3,219 matches
-
viața Lui, răspunse fostul călugăr cu un glas plin de încredere adâncă. Apoi își coborî privirile în pământ și repetă ca pentru sine: — Așa a fost viața Lui. El n-a călcat niciodată în vreo casă de om îndestulat și mulțumit. El i-a căutat pe cei urâți, pe cei aflați în mizerie, pe cei nenorociți, pe cei îndurerați. Însă, acum episcopii și preoții din această țară sunt cu toții îndestulați și mulțumiți de sine. Se îndepărtează de la înfățișarea omului pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a pulsului sub deget, Nick Începu să numere. Îl auzea pe bărbatul mititel numărând Încet: unu, doi trei, patru, cinci și așa mai departe. — Șaizeci, spuse Ad. Un minut. Tu unde-ai ajuns? — Patruzeci, spuse Nick. — E bine, spuse Ad mulțumit. Nu se grăbește niciodată. Un om coborî taluzul și, traversând poiana, se apropie de foc. Salut, Bugs, spuse Ad. — Salut, răspunse Bugs. Avea voce de negru. Nick Își dăduse seama că e negru după cum mergea. Stătea cu spatele la ei, aplecat deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
multe ori la ea. Avea Încă imaginea clară a feței frumoase pe care reușise să i-o facă antreprenorul de la pompe funebre. La fel de clare Îi rămăseseră-n cap și responsabilitățile care urmaseră. Îl lăudase pe antreprenor, care era mândru și mulțumit de sine. Dar nu antreprenorul Îi compusese ultima expresie facială. Tot ce făcuse el erau niște Îndreptări chipeșe care, estetic vorbind, erau destul de dubioase. Dar expresia se modelase singură, În timp. Formarea ei fusese accelerată În ultimii trei ani. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
parfum de floare fermecătoare, zvon de soare și de cânt, s-adoarmă cât mai curând. „Oare, micii mei năzdrăvani ce fac?” se ntrabă bunica și privește, iarăși, mai cu atenție spre pătucurile unde Sorin și Sorina stau cu ochii închiși. Mulțumită, bunica zâmbește. „Moș Ene, poznașul, și-a făcut și astăzi datoria”, își spune-n gând. Vrea, apoi, să așeze mai bine păturile peste cei doi nepoței. Dar, ce să fie asta? Sorin și Sorina chicotesc, nici vorbă de somn. Hm
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
mute în patul elefantului Năilă, care era plecat la băi. Piticul se întinse în patul elefantului Vasile și spuse: "Ce bine! Demult n-am mai dormit într-un pat atât de curat..." După ce mâncă o fragă și trei cireșe, spuse mulțumit: "Mădălina, poți începe povestea. Te ascult bucuros..." Mădălina aprinse lampa, luă cartea și prinse să citească... Piticul zâmbea. Ațipea. Se trezea. Trăgea din lulea... Și iar zâmbea. Și iar ațipea. Păcat că nu erați și voi de față să vedeți
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
luă În mână o bucată de material roz cu irizări aurii. Arătă spre ea și apoi spre Roxanne. Nu. Roxanne făcu un gest brusc cu mâna Însemnând că nu voia să vadă materialul roz. Mângâie materialul albastru cu un zâmbet mulțumit. Vânzătoarea mângâie același material și apoi arătă către un bărbat Îmbrăcat În longyin care trecea pe lângă ele. Heidi interveni: —Vrea să spună că imprimeul și culoarea asta sunt pentru bărbați. Când auzi asta, Dwight ridică neputincios din mâini. Nici gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
persoana iubită? Simțea că Marlena era cumva cea potrivită. Nu-și mai dorea un subordonat, ci un egal. Ce noțiune surprinzătoare. Mai mult, ea era diferită de celelalte. Era un bun cunoscător de oameni, și mai sigură pe ea, mai mulțumită și, În același timp, mai independentă, ca să nu mai vorbim de siguranța materială. Nu va avea pretenția de la el să o facă să se simtă Împlinită pe de-a Întregul. Era deja Împlinită, Îi lipsea doar plăcerea și bucuria de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Pată Neagră să comercializeze plantele „a doua viață“. Harry Îi dădu bacșiș angajatului fără uniformă prima bancnotă pe care o nimeri În portofel - nu reușea deloc să calculeze echivalentul În dolari, dar, oricât ar fi fost, destinatarul se arătă foarte mulțumit. Atașat de pachet, era un bilet Împăturit În două. Pe una dintre fețele biletului era scris de tipar, stângaci: „pentru Dl Hary BAily“. Înăuntru scria: „Special pentru dvs. Vă rog, vedeți repede“. Obiectul din pachet era ușor și mic cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din sat pe întuneric ca să nu-l recunoască cineva. îl lăsă pe graf înconjurat de abur gălbiu, petrecându-și zilele domol și mulțumit, dar zadarnic, ca o albină înecată în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ce să gândească, ce să facă cu mâinile, cu banii sau cu vreo marfă. Era ca un joc ale cărui reguli nu le cunoștea. Slavă Domnului, nimeni și nimic nu-i cerea în vreun fel să îl joace. Se simțea mulțumit că nu era băgat în seamă și că se putea strecura invizibil, ca un privitor absent al unui album ilustrat. Totuși, de câteva minute, ceva, nu știa ce și asta îl speria și mai mult făcea să se clatine această
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu ochii supți și afundați în găvane, cu nasul osos și coroiat, și-l așeza cu respect și teamă pe umerii îmblăniți ai boierului, de parcă schimbarea ar fi putut să fie aievea și definitivă. Târgovețul purcedea la drum spre casă mulțumit, cu convingerea și chiar cu dovada că va fi fost pentru o clipă boier sadea. Gândurile bătrânului fură din nou tulburate de privirea stranie care-l înfiorase. De data aceasta venea de mult mai aproape și ceea ce-l înspăimântase înainte
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lăsat-o acasă, Niki mi-a zis: S-a făcut frumoasă Irina! Păcat că e ocupată cu tine! Aș fi în stare să mă îndrăgostesc." Era rareori așa; de obicei o cunoșteam aplecată, primind toate ocările mele, toate teoriile mele, mulțumită și nemulțumită cu aceeași potolire. 2 octombrie. Răscolind prin geamantan, o carte poștală: "Scrie-mi repede ce ai de gând să faci și mai ales unde să-ți scriu". Acum, când de două săptămâni nu mai primesc nimic și când
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
incapabil să iau astfel de inițiative, nu mă pricep ce să fac. Sunt prea egoist ca să-mi sacrific întreaga mea personalitate și apoi, aș trebui să joc mereu un rol care nu-mi aparține, să mint, să fac inepuizabil pe mulțumitul, să susțin ceea ce mi-e cu totul străin, Și atunci, presupunând că aș izbuti, poate că Ioana s-ar detașa de mine sau nu i-aș mai fi, ca acum, necesar pentru fiecare clipă. Să nu încercăm nici o transformare zadarnică
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nimic. Va atrage după ea alte multe minciuni, căci va trebui să-mi explice tot ceea ce pare turbure, ce-am văzut sau am aflat. Și, mai ales, Ioana va trebui să-și ascundă propriile ei remușcări, să pară tot timpul mulțumită, deci o muncă prodigioasă, asemănătoare cu aceea când un bolnav drag trebuie să moară după o boală lungă, și tu îi zâmbești, te arăți vesel, constați zilnic vindecarea și faci planuri pentru mai târziu. Și eu sunt sănătos, adică în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Nu-s istoric, nici poet! Doar mâzgâlitor de foaie Sub impuls de fals talent Când sunt singur în odaie, Fără de echivalent. Mâine, poate, nici atâta, Tot mai mic la decăzut; Chiar și muza coborât-a Harul, cum am prevăzut. Totuși, mulțumit mi-i gândul. N-am pretins geniu că sunt, Ci doar umbră prinsă-n rândul Celor cu un țel mărunt. 1 martie 2004 REFLECȚII (CLII) Popor fără de lideri și fară de noroc, Trăind la o răscruce sub sabie și foc
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
au lucrat împreună și au reușit să facă podul. Și copilul le-a ajutat și a venit și tatăl copilului și i-a ajutat pe toți trei să facă toate treburile. Și a venit seara și toți s-au culcat mulțumiți și s-a terminat povestea! Acum o numim! Locomotiva care nu se dă bătută. Adică n-a vrut să renunțe la asta, la treaba pe care o avea ea.) Așa să se cheme povestea. 5 ani și 1 lună Agu
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
din Parcul Voievozilor, are bilețelul în mână, dar îl ține la spate, să nu îl vadă mami - poate se supără, că și ea îl iubește... Dar până la urmă i-l arată și ei... 5 ani și 4 luni Povestea florii mulțumite Un copil și tatăl său se plimbau prin pădure și au văzut niște flori frumoase. Tatăl lui a vrut să culeagă o floare, dar copilul a spus: Nu, nu! E mai importantă viața unei flori, decât fericirea unui om. Și
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
spus: Nu, nu! E mai importantă viața unei flori, decât fericirea unui om. Și floarea a fost atât de fericită, că le-a făcut cadou o petală. Și au dus-o cadou, la mama lui! S-o numim Povestea florii mulțumite. 5 ani și 4 luni Eu știu de ce Eu știu de ce tu nu ai primit nimic de la Moș Crăciun. Pentru că nu ți-ai dorit, pentru că n-ai vrut nimic în gândul tău. Tati, vrei să-ți spun de ce nu primesc
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
și suspină: — Nu-ți fie teamă, Wolfhram; am dormit în locuri și mai proaste. Oricum, nu voi uita să laud înaintea lui Gundikar bunăvoința ta: văd în ea semnele binecunoscutei ospitalități burgunde. Aranjându-și centura în jurul abdomenului proeminent, comandantului gărzii aprobă mulțumit, în vreme ce Sebastianus, fără să se mai îngrijească de el, se îndrepta deja spre ușă. Wolfhram li se alătură imediat și cei doi, urmați de soldatul burgund și de Vitalius, care ducea scriptoriul pliant și bagajul modest al prefectului, străbătură repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să nu meargă prea departe cu minciuna: — Nu mai puțin de treizeci de mii de soldați și încă pe jumătate cavalerie! proclamă cu glas tunător. Păreri contradictorii se ridicară printre burgunzi, iar prin mulțime se porniră discuții aprinse. Mulți aprobau mulțumiți și comentau cu satisfacție acel anunț, neștiind că cifra era mai mult decât dublul celei reale. însă auzi pe cineva strigând că nici treizeci de mii nu erau de ajuns, întrucât hunii erau cu mult mai mulți. O voce, cine știe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sprijinindu-se cu o mână în cârja pastorală, iar cu cealaltă strângând mâinile ce i se întindeau sau binecuvântându-și turma, ori de câte ori putea să o facă. Fața îi strălucea și repeta fără încetare celor care îi făceau loc să treacă: — Mulțumiți Domnului! Mulțumiți Domnului, care s-a îndurat de noi! Sebastianus îi veni de îndată în întâmpinare și se aplecă să-i sărute inelul. — E o zi minunată! îi spuse Anianus, cu vocea tremurând de emoție. — Da: Flavius Etius a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu o mână în cârja pastorală, iar cu cealaltă strângând mâinile ce i se întindeau sau binecuvântându-și turma, ori de câte ori putea să o facă. Fața îi strălucea și repeta fără încetare celor care îi făceau loc să treacă: — Mulțumiți Domnului! Mulțumiți Domnului, care s-a îndurat de noi! Sebastianus îi veni de îndată în întâmpinare și se aplecă să-i sărute inelul. — E o zi minunată! îi spuse Anianus, cu vocea tremurând de emoție. — Da: Flavius Etius a venit la timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vei duce, pentru mine o să fie cel mai bun lucru ce mi se poate întâmpla. Cum de-i venise în minte să rostească acele cuvinte? Nici el n-ar putut să spună. Ele avură, însă, cel mai bun efect. Zâmbind mulțumit, Atila parcurse cu privirea chipurile celor din jurul său, oprindu-se, în final, pe acela al lui Onegesius, care, între timp, urcase și el în șa. — Băiatul ăsta n-ar fi putut răspunde mai bine de atât, recunoscu, făcând un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din sat pe întuneric ca să nu-l recunoască cineva. îl lăsă pe graf înconjurat de abur gălbiu, petrecându-și zilele domol și mulțumit, dar zadarnic, ca o albină înecată în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ce să gândească, ce să facă cu mâinile, cu banii sau cu vreo marfă. Era ca un joc ale cărui reguli nu le cunoștea. Slavă Domnului, nimeni și nimic nu-i cerea în vreun fel să îl joace. Se simțea mulțumit că nu era băgat în seamă și că se putea strecura invizibil, ca un privitor absent al unui album ilustrat. Totuși, de câteva minute, ceva, nu știa ce și asta îl speria și mai mult făcea să se clatine această
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]