1,780 matches
-
și te trezești Într-o seară Întrebînd: dar de ce se aprinde lumina, de ce curge apa, de ce mîncăm, de ce gîndim? Brusca ieșire dintr-o normalitate acceptată În altă normalitate uitată ne contrariază ca o erezie. A Început toamna. E o zi nehotărîtă ca firea celor născuți la granița dintre zodia Fecioarei și zodia Balanței, o zi ca atunci cînd am scris primul rînd al acestei cărți. Un soare pe care nu vrei să-l lași să plece, de care vrei să profiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai puteam da seama. După câteva momente de tăcere, ea strânse laptopul lui Nimeni, îl puse pe umăr și spuse Trebuie să încep. După care se întoarse și plecă, ieșind pe ușă și străbătând coridorul fără să se uite înapoi. Nehotărât și pustiit, am rămas o vreme în fotoliul lat, ascultând liniștea cărților din pereți. Trecu ceva timp. În cele din urmă, am observat cușca deschisă și goală în mijlocul camerei. Ian. Nu-l mai văzusem de când îl urmasem pe Fidorous în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
din whisky-ul doctorului, am luat cușca lui Ian din mijlocul camerei și am rămas în picioare, cântărind-o în mână. — Pis pis pis pis. Rătăceam pe coridor, cu cușca în mână. Pereții de cărți erau nesfârșiți. Eu eram nedumerit, nehotărât, năpădit de sentimente. — Pis pis pis pis. Cabinetele lui Fidorous treceau pe lângă mine. Nu m-am sinchisit să mă opresc și să cercetez vreunul dintre ele. Nu se zărea nici urmă de Ian. Am ajuns la o ramificație a coridorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
contraofensiva din Texas Împotriva meningitei În carouri aduse de gândacul de Colorado chiar din Colorado, apoi toate posturile s-au mărginit În a difuza reluări - de obicei seriale vechi, În care doctori isteți triumfau asupra unor boli cam naive și nehotărâte -, până când, Într-o zi, curentul a Încetat să circule, televizoarele și monitoarele calculatoarelor au rămas Întunecate, și atunci, de parcă existența electricității ar fi fost unicul miracol În care omenirea mai putea crede, a Început adevărata singurătate. Sau, cine știe?, a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
tîrgului, dincolo de pîrîul către care cobora o stradă pietruită cu bolovani rotunzi. Între ei hodinea nestingherită putreziciunea frunzelor, a dopurilor, hîrtiilor și mai ales praful. De pe acoperiș miorlăia un motan. Tolănit pe trotuar, un cățel mă privi castaniu și moale, nehotărît dacă să se ferească din cale au ba. Cu labe vinete ca niște pătlăgele, un pensionar chel în papuci cetea gazeta în portiță. Secondat de pisoi, pictorul curăța copacii. Cotcodăcind exagerat, în portiță mă întîmpină un cocoșel cu creasta roșie
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Se fîstîci, reveni, citi iar „lipsă de scru-” și întoarse din nou foaia. Roșie ca macul, reveni încă o dată, citi și întoarse iar foaia cu prudență. Ridicînd atunci din umeri, dădu drumul la rest: - Tovarăși, așa scrie aici! Discuțiile debutau nehotărît. Primii la cuvînt se grăbeau deputații țiganilor care se cîrîiau unul pe altul. - To’arăși! declara cel dintîi. Rifiratul a fost bun: a a’ut și partea pozitivă, a a’ut și partea negativă, dar o problemă vreau eu, to
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Apoi privi o clipă cu seriozitate spre silueta tăcută de pe trotuar. Mi-ar plăcea teribil! spuse fata. N-ar fi grozav dac-am reuși să-l facem pe unul ca ăsta să vină cu noi?! Știu și eu, rosti tînărul nehotărît. Apoi, privind spre bărbatul Întins pe pămînt, rîsul lui ca un susur umed țîșni din nou și-i spuse fetei Încet și tainic: — Mă tem c-ai să ai o mare dezamăgire, dar nu cred c-o să-l convingem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Începuseră deja să le dea bagajele pe fereastră. TÎnărul Își luă Încet haina și geamantanul de pe suportul de deasupra capului său și ieși pe culoarul Îngust, Închise fără zgomot ușa compartimentului. Apoi rămase o clipă pe loc și privi Înapoi nehotărît. În semiîntunericul compartimentului conturul ireal al cadavrului zăcea nemișcat pe perne. Oare nu era mai bine să lase lucrurile așa cum le găsise, În liniște, pînă la sfîrșit? Oare nu este adevărat că, În acest mare vis al timpului În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și Hayes n-au așteptat oare, n-au așteptat În tăcerea nopții, pășind În sus și-n jos pe strada pietruită și pustie, cu buzele tremurînde, cu trupul inert, cu inima bătînd? Oare n-au strîns din dinți făcînd gesturi nehotărîte și crispate, n-au simțit frica, bucuria și o fericire mută și puternică, și au așteptat, au așteptat... ce? Oare n-au așteptat, ascultînd În noapte zgomotele motoarelor În mișcare prin curți, ascultînd pufăitul răgușit, gazos, al micilor motoare prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nu mai răspundea la strigătul de luptă al Pepitei. Din a treia noapte a renunțat. Vorbeam și vorbeam, argumente și contraargumente. Maria ne lăsa în fața ușii o tavă cu mâncare. O auzeam cum dă explicații rudelor la telefon: că sunt nehotărâți, că el e încurcat cu alta, că ea nu crede că se mai face ceva, chiar dacă a aranjat cu analizele. Toată lumea era foc și pară. Spre sfârșit, Sabina a ajuns la concluzia că, chiar dacă nu din dragoste, căsătoria tot e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cărui viață și artă l-au marcat pentru totdeauna și căruia, prin gestul realizării acestui poem dramatic i-a împlinit, postmortem, un vis, plimbându-i prin lume cu tramvaiul opera și stirpea. Peregrin printre amintiri, în 101 poeme - Florentin Popescu Nehotărât între visul de a zbura și rămânerea în spațiul patriarhal (să vrei o zare să ajungi mereu / și-o viațăntreagă să-ți cioplești la vis / și-nvins să te întorci cu greu / când vântu-n pânze ți-e deplin închis), de unde
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
dar gestul lipsește, totul este trăit și nu manifestat concret, o puternică închipuire auditivă, închipuire vizuală ce nu pot fi oprite decât prin moarte : Poate că sfârșitul e o moarte”. Ce poate să mai însemne moartea, forma articulată cu articolul nehotărât ”o” evidențiază diminuarea valorii actului final. Pentru Manuela nimic nu poate fi mai rău decât despărțirea de cel pe care ea a învățat să-l iubească. SFÂRȘIT Sfârșitul romanului este încununat de cioburile oglinzii cu mâner de os pe care
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
eretic. "De ce? Pentru că spun ce gîndesc? ― l-am întrebat. Dacă te interesează, îți pot împărtăși și ție rețeta după care poate fi găsit Dumnezeu". S-a holbat la mine. Devenise țeapăn. Doar mâinile i se bălăbăneau pe lângă trup. A bâiguit, nehotărît: "Cum?" "Simplu. Simplu de tot, i-am zis. Declari sus și tare, ca mine acum, că n-ai nevoie de El. Că-ți ajungi ție însuți. Și, în clipa aceea, îți dai seama că minți. Nu-ți ajungi ție însuți
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ridicat de pe scaun. ― Lasă deșertul, băiete. Dă-i dracului de deșert. Eu am propriul meu deșert, nu trebuie să caut altul. Figura i se asprise. A luat o statuetă de porțelan de pe etajeră, reprezentând un satir grec, și se juca, nehotărât, cu ea. ― Eu am trăit, băiete, într-o toamnă, tot ce poate trăi un bărbat. Ce mai pot face acum e să-mi bat joc de mine. Ceru un pahar cu apă, plîngîndu-se de căldura de iad de-afară, după
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la costume! Până și Edy arăta elegant, purta sacou și cravată, numai eu parcă eram un pui de bogdaproste în pulover, nepieptănat, șifonat și nedus la biserică! Le-am cântărit cu ochiul meu stâng, de specialist... și ajunsesem tot atât de repede nehotărât ca-ntotdeauna; mă interesa, culmea... blonda Giulia, cu toate că Edy era peste ea cu atențiile. Îmi curgeau ochii asemeni unui crocodil aiurit de cele mai feminine, seducătoare și atrăgătoare ființe pe care le întâlnisem! Privirea îmi rămăsese o clipă nesfârșită, agățată
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
O să mă ajuți, nu-i așa? Michael luă seringa din mâna întinsă și privi în timp ce Mortimer își sufleca mâneca. — Nu cred că mai am putere în degete, din păcate. Adoarme-mă, atâta te rog, Michael. Michael se uită la el, nehotărât. — Din bunătatea inimii. Te rog. Michael apucă mâna lui Mortimer. Pielea îi atârna. Avea ochii rugători ai unui spaniel. Pic. Pic. — Câinii sunt adormiți, nu? Când îmbătrânesc și se îmbolnăvesc... Și presupuse că exprimat astfel, nu suna prea rău. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vârfuri și-l sărută pe gură. El o strânse la piept. A fost un sărut lung, care după un început lacom, a continuat mai degajat, cu tandrețe. Michael îi simțea părul suflându-i în față și obrazul rece. Se urcă nehotărât, în cabină. — Deci asta e... Te sun diseară. O să ne facem planuri. Era gata să închidă ușa, dar ezită. Părea să-l preocupe ceva. O privi o clipă, apoi spuse: Știi, mi-a venit o idee cu tabloul tău. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cum vrei s-o iei, scările, podul. Și așa se trece dincolo, printre vârfurile de copaci răsturnați în luciul apei. Priceput? Așa îi vorbește sticletele de pe ramura unei răchite sufletului unui înecat. Moroiul, verde-cenușiu, stă pe marginea apei, mototolit și nehotărât. Chiar și așa se vede că era beat când a murit, beat pulbere. ─ Ce zi urâtă! oftează. Dar n-a fost urâtă de la început. Nu, la început... Soarele a strălucit, au picurat streșinile, oamenii au răzuit gheața de pe crucea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
căci ea nu spune iar celelalte, fiind prietenele ei, nu întreabă. Pe lângă acest secret, au în comun statutul incert de femei care, atunci când trebuie să bifeze una din căsuțele de stare civilă, rămân de multe ori cu pixul în gură, nehotărâte. ─ Măritată? Nu, dar am fost. Divorțată? Desigur, dar cât de urât sună. Sunt divorțată! Oribil. De cine? De ce? Cum aș putea să divorțez vreodată, câtă vreme am ființă pe lume? spune chiar sărbătorita. Și până la urmă ce-ai completat? o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ce guvernează optează uneori cu fatalitate pentru soluții negative, netezindu-și singur și sigur calea eșecului, cel puțin moral. Pînă la exemple, introducerea acestui capitol e teorie. Principele "va fi disprețuit dacă se va arăta schimbăcios, ușuratic, fără energie, meschin, nehotărît". Va fi, dimpotrivă, prețuit dacă "își va da silința ca faptele lui să dovedească măreție, curaj, gravitate, forță". Așa va îndepărta pericolul conjurațiilor, întrucît "nu e ușor să uneltești împotriva unui om prețuit". Valabilitatea general umană, extrapolitică, a ultimei considerații
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
averea, ei trăiesc mulțumiți și nu ai de luptat decît împotriva ambiției cîtorva, pe care o poți înfrînge în mai multe feluri și cu ușurință. În schimb, el va fi disprețuit dacă se va arăta schimbăcios, ușuratic, fără energie, meschin, nehotărît. Principele trebuie să se ferească de aceasta ca de o stîncă în mijlocul mării și să-și dea silința ca faptele lui să dovedească măreție, curaj, gravitate și forță. În ce privește chestiunile particulare ale supușilor săi, hotărîrea lui să fie irevocabilă, iar
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fardate eforturi de Înșelare a vîrstei, În timp ce soțul Anei părea croit dintr-o materie aparte, indiferentă la timp. Ana, neschimbată, pentru că aparținea visului. Erau de față, veniți anume, sora Anei cu soțul, amîndoi Încă tineri sau părînd astfel la puntea nehotărîtă a anilor, surprinzător pentru mine fu prezența neașteptată a lui Lung și soției; toți stîlpii de care se rezema amintirea timpului de tinerețe petrecut la Începutul profesiunii mele În acele locuri erau acolo. Fiica Anei și cu soția lui Lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
încercuiți. După schimbarea direcției, centuria din fundul pâlniei se împărți în două, gata să-i zdrobească pe quazi de zidul genierilor și de valurile de pământ; soldații se mișcau cu ușurință prin zăpadă, prin sânge și printre cadavre. Barbarii ezitau, nehotărâți dacă să înfrunte încă o dată dușmanul sau să fugă... Deodată se înălță un glas triumfător: — N-o să stau din nou de pază... Dacă nu-mi dau lorica după miracolul ăsta al lui Antonius Primus... jur că dezertez! Soldatul aranja cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de aramă pe care o avea la gât, scoase câteva sunete, unele ascuțite, altele grave, apoi începu să alerge de-a lungul marginii pădurii. Quazii se opriră neliniștiți, se uitară spre pădure, apoi începură să discute. Se vedea că erau nehotărâți. Așteptau să-i vadă apărând dintre copaci pe soldații acelui tribun, căruia i-ar fi tăiat bucuroși capul pentru umilința înfrângerii suferite. Însă ofițerul care alerga singur înainte și înapoi, ca un nebun, părea că vrea să-i atragă încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și mai puternici decât urșii, nu suntem noi stăpânii acestor păduri? V-a întristat înfrângerea de la Bedriacum... Nu uitați că soldații noștri călare au reușit să spargă liniile lui Caecina. Nu uitați că ați fost înfrânți doar pentru că Otho era nehotărât, iar generalii săi erau dezorientați - de aceea nu ați primit ordinele care puteau să vă conducă la victorie. Dinspre mulțimea de soldați se auzi un murmur asemenea unui torent care încearcă să iasă de sub pământ și să se reverse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]