6,900 matches
-
Într-un cîmp de particule electrice, Într-un soi de magnetism insesizabil, parcă te-ai afla În sfera de gravitație a unor organe străine cu care intri fără voia ta Într-o conexiune grețos de intimă. Între ficatul domnului cu ochelari și vezica doamnei blonde se Înfiripă dialoguri timide. De sub cearșafurile ștampilate cu numărul de inventar și inițialele spitalului, sfincterele pacienților icnesc și se cheamă. Dincolo, de după draperia de doc, În atmosfera de cafea proaspăt rîșnită, cîteva voci: „Te Învăț eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
șaizeci - circumvoluțiile lui În care Încep să se șteargă textele aramice și Tora și Biblia și Vedele și Upanișadele și toată cabala unei lumi adormite care i-a tulburat cîndva adolescența uscîndu-i bărbăția. Și fetița cu bretonul cărunt, numită Emilia, ochelarii punîndu-i În locul obrajilor doi ochi uriași, un fluture de noapte, o domnișoară Pogany În pragul pensionării. Și flăcăul acela cu ciuful lui vesel de rusnac, numit Romanciuc, călătoriile lui cu degetul pe hărțile continentelor, acum Înecate Într-o mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
presus decît lumea, vocile celor din cărți, din morminte. În atelierul lui Niki Bârsan, o femeie Între două vîrste, Într-un taior de vară de etamină ecru se plimbă prin fața fotografiilor care acoperă pereții. Se apropie, se distanțează, Își scoate ochelarii și-i șterge cu batista, se-ncruntă, zîmbește, din cînd În cînd face cîte o remarcă. Fotograful, așezat pe un taburet care dispare cu totul sub trupul masiv, descojește un măr cu mișcări atente ca și cînd ar desfășura un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
viață. Pe o planetă mai tolerantă și mai democratică, acești pacienți ar putea fi considerați niște originali. Iată de pildă cum a acostat-o pe Anna, În după-amiaza aceea cînd venise să-l caute pe Marcel Albu, un tînăr cu ochelari, de vreo 25 de ani; „Hei, Schnuki, vino să-ți arăt ce face un bărbat ca mine cu o femeie ca tine!“ Anna a Încremenit. Foarte preocupat, tînărul a scos din buzunar o cutie de chibrituri și a Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
peste urechi, și rîsul ei răgușit, gîdilat, spărgînd ritmul egal al locului ca Într-o compoziție de Pink Floyd. O nimfă de cincizeci de ani alergînd În jurul unui faun de șaizeci cu șapcă de marinar, cu barbă, cu pipă și ochelari. Romeo și Julieta - Întîlnirile lor scurte, conspirative, vreme de douăzeci de ani numai pe această plajă ocolită de timp și de vîrstă; pe unde vor rătăci acum scheletele lor? Unde se vor mai Întîlni ei În clandestinitatea cuplului lor? Înaintăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu vinilin roșu, un grup tăcut În mijlocul căruia perorează un bărbat robust cu fața congestionată, Între două vîrste, Îmbrăcat Într-un blaser gri; o femeie elegantă cu păr roșu se scotocește În geantă, vrea să-și ascundă fața; tînărul cu ochelari Își șterge Întruna mîinile cu batista țprecis și-a aranjat ceva nu mai vine Înapoi ce-i prost); domnul acela bătrîn Își scoate pipa și-o bate nervos În podul palmei, Îl urmărește o imagine dintr-un film țucigașul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
uit în continuare fiindcă s-ar putea să învăț cum să mă bărbieresc când o să mă fac mai mare. Într-o zi, după ce au dat jos aranjamentul din vitrină, m-am dus în camera lui tanti Mae să-i aduc ochelarii și am găsit, ascunsă în dulapul ei, poza cu bărbatul acela în maiou cu lama de ras. Dintr-un motiv sau altul, n-am întrebat-o niciodată cum sau de ce ajunsese acolo. Tanti Mae era bună cu mine, totuși. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ridicat capul decât atunci când am ajuns lângă birou. Plină de un calm superior. îmi plăcea. — Aș dori să vorbesc cu Shelley Frank, dacă e disponibilă, am spus eu pe un ton politicos. Pot să întreb de ce? Purta o pereche de ochelari cu ramă neagră, din aceia pentru scris, pe care și i-a dat jos ca să mă poată analiza mai în profunzime. Avea ochii căprui și iscoditori. —în legătură cu Lee Jackson, care lucra aici. Sunt... Trăsăturile feței i s-au încordat brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de puțin timp după moartea unui angajat. Au trecut abia patru zile, pentru numele lui Dumnezeu. Găsește pe altcineva să sâcâi. „Nu devia de la subiect, am vrut să-i zic, spune-mi ce părere ai despre mine.“ Și-a pus ochelarii înapoi la ochi întorcându-și privirile asupra hârtiilor ei. Interviul se terminase. Nu sunt aici să-mi caut de lucru, am spus sarcastic. —Poftim? —Sunt prietenă cu Lee. Ne-am văzut în noaptea în care a murit. Am venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
întins mâna. —Shelley Jacobson. Partenera mea e Judith Frank. împărțim numele. I-am strâns mâna. Asta sau aș fi pupat-o. —Sam Jones. —îmi pare extrem de rău, a spus. —Desigur. Am zâmbit. Mi-a zâmbit înapoi. Practic eram deja prietene. Ochelarii au fost dați jos din nou. M-a măsurat iar din cap până în picioare și a luat o decizie. —Uite, vrei o cafea? Vom vorbi în biroul din spate. O rog pe Judith să-mi țină locul. Decizii fulger peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ai greși numele. Oricum scrii la un ziar de nimic. Mai ai ceva în sticla aia, Sam? I-am umplut paharul până la buză. L-a dat peste cap și s-a întors la nefericitul Daniel, care se juca nervos cu ochelarii. —Mai dorești vin? l-am întrebat din solidaritate. — Nu, nu, mulțumesc, a răspuns la repezeală. —Vrea să-și păstreze agerimea minții, a adăugat Victoria. Așa cum este ea. Și-a dat capul pe spate și a izbucnit în râs. Dinții ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
învăluit. Tata urca spre cer în formă de fum și miros. S-au împărțit colivă și vin pe colina Crematoriului. Apoi ne-am dus acasă. Am revăzut totul după atâta timp - ultima mea scrisoare, foarte veche, era pe masă sub ochelarii lui tata. Pe perete - desenele mele frumos înrămate. Amurgul cădea peste ele cu o lumină semănând cu o piele îmbătrânită. Era o vară apăsătoare în București. M-am întors în cămăruța mea, plimbându-mă în lung și în lat. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Inima mea întinerește numai când îi aud numele. Uită-te la dreapta ta, acolo o avem pe Tamara noastră! Între timp a învățat arta de a fi suedeză. Feifel se uită la dreapta lui - acolo ședea o femeie blondă, cu ochelari negri. Doamne, ce schimbată era, cum ar fi putut s-o recunoască? - A devenit și ea o falsă blondă, îi șopti Feifel vecinului său. - Numai la suprafață, i-a răspuns medicul. Înțelegi, Tamara are nevoie de bătrâni ca noi, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de bătrâni ca noi, ca start în viață, ca apoi să zboare către tineretul ei. Feifel deveni mut. Medicul îi șopti la ureche: - Că s-a făcut blondă, asta nu mă deranjează de loc, dar de ce își ascunde privirea după ochelari negri? Feifel nu avea nici un răspuns. El însuși ar fi vrut să pună niște ochelari negri între ferestrele sufletului său și lumea de afară. Dezamăgit, părăsi sinagoga înainte de terminarea serviciului divin, vagabondând fără sens prin oraș. Bău câteva beri într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Feifel deveni mut. Medicul îi șopti la ureche: - Că s-a făcut blondă, asta nu mă deranjează de loc, dar de ce își ascunde privirea după ochelari negri? Feifel nu avea nici un răspuns. El însuși ar fi vrut să pună niște ochelari negri între ferestrele sufletului său și lumea de afară. Dezamăgit, părăsi sinagoga înainte de terminarea serviciului divin, vagabondând fără sens prin oraș. Bău câteva beri într-un bar, încercând în zadar să converseze cu doi bărbați care se așezaseră la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nu cu natura lor! - Natura ne pune bețe în roate, în schimb Tora ne arată cum să trăim. O lumină pe care nici măcar timpul n-o poate stinge. După aceste cuvinte solemne, Charlie făcu o pauză, ștergându-și cu grijă ochelarii. Era un bărbat puternic, între două vârste, pe mijlocul capului avea un ciuf de păr negru prin care își trecea degetele subțiri în timp ce vorbea. - Știam eu că nu sunt în stare să scriu un sul cu Tora, deși m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
amintea de el, cu toate că nu era ușor să ții minte sutele de figuranți care-i trecuseră prin fața ochilor de-a lungul anilor. Cu toate că tatăl Ninei nu era în toane bune - se vedea după felul în care își ridica și lăsa ochelarii, privindu-l pe Dudu surprins -, până la urmă schiță un zâmbet ușor care-i lumină toată fața. Din motive necunoscute, un pitic îi trezea mereu simpatia. Încurajat de zâmbetul spontan, Dudu scoase un pachet de țigări și-l servi pe domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
se poate specula, atunci totul se poate pune pe roate. Stătea în fața mea ca un domn elegant, cinstit - fără barbișon de țap și coarne sau dinți ascuțiți și coadă, cum îl pictaseră oamenii. Nu! Era un bărbat cu stil, purta ochelari cam mari, ca fundurile de sifoane, avea cravată cenușie și un profil de vultur. Îmi amintea în mod curios de unul din profesorii lui Zaharel, de la școala primară. Când l-am auzit vorbind așa mi-a venit să-i sar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
tale! - Ce întrebare tâmpită, izbucnise Rudi supărat. Ne iubim și ne vom căsători în curând! - Tipic pentru tot neamul bărbătesc!Asta e boala bătrâneții masculine! îi aruncase femeia. - Și câți ani are? întrebase un bărbat între două vârste, ridicându-și ochelarii pe frunte. - Douăzeci de ani! spusese Rudi cu mândrie. - Numai douăzeci? se uimise bărbatul, ridicându-și sprâncenele în apropierea ochelarilor de pe frunte. Oho, bătrâne, văd de pe acum două coarne pe fruntea ta mare! - Ar putea să-ți fie strănepoată, aruncase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Asta e boala bătrâneții masculine! îi aruncase femeia. - Și câți ani are? întrebase un bărbat între două vârste, ridicându-și ochelarii pe frunte. - Douăzeci de ani! spusese Rudi cu mândrie. - Numai douăzeci? se uimise bărbatul, ridicându-și sprâncenele în apropierea ochelarilor de pe frunte. Oho, bătrâne, văd de pe acum două coarne pe fruntea ta mare! - Ar putea să-ți fie strănepoată, aruncase râzând un bărbat știrb. - Vă înșelați, ca de obicei! Trebuie să știți că sunt încă un cocoș care nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
la vârsta noastră, răspunsese Rudi resemnat. - Ai nevoie de o infirmieră, bătrânelule, îi spusese femeia surâzând. - A fi îndrăgostit, adăugase bărbatul știrb, asta cere multă energie. - Nu oricine se poate îndrăgosti, cei leneși n-au nici o șansă, explicase bărbatul cu ochelari pe frunte. - Și nici cei care cască tot timpul, adăugase știrbul. Toți râseseră din nou, dezgolindu-și dinții vechi alături de cei noi din porțelan lucitor. Rudi căsca tot timpul, obosit de drumurile lui în oraș ca să vândă cărți și obiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
întreabă Ionel, descumpănit. Nici un răspuns. Din ce în ce mai nemulțumit, împăratul se ridică, apropiindu-se de calculator. La un moment dat se oprește, încercând să înțeleagă ce anume nu este în regulă. Nu poate descoperi nimic. Peste câteva secunde însă, în timp ce își pune ochelarii, pentru că este bătrân și orb, Ionel sesizează un lucru necurat. Pe măsură ce unghiul său subiectiv ne permite ca prin ceață să vedem despre ce este vorba, observăm cum în colțul din drepta sus al ecranului viermuiește o cifră uriașă. Ah, ticălosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ofticat, încât pufnea și trosnea continuu, într-o mișcare ciudată care îl făcea mai-mai să se prăbușească de pe scaun, deși el ar fi vrut din toată inima să șadă. Era îmbrăcat nici mai mult, nici mai puțin decât în pijama. Ochelarii îi săltau de pe nas până în creștetul capului, apoi coborau până la bărbie, pentru ca în cele din urmă să revină din nou la locul lor obișnuit. - X! X! țipa domnul acesta, indicând spre tavan, din motive pe care nu le-am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
gândi el. Se așteptase să găsească o mulțime de flecuștețe pe care șoferii le atârnau de obicei sub parbriz dar, nu, cabina era curată și austeră. Nimic în afară de ceea ce pusese acolo fabricantul nu se afla acolo. Doar în compartimentul pentru ochelari de sub aparatul de radio era o cutiuță cu un odorizant auto care răspândea un miros plăcut de citrice. Părțile din material plastic sclipeau din cauza siliconului cu care fuseseră lustruite. Deschise capacul torpedoului și privi înăuntru. În afară de o folie din țiplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ei era foarte plăcută, poate din cauza ochilor mari și cenușii și a gurii bine conturate, iar nasul subțire și ușor acvilin îi dădea un aer preocupat. În colțul gurii lui Cristi înflori un zâmbet slab, imaginându-și-o privind pe deasupra ochelarilor ușor lăsați pe nas, spre clasa plină de copii și vorbindu-le la fel de răspicat. Nici nu știa dacă purta ochelari, dar din moment ce era profesoară, trebuia să-i aibă. De ce râdeți? întrebă ea. Am spus ceva nelalocul lui? Nu, răspunse Cristi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]