1,775 matches
-
evenimentelor, teoria clasică a probabilităților a fost desăvârșită de Laplace. În 1773, citind-și memoriul său științific în fața Academiei Franceze de Științe, cu ocazia alegerii sale ca membru asociat al acestei academii, Laplace a afirmat stabilitatea sistemului solar. Deși Isaac Newton reușise să deducă matematic legile mișcărilor planetare, formulate anterior de Johannes Kepler, mai rămâneau de rezolvat unele probleme. Orbitele planetelor în jurul Soarelui sunt eliptice, dar ele nu rămân complet neschimbate de la un an la altul. Stabilitatea cosmosului și chiar a
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
le-ar putea modifica distanțele față de Soare nici după perioade de mii de ani. Chiar dacă această teorie a fost modificată în ultimele două secole, John North comentează că „"scheletul acestei analize rămâne, ca o remarcabilă mărturie a realizărilor urmașilor lui Newton în secolul care a urmat după dispariția sa"”. O problemă specială, pusă în evidență de observațiile astronomice din acea perioadă, era aparenta instabilitate a orbitei planetei Jupiter, care părea a fi în descreștere, în timp ce orbita planetei Saturn era în creștere
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
două planete și soarele trebuie să fie în echilibru reciproc, relansând, prin urmare, teoria sa privind stabilitatea sistemului solar. Matematicianul și astrofizicianul britanic Gerald James Whitrow descria această lucrare ca fiind „"cel mai important avans realizat în astronomia fizică, după Newton"”. Laplace a avut o colaborare foarte reușită cu Lagrange în domeniul astronomiei (mai exact al „"mecanicii celeste"”, cum era denumită atunci astronomia fizică). Cei doi au scris o multitudine de articole despre mișcarea planetară, lămurind, printre altele, discrepanțele observate la
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
naștere mai întâi prin desprinderea din Soare a unor inele succesive de materie gazoasă, care au devenit apoi sfere solide. Această teorie, numită "ipoteza lui Laplace", sau "ipoteza nebuloaselor", se baza pe mecanica cerească ale cărei baze fuseseră puse de către Newton. A fost teoria predominantă în astronomia secolului al XIX-lea (sub numele de "teoria cosmogonică Kant-Laplace") și rămâne și astăzi una dintre ipotezele cosmogonice cele mai credibile. Laplace a fost primul om de știință care a postulat existența "găurilor negre
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
forța de atracție a unui corp ceresc poate fi atât de mare încât lumina să nu mai poată părăsi interiorul acestuia”. Deși nu era singurul adept al unei asemenea idei, care se bazează pe teoria corpusculară a luminii susținută de Newton, această anticipare a teoriei contemporane a „găurilor negre” rămâne impresionantă. Laplace a inclus-o în prima ediție a lucrării sale „Exposition du systeme du monde”, publicată în 1796. Din motive necunoscute, el a omis această ipoteză în edițiile următoare ale
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
precum și interacțiunea a două lichide, studiu dezvoltat ulterior de către Carl Friedrich Gauss. În 1862 Sir William Thomson (Lord Kelvin) a demonstrat că, dacă se acceptă caracterul moleculară al materiei, legile forțelor de atracție capilare pot fi asimilate cu legile lui Newton (ale forțelor de gravitație). În 1816, Laplace a dat prima explicație științifică a motivului pentru care teoria lui Newton a mișcărilor oscilatorii furnizează o valoare imprecisă a vitezei sunetului: viteza reală este mai mare decât cea calculată de Newton, din cauza
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
a demonstrat că, dacă se acceptă caracterul moleculară al materiei, legile forțelor de atracție capilare pot fi asimilate cu legile lui Newton (ale forțelor de gravitație). În 1816, Laplace a dat prima explicație științifică a motivului pentru care teoria lui Newton a mișcărilor oscilatorii furnizează o valoare imprecisă a vitezei sunetului: viteza reală este mai mare decât cea calculată de Newton, din cauza căldurii dezvoltate prin comprimarea aerului, care crește elasticitatea și, implicit, viteza sunetului transmis. Spre deosebire de alți matematicieni, Laplace nu considera
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
lui Newton (ale forțelor de gravitație). În 1816, Laplace a dat prima explicație științifică a motivului pentru care teoria lui Newton a mișcărilor oscilatorii furnizează o valoare imprecisă a vitezei sunetului: viteza reală este mai mare decât cea calculată de Newton, din cauza căldurii dezvoltate prin comprimarea aerului, care crește elasticitatea și, implicit, viteza sunetului transmis. Spre deosebire de alți matematicieni, Laplace nu considera că matematica ar avea un statut special față de alte științe, ci o vedea doar ca pe un instrument util pentru
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
de primitivă a unei funcții, adică o funcție "F" a cărei derivată este funcția dată "f". În acest caz, se numește integrală nedefinită, pe când integralele discutate în acest articol sunt numite integrale definite. Principiile integrării au fost enunțate de Isaac Newton și Gottfried Wilhelm Leibniz la sfârșitul secolului al XVII-lea. Prin teorema fundamentală a calculului integral, pe care au dezvoltat-o independent unul de altul, integrarea este legată de derivare, iar integrala definită a unei funcții poate fi ușor calculată
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
ponderată (notată cu "S"-ul alungit), cu valorile funcției (cum ar fi înălțimile, "y" = "f"("x")) înmulțite cu lungimi de pași infinitezimali, așa-numitele "diferențiale" (notate cu "dx"). În ce privește calculul efectiv al integralelor, teorema fundamentală a calculului integral, dezvoltată de Newton și Leibniz, este legătura fundamentală între operațiile de derivare și integrare. În condiții potrivite, valoarea unei integrale pe o regiune poate fi determinată privind doar limitele regiunii. Aplicată curbei rădăcinei pătrate, considerăm funcția formula 16, și se calculează "F"(1)−"F
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
Ultima sa operă importantă, apărută încă în timpul vieții, este "Tabulae Rudolfinae" (1627), care conține tabele ce descriu mișcările planetelor. Ea va constitui baza oricărui calcul astronomic pentru următorii 200 de ani. În lucrările sale despre teoria forțelor de gravitație, Isaac Newton s-a bazat în mare măsură pe observațiile lui Kepler. În afara lucrărilor din domeniul astronomiei, Kepler a descris un procedeu de determinare a volumelor, pe baza căruia se va dezvolta calculul integral. De asemenea a studiat simetria fulgilor de zăpadă
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
în Anglia, odată cu nașterea revoluției industriale și începutul epocii victoriene. Exemple concrete, adevărate „pietre de hotar“ ar fi ideea de Sistem heliocentric promovată de Nicolaus Copernicus care răstoarnă astronomia aristotelică, „nașterea“ fizicii ca știință exactă desăvârșită prin publicarea de către Isaac Newton, in 1686-1687, a operei sale fundamentale Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, primul adevărat tratat de fizică, și reîntemeierea metafizicii pe baze epistemologce de către René Descartes, devenită celebră mai ales datorită maximei descartiene „Dubito ergo cogito, cogito ergo sum“ (lat. = "Mă îndoiesc
Revoluția științifică () [Corola-website/Science/298391_a_299720]
-
conceptele coperniciene. Științele care s-au dezvoltat în mod excepțional în această perioadă au fost următoarele:matematică, fizică, chimie și medicină. În matematică se pot menționa ca invenții remarcabile apariția calculului diferențial și integral, inventate practic simultan de către englezul Isaac Newton și germanul Gottfried Wilhelm Leibniz, logaritmii zecimali și naturali de către scoțianul John Napper, ecuațiile cilindrului și ale conului, rezultate deosebite în algebră și trigonometrie. Nașterea chimiei survine odată cu apariția conceptelor de atom, element chimic, substanță simplă și compusă. Ca atare
Revoluția științifică () [Corola-website/Science/298391_a_299720]
-
au arătat că multe din datele furnizate de Ptolemeu erau fie fictive, fie falsificate în așa fel încât să corespundă concluziilor sale, fapt remarcat deja de Jean Delambre în 1817 și confirmat întru totul în 1985 de astronomul englez R.R. Newton. La aceeași concluzie ajunge și B.L. van der Waerden în cartea sa "Die Astronomie der Griechen" ("Astronomia la greci"), apărută în 1988.
Ptolemeu () [Corola-website/Science/298397_a_299726]
-
biodiversității. Ca recunoaștere a valorii sale, Darwin a fost unul din cele cinci persoane care, în secolul al XIX-lea, după deces, au fost comemorate prin doliu național și a fost înmormântat la Westminster Abbey, alături de John Herschel și Isaac Newton.. s-a născut în localitatea Shrewsbury, Anglia pe 12 februarie 1809. Tatăl său, Robert, era un medic din înalta societate, iar mama sa, Sussannah, era fiica lui Josiah Wedgwood, fondatorul celei mai cunoscute fabrici de porțelan din Anglia. Bunicul lui
Charles Darwin () [Corola-website/Science/297419_a_298748]
-
Acest consiliu decide asupra întâietății formulării teoriei și astfel Charles Darwin este considerat părintele evoluției. Charles Darwin a murit pe 19 aprilie 1882; ca dovadă de recunoaștere a valorii operelor sale științifice, a fost înmormântat în Westminster Abbey, lângă Isaac Newton. Tezele principale sunt : Naturalistul englez, autorul "Originea speciilor" în care dezvăluie și demonstrează că toate speciile s-au dezvoltat de-a lungul timpului dintr-un strămoș comun prin procesul, numit de el, selecție naturală contestă, din punct de vedere științific
Charles Darwin () [Corola-website/Science/297419_a_298748]
-
parte laterală și o parte superioară (acoperiș).În plan orizontal se împarte în partea anterioară, destinată conducăturului automobilului și partea posterioară destinată încărcăturii (instalații, persoane, mărfuri). Automobilele se clasifică după următoarele criterii principale: Se clasifică și după încărcătura utilă exprimată newtoni (N). Automobilele din această categorie efectuează numai anumite transporturi și servicii. Se consideră următoarele criterii de distincție ale automobilelor: tipul motorului, tipul transmisiei, tipul propulsiei. Se consideră drept criteriu de departajare totalul punților și numărul punților motoare.
Automobil () [Corola-website/Science/297484_a_298813]
-
de-a lungul unei linii. Stabilitatea la vălurire în urma umezirii și capacitatea de ridicare a culorii de pe ea se pot verifica cel mai bine pictând ceva. Mărci cunoscute de hârtie sunt Arches, Canson, Fabriano, Hahnemühle, Lanaquarelle, Saunders Waterford, Strathmore, Winsor & Newton și Zerkall. În ultimul timp au reapărut producători de hârtie făcută manual ca Twinrocker, Velke Losiny, Ruscombe Mill și St. Armand. Nu este un suport prea comun; a fost utilizat în principal în secolul al XVI-lea în felii foarte
Pictură () [Corola-website/Science/297480_a_298809]
-
3:1) și "foarte scurte" (0,8...2:1). Fiecare artist are propriile sale preferințe în materie de pensule, și propria sa „disciplină a uneltei”. Mărci cunoscute de pensule sunt DaVinci, Escoda, Isabey, Raphaël, Kolonok, Robert Simmons, Arches și Winsor & Newton. Unii comercianți au dreptul să vândă pensule de o anumită marcă sub propriul lor nume. Diluarea înseamnă micșorarea concentrației unei vopsele. Solvenții (diluanții) pentru ulei se folosesc pentru a dilua culoarea, cât și pentru a curăța ustensilele de pictură (pensulele
Pictură () [Corola-website/Science/297480_a_298809]
-
numeric 2 apare din cauză că pelicula de săpun are două fețe, și deci două suprafețe, astfel încât ața se „racordează” de două ori la membrană). Tensiunea superficială are deci dimensiune de forță pe unitate de lungime. În Sistemul Internațional unitatea sa este newtonul pe metru, dar în cgs unitatea sa este dina pe cm. O dină/cm corespunde la 0,001 N/m. O definiție echivalentă pentru coeficientul de tensiune superficială, utilă în termodinamică, este lucrul mecanic efectuat pe unitatea de suprafață. Astfel
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
Sistemul Internațional de Măsuri forța se măsoară în N iar lungimea în m, rezultă că unitatea de măsură pentru coeficientul tensiunii superficiale în SI este: formula 15 Adică: unitatea de măsură a tensiunii superficiale în SI este newon pe metru sau newton ori metru la puterea minus unu. În sistemul cgs ea se măsoară în dyn pe centimetru sau dyn ori centimetru la puterea minus unu. După a doua definiție, unitatea de măsură este:formula 16 În consecință tensiunea superficială poate fi măsurată
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
locație din partea de Est a orașului. Primul meci pe Hyde Road a fost programat să fie împotriva echipei Salford A.F.C. la 10 septembrie 1887. în 1891, Ardwick A.F.C. reușește să cucereacă primul trofeu Manchester Cup învingând echipa concitadină Newton Heath L.Y.R. cu 1-0. Drept urmare Ardwick A.F.C. este admisă în Football Alliance. Ca urmare a fuziunii a Football Alliance cu Football League, Ardwick A.F.C. devine membru fondator al Football League Second Division. La 16 aprilie 1894
Manchester City FC () [Corola-website/Science/317063_a_318392]
-
în Europa în perioada de după cruciade au avut ca model pe cele din Orientul Mijlociu. Studiul fizicii experimentale începe cu Alhazen, care scrie "Tezaurul optic", lucrare ce devine de referință în istoria fizicii asemeni Philosophiae Naturalis Principia Mathematica a lui Isaac Newton și care dezbate probleme din domeniul opticii cu mult înainte ca Roger Bacon, Leonardo da Vinci și Johannes Kepler să pună bazele opticii științifice europene. Astfel, în tratatul de optică, Alhazen demonstrează că senzația de vedere este dată de razele
Epoca de aur a islamului () [Corola-website/Science/317215_a_318544]
-
este dată de razele de lumina incidente în globul ocular, argumentând natura fizică a luminii. În acest sens, poate fi considerat părintele psihofizicii și al psihologiei experimentale. Metoda științifică experimentală este abordată și de Al-Biruni, un alt precursor al lui Newton, dar în ceea ce privește legile mișcării, legi descoperite și studiate și de Alhazen și Avicenna. Alți mari fizicieni islamici: Al Baghdadi (a dedus înaintea lui Newton Principiul al II-lea al mecanicii), Ibn Bajjah (principiul acțiunii și reacțiunii). Frații Banū Mūsă (Ja
Epoca de aur a islamului () [Corola-website/Science/317215_a_318544]
-
al psihologiei experimentale. Metoda științifică experimentală este abordată și de Al-Biruni, un alt precursor al lui Newton, dar în ceea ce privește legile mișcării, legi descoperite și studiate și de Alhazen și Avicenna. Alți mari fizicieni islamici: Al Baghdadi (a dedus înaintea lui Newton Principiul al II-lea al mecanicii), Ibn Bajjah (principiul acțiunii și reacțiunii). Frații Banū Mūsă (Ja'far Muhammad ibn Mūsă ibn Shăkir), Alhazen și Al-Khazini sunt precursori ai lui Newton în domeniul legii gravitației. Arabii traduc celebrul tratat „De Materia
Epoca de aur a islamului () [Corola-website/Science/317215_a_318544]