unor personalități precum Nae Ionescu, Nichifor Crainic ș.a. care să
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
aminti mai vechea dispută care măcina spațiul teologiei răsăritene și care nu a fost în vreun fel soluționată cu privire la raportul dintre autoritatea harismatică și la autoritatea ierarhică. Se știe că în Imperiul Bizantin patriarhul și împăratul constituiau autoritatea ierarhică, în timp ce monahii și laicatul reprezentau autoritatea harismatică. În istoria creștinismului s-au întâmplat numeroase cazuri în care monahii (de la Părinții Pustiei până la călugării din Bizanț și, ulterior, la isihaști și stareți), deși neconfirmați ca succesori apostolici, să se dovedească nu numai îndrituiți
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
din trăirea cu el și în El prin rugăciune. Transmiterea tradiției liturgice este unită cu transmiterea mărturisirii de credință și cu practica rugăciunii comune. În Biserica Ortodoxă un rol major în transmiterea și trăirea unei vieți duhovnicești profunde îl joacă monahii. Aceștia transmit "nu numai între ei, această tradiție, cât mai deplin trăită, prin învățătură, tâlcuire și pilduire, trecută de la Părinții duhovnicești la fiii duhovnicești, ci întrețin preocuparea de ea și între ceilalți credincioși, care se străduiesc și ei într-o
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
divini. Dacă Dionisie Pseudo-Areopagitul teoretiza o scară a ierarhiei divine, o ierarhie a îngerilor, se poate vorbi și de posibile trepte în revoluția spirituală: treapta mirelui, a pelerinului și a sfântului, toate ipostaze ale curățirii și desăvârșirii. Cuviosul Nichita Stithatul, monahul și prezbiterul din Sfânta Mânăstire a studiților, ucenicul Sfântului Simeon Noul Teolog, așează ca o etapă în procesul de primenire, curățirea inimii și a minții 3. Prima sută a capetelor despre făptuire descrise de Cuviosul Nichita Stithatul s-a concentrat
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]