KorAP: Find »[drukola/base=mormăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...92 >

2,283 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

într-a șaptea viță. Nepot și băiat de profesori și s-a profilat pe haznale. Încercă să râdă. Dinspre plămâni, sfârșeala aceea se scurgea, ca o apă răcorelnică, înspre picioare. Amorțea toropit, cu carnea dințuită, furnicată de mii de țepușe. Mormăia, mai mult pentru el. - L-a mai ajutat și Burtăncureanu, după ce mai prinsese și el cheag, când s-a uitat chestia cu pușcăria de-o făcuse. Îi dăduse ceva pe la Cântarea României, număra insignele, diplomele, scria procese vrebale, chestii de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
mâncare să-mi spui, să comand la băieți. Numai usturoi sau ceapă să nu ceri, că nu ai voie. Nici praz! Până la întrevedere, nu bagi în gură nimic duhnitor. Boscomelnița păru că nu-l aude. Continua să urmărească fascinantă televizorul. Mormăia sau parcă gemea. Burtăncureanu ar fi vrut să se culce. Se simțea însomnorat. Îl prinsese o toropeală de parcă cineva îi atârnase de pleoapele grele toate pietre de pavele din Piața Primăriei, funturi de plumb rece îl trăgeau la adormire, sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
umeri, nemulțumit. - A întârziat însă vaporul, continuă mai apoi, și m-am răzgândit. Stăteam și mă vedeam cum așteptam și mă gândeam ce să fac. Oricum, rămâneam singur, după ce-aș fi ieșit. Văzusem cât de lași ați fost. - Frica, mormăi ea. Nu ți-ai dat seama că ne era frică? Ne teroriza spaima aia, de toți și de toate... - Frica, oricum, avea să rămână. Chiar dacă mă predam sau nu. Atunci, așteptam vaporul și stăteam tot pe banca aceea și priveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
luat-o așa cum era, fără să întrebe ceva. Doar că n-a avut zile. S-a dus prea repede. Probabil, tot o pedeapsă de la Dumnezeu, pentru ea. Plătise Iacob, cu boala lui lungă și nedreaptă, păcatele ei. - Ce să cred, mormăi el într-un târziu, văzând că ea nu mai continua. Nu cred nimic. Cel mult, de când am venit, am început iar să cred că dacă nu am fi fost toți atât de înspăimântați... Toți, ca popor, nu eu sau tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

Samuel. Ea se ridică și reveni în poziția de drepți, cu ochii în zid, lăsându-se de pe un picior pe altul. Samuel nu mai așteptă să se repeadă la dezmierdări și a treia oară, cum bănuia că are să se întâmple. Mormăind ceva înfundat, hotărî să amâne vopsitul pereților pentru ziua următoare. * Dispozitivul se lovi de pupitru și, din cauza gravitației mici, căzu încet pe podea. Samuel continua să bombăne nemulțumit. Margareta e o femeie împlinită, matură. Bătrânețea e pentru ea încă departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
venea la mine, să-i cedez locul. Eu eram destul de nervos de faptul că urma să dau ochii cu Vasile și cu Olivia și cu fata lor mută de cinci ani și eram gata să cedez, dar nu înainte de a mormăi una-alta. Și bătrânelul, departe de a fi surd, îmi capta fiecare cuvințel și se oftica, lua martori pentru nesimțirea mea (dar asta după ce se așeza, nu-i mai ajungea nici gestul meu de a mă ridica, voia să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
ridicat morocănos în picioare. Era îmbrăcat cu o salopetă murdară de ulei de motor și avea pe cap o șapcă verde cu NIKE. Avea bocanci negri și un pulover albastru. A pufnit spre mine și mi s-a părut că mormăie o înjurătură. - Și udă și buretele, am adăugat destul de enervat. Rușine să-mi fie, îmi ziceam, rușine. Oare nu învățasem nimic din lecția Cristinei? Așa sunt oamenii, nu învață nimic din propriile lor greșeli, dar dacă admitem că eu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
chinuit s-o aprindă vreo treizeci de secunde - bricheta făcea scântei care-i săreau pe obraz. În sfârșit, cu un gungurit de satisfacție, a reușit să tragă primul fum. - Ai... așa, un fel de nevinovăție pe față, a continuat. Am mormăit ceva, plictisit. - Bine, am hotărât că nu e cazul să vorbim despre asta. Poate altădată. Ia zi, cum mai merge școala? Cum putea să meargă, era bine; așa cum spuneau spiritele luminate, se făceau primii pași timizi spre un nou tip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Nu cred, domnule... Nu e în teancul ăsta de pe birou? — Nu e aici, am căutat-o. — Vreți să verific în bibliotecă? — Nu e nevoie, probabil am rătăcit-o eu pe undeva... Ești liber. Și, în timp ce caporalul era încă în cameră, mormăi suficient de tare încât să se audă: Unde-am pus-o, domnule, unde poate fi? Ușa se închise și Sun răsuflă ușurat. Se ridică, luă ceașca de cafea în mâna stângă și se apropie de fereastră. „Biata Humphrey!” își zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

gândit că o să ne fie prea peste mână, spuse el, găsind ultimul cuvânt cu vădită satisfacție. —Mie îmi plac așa cum sunt, zise MM. Vă mai aduceți aminte ce efect aveau în studioul lui Sam? De ce să-l stricăm? — Absolut, MM, mormăi Matthew pe deasupra umărului ei, scrijelind ceva pe clipboard. Dumnezeu știe ce anume. Nu-l ține mult, îmi spuse Sally la ureche, observând în ce direcție mă uitam. Așa sunt toți la început - abia ieșiți din facultate și disperați să pară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
tu pe Hermia. Bun, haideți în jurul mesei. Spuneți fiecare cum vă cheamă, pe cine jucați și ce ați mâncat la micul dejun. Încep eu: eu sunt Melanie Marsh, sunt regizorul vostru și am mâncat Weetabix 1 cu lapte. Matthew? Matthew mormăi ceva despre pâine prăjită și gem („Nț, nț, murmură Hugo, un băiat în creștere are nevoie de mai mult de atât dimineața“) și ne-am dezlănțuit. Față de sfeclă, care stătea lângă Matthew, se prezentă sub numele de Bill și îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
barbă. —Brian Dumpster! repetă el. —Ce chestie! Deci tatăl tău e american? —Bravos, Bill, ai câștigat Premiul pentru credulitate Hugo Fielding pe anul 1998! O să-ți primești mai târziu stiloul placat cu argint, zise Hugo cu aciditate. Bill pufni și mormăi ceva despre fătălăii cu pretenții, iar Hugo își miji ochii în semn de amenințare. —Drăguță, zise el pe tonul cel mai degajat, rămânând un pic în urmă pentru a-l cuprinde pe Bill pe după umerii săi largi. Îmi pare așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
jos și dădu să spună ceva. Șșșșșșșșșt! spuserăm, într-un glas. — Dar ieste... —Taci dom’le! Sally amuți. Lurch bătea fericit ritmul cu piciorul și se legăna dintr-o parte într-alta. — Bine că nu-i trageți și o horă! mormăi Bez. Cântecul se încheie zglobiu și o voce din spatele lui Sally zise cu reproș: — Păi, mă bucur că ne distrăm cu toții. Vocea era îndeajuns de rece încât să ne înghețe zâmbetele pe față, într-un rigor mortis, dar Bez nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
părea un monolit. Îmi dădeam seama de ce era preocupată de greutate; avea o osatură solidă, care făcea să se vadă fiecare kilogram pe care-l punea. Fără să vrea, își lăsă capul în jos, părând extrem de jenată de situație, și mormăi un salut către Violet. Altfel, Tabitha era foarte sigură pe ea. Făcuse chiar câțiva pași în față și se străduia s-o privească pe Violet de sus. Ochii îi scânteiau și stătea cu mâinile în șolduri; părea una din dansatoarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
a schimbat cu nimic lucrurile! — Relațiile, spuse Janey, pe un ton de om infailibil, sunt necesare pentru dezvoltarea sinelui. Începi să afli lucruri importante despre tine numai după ce ai stat cu cineva câțiva ani. Ce talent ai să mă plictisești, mormăii eu. De fapt, mă corectă Janey cu pioșenie, mă gândeam mai degrabă la compromis și la sacrificiu. — Exact, zisei eu cu toată convingerea. Și tare aș vrea să știu cine a fost ăla de te-a distribuit pe tine în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Hugo isonul. Dacă știam că asta are de gând să facă, aș fi oprit-o mai devreme. Ce e cu vizita asta, Sal? Faci pe îngerul păzitor care vine să binecuvânteze uniunea noastră cu sfântul dar al patiseriei daneze...? —Franceze, mormăii eu. —...patiseriei franceze, mă scuzați - sau ai venit la o discuție despre oameni morți? Eu bănuiesc că de morți e vorba. Sally se posomorî pe loc. —E oribile 1, gemu el. Tocmai uitasem și acum mi-ați adus aminte. Păi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
funcționează totul? — O să-i explic eu, zise Hugo. Ne așezăm imediat la coadă, murim amândoi de foame. Până atunci, poți să ne aduci o sticlă din Chardonnay-ul acela australian pe care-l beau de obicei? — Te dai fițos, i-am mormăit eu, în timp ce Kenji se îndepărtă plutind cu grație. Hugo își trase un zâmbet surprinzător de frumos, deschis și simplu. Era pur și simplu adorabil. Când sunt în bani, zise el vesel, mă dau fițos de nu mai pot. Crede-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
zâmbetul lui modest, îl știa deja, dar pe care îi făcea plăcere să-l audă din nou. Hugo văzuse o piesă produsă de Gita pentru BBC2 și câteva episoade dintr-un serial dramatic, proiectul anterior la care lucrase Janey, și mormăi tot felul de lucruri în legătură cu ambele. Totul mergea de minune. — Nu știam că tu și cu Hugo vă cunoașteți atât de bine, observă Helen, cu malițiozitate. — Ei, ai cam rămas în urmă, am vrut să spun eu. În schimb, Hugo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
scurte și nervoase de cortină; când mă apropiai de ea, îmi aruncă o privire speriată. —Ai văzut? șopti ea. I-am făcut semn din cap și am trecut mai departe. Paul, care stătea pe un scaun cu spătar drept, își mormăia replicile, deși mai era destul până-i venea rândul, creându-și astfel o stare nemaipomenită de tensiune; din când în când, își ridica ochii și își verifica ținuta în oglinda uriașă și pătată care atârna chiar în fața lui, ciudat înclinată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
cu Hugo, în seara de dinaintea reprezentației date pentru presă. Vreau să zic că, dacă cineva e pus pe jucat feste, nici nu-ți imaginezi ce chestii le-ar putea da prin cap. Nu asta voia să audă Hugo. Mi-a mormăit cum că sunt o idioată nesimțită și și-a îndreptat atenția către televizor, cu un gest ostentativ. Ne uitam la un thriller american de doi bani difuzat în miez de noapte, exact ce-și dorea Hugo, pentru că actorii jucau atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
tare! —Da, așa e. E unul dintre lucrurile care chiar îmi plac la ea, zise Hugo, coborând scările. Acum o s-o scot afară să-i arăt grădina. Ne scuzați. M-a smuls de lângă Bez, care aproape că pică în nas, mormăind cum că ar vrea să-mi dea un sărut de adio. —E cam vesel Bez în seara asta, nu? observă Hugo. Când l-apucă, bagă tare până dă în extrema cealaltă. Totuși nu sare prea tare calul, zisei eu, lejer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
pe Violet! Capitolul douăzeci și doitc " Capitolul douăzeci și doi" Violet era pe jos, chircită sub terasă, iar în jurul ei se îngrămădiseră mai mulți oameni. Janey încerca s-o facă să se ridice în capul oaselor, dar Violet opunea rezistență, mormăind ceva despre capul ei. În cele din urmă, Janey reuși s-o ridice astfel încât s-o așeze pe jumătate în poala ei, cu spatele către ea. Cineva aprinse luminile de exterior și gazonul fu inundat de un val ciudat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
De unde ai tras concluzia că era înalt? — Păi, părea înalt, făcu Violet, irascibilă. Și era foarte puternic. — Și mâinile? I le-ai văzut? Sau dacă mirosea a loțiune de după bărbierit sau ceva de genul ăsta? — Ce e asta, The Bill1? mormăi Helen. —Sam îi pune lui Violet niște întrebări foarte importante, sări Hugo, și cine nu vrea să audă răspunsurile, poate foarte bine să plece. E, nu mai spune! zise Helen, furioasă. —Helen, te rog, șuieră Janey. Violet nu dădu nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
și lipsit de profesionalism comportament de care am auzit până acum. Și de ce vrei să mă omori și pe mine? întrebai eu, curioasă. Adică, înțeleg ce ai cu Hugo, pentru că Violet se poate să i se fi confesat. —Mamă, mulțumesc! mormăi Hugo. —Dar de ce pe mine? Sunt sigură că-s mult prea departe în lanțul trofic ca să am vreo importanță. —Hazel m-a sunat azi de dimineață, zise Ben. Se pare că ai trecut pe la apartamentul ei și ai luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
zise el. A plecat chiar în seara aceea. Mă așteptam să suni să vezi dacă sunt bine. Mă gândeam că aveai pretextul ăsta. Dar ție nu ți-a păsat nici măcar să vezi cum mă simt. — Păi, știam că ești bine, mormăii eu. Mi-a spus toată lumea. Ești încăpățânată ca un catâr, zise Hugo, pe ton de verdict. Mă privii cu atenție. Ia spune-mi, asta e ultima modă, să porți etichetele cu prețul la vedere sau ai dat iama prin magazine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]