2,311 matches
-
zi atît de lungă și n-aveam chef de replici de agățat ieftine. — Nu, vorbesc serios. Îmi pari foarte cunoscută. Eram pe punctul de a-i mai servi o replică, dar bărbatul chiar părea să nu glumească și arăta ușor nedumerit. — Cum vă numiți? mă Întrebă el. — Ellie Black. Fața i se lumină. — Știam eu că ne-am mai Întîlnit! Cam acum patru ani, la o petrecere În aer liber, acasă la Alex și Rob. Ellie Black! Îmi aduc aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Înțelegeți foarte bine. Acum n-o urăsc, dar aș spune că, În cel mai fericit caz, ne tolerăm reciproc. Sincer, e mult mai ușor cînd nu trebuie să avem de-a face una cu cealaltă. — Dar de ce? Întreb eu, extrem de nedumerită. Nu am priceput niciodată chestia asta cu soacrele. De ce trebuie să existe neapărat animozitatea asta? De ce nu vă puteți Împăca? — De ce e cerul albastru? dă Fran din umeri. Și iarba verde? Unele lucruri... așa sînt, pur și simplu. Nu pricep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
fel care nu-i stă În fire. — Miau! rîde Gregory. Începi să scoți și tu ghearele ca nevestele noastre. Hei, nu-i corect! sare Trish. Noi chiar ținem la Lisa. — Motiv pentru care vă plîngeți mereu de ea, zice Dan nedumerit. Nu ne plîngem, zic pe un ton calm, discutăm. Și, oricum, nu am spune nimic din ce nu i-am spune și ei, În față. Această ultimă afirmație nu e chiar adevărată, dar sună bine și, ce e și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cîtuși de puțin. Am nevoie de pauza asta mai mult decît ei și, la naiba cu socrii, am de gînd să mă distrez. La aeroport, schimbăm numere de telefon cu Kate, printre numeroase promisiuni că ne vom Întîlni. SÎnt ușor nedumerită În clipa În care insistă să ne trimită fiecăruia cîte două bezele, deși nici nu ne cunoaștem. CÎnd ești În Franța..., rîde Lisa În vreme ce ne Îndreptăm către locul de unde se Închiriază mașini. Măcar nu sîntem la Paris, continuă ea. Ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
străduiesc mai mult și s-o implic mai mult În viața noastră. Nu cred că e nici pe departe atît de rea pe cît o percepi tu. Iar el e al dracului de amuzant. — Cine? Întreb eu și o privesc nedumerită. — Socrul tău, Michael. — Michael? Al dracului de amuzant? repet eu Încet. E cu siguranță o confuzie la mijloc. Da. Ne povestea despre ispăvile lui de tinerețe, de cînd era student la Drept și ne tăvăleam pe jos de rîs. — Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Într-un prosop și ținînd veioza În mîna dreaptă, stă Michael, socrul meu, care mă privește speriat. Nici unul din noi nu scoate vreo vorbă și Îmi Închipui că expresia de pe chipul lui o oglindește pe a mea. SÎntem șocați și nedumeriți, dar, din cele două reacții, șocul este cel mai puternic. — Ce cauți aici? El e primul care deschide gura, iar În spatele lui o zăresc pe Lisa, Într-un halat flaușat, care pare Îngrozită. Și eu sînt Îngrozită. Și de ce mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
dea semne de iritare. "Umilește-te mai repede, sunt grăbit", porunci el. Dar celălalt tăcea. "Ești condamnat la moarte", strigă Nero. Omul din lanțuri rămase calm. Slujitorii începură să-l târască spre ieșire. "Stați", porunci împăratul. Și, cu o enervare nedumerită, se adresă victimei: "Cum te cheamă?" Cel condamnat la moarte a izbucnit în râs. Am crezut că era nebun. Dar răspunsul lui m-a trezit din somn: Mă cheamă Galileo Galilei." ― Înțeleg că ți-ar fi plăcut să ai curajul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-l însuflețea și care nu-l părăsise niciodată. Atunci când Bovo ni s-a înfățișat, s-a uitat la noi uluit. Avea pe el doar cămașa și pantalonii tociți și peticiți și n-avea pantofi în picioare. A clătinat din cap nedumerit, și-a luat desagul pe umăr și a spus: „Pornim“. După ce-am lăsat în urmă Adria, ne-a condus pe o uliță care dădea într-o pădure din ce în ce mai deasă și mai întunecată. Mergea în fața noastră, încet, dar cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tânăra femeie, abia stăpânindu-și mânia, a poruncit: - Toată lumea să-l asculte pe acest om! Garibaldo a spus, adresându-li-se medicilor: - Fetele sunt foarte aproape de punctul fără întoarcere. De ce n-ați folosit canulele? S-au uitat unul la altul nedumeriți. Cel mai tânăr dintre ei a făcut un pas înapoi, încercând să stea în umbra colegilor. Heraclion a întrebat: - Ce sunt canulele? Câțiva s-au scărpinat în cap, alții și-au desfăcut larg brațele. - Bucăți mici de trestie, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îngrijorat: - S-a întâmplat ceva, tată? I-am surâs. - Nu. Mă gândeam doar. Orice rău produce și o sămânță de bine și orice noroc ascunde mugurii răului. Cu cât sunt mai mulți, cu atât norocul e mai mare. Văzându-l nedumerit, am pus punct: - Gânduri, Ansoald, doar niște gânduri acolo. Când am fost din nou față-n față cu Rotari, l-am luat tare: - De ce nu mi-ai spus și mie că ai fost la Gundeperga? S-a uitat la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca și cum ar fi fost un șarpe, i-a întins tunica lui Rotari. - Nu o vreau. Acesta este un veșmânt de regină, nu de soție de duce de Brescia. Fă ce crezi cu ea, dar eu așa ceva nu port. Rotari era nedumerit. Mie mi se închirciseră măruntaiele. Gaila percepuse ceea ce nu știa, doar atingând și privind rochia ce-i fusese trimisă de Gundeperga. Rotari a azvârlit rochia în brațele lui Ostillio, expediindu-l enervat. Văzând-o pe Gaila lăcrimând discret, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
simplitatea substanței. Până și în cetatea din Bobbio încercaseră să se strecoare susținătorii și detractorii monotelismului pe care papa Onoriu îl împărtășise, în timp ce papa Martino dorea să-l nimicească. Așa că eu urmam calea pe care mă îndrumase duhovnicul meu, chiar dacă nedumerit, cu mari îndoieli și rămânând arian. Așa cum am spus, fiul meu a venit după mine la mănăstire. M-a privit uimit, și, când l-am întrebat de ce, mi-a spus: - Tată, ai încărunțit și mi se pare că ai slăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trebuia să bănuiască nimic. Dar te-am invitat, Îți jur, șopti Camilla distrusă că nu ajunsese invitația. Așadar Kevin Buonocore nu avea să mai vină la petrecerea ei, fusese trădată. Dar de cine? Cine putea să-i fi făcut așa ceva? Nedumerită, Emma mângâie părul lui Kevin, ridicat În vârful capului ca țepii unui porc spinos, cu ajutorul unui gel minune. O privi usturător pe doamna cea tânără și elegantă care nu-l invitase pe Kevin la aniversarea fiicei sale. Nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
merita. Tatăl lui era o nulitate adorabilă. Îi fu milă de polițist. Secretarul lui Elio veni alergând. Era răvășit, uimit. Pentru a-l ajuta să se ridice, Îi Întinse mâna: lui Zero Îi părea că atinge o cârpă udă. Polițistul, nedumerit, ținea gheata sportivă de parcă ar fi fost propria lui armă. Părea scârbit - dar Zero nu putu să-și dea seama dacă el Îi făcea scârbă sau polițistul era dezgustat de sine Însuși. — Buonocore, nu l-ai recunoscut? Îi spunea Merlo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că ești al Paris, rămâi cu mine? Îl Întreb. Mă Înclin să-l sărut, dar el se eschivează. Foarte brutal, agresiv. Zice: ai face mai bine să te Întorci acasă. Și pleacă. Când s-a Întâmplat asta? a Întrebat Aris nedumerit. Chiar ți-am răspuns așa? Nu cred să te fi Întâlnit În Paris. E un vis, Îi explicase. La ce-ți folosește să-ți scrii visele? a Întrebat el. Sunt doar rămășițe ale zilei. Maja intră În gloată, ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
împodobit cu șerpi încolăciți arunca o lumină argintie peste figurile colorate ale cărților. Apoi Xenopol s-a speriat. - O, nu, domnița mea, a început el, e ceva ce nu știu cum să-ți spun, parcă s-ar petrece acum. Fata îl privea nedumerită, curioasă și speriată puțin, fără să îndrăznească să întrebe. - E aici, în apropiere, o primejdie... - Ce primejdie? - Nu pot să spun că te amenință ceva, ci mai degrabă este o întâlnire. - O întâlnire? Cu cine? - Cu Moartea. Previziunea o înfiorase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un călugăr tânăr dăduse cu ochii de Zogru, ținuseră slujbe și sfințiseră poarta albicioasă în carnea căreia părea întipărită imaginea strălucitoare a lui Pampu, înconjurată de un halou verzui, de o lumină stinsă și iradiantă. Figura lui, ușor mirată, ușor nedumerită, semăna cu a unui om luat prin surprindere. Își ținea mâinile pe lângă trup, cu palmele întinse, cum încercase să împingă sugativa lemnului. Hainele albe, murdare și mototolite, păreau acum un singur veșmânt, care se răsucea pe corpul întors puțin spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
aceste lucruri; mai întâi, a sunat la ușă cu degetul întins al studentului pe care îl adusese până aici. Pe urmă, uitând de precauții, a intrat rapid în el, imediat ce a răspuns la ușă, dincolo de care a rămas răvășit și nedumerit, un student cu părul geluit. Apoi a aflat ce se întâmplase și tocmai după aceea a citit povestirea. Andrei Ionescu nu era deloc afectat de sentimentele lui Zogru. De îndată ce acesta îl părăsise, pentru el întâlnirea cu Giulia luase forma unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
înainte cu conversația. Zogru a lăsat câinele cu care venise, a pătruns repede în sergent și, imediat ce s-a făcut confortabil, i-a și ras una lui Fulgerică. Dar știa unde îi doare cel mai mult. În timp ce băiatul se plângea nedumerit, strângându-și geaca de piele peste piept, cu de ce dai, șefu’, ce s-a-ntâmplat, șefu’, dacă nu e suficienți mai vorbim și noi, ca oamenii, sergentul se repezise spre Fordul nou-nouț al lui Fulgerică și-l răsturnase cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ar... Ce s-a întâmplat aseară a fost un nefericit accident și... Am spus deja, ”nu se va mai repeta!” L-am întrerupt crezând sau poate sperând să fi vrut să spună același lucru, însă el doar m-a privit nedumerit și m-a aprobat: Bine, văd că știi teoria, însă îmi zâmbi. Și se uită la mine, parcă vrând să mă ia undeva, să-mi facă ceva; și totuși doar stătea acolo și zâmbea în timp ce se uita la mine. Mimam
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Era impresionat de ceea ce vedea: case mari, oameni mulți, mașini colorate, iar cerul senin luminat de soarele puternic îi încălzea puternic spatele, unde avea arcul cu săgețile. Se luă după câțiva oameni și intră într-un magazin. Prâslea era foarte nedumerit, deoarece el nu mai văzuse nimic asemănător până atunci. Totul i se părea straniu. Ajuns în magazin, văzu că niște oameni luau niște obiecte ciudate și mergeau la o femeie care trecea ciudățeniile printr-un aparat. El luă o sticluță
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aparat. El luă o sticluță cu apă și o pâine și ieși cu ele din magazin. Dintr-o dată, el văzu că niște oameni se îndreaptă furioși spre el și-l iau pe sus. Ești arestat! spuseră oamenii. Ares..., cum? întreabă nedumerit Prâslea. Polițiștii îl duseseră pe Prâslea la închisoare cu o mașină, care lui i se părea că este o ciudățenie extraterestră. Când ajunse la secție, Prâslea se schimbă în haine de pușcăriaș, i se făcu o poză, care îl orbi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
țipă Prâslea. Ce ai, omule? Ești nebun? Nu mai țipa! exclamă cu furie o doamnă elegantă de pe vas. Săracul Prâslea fu pus la muncă de căpitan. Trebuia să spele toată puntea și toate geamurile. Unde o fi agentul? se întrebă nedumerit Prâslea. Taci! țipă căpitanul la Prâslea. Dintr-o dată se auzi o bubuitură puternică, iar în mijlocul mării se făcu un vârtej mare care înghiți tot vasul. Probabil au fost oamenii legii care vroiau sal salveze pe Prâslea. Din acesta bubuitură, eroul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
bătrâni și, pe alocuri, fâșii de lumină fadă care reușeau să străpungă întunericul pădurii. După câțiva pași a zărit o cabană părăsită. Fragmente din ferestre se vedeau în jurul casei. Ușa din lemn putred se închidea și deschidea în bătaia vântului. Nedumerit a pornit spre cabană. Chiar înainte de a intra a simțit o răsuflare rece și lungă în ceafă. Inima îi bătea din ce în ce mai tare și nu se putea mișca. Auzea pași în spatele său, care se apropiau din ce în ce mai repede. O durere insuportabilă îl
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
din vehicul ca o nebună, scuturîndu-se frenetic ca să scape de micile animale care Încă se agățau de veșmintele și de părul ei; avu nevoie de cîteva clipe ca să-l descopere pe Ryan, care se uita la ea cu un aer nedumerit. - Ce te-a apucat să trambalezi crabi la ora asta? Marie, care Încă nu-și revenise cum trebuie, se enervă pe dată. - Nu trambalez nici un crab, habar n-am de unde au apărut! - Din mașina dumitale, din cîte s-ar părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]