3,370 matches
-
Când trenul se urni, ne rostirăm din nou rămas bun, el de la geamul compartimentului său. Mă întorsei acasă, și îmbrăcat cum eram mă lungii pe divan. Trenul se afla acum în plinul câmpiei din sud și Ana îl va aștepta nerăbdătoare. „Cum spui că nu ți-ai dat seama când...” - Când ce? 19. „Când te uitai în ochii mei - era vocea Anei! - în serile povestirilor tale. Stăteam, continuă ea, uitându-mă atentă în timp ce vorbeai; creștea în mine convingerea că-mi vorbeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mă pofti la el pentru a-mi „sărbători”, el și soția, „rămânerea în magistratură”. Ajuns în apartamentul lor, dădui telefon tatălui meu care-mi impută întârzierea comunicării; se liniștise și rămaserăm înțeleși ca spre seară să vin la el, era nerăbdător. După ce pusei receptorul în furcă, domnul Pavel, luându-mă după umeri continuă: - Am venit din oraș acum o oră; de atunci vă aștept; știe toată lumea, eu bucuros am venit să vă îmbrățișez. Doamna Carolina Pavel nu se mai sfii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Pavel, căci folosindu-se de ceea ce era convinsă că constituia „prestigiul” acestuia, fără să fi primit confirmări în acest sens, punea pe seama lui (după cum am mai arătat la începutul acestei rememorări), orice veste pe care o aducea la cunoștință femeilor nerăbdătoare de „noutăți”. „Noutățile” căpătau astfel în convingerea ei o greutate veridică anume, pe care se pricepea s-o accentueze în tonalitatea vorbirii. Și iată că domnul Pavel însuși, venind din oraș, deschise pe neașteptate ușa și salută, cu o vizibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Pavel erau în sufragerie; sosirea mea i-a bucurat; după decenii de stat împreună, țineau la mine ca și cum eram fiul lor. Doamna Pavel avu grijă să-mi pună dinainte vestitele ei (obișnuite în partea locului) rulade, pentru întinderea vorbei, și nerăbdătoare, îmi ceru să-i spun „cu amănuntul” cum am petrecut cele două zile la țară, dar nu-mi găsii puterea relatării pe măsura dorinței ei, căci bună parte din emoția acelor zile se pierduse în ochii Anei și rămase acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
acopereau stelele. Bărăganul tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața mea făcea un zid, care se retrăgea cu repejune, pe măsură ce calul înainta în trap iute. Eram nerăbdător, dădeam pinteni fugarului. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncau albastrul cerului; când boarea lină a bălții prinse a-mi mângâia fața, simții o picătură de ploaie pe obraz. „Are să ploaie! gândii. N-am făcut nimic!“ Și o părere mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poza înrămată cu Aidan de pe birou, mi-am pus-o în geantă și mi-am luat la revedere de la Teenie și Brooke. Capitolul 48tc "Capitolul 48" Aveam senzația că e noaptea dinaintea celei mai importante zile din viața mea. Eram nerăbdătoare, dar și neliniștită. Aidan, dacă nu răspunzi? Ce mă fac? Încotro s-o iau apoi? Când a sunat telefonul am tresărit. Era Kevin; am lăsat să răspundă robotul. —Anna, a zis, trebuie să vorbim, e foarte, foarte urgent. Sună-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ce se întâmplase în viața mea cât timp lipsisem nemotivat. Încă mai ai o slujbă. Am vorbit cu tipul ăla, Franklin. I-am zis că nu te simți bine. Oh, Doamne. Directorii de la Devereaux și profesorul Redfern în persoană erau nerăbdători să mă întâlnească spre a demara campania pentru Formula 12. Ăsta era cel mai prost moment să „nu mă simt bine“. A făcut o criză? — Da, puțin. Dar apoi a luat un Xanax. De fapt, am avut o discuție ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de neasemuita Sara. „De fiecare dată când Bălțata îmi făcea o vizită, știam că îi voi putea povesti tatălui tău lucruri care-l vor înveseli și îi vor da încredere pentru o săptămână întreagă. La sfârșit, el însuși mă întreba, nerăbdător, dacă «joljol-ul» nu răsunase cumva cât lipsise el de acasă.“ Într-o zi, Sara sosi încărcată de vești. Mai înainte chiar de a se așeza, începu să-și debiteze povestea făcând mii de gesturi. Tocmai aflase de la un văr instalat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
într-un oraș precum Granada, chiar și în vremuri de restriște, nu dorește să se întoarcă spre a se îngropa într-un sătuc din împrejurimile Murciei. Ne puteam închipui că astea îi cam erau gândurile, când fratele ei o scutură, nerăbdător: Copiii ăștia sunt ai tăi? Ea se rezemă de un zid, clătinându-se pe picioare, și îngăimă un „nu“, acoperit imediat de un „da“. La auzul acestor cuvinte, Juan țâșni spre mine și mă apucă de un braț. Cum aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fi chiar cruțat de o parte din cheltuieli și că, dacă adversarii caută să-l urmărească, locuitorii muntelui le vor veni de hac. L-am strâns pe Harun cu putere la pieptul meu, dar el s-a desprins iute, fiind nerăbdător să vadă ce anume îi rezerva soarta. ANUL MIRESEI 914 de la hegira (2 mai 1508 20 aprilie 1509) În anul acela a fost celebrată cea dintâi dintre căsătoriile mele, dorită de unchiul meu când era pe moarte, dar și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lungit pe pat, m-am întins, degetele mele au atins ușor sfeșnicul. Preț de o clipă, m-am gândit să-l sting și să adorm la rându-mi, fie ce-o fi. Dar, în clipa următoare, un zgrepțănat la ușă, nerăbdător, neprevăzut, sau pur și simplu închipuit, mi-a reamintit îndatoririle. Zgomotele de afară mi se păreau dintr-odată mai presante, mai stăruitoare. Nu mai știam cât timp petrecusem în camera aceea de coșmar. Mi-am pus din nou mâna peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
povesti fiilor tăi într-o zi că șeriful șchiop era prietenul tău, că a poposit în casa ta și că a fost preocupat de soarta surorii tale. Însă atunci, eu nu-mi voi mai aminti. Tremuram amândoi, el de furie nerăbdătoare, eu de teamă. Mă simțeam amenințat, căci, dat fiind că-l cunoscusem înainte de perioada lui de glorie, eram într-un fel proprietatea lui, la fel de îndrăgit, disprețuit și detestat cum fusese pentru mine vechea-mi manta albă cârpită în ziua în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Spune-le oamenilor tăi să nu se clintească! urlă pretinsa cerșetoare cu glas bărbătesc. Zeruali făcu întocmai. — Poruncește-le să se îndepărteze până în satul vecin! Câteva minute mai târziu, pe drumul acela de munte nu mai erau deât un cal nerăbdător, doi bărbați nemișcați și un jungher cu tăișul curb. Încet, foarte încet, începură să se miște. Atacatorul de pe drum îl ajută pe Zeruali să se ridice, apoi îl duse pe jos, departe de drum, între stânci, așa cum o fiară își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
clădire albă, înconjurată de palmieri și de sicomori. Se află pe o mică ridicătură, chiar în partea de miazănoapte a orașului vechi, drept deasupra Nilului. Am lăsat acolo un grădinar care va fi în slujba ta. Eram cu atât mai nerăbdător să ajung la destinație. L-am întrebat pe interlocutorul meu cam pe când se putea trage nădejde că ciuma va dispărea. — Epidemiile precedente s-au isprăvit toate înainte de începutul lunii mesori. L-am rugat să repete ultimul cuvânt, pe care credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
copacii din apropierea peșterii - o chemare îndepărtată, pe care o recunoscu: a cocoșilor sălbatici. În jur domnea o liniște adâncă. Se gândi la Velunda. Îi despărțeau timpul și depărtarea, îi uneau nostalgia și dorința. Deodată, în fundul peșterii, calul începu să lovească nerăbdător pământul cu copitele. Silueta lui Lurr, ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Știa ce soartă urma să aibă cel care ajuta un gladiator urmărit, cel care îl îngrijise, îi vindecase rănile, îl pusese din nou pe picioare ca să poată fugi, în loc să-l denunțe autorităților satului. Voia să plece cât mai repede - era nerăbdător să-și continue călătoria și să ajungă în satele lui Julius Civilis. Velunda avea să-l întâmpine râzând, cu vântul fâlfâindu-i părul și veșmântul alb tivit cu purpură. Dorul de ea îi strânse stomacul. — Voi rămâne aici cel târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sinucis, obiectă Vitellius cu glas scăzut. Corect? — Tatăl meu era la Roma atunci. Mi-a povestit că Nero a fost ucis în apropiere de Neapolis... sau la Neapolis - Listarius își muta greutatea de pe un picior pe altul, ca un elev nerăbdător să scape de maestru. A fost ucis de servitorul lui. Vitellius se sprijini în mâinile lui mari și, cu greu, reuși să-și ridice trupul în vârstă de cincizeci de ani, care din cauza mâncării excesive devenise foarte masiv. Îl domina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că puii sacri pe care Galba trebuie să-i sacrifice în cinstea zeilor își vor lua zborul înainte să fie uciși. Îți spun că zilele împăratului Galba sunt numărate. Înseamnă că Galba va fi omorât? Cine îl va omorî? întrebă nerăbdător Vitellius; apoi se întoarse spre hangiu: Dă-i un picior câinelui ăluia. Dă-l afară. Nu-mi place cum se uită la mine. Parcă-i lup. — Lurr! - hangiul turnă vin într-o cupă, umplând-o până la gură. Lurr, marș afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-mi place cum se uită la mine. Parcă-i lup. — Lurr! - hangiul turnă vin într-o cupă, umplând-o până la gură. Lurr, marș afară! Câinele se ridică și se îndreptă spre ușa întredeschisă, dispărând în noapte. — Deci? - Vitellius se întoarse nerăbdător spre Ausper. Galba va fi ucis? Voi ajunge imperator? Eu? — Tu... Tu ai pus să fie luate din temple ofrandele și podoabele de aur și argint ale statuilor zeilor, iar apoi le-ai înlocuit cu altele, din cositor și alamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de altul. Văzute de sus, legăturile formau o rețea asemănătoare cu o uriașă pânză de păianjen ce acoperea valul de pământ. Strigătele ascuțite ale quazilor fură acoperite de glasul puternic și sigur al lui Antonius, care trecea călare printre soldați, nerăbdător: Linia de genieri să se întindă pe șaptezeci de picioare, până la marginile celor două valuri de pământ... În spatele fiecărui vallum să fie un car răsturnat și zece soldați. Soldații, înarmați cu pila, gladius și scutum, se pregătiră de înfruntarea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de balteus pe cei din fața lor, îi traseră înapoi și îi împinseră spre spatele centuriei. Prima linie a frontului fu astfel ocupată de cei care cu câteva clipe înainte se aflau în linia a doua - douăzeci de soldați odihniți și nerăbdători să lupte. În spatele lor, alți douăzeci erau gata să ia parte la bătălie. Și mai în spate, în linia a treia, cei ce luptaseră în prima linie își trăgeau răsuflarea. — Ia-mă de aici... Un soldat rănit, plin de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care o născocise. Mai așteptă o clipă, nesfârșită... Voia să fie sigur că erau ultimii din hoardă. Nu mai ieșea nimeni din pădure. Aceea era clipa pe care o aștepta. Se uită spre tubicen, care îi răspunse cu o privire nerăbdătoare și slobozi semnalul caedere, tăiați! Signum manipularis se ridică spre cer, și în clipa aceea cei optzeci de soldați din fundul pâlniei puseră mâna pe scuturi. La semnalul lui Errius, signum-ul se aplecă în față, iar mâna argintie arătă direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așeza în fața lui, în colibă - ultima colibă, ridicată lângă un stejar. Toată oboseala călătoriei avea să dispară și aveau să rămână doar privirea Velundei și felul în care ea îi trecea palma peste față, ca să-i dea energie. Valerius privi nerăbdător peisajul cunoscut; văzu cotul pe care-l făcea apa. Își desfăcu mantia la gât, căutând amuleta. O strânse în pumn. „Velunda“, gândi el. Chipul ei. Trupul ei, parfumul de verbină al pielii. Se gândi la riturile pe care Velunda le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și brațe puternice. Și o mulțime de cicatrice. Continuă să înainteze. Auzea frânturi de fraze și un singur nume, repetat de o sută, de o mie de ori: Salix. Nu luă în seamă protestele celor pe care îi dădea deoparte, nerăbdător să ajungă la care. Acum erau chiar în fața lui. Era cu neputință să ajungi la ele; oamenii se îmbulzeau să nu piardă spectacolul campionilor închiși în cuști asemenea fiarelor. În cele din urmă, reuși să se apropie de un car
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de un fazan pe care el însuși îl vânase și îl gătise. În cortul lui Antonius Primus erau aprinse câteva lămpi, dintre care una pâlpâia în fața altarului zeilor Lari. Din când în când, Valerius se ridica și ieșea din cort, nerăbdător. De ce nu mai vine? Poate că nu l-au lăsat să intre în Ludi... Ar trebui totuși să-l lase, pentru că e tribun... — Tribun? zâmbi Errius. Așa deci, Antonius nu ți-a spus că a fost numit legat. El este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]