2,473 matches
-
mai adesea o ocazie neașteptată împingea oamenii, până atunci onorabili, la acțiuni blamabile care au fost imitate imediat. Se găsiseră astfel smintiți care să se năpustească într-o casă încă în flăcări, în prezența proprietarului însuși, năucit de durere. În fața nepăsării acestuia, exemplul celor dintâi a fost urmat de mulți dintre spectatori și, pe această stradă întunecoasă, la lumina incendiului, s-au văzut fugind în toate părțile umbre deformate de flăcările care pâlpâiau și de obiectele sau mobilele pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pornind de la cizmele voluminoase de antilopă. Ca și când ar fi vrut să verifice asta, Ignatius își îndreptă ochii lui neobișnuiți spre picioare. Păreau într-adevăr umflate. Era gata să-i ofere mamei sale priveliștea acelor cizme umflate, ca o dovadă a nepăsării ei față de dânsul. Privind în sus, văzu cum soarele începe să coboare spre Mississippi la capătul lui Canal Street. Ceasul magazinului universal Holmes arăta aproape ora cinci. Începu să-și pregătească în gând câteva vorbe bine ticluite de reproș, menite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
bună decît este, de ce trebuie întotdeauna să fie binele întunecat de rău, de ce să fie bunăvoința atît de rară, de ce să prevaleze aparențele în defavoarea esențialului, de ce ar fi mereu nevoie de efort pentru a ajunge la o înțelegere, de ce atîta nepăsare față de suferința altora, de ce atîta limitare sufletească la atîția oameni, de ce să nu fie așa cum ne dorim și avem nevoie să fie această existență, de ce-aș spune și de ce n-aș spune aceste lucruri? Dacă n-ar avea sens
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
tot o iluzie... Nu cumva iluzia este preferabilă pentru că e mai aproape de vis și ideal, mai aproape de perfecțiune, mai maleabilă și mai accesibilă decît înghețul realității? Nu este preferabilă cinismului și alternativei unui deșert lipsit de sentimente, unui tărîm al nepăsării și înstrăinării de căldura soarelui interior?... Care este atunci iluzia: înghețul sau energia vieții? Nepăsarea sau iubirea? Frica sau curajul? Monotonia sau miracolul? Oare nu se ajunge la mediocritate și implicit la neant prin frică și prin refuzul posibilului care
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mai aproape de perfecțiune, mai maleabilă și mai accesibilă decît înghețul realității? Nu este preferabilă cinismului și alternativei unui deșert lipsit de sentimente, unui tărîm al nepăsării și înstrăinării de căldura soarelui interior?... Care este atunci iluzia: înghețul sau energia vieții? Nepăsarea sau iubirea? Frica sau curajul? Monotonia sau miracolul? Oare nu se ajunge la mediocritate și implicit la neant prin frică și prin refuzul posibilului care apare inițial sub formă de iluzie? Ce este iluzia altceva decît o promisiune și o
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
din cauză că nu pot să mă manifest așa cum aș vrea, am o imensă dorință și nevoie de a o lua în brațe, de a-i oferi tandrețe, mă atrage foarte mult și totuși trebuie să mă încrunt și să îi arăt nepăsare pentru că știu că toată acestă căldură sentimentală, toată afecțiunea mea nu înseamnă nimic pentru ea. Pentru că ea preferă să nu aibă complicații - după cum s-a exprimat , preferă relații superficiale, de amabilitate. Eu simt că nu vrea să se implice, și
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ca eu să mă gîndesc la viitorul meu și s-o includ în peisajul acestui viitor, sau măcar să sper că ar fi ceva frumos între noi, ceva adevărat și deosebit... Poate că n-ar merita să-i spun Angela, din cauza nepăsării ei. Din cauza acestei insensibilități. Dar poate o să-i spun totuși, pentru că simte ceva dar refuză să recunoască... sau nu vrea să simtă nimic din ce nu e rațional, rece și exact. Are nevoie de afecțiune, dar nu vrea să admită
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
să accepte. Sau poate chiar nu simte lipsa iubirii... îi ajunge internetul... tehnologia... telefonul mobil... relațiile reci și superficiale... bună și pa, salut și fiecare cu problema lui... Atunci înseamnă că i se potrivește această lume aspră și încremenită în nepăsare. Atunci, nu e ea Angela... Numai dacă ar fi în stare să simtă pentru mine mai mult decît arată. Dacă i-ar păsa într-adevăr, dacă ar fi capabilă de intensitate, de ceva deosebit, de ceva miraculos care poate da
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mai mult decît arată. Dacă i-ar păsa într-adevăr, dacă ar fi capabilă de intensitate, de ceva deosebit, de ceva miraculos care poate da sens tuturor lucrurilor... Adeseori lasă impresia că poate să aibă ceva mai multă căldură dincolo de nepăsare și îngheț. Ar trebui sau n-ar trebui să-i spun Angela? Ar trebui pentru atracția asupra mea, pentru frumusețea de zăpadă și pentru inocența pe care o vrea pentru sine, dar n-ar trebui, pentru suferința la care mă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
pot fi atît de inconștiente încît să nu simtă că dacă mimează, dacă dau impresia că există interes, că este iubire și sens vor provoca speranțe fără rost? Chiar nu-și dau seama că aduc suferință dacă arată răceală și nepăsare? Chiar nu pot sesiza aceste subtilități afective ale faptului de a fi? Chiar ea nu-și dă seama că mă întoarce pe dos să o văd că ia de mînă pe un altul și pleacă împreună, lăsîndu-mă de izbeliște ore
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
cu celălalt...” Ar fi însă prea ieftin, prea banal, prea cinic, prea de tot... dar așa este de fapt. Aș vrea să pot să-mi scot din cap acest episod, dar nu am cum... revăd mereu imaginea lor împreună, resimt nepăsarea ei și îmi dau seama că nu m-a înțeles, nu are cum și nici nu are încredere în mine... și mai ales, nu-i pasă. Este doar o persoană oarecare din realitatea înșelătoare... nu mă iubește și nici n-
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
iar, își aprinde țigară după țigară, îl apucă o durere ascuțită în stomac, i se accelerează pulsul, îi pare că se prăbușește totul în jur, toate par dintr-o dată întunecate și prăfuite, parcă din altă lume pierdută în îngheț și nepăsare... nu știe cum să plece mai repede de acolo... iar ea este satisfăcută de această situație, ba chiar arată un dispreț, o indiferență și o atitudine triumfătoare pe care el nu le înțelege - ea... cine e ea? Nimeni pentru el
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
o cutie de Prozac. O deschise, era aproape goală. — De când iei Prozac? — Aaa... de vreo zece ani, cam de când aveam vârsta ta. — Cât iei? — Patruzeci de miligrame pe zi. Poate de aceea alegea Desert Rose interpretările cele mai optimiste pentru nepăsarea lui Charlie. E cam mult, nu? Întrebă Kitty, Îngrijorată. — Mă rog, am Început cu mai puțin, dar pe măsură ce trece timpul trebuie să mărești doza, se obișnuiește organismul cu el. — Adică ești deprimată de zece ani? Nu trece cu medicamente și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nuanță ușor golănească: fiecare să-și rezolve singur neplăcerile, să nu impută aerul din jurul lui. Ascultam necazurile altora, dar numai când erau mărunte; cele mari mă puneau pe fugă. Au existat totdeauna, se pare, în mine o lașitate și o nepăsare care au ieșit la iveală foarte devreme, încă de la patru ani, la înmormântarea bunicului meu dinspre mamă, pe care nu-l țin minte decât din fotografii; avea o mustață lungă și blondă, era un bărbat frumos și înalt, care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apăsa singurătatea. Trăiam în cușca ei. Ieșeam pe stradă, să văd lume, să aud voci omenești, să mă pierd în mulțime. Numai că nici acolo nu mă simțeam liber. Oamenii treceau pe lângă mine ca pe lângă un obiect. Îi uram pentru nepăsarea lor, fără să-mi dau seama că la rândul meu meritam să fiu urât. Eram departe de a ști că nu putem fi liberi decât în raport cu alții, că libertatea se cucerește nu arzând punți, ci construindu-le; credeam că din moment ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în fiecare. Când e atinsă, nu mai ai poftă să te justifici. Dureri de cap, proastă dispoziție, ghinion, fleacuri. Nu. Destinul e un sac de antrenament pentru atâția lași și neputincioși, m-ar lăsa și pe mine în marea lui nepăsare să-l insult, dând vina pe el și pe fleacuri, dar nu vreau să profit de asta. Prefer să spun că eu însumi am transformat fleacurile în catastrofă, din vanitate. Într-o existență ca aceea pe care o duceam trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
măcar o dată n-am fost o jumătate de om. Dar în loc de o suferință greu de suportat, pustiitoare, exista în mine o biată părere de rău. Căzusem de la mică înălțime, nu din stele, abia aveam câteva vânătăi. Laura reușise să clatine nepăsarea din mine, dar nu o alungase. Încă o dată confundasem, poate, patul cu dragostea. Și ce însemna asta altceva decât că eram, de fapt, incapabil de o dragoste mare, că eram o ființă atât de mediocră încât nu puteam aspira decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și făcea să se rotească bolta cerească. Amețeala era aceeași. Ce bine se apără Turnul, Îmi spuneam, de departe clipește afectuos, dar dacă te apropii, dacă Încerci să-i pătrunzi misterul, te ucide, te Îngheață până la os, doar afișându-și nepăsarea Înfricoșătoare din care-i făcut. Acum știu că Belbo e mort și că Planul e adevărat, pentru că Turnul e adevărat. Dacă nu reușesc să fug, să mai fug Încă o dată, nu voi putea să spun asta nimănui. Trebuie să dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
non-valori se îngrămădesc unele peste altele cerând întâietate și dorindu-se a fi considerate elemente de cultură. Lipsa totală a bunului simț (și în special a simțului estetic) face posibilă degradarea culturală a căror martori suntem și pe care din nepăsare sau nebăgare de seamă o sprijinim să-și continue descendent “evoluția”. De asemenea canalele de radio și de televiziune din România și din întreaga lume abundă de informații derutante pentru psihicul uman; internetul, care a acaparat nu numai tineretul, dar
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
la bar iar Zamyatin stă la taclale cu niște bibliotecare extrem de sexy, o femeie tînără și zîmbitoare se apropie de fereastră. — Eu sînt, tati, Margot. M-am gîndit eu că te găsesc aici. Wakefield Își Îmbrățișează fiica, profund rușinat de nepăsarea lui. — Arăți grozav, iubito! Știi, tocmai m-am Întors... Cum ai dat de bîrlogul meu? — Am și eu sursele mele. Se așează lîngă el și comandă o bere. — Viața mea e o ruină. Psihiatrul meu spune că trebuie să stăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
întețite urgii”, autorul articolului consideră că „propagarea ideii străvechi de libertate și democrație” se lovește nu atît de instituțiile viciate (monarhia, Curtea, camarila, Siguranța, Comisarul regal, politicienii chiar), ci, înainte de orice, de rezistența publicului „inconștient și temător, trîntit în paiele nepăsării lui tradiționale, aici, cu România lui Mare trasă în inima civilizației europene”, prin urmare „trezirea acestui public e unicul scop”. Soluția preconizată de Vinea - „educarea” publicului românesc operată de o minoritate intelectuală „avansată” - se va regăsi atît în planul acțiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Capitala Brumărescu“, semnat Vn.) a fost în general ignorat de comentatori. Autorul deplînge discontinuitatea istoriei locale și „provizoratul” ei preexistent modernizării, opunîndu-i, compensatoriu, voința de construcție durabilă, posibilă cu adevărat abia după război („România se construiește azi”): „Stupiditatea edililor și nepăsarea cetățenilor au conservat Bucureștiului pînă în 1925 aspectul de lagăr oriental, ridicat în pripă, în dezordine, în paiantă, bun pentru a fi părăsit ori de cîte ori trec turcii Dunărea și pentru a fi realcătuit, după jaf și pîrjol, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înfățișat sub o formă simpatică, azi ei vor pleca cu amintirea unui oraș de bîlci, unui conglomerat fără armonie, fără ordine, fără stil și fără suflet. Unde sînt edilii noștri? Dar a cui poate fi răspunderea în cetatea hazardului și nepăsării?”. Prins el însuși între Occident și „accident”, arhitectul, care a făcut, pînă la urmă, școală, stimulînd creativitatea reformatoare a unor G.M. Cantacuzino, Octav Doicescu sau Horia Creangă, își trădează - din nou! - astfel rezervele față de hazardul dadaist al fostului său prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
luntre și punte să le arate lui Michael și Lindei că le apreciem din plin ospitalitatea. — Spune-mi despre Lisa, se interesează Linda În cele din urmă. Care-i povestea ei? — Ce vrei să știi? Ea ridică din umeri, mimînd nepăsarea. — Mă miră că cineva ca ea nu are un iubit. — O, dar are. Andy. Deși o să-i dea papucii În curînd. Dar, cînd arăți ca ea, sînt convinsă că vor mai fi destui din care să aleagă. — Arată trăsnet. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
îmi ajunge. Acum, cel puțin. Parcă tot praful pe care l-am răscolit cu sandalele mele e plin de semințe. Risipindu-l, vântul nu face decât să extindă gloria verii Nimic nu e mai greșit într-o asemenea priveliște ca nepăsarea, nu crezi? Restul cuvintelor mi se par inutile. ― Ploile toamnei vor face din toate acestea o amintire. ― Până la urmă, toate devin amintiri. De ce n-aș alege ceea ce am acum? ― Fericirea ta e o fericire fără oameni, Galilei. ― Te înșeli... ― Azi-noapte
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]