KorAP: Find »[drukola/base=ofrandă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...62 63 64 ...82 >

2,027 matches

Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808

de la Cătai Hiiyiik (~ 7000), în Anatolia, care au precedat - și probabil au influențat - cultura preceramica din lerihon, indică existența unor credințe similare. Cultul craniilor este amplu atestat la Hacilar. La Cătai Hiiyiik, scheletele erau îngropate sub pardoseala caselor, însoțite de ofrande funerare: bijuterii, pietre semiprețioase, arme, textile, vase de lemn etc.38 în cele patruzeci de sanctuare dezgropate până în 1965 s-au găsit numeroase statuete în piatră și în argilă. Principala divinitate este zeița, prezentată sub trei aspecte: femeie tânără, mamă

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
și pare să fie creația unei populații coborând din nord, poate din fugarii de la Hacilar și Cătai Hiiyiik. Complexul religios de la Teii Halaf nu diferă prea mult de culturile care ne-au reținut până în prezent. Morții erau îngropați însoțiți de ofrande, printre care figurine din lut. Taurul sălbatic era venerat ca epifanie a fertilității masculine. Imagini de tauri, bucranuri [motive ornamentale figurând capete de taur descărnate - nota trad.], capete de berbeci și securea dublă aveau, desigur, un rol cultual, în legătură cu zeul

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ultimul snop este îngropat și se cheamă "Bătrânul", adică poartă același nume pe care-1 avea și în vremea Egiptului faraonic. Grâul fiert care este oferit la funeralii și parastase în România și în Balcani se cheamă colivă. Numele (Kollyvă) și ofranda sunt atestate în Grecia antică, dar obiceiul este, desigur, mai arhaic (se crede că îl regăsim în mormintele de la Dipylon). Leopold Schmidt a arătat că anumite scenarii mitico-rituale, încă în vigoare la țăranii din Europa Centrală și sud-Orientală la începutul

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
pentru a servi pe zei, care, înainte de toate, aveau nevoie să fie hrăniți și îmbrăcați 5. Cultul era conceput ca un serviciu al zeilor. Totuși, chiar dacă oamenii sunt servitorii zeilor, ei nu sunt sclavii lor. Sacrificiul constă mai ales în ofrande și în omagii. Cât privește marile sărbători colective ale cetății, celebrate cu prilejul Anului Nou sau al ridicării unui templu, ele au o structură cosmologică. Raymond Jestin insistă asupra faptului că noțiunea păcatului, a elementului expiator și ideea "țapului ispășitor

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
celebru, "Dialog despre mizeria umană", care a fost numit "Ecleziastul babilonian", este și mai deznădăjduit: "Oare leul cel mândru, care sfâșie carnea cea mai bună, oferă tămâie ca să potolească mânia zeiței? Cât despre mine, am întârziat eu oare să aduc ofrandă? [Dimpotri vă], m-am rugat zeilor, am adus jertfele cuvenite zeiței." (r. 51 sq.) Din copilăria sa, omul drept s-a străduit să înțeleagă gândirea zeului, cu umilință și pietate a căutat-o pe zeiță. Totuși "zeul mi-a adus

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
cățărându-se pe o scară (365,390,971 sq., 2083). În timpul ascensiunii sale, regele este deja un zeu, de o esență total diferită de seminția oamenilor (650, 809) jl. Totuși, înainte de a sosi la lăcașul ceresc din răsărit, numit "Câmpiile ofrandelor", faraonul trebuia să treacă prin câteva încercări. Intrarea era apărată de un lac cu "țărmuri sinuoase" (Pir., 2061) și luntrașul avea puterea unui judecător. Pentru a fi admis în barcă, trebuia să fi îndeplinit toate purificările rituale (Pir., 519, 1116

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
un ceas." Numai faptele omului rămân cu el. Prin urmare "nu fa răul", în loc de a ridica un monument de piatră "acționează astfel încât monumentul tău să dureze prin dragostea pentru tine". "Iubește întreaga lume!" Căci zeii prețuiesc dreptatea mai mult decât ofrandele. "Consolează-1 pe cel care plânge; nu urgisi văduva. Nu despuia pe nimeni de averea tatălui său. Nu pedepsi pe nedrept. Nu ucide!"43 Un anumit vandalism îi consternase întotdeauna pe egipteni: oamenii distrugeau mormintele strămoșilor, azvârleau trupurile și răpeau pietre

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
o declarație de nevinovăție, impropriu denumită "confesiune negativă": Nu am săvârșit nedreptatea față de oameni. Nu 1-am blestemat pe Zeu. Nu 1-am sărăcit pe cel sărac. Nu am ucis. Nu am pricinuit nimănui durere și suferință. Nu am micșorat ofrandele de hrană aduse în temple etc. Sunt pur. Sunt pur. Sunt pur. Sunt pur". Mortul se adresează celor patruzeci și doi de zei care constituie tribunalul: "Salut vouă, zeilor de aici! Eu vă cunosc, va știu numele. Nu voi cădea

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
activității lor religioase, în culturile protoistorice ale Europei Centrale, ca și în Orientul Apropiat antic, separarea dintre cei morți și cei vii era prescrisă în modul cel mai strict. Cultul megalitic al morților implica, în afară de diferite ceremonii (procesiuni, dansuri etc.), ofrande (alimente, băuturi etc.), și sacrificii săvârșite lângă monumente și prânzuri rituale deasupra mormintelor. Un anumit număr de menhiri au fost ridicați independent de sepulturi. Foarte probabil, aceste pietre constituiau un fel de "substitute ale corpurilor", în care se întrupau sufletele

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
excavat un anumit număr de sculpturi în piatră, reprezentând femei culcate într-o rană. Dar descoperirea cea mai senzațională este enorma statuie a unei femei - cu siguranță o zeiță - așezate. Săpăturile au relevat un cult elaborat, cu sacrificii de animale, ofrande de hrană și libațiuni, rituri de incubație și de divinație, indicând existența unui coq) sacerdotal important și bine organizat. Cultul morților juca probabil rolul central, în remarcabila necropolă de la Hal Saflieni, numită acum Hypogeu și cuprinzând mai multe săli tăiate

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
unui arbore sacru. Pe al doilea panou se vede desfășurarea unei libații funerare: o preoteasă răstoarnă lichidul roșu dintr-un crater într-o mare urnă. Ultima scenă este cea mai misterioasă: în fața mormântului său, mortul, în haină lungă, asistă la ofranda funerară: trei sacrificatori bărbați îi aduc o mică barcă și doi viței 56. Numeroși savanți, judecând după aspectul său (după Picard, "s-ar zice că " A J. Evans, op. Cit., III, p. 220, fig. 154; Ch. Picard, p. 144, 199; A

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ori cu regina, el celebra cele mai importante sărbători ale anului. După moartea lor, regii erau divinizați. Vorbindu-se despre moartea unui rege se spunea că "devenise zeu". Statuia sa era plasată în templu și suveranii care dormeau îi aduceau ofrande. După anumite texte, regele era considerat, în timpul vieții sale, drept o încarnare a strămoșilor săi divinizați 4. 44. "Zeul care dispare" Originalitatea gândirii religioase "hittite"5 se lasă surprinsă mai ales din reinterpretarea câtorva mituri importante. O temă dintre cele

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
conferă acest rol tatălui 2 într-o frumoasă rugăciune, regina Puduhepas o identifică pe zeița din Arinna cu Hepat (cf. traducerea lui A, Goetze, ANET, p. 393). Este, totuși, singura mărturie în acest sens; în ritualuri și în listele de ofrande, numele celor două zeițe sunt citate unul după altul. Fapt care poate să se explice prin importanța dobândită, sub suveranii hittiți, de către cele două celebre epifanii ale Zeiței-Mame. 3 Ritual pentru ridicarea unui nou palat, traducere de A. Goetze, ANET

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
înzestrată cu atribute masculine și, prin urmare, considerată ca bisexuală. După o nouă lacună, textul îl arată pe Baal trirmțându-i mesageri încărcați de cadouri. El o informează că războiul îi este odios; 'Anat să depună deci armele și să aducă ofrande pentru pace și pentru prosperitatea ogoarelor. El îi transmite că va crea fulgerul și tunetul pentru ca zeii și oamenii să poată cunoaște apropierea ploii. 'Anat îl asigură că îi va urma sfaturile. Totuși, deși suveran, Baal nu are nici palat

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
știe că juca un rol important în cult, îl reprezenta pe Baal în aceste scenarii mitico-rituale; dar argumentul este încă controversat. Sacrificiile erau considerate drept hrană oferită zeilor. Sistemul sacrificial pare asemănător aceluia din Vechiul Testament; el comporta holocaust, sacrificiul sau ofranda de "pace" sau de "comuniune", și sacrificiul expiator. Preoții, khnm, aveau același nume ca în ebraică (Kohăn). Alături de preoți sunt menționate, de asemenea, preotesele (khnf) și qadecim, persoane "consacrate", (în Biblie, acest termen desemnează prostituția sacră, dar textele ugaritice nu

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
tuturor nenorocirilor care au copleșit omenirea. Eva a dat naștere lui Cain, care "lucra pământul" și lui Abel, "care păștea oile". Când frații au oferit sacrificiul de mulțumire - Cain roadele pământului și Abel primii miei din turmă - Iahve a primit ofranda celui din urmă, nu și pe a lui Cain. Furios, Cain "s-a aruncat asupra fratelui său și 1-a omorât" (4: 8). De acum înainte, proferă Iahve, "ești blestemat [.]. Când vei lucra pământul, acesta nu-și va mai da

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
zeu al spaimei", specialist, prin excelență, al fecundității. Abia mai târziu, cultul său a fost execrat și a devenit dovada exemplară a apostaziei. A fost adoptat în mare parte sistemul sacrificial canaanean. Forma cea mai simplă a sacrificiului consta din ofrande, într-un loc consacrat, a diferite daruri, sau din libații de untdelemn și de apă. Ofrandele erau considerate hrană pentru divinitate (Judecători, 6: 19). Israeliții încep acum să practice holocaustul ('olah), pe care îl interpretau ca o oblațiune oferită lui

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
și a devenit dovada exemplară a apostaziei. A fost adoptat în mare parte sistemul sacrificial canaanean. Forma cea mai simplă a sacrificiului consta din ofrande, într-un loc consacrat, a diferite daruri, sau din libații de untdelemn și de apă. Ofrandele erau considerate hrană pentru divinitate (Judecători, 6: 19). Israeliții încep acum să practice holocaustul ('olah), pe care îl interpretau ca o oblațiune oferită lui Iahve. Ei au împrumutat, în plus, numeroase practici canaaneene în relație cu agricultura, și chiar anumite

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
celților) și care le permiteau, în plus, să reînnoiască periodic lumea (prin lupta ritualică între două grupuri de celebrând, rit din care subzistă urme în India și în Iran). Zeii erau considerați ca fiind prezenți la festivități, alături de oameni, și ofrandele aduse lor erau arse. Indo-europenii nu ridicau sanctuare: foarte probabil, cultul era celebrat într-o incintă consacrată, sub cerul liber. O altă trăsătură caracteristică: transmisia orală a tradiției și, în timpul întâlnirii cu civilizațiile din Orientul Apropiat, interzicerea de a folosi

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
foc", "obrazul de aur", zgomotul și spaima pe care o stârnește. "Când te năpustești asupra arborilor ca un taur flămând, lași în urma ta o dâră neagră" (RV, I, 58,4). El este "crainic" între Cer și "Pământ" și prin el ofrandele ajung până la zei. Dar Agni este mai ales arhetipul preotului; e numit sacrificator sau "capelan" (pitrohitd). De aceea imnurile care îi sunt închinate se găsesc la începutul Rig Vedei. Primul imn se deschide cu această strofă: "îl cânt pe Agni

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
este mai ales arhetipul preotului; e numit sacrificator sau "capelan" (pitrohitd). De aceea imnurile care îi sunt închinate se găsesc la începutul Rig Vedei. Primul imn se deschide cu această strofă: "îl cânt pe Agni, capelanul, Zeul sacrificiului, preotul, închinătorul ofrandelor, care ne umple de daruri" (citat după traducerea lui Jean Varenne). El este veșnic tânăr ("Zeul care nu îmbătrânește", RV, I, 52,2) pentru că renaște cu fiecare foc nou. Ca "stăpân al casei" (grihaspati), Agni alungă beznele, îndepărtează diavolii, apără

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Domnul fiarelor sălbatice" (Sat. Br., XII, 7,3,20) și îi ocrotește pe cei ce stau departe de societatea ariană, în timp ce zeii locuiesc la răsărit, Rudra sălășluiește la nord (i. E. Himalaia). El e exclus de la sacrificiul soma și primește doar ofrande alimentare care sunt azvârlite pe pământ (hali) sau resturi de oblațiuni și ofrande sacrificiale vătămate (Sat. Br., 1,7,4,9). Epitetele se îngrămădesc: e numit Siva, "grațiosul", Hara, "distrugătorul", Samkara, "salvatorul", Mahădeva, "marele zeu". Potrivit Vedelor și Brahmanelor, Rudra-Siva

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
cei ce stau departe de societatea ariană, în timp ce zeii locuiesc la răsărit, Rudra sălășluiește la nord (i. E. Himalaia). El e exclus de la sacrificiul soma și primește doar ofrande alimentare care sunt azvârlite pe pământ (hali) sau resturi de oblațiuni și ofrande sacrificiale vătămate (Sat. Br., 1,7,4,9). Epitetele se îngrămădesc: e numit Siva, "grațiosul", Hara, "distrugătorul", Samkara, "salvatorul", Mahădeva, "marele zeu". Potrivit Vedelor și Brahmanelor, Rudra-Siva pare o epifanie a puterilor demonice (ori cel puțin ambivalențe), populând spațiile sălbatice

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ÎNAINTE DE GAUTAMA BUDDHA: DE LA SACRIFICIUL COSMIC LA SUPREMA IDENTITATE ĂTMAN-BRAHMAN 72. Morfologia ritualurilor vedice Cultul vedic nu cunoștea sanctuarul; riturile se efectuau fie în casa sacrificantului, fie într-un teren învecinat acoperit cu iarbă, pe care se instalau trei focuri. Ofrande erau laptele, untul, cerealele și prăjiturile. Se rnai sacrificau capra, vaca, taurul, berbecul și calul. Dar o dată cu epoca Rig Vedei soma era considerată sacrificiul cel rnai important. Riturile se pot clasa în două categorii: domestice (grhya) și solemne (srauâa). Primele

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
în afară de întreținerea focului domestic și de sărbătorile agricole, cele mai importante sunt "tainele" sau "consacrările" (samskărd) legate de zămislirea și nașterea copiilor, prezentarea (upanayana) tânărului copil învățătorului său brahman, căsătoria și funeraliile. E vorba de ceremonii destul de simple: oblațiuni și ofrande vegetale 2 și, în ce privește "sacramentele", gesturi rituale însoțite de formule murmurate de către stăpânul casei. Dintre toate "sacramentele", upanayana este, desigur, cel mai important. Acest rit constituie echivalentul inițierilor de pubertate specifice societăților arhaice. Atharva Veda, XI, 5,3, unde upanayana

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]