2,809 matches
-
acum să-i dovedesc că eu eram clădit dintr-o altă fibră. M-am întors spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apoi revenea la prea omeneasca lui operație. Nici zeii nu pot fi fără întrerupere zei. Din când în când, pentru câteva clipe, se umanizează. Și cât de plăcut e să ai un zeu alături de tine, fie și în fața unui pisoar. Nările te ustură din pricina dezinfectantului prea puternic, dar, ce să-i faci, bucuriile nu se obțin gratuit. Trebuie să plătești măcar olfactiv cinstea de a vedea un zeu degradat și descheiat la pantaloni, arătând o grijă divină rușinoasei sale podoabe. Încerci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acestea eram sigur că nu-i vedeam prima oară figura. Studia mai multe țigări înainte de a se hotărî să fumeze una. Le alegea, cum se aleg pepenii. Lua țigara, o privea, o scutura lovind-o de unghie, o ducea la nări și aspira mirosul tutunului, apoi, ca și cum ar fi fost nemulțumit de expertiza făcută, lua alta. Și repeta aceleași mișcări de cinci, șase ori, până ce, în sfârșit, se hotăra. Atunci apuca țigara cu un gest precipitat și o mușca de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întâmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-a fost totdeauna astfel. Altădată furtunile mă lăsau indiferent sau chiar mă agasau. Nici nu știam că pot tulbura pe cineva până la extaz și când spun asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
alături de care trăisem totuși o vreme; un bătrân, bolnav de plămâni, pe care nimeni nu-l iubise și care se prăpădise în timp ce eu mă culcam cu Marta, pentru că așa e făcută lumea asta, unii își dau sufletul, alții își umplu nările cu miros de busuioc. Cu câteva zile în urmă, mă rugase din nou să-l ajut, să-i se dea medicamente. Îi făgăduisem că voi vorbi cu Dinu, dar uitasem. Nu trebuie să-ți faci imputări, m-a consolat Dinu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pupile de sticlă, ca și cum călăul sfintei Lucia ar fi strâns toate relicvele carierei lui. „Nu-i tot așa de ușor ca pentru insecte, unde-s de-ajuns cutia și un ac. Nevertebratele, de exemplu, trebuie tratate cu formalină“. Simțeam În nări un miros de morgă. „Trebuie să fie o muncă pasionantă“, am spus. Și În acest timp mă gândeam la lucrul acela viu care palpita În vintrele Liei. M-a străbătut un gând rece ca gheața: dacă acel Ceva ar muri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Am nevoie de liniște! — Ia-ți o slujbă! zbiară și nebunul și chiar atunci o cărămidă, pe care toată bubuiala din urmă o disclocase din perete cade pe patul lui Wakefield cu o bufnitură. Wakefield trîntește fereastra. Scoțînd flăcări pe nări, Înfige cărămida În gaura de unde venise, Încercînd să Înțeleagă ce se Întîmplase. Omul este evident nebun, iar chestia aia cu slujba e o declarație de război! În după amiaza aceea nebunu’ Își concediază „meșterii zidari“: Wakefield Îl aude răcnind ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
baghetă și tiară. Apoi apăru Sophie și Henrietta simți ca i se pune un nod în gât. Nu din cauza hainelor, care erau, pentru prima dată, o combinație de eleganță și decență, ci din cauza cercelului cu diamant care îi strălucea în nara stângă. Probabil că și-l pusese în după-amiaza asta, afurisita, și așteptase seara ca să-și facă intrarea, atunci când Henriettei îi era imposibil să protesteze. — Vorbim mai târziu, mârâi printre dinți Henrietta, chiar în clipa în care își făceau apariția partenerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ar fi rămas ceva mai mult la Jack, el i-ar fi administrat fără îndoială un remediu infailibil împotriva mahmurelii. Jack era genul de persoană pe care puteai conta că se pricepe la chestii din astea. Căței de usturoi pe nări sau opt halbe de apă sau poate doar vreo două pastile de Nurofen cu ceai fierbinte, îndulcit. În schimb, dulăpiorul ei din baie se dovedise a fi gol, iar singura sticlă de coniac pe care o avea în casă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vorbele lui de duh, dar ea râdea. — Prostii. Chiar ești demodat. Cred și eu că vă convine, vouă, bărbaților, să gândiți așa. Dacă nu o înțelegi pe Gelsomina... asta e și pace! Mai taci odată! Tomoe ridică puțin nasul și nările înțepenite i se contractară victorios în timp ce, cu zâmbetul pe buze, reușise să scoată din discuție problema psihologiei feminine a Gelsominei. „Nu-i stă deloc bine lui Tomoe când ridică astfel nasul“, gândi Takamori. Ei i se părea că seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
volei, fiecare aruncare a mingii fiind însoțită de un chiot vesel; altele priveau. La marginea șanțului, sub sălciile înmugurite, stătea un tânăr cu iubita lui; priveau lebedele care pluteau grațios pe apă, în timp ce el își smulgea firele de păr din nări. — A fost extraordinar! Leii au fost măreți. Mai întâi, Ōshita a scos mingea la țanc. Îhî... — Cel care a servit-o a intrat puțin în panică și, înainte de a se dezmetici, Wada și Ōgi au tras ca lumea. Asta da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
urmat de Ōkuma, care era speriat de moarte. Gaston s-a luat după ei, zâmbind prietenos. — Sun la poliție, spuse Tomoe. — Să nu faci asta. Nu știm unde-i duc. Tomoe tăcu pentru moment. Se făcu palidă de furie și nările îi fremătau. Takamori știa încă din fragedă copilărie că nici o amenințare, oricât de violentă, n-o putea opri când se-nfuria. Mă duc cu ei, spuse ea hotărâtă. Haide! Nu ne lăsăm noi intimidați atât de ușor. Și cum Takamori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
putut să dea dovadă de mai mult curaj și să răspundă loviturilor. La urma urmei, sunt milioane de japonezi și orice copac are și uscăturile lui. Nu se comportă deloc bărbătește... Se indispune numai pentru că a cunoscut câțiva japonezi răi. Nările îi fremătau de nemulțumire. — Și eu am crezut așa la început, dar Gaston susține că nu ăsta e motivul pentru care se desparte de noi. — Nu? Atunci care e? — Vrea să cunoască mai mulți japonezi, spune el. Vrea să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
deschizătura ușii glisante. — Mergeți la etaj. A doua ușă la dreapta. Ar fi mai bine să vă luați încălțămintea în cameră. Aici se fură, nu glumă! Gaston a urcat scara îngustă în urma lui Endō. Mirosul de animal care îi izbise nările de cum a coborât din mașină se simțea în cameră, pe coridor, peste tot. Rogojinile înnegrite de vreme, pereții mâzgăliți de foștii ocupanți, așternutul îngrămădit într-un colț... Nu mai exista nimic altceva în acea încăpere de trei rogojini. Lui Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Numai atât? Termen care exprimă respectul; literal: profesor, maestru etc. Hakama este un fel de fustă-pantalon, pe care o poartă bărbații. Haori - kimono scurt care se poartă la hakama. Urină. Parte de sud a insulei Honshū, cuprinzând Osaka, Kyoto și Nara. Supă din pastă de soia. Numite „lumina roșie”. Tăiței. 1603 - 1867 Sufixul ji sau in înseamnă „templu“ și însoțește întotdeauna numele acestuia. Păpuși din lemn, fără mâini și picioare. PAGE FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\admirabilul nebun-operat.doc PAGE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
poate și astăzi o mai aștepți. Unde ești, Elohim? Umblăm turburați și fără de voie, printre stihiile nopții te iscodim, sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie și-ntrebăm de tine - Elohim! Vântul fără de somn îl oprim și te-ncercăm cu nările, Elohim! Animale străine prin spații oprim și le-ntrebăm de tine, Elohim! Până în cele din urmă margini privim, noi sfinții, noi apele, noi tâlharii, noi pietrele, drumul întoarcerii nu-1 mai știm, Elohim, Elohim! [1926] * CETIRE DIN PALMĂ La patruzeci de
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
pe cap în loc de apă și vin. Botează-mă cu pământ. Umbra lumii îmi trece peste inimă. HERACLIT LÎNGĂ LAC Lângă ape verzi s-adună cărările. Sunt liniști pe-aici, grele și părăsite de om. Taci câne, care-ncerci vântul cu nările, taci. Nu alunga amintirile ce vin plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor. Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta din palma unei frunze tomnatice. Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt, pe unde apuci? Pașii mei răsuna
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
între degetul mare și cel arătător de la mâna dreaptă, spunându-mi: - Frate, se vede că nu ești obișnuit. Trebuie să respiri numai pe gură. Am lărgit inelul și mi l-am pus pe nas. Mă durea, dar îmi comprima complet nările. Sala principală a criptei avea forma unei cruci grecești. Tavanul cu trei bolți era susținut de douăsprezece coloane de piatră, cu capiteluri sculptate grosolan. Aici nu existau morți sau morminte, ci doar, în mijloc, o ladă mare de lemn, ferecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Dar nu pot - toți murim, din păcate, așa ca bunicul, ca unchiul Remo... Dar Îți jur că n-am să mor până când nu vei fi mare, e bine? Kevin nu răspunse. Medita, neîncrezător, atingându-i fața cu degetele, conturul gurii, nările, pleoapele, genele. Emma se Întrebă despre care familie vorbise Olimpia. Familia mea, acum, e toată aici. a șasea oră O pungă de plastic plutea albă În Întuneric: Ago se distra accelerând s-o ajungă și s-o calce, o urmări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
privi suspicios. Zero Îi Întoarse privirea, sfidându-l, trecându-i pe dinainte. Știa că polițistul Îl considera un potențial inamic - din cauza părului lung, vopsit violet și strâns În cozi groase gen rasta, din cauza inelului de argint care-i strălucea În nara dreaptă și a hanoracului decolorat cu glugă de stafie, din cauza pantalonilor prea largi, lăsați până aproape de genunchi, și a câinilor fără zgardă sau botniță. Dar nici polițistul acesta nu-l opri - Îi era prea somn ca să-l urmărească pe vagabondul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Cincizeci și patru! Deja! Fiziologic, pragul minim pentru o dezvoltare normală este de optzeci de fire căzute pe zi. El le depășea din plin. Diminețile Îi aminteau cu cruzime că nu mai avea douăzeci de ani. Își tăie părul din nări. Îi ascultă pe cei de la Lunapop cântând Nu mă pot Întoarce, nu știu drumul/ nu vreau să mă Întorc și să trăiesc fără tine, și apoi știrile. Papa e În Grecia, Într-o vizită istorică. La Pavia a fost arestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
eu dreptul la puțină fericire. O altă aniversare ca asta nu voi mai avea niciodată. Nimic nu se Întoarce. La dracu’ cu școala și cu toți elevii ei. a opta oră În autobuz stăteau toți Îngrămădiți ca perii Într-o nară. De locuri nici nu putea fi vorba. Valentina se strecură În spatele aparatului de taxat și Își rezemă rucsacul de geam, pornind walkmanul. Cu o voce mormântală, Brian Warner, alias Marilyn Manson, strigă COUNT TO SIX AND DIE, acoperind zidul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aceea de dans. Pentru un politician nimic nu e mai dezolant decât un comitet electoral. Dacă ieși viu dintr-un comitet, ești pregătit apoi pentru orice josnicie. — Cărui fapt Îi datorez dezonoarea prezenței tale aici? Zero Își atinse nasul precaut - nara Îl ardea de parcă ar fi avut Înfipt În ea un chiștoc aprins. Ezită, conștient că nu se mai prezentase În fața tatălui său de la Crăciun, și de atunci trecuseră mai bine de patru luni. Pe de altă parte, nici măcar nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îi dădu mâna și după câțiva pași se cufundară În Întuneric. În urma lor, palidele lumini ale Romei care pâlpâiau pe coline nu se mai zăreau. Acum putea să vadă doar sclipirea inelului de argint pe care Aris Îl purta pe nară. Acum o purta doar graba de a lăsa În urmă explicații și promisiuni. De a ajunge dincolo de tot ceea ce se schimba În ea, de a atinge ce este permanent și adevărat. De a ajunge În centrul secret al ființei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fereastra camerei ei. Sâmbătă coborâse la bucătărie și îl zărise doar de departe. În noaptea de Înviere îl văzuse la biserică, dar el părea aiurit, se uita pe deasupra mulțimii, preocupat parcă de mirosul de mărgăritar amestecat cu tămâie. Stătea cu nările umflate, ca omul care adulmecă. Ziua de Paște fusese cu adevărat de coșmar. Spătarul plecase fără să-i spună la revedere, iar ea privise din foișor hora din fața bisericii. Îl vedea destul de bine, chiuind și zbătându-se în ritmul dansului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]