17,288 matches
-
că are cea mai înaintată agricultură din lume. Partidul nostru a hotărât - în plenara din 3-5 martie 1949 - înființarea la sate a întovărășirilor agricole și apoi a gospodăriilor agricole colective. Țăranii își vor uni pământurile, animalele și atelajele și vor munci împreună. Totodată va duce lupta de clasă împotriva chiaburimii din satele patriei noastre dragi... În sală au început murmure la început nedeslușite.Tovarășul de la raion și-a bolovănit din nou ochii. S-a uitat la Chersân întrebător, dar a rămas
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
nu a auzit ocara și a continuat: Eu n-am priceput cum îi cu împărțala. Ba am priceput eu ceva-ceva... Da’ parcă nu-mi vine la socoteală. Adică cum? Eu dau la întovărășirea voastră pământ, șarabană cu cal și plug. Muncesc apoi de mă spetesc toată vara și primesc de șase ori mai puțin ca Daurel. Lui și altora ca el le convine. Că ei nu dau măcar o palmă de pământ - pentru că n-au. Dacă ar da măcar un măgar
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
de părul tău alb. N-ai înțeles nimic. N-ai priceput că partidul nostru vrea să desființeze exploatarea la sate, ca și la orașe. De aceea vrea să facă întovărășiri, ca să primească bucate și cel care nu are pământ... Fiecare muncește după putință și primește după nevoi. Ai priceput? Adicătelea cum după nevoi? Aaa! Am priceput! Îs bătrân eu, da’ nu m-o lasat mintea... Cum ar veni, Daurel are zece copchii... Buun! Toată vara se face că muncește, iar toamna
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
pământ... Fiecare muncește după putință și primește după nevoi. Ai priceput? Adicătelea cum după nevoi? Aaa! Am priceput! Îs bătrân eu, da’ nu m-o lasat mintea... Cum ar veni, Daurel are zece copchii... Buun! Toată vara se face că muncește, iar toamna primește pentru douăsprezece guri! Pe când eu cu baba, numai pentru două! Bună trebușoară! N-am ce spune. Oamenii gospodari hrănesc calicii și puturoșii!... Așa-i. Așa-i - s-a auzit părerea mulțimii. Chersân și delegatul făceau fețe-fețe. Prin
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
și două ulcele... Au ciocnit și au băut până la fund. Cu ciudă parcă. Când au simțit că obida din suflet a început să se mai risipească, Costăchel a rupt tăcerea: Să vezi, Petrache, cine are să-ți facă socoata cât ai muncit într-o zi. Cine? Daurel, băiete! Daurel! Parastasu’ mamei lui! Dacă tot ai pomenit de Daurel, hai să-ți spun una. Spune, Petrache! Spune! Poate îmi mai trece necazul. Cică un gospodar, neavând de lucru, o botezat copchilul unui țigan
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
plăcerile și greutățile ei deopotrivă sunt doar niște rătăciri regretabile și întru totul dăunătoare. Acum, singura sete, pe care pot s-o mai simt, este doar cea a voluptăților de după moarte, iar mie mi este atât de sete... Nu mă muncește nicidecum neliniștea întunericului morții, și nici de veșnicia ei nu mă cutremur, ci doar de posibilitatea de a n-o dobândi la timp mă tem. Vreau moartea când am eu nevoie de salvarea ei, nu când va avea ea nevoie
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ani numai asta am făcut, am stat în spital și am văzut cum suferința îl chinuie pe om, și am încercat, după puterea și priceperea mea, s-o alung sau s-o alin. Altfel spus, nam trăit ca alții să muncească pentru mine, ci ca eu să muncesc pentru alții. Însă acest lucru nu m-a înălțat și nu m-a purificat în niciun fel. Faust fusese mântuit de legământul ce-l făcuse, doar pentru că el singur se ridicase, de la egoism
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în spital și am văzut cum suferința îl chinuie pe om, și am încercat, după puterea și priceperea mea, s-o alung sau s-o alin. Altfel spus, nam trăit ca alții să muncească pentru mine, ci ca eu să muncesc pentru alții. Însă acest lucru nu m-a înălțat și nu m-a purificat în niciun fel. Faust fusese mântuit de legământul ce-l făcuse, doar pentru că el singur se ridicase, de la egoism, la cel mai înalt altruism, pentru că el
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mai răsună încă: - Jugul ce l-a apăsat în timpul vieții, acum este îngropat și putred... decembrie, 2012 Patimă primejdioasă i bine, Silvestru este nebun acum. La cei șaptezeci de ani ai săi, traiul i se scurge în dezordine, căci îl muncește amarnic același gând obsedant și pătimaș, și anume trecutul. Este crâncen chinuit, fiindcă nu reușește să astupe complet ușa prin care-i tot pătrunde-n minte. Și chiar acest trecut voi porni eu a-l descoase în continuare. Trebuie, însă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
reconfirmat că în el era cum nu se poate mai prezentă râvna unică de a scrie cât mai mult și cât mai bine, altoită cu cicatricile lăsate de vicisitudinile vieții sale de până atunci, la amintirea cărora era îmboldit să muncească întrun ritm și mai intens, și mai distrugător, zi și noapte, continuu. Lucra atât de mult, încât adesea uita și de mâncare, și de somn, căci, în procesul de creație, nici foamea și nici somnul nu există, iar, când apar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
voia afară, dar încă nu și putea închipui cât anume va mai trece până când va ieși, căci căutarea ei de răspunsuri era, totuși, încă la început abia. Deocamdată, dânsa nu făcea altceva, decât să tot clocotească în zeama-i proprie, muncindu-și mințile ca să se dumirească ce-i cu starea ei din ce în ce mai proastă, dar nu reuși mare lucru - ea încă mai păstra în ea foarte multe elemente extrem de contradictorii! Așa se întâmplă mereu la oamenii precum Adriana: li se luminează ochii
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
fost ultima pavăză, care îmi mai ascundea ceea ce căutam. Înlăturând-o, am constatat, fără chip de întoarcere, că slujba mea de la Poștă, această activitate cu totul searbădă și stupidă, mi-a distrus de-a dreptul viața! Pot spune că am muncit întotdeauna acolo exact ceea ce mi s-a cerut să muncesc, complet, cuviincios și fără urmă de crâcnire, însă niciodată cu dăruire și cu dragoste, iar orice muncă este goală fără dragoste și își pierde repede prospețimea, devenind, în cele din
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
-o, am constatat, fără chip de întoarcere, că slujba mea de la Poștă, această activitate cu totul searbădă și stupidă, mi-a distrus de-a dreptul viața! Pot spune că am muncit întotdeauna acolo exact ceea ce mi s-a cerut să muncesc, complet, cuviincios și fără urmă de crâcnire, însă niciodată cu dăruire și cu dragoste, iar orice muncă este goală fără dragoste și își pierde repede prospețimea, devenind, în cele din urmă, doar o corvoadă ticăloasă! Am realizat că am ajuns
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de prea mult timp, fir-ar să fie! Pe urmă, revenind, văd că, mai nou, am probleme și cu somnul. Am devenit un insomniac în lege. Mai bine zis, el îmi vine exact atunci când, în mod normal, ar trebui să muncesc, adică ziua. Într-adevăr, cred că pot spune că sunt mai mult nocturn decât diurn; nu mai sunt deloc în rând cu lumea, zău așa! Nu știu cât de firesc mai poate fi și asta... Oricum, însă, nu prea cred că asta
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
În urma ei gudurându-se un cățel de vreo două luni, alb, cu două pete negre În frunte. Se chinuia să-și așeze baticul peste părul Încâlcit și alb de ziceai că-i o cânepă nescărmănată. După ziua În care a muncit prin sat și a băut destulă țuică, a venit vremea să se odihnească și să-și revină din mahmureală. Ce faci, cumnată?? Te simți bine? Întreabă tanti Antoneta, oprindu-se În fața ei și analizând-o cu atenție. Mă simt bine
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Alexandra și îi vorbea puțin, apoi îi ținea și lumânarea. Are inima curată și milostivă, simte durerea și suferința fiecărui om. Pe fiecare se stăruie să-l ajute și, mai ales, se roagă mult. Și se roagă noaptea, căci ziua muncește din toate puterile la pământ. Numai Dumnezeu știe de unde găsește această femeie puteri, pentru că El este Cel ce i le dă. Oamenii mereu o caută pentru a-i cere un sfat, chiar și cei plecați în afara țării o sună, la
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
face. Când se facu ora de culcare, copilul începu să se simtă rău. Bănuiam că răcise, deoarece ieșise îmbrăcat ușor. I-am dat câteva pastile contra răcelii și părea că se liniștise. Îi zisesem soțului să se culce, pentru că el muncea și avea nevoie să se odihnească, iar eu voi rămâne cu copiii în acea noapte. El îmi zise înainte de a pleca: - Dacă e ceva mai grav, mă trezești, bine? - Bine, am răspuns eu. Ne-am culcat cu copilașii. Fetița adormise
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Cana cu apă De multe ori, mi se îmtâmplă ca, atunci când mi-i sete tare de apă și beau cu nesaț din cană, să-mi aduc aminte de o întâmplare din copilărie. Erau zile foarte călduroase de vară, părinții noștri munceau, sărmanii, pe câmpurile colhozului ca să facă numărul de trudozile (zile de muncă), pentru care, la sfârșit de an, primeau cota cuvenită de grâu, porumb, răsărită. Pe drum, nu vedeai om matur, doar bătrâni și copii, dar și aceștia fugeau repede
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ziua în grija lor păsările și, dacă aveau ceva animale pe lângă casă, de obicei erau porcii, vacile, se duceau la păscut dimineața cu cireada, iar oile erau la stână sub grija ciobanului. Mama mea, care era bolnavă și nu putea munci la câmp, făcea ce putea pe lângă casă. Eu eram un copil care mă plictiseam repede și mereu ieșeam din ogradă, fără ca să-i spun mamei, pornind în căutarea aventurilor. Îmi vizitam buneii, moșii și mătușele, nașii de botez, prietenele și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe care o simțea. Ar fi durut-o, adevărat, pentru rochiță, dar nu așa cum o durea felul în care fusese tratată de vecinele ei. O durea nu numai pentru rochiță, o durea pentru ea, o durea pentru mama ei, care muncise o săptămână întreagă la cusut. Cu greu putu să-i explice mamei, printre lacrimi și suspine, ce se petrecu în acele câteva clipe în drum, nu departe de poarta lor. Maică-sa o ajută să se dezbrace și Ioana văzu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe raftul nostru. Pe surorile mai mari, le învăța cu răbdare cum să le facă pe toate, le învăța să frământe pâinea, să gătească bucate, să spele ș.a. Sora cea mai mare, după absolvirea școlii de opt ani, începuse să muncească în colhoz pentru a-i ajuta pe părinți, dar și pentru a face pentru ea cele ce trebuiau unei fete mari. Luase două norme de tutun și toți frații și surorile, toată vara, munceau cu ea. Cu banii câștigați, ne
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
școlii de opt ani, începuse să muncească în colhoz pentru a-i ajuta pe părinți, dar și pentru a face pentru ea cele ce trebuiau unei fete mari. Luase două norme de tutun și toți frații și surorile, toată vara, munceau cu ea. Cu banii câștigați, ne cumpăra toate cele necesare pentru școală, de la uniforme și încălțăminte, până la cele mai mici rechizite școlare. Eu, fiind cea mai mică, trebuia să stau permanent acasă, s-o ajut pe mama și să am
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
că le voi face eu pe toate. Dar uitam de promisiunile mele și, de multe ori, ieșeam din ogradă fără ca să-i spun. Când mă întorceam, ea mă certa, dar îi trecea repede supărarea, știa că eram un copil. Tata muncea și el din zori până seara, ca să reușească să ne țină pe toți grămadă și în rând cu lumea, ca să nu simțim lipsuri și să nu suferim pentru nimic. Și reușea să le facă pe toate. Aveam toate cele necesare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
unul câte unul de acasă în lume, pentru a-și găsi rostul. Sora mai mare se căsătorise. Frații Gheorghe și Petru, între care era o diferență de doi ani, învățaseră la școala de meserii, apoi serviciul militar, după care, mai muncind prin Rusia câte doi ani, se căsătoriră și ei, unul după altul, la scurt timp. Se stabiliseră toți trei, sora cea mai mare și cei doi frați, cu traiul în sat. Părinții erau foarte bucuroși. Venise rândul celorlalte surori. Elena
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cu patru ani mai mare ca mine, plecă la studii, făcea agronomie la Tiraspol. Peste doi ani și Vera, care era cu doi ani mai mare ca mine, plecase, cu o prietenă de a ei, la Chișinău și începuse a munci la fabrica de confecții „Steaua roșie”. Încă peste doi ani, veni și rândul meu să plec de acasă. Susținusem bine examenele de intrare la Universitatea pedagogică din orașul Bălți. Despărțirea de părinți m-a costat mult. Să-mi fi spus
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]