5,154 matches
-
și est-europene, în mod special literatura română. Deosebindu-se de pastorală, cu care e în mod curent confundat, obiectul vizat nu este un gen, ci un model literar - idilicul - având o acoperire empirică heteroclită. Conform ipotezei lui N., la temelia ontologică a idilicului se află tensiunea dintre real și ideal, altfel spus, dintre un spațiu reputat ca adevărat și un spațiu poetic. Se așază sub lupă procesul prin care capitalul filosofic de valori umaniste al idilei (cu resursele în realitatea socială
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
internă. Rezultatul este un tabel cu două coloane de opțiuni posibile. (Eu găsesc această concepție mult superioară diviziunii tradiționale dintre idealiști și materialiști.) Un mod de a interpreta aceste opțiuni este în funcție de termenii „a propune” și „a dispune”. În manieră ontologică: oare lumea ni se oferă, ni se propune spre înțelegere sau noi ne propunem înțelegerea ei? În manieră epistemologică: oare lumea este aceea care ne dictează atunci când ne evaluăm afirmațiile, permițându-ne să păstrăm partea adevărată și să dispunem eliminarea
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
pune bazele unui proiect științific esențial pentru agenda umană, fără metafizică - abandonată în istorie - și în condițiile în care pozitivismul simplist trebuie respins și el. Soluția se află în cele două pătrate de la baza tabelului. Aici, din punct de vedere ontologic, fenomenele nu au structură și semnificație fără contribuția activă a minții umane. Lumea empirică, senzorială, este infinit de complexă și oamenii îi conștientizează tiparele prin constituirea de abstracțiuni conceptuale care să încerce să-i reprezinte formele și variațiile esențiale. Anumite
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
referitor la basm, alcătuit cu o largă cuprindere a fenomenului, se remarcă prin buna informație în domeniu, caracterizări și disocieri inspirate, finețea analizei și printr-o reală sensibilitate artistică. Basmul - consideră N. - poate fi abordat din mai multe unghiuri (magic, ontologic, psihologic etc.), dar el rămâne totodată sursă de primă importanță a literaturii culte românești. Folclorul e privit și din perspectivă comparatistă în studiul Ecouri în România ale activității folcloristice a Fraților Grimm. Teoria mitologică, prin prismă teoretică, așa cum se întâmplă
NISCOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288461_a_289790]
-
tineretul în formare. Dă și câteva comentarii în marginea creației eminesciene, sub exigență filosofică, despre „infinit și infinire”, haos și neant, câmpurile ființei, arhei, cât și o interpretare filosofică a Luceafărului, prin prisma conceptelor de general și particular, conform modelului ontologic și logic I-D-G (Individual - Determinații - General). Pentru câțiva ani N. se afundă în limba veche românească, recitește cronicile, cărțile de cult, omiliile și didahiile și aduce la suprafață semnificații originare, arhetipale, pierdute ori ignorate. Până la așezarea într-o carte, studiile
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
modalități ale verbului a fi: n-a fost să fie, era să fie, va fi fiind, ar fi să fie, este să fie și a fost să fie. Ele sunt, în viziunea filosofului, modalități ale limbii române care exprimă situații ontologice, altfel zis, modulații românești ale ființei. Aventura speculativă a sentimentului românesc continuă cu „sentimentul ființei”, cu „rațiunea ființei”, unde ilustrarea se face cu poemul eminescian Luceafărul și cu basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. În Modelul cultural european
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
și doar artistică, a Mioriței, ca să intrăm în ordine cu noi înșine.” Paradoxul este că acest gânditor, al cărui demers constant pare să fie unul de separare radicală între filosofie și viață -, până la un fel de reducționism logic (nu numai ontologic) -, a încercat să trăiască această filosofie. Între filosofia lui și biografia lui există o unitate fundamentală. Biografia lui este semnificativă într-adevăr, dar nu în sine, ca „simplă existență”, ca prezență a unei persoane, ci tocmai datorită acestui acord esențial
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
deschiderea religioasă, mai pronunțată în timp, însă fără prefaceri spectaculoase de strategii expresive. Numeroase versuri se referă la transcendență și redempțiune, iar unele titluri sunt în sine edificatoare (Vine lumina, A venit cuvântul, Semnele Tale, Vestirea). Mistica vizând marile chestiuni ontologice e dublată de o „mistică” a poemului, a captării inspirate a Cuvântului, poetul devenind, undeva, „aproape un cerc”. Fervoarea căutării epifaniei, comunicată de regulă într-un registru de un patetism sobru, se asociază cu o exuberanță de un dramatism stenic
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
de cincisprezece ani, apoi de literatură și civilizație franceză la o școală de interpreți din Zürich, între 1978 și 1990 funcționând ca lector de limba și literatura română la Universitatea de aici. Se stabilește la Lugano. Eseul Eminescu și abisul ontologic, apărut într-o primă ediție la Aarhus (Danemarca) în 1988, apoi în țară, în 1994, se înscrie în rândul puțin numeroaselor cercetări hermeneutice ale operei eminesciene. Autoarea încearcă o abordare a „neantului” introdus de Mihai Eminescu în literele românești, categorie
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
necesară” a gândirii sale, stadiu permanent și temelie a comprehensiunii lui. Prin curajul apropierii lui Eminescu de cele mai diverse concepții, P.-M. dă un nou impuls cercetării eminescologice. SCRIERI: Existence poétique de Bacovia, Winterthur (Elveția), 1958; Eminescu și abisul ontologic, pref. N. Steinhardt, Aarhus (Danemarca), 1988; ed. București, 1994; Jurnal hermeneutic, pref. George Vulturescu, Cluj-Napoca, 1997. Repere bibliografice: Ioan Pintea, Eminescu sau Despre comuniunea contrariilor, VR, 1990, 3; Gabriel Stănescu, „Eminescu și abisul ontologic”, VR, 1990, 4; Constantin Trandafir, Hermeneutică
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
Winterthur (Elveția), 1958; Eminescu și abisul ontologic, pref. N. Steinhardt, Aarhus (Danemarca), 1988; ed. București, 1994; Jurnal hermeneutic, pref. George Vulturescu, Cluj-Napoca, 1997. Repere bibliografice: Ioan Pintea, Eminescu sau Despre comuniunea contrariilor, VR, 1990, 3; Gabriel Stănescu, „Eminescu și abisul ontologic”, VR, 1990, 4; Constantin Trandafir, Hermeneutică eminesciană, ALA, 2000, 500; Manolescu, Enciclopedia, 552-553. E.M.
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
care cuvântul nu mai semnifică, ci maschează. Al cărei sens - dacă există - nu stă în rostire. Unei viziuni dominate de categoriile negative nu îi poate corespunde decât o practică poetică a cuvântului care neagă lumea. Ironia - sensul întors - ca atitudine ontologică, înainte de a fi procedeu literar, se află în spatele zâmbetului lui mopete, care aruncă lumea în neant spre a o reinventa după legi personale: „v. înnopteanu în marele său pullover cu tunet/ de soare, se plimbă pe câmpul heraldic, și ori
IVANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287650_a_288979]
-
Soljenițân, Vasili Grossman și Cinghiz Aitmatov. Volumul Dostoievski: Quo vadis homo? (2000), subintitulat Sensul existenței și criza civilizației, vine în prelungirea studiilor și cursurilor universitare ale autorului. O secțiune importantă este ocupată de descrierea sistemului axiologic al lui Dostoievski: valorile ontologice ale iubirii active și ale nevoii de ideal (probleme legate de existența cosmică, istorică și umană, de transcendent), valorile etice ale credinței, considerate de romancier nu teologal, ci filosofic (normele morale - conștiința, fericirea, binele), valorile gnoseologice, care pun problema răului
KOVÁCS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287723_a_289052]
-
iluministă a societății ar fi următoarea: este cumva societatea doar exterioară, universală, integratoare și constrângătoare în raport cu actorii înșiși sau ei, actorii, prin acțiunile și cunoașterea lor, specifice sau particulare cum sunt, contribuie la construcția societății? Astfel formulată, problema vizează raportul ontologic dintre individ și societate și relația cognitivă dintre cunoașterea actorului comun și cunoașterea sociologică. Optând pentru individualism, proiectul iluminist pune accent pe drepturile și libertățile individuale. Totuși, societatea și individul s-au aflat la iluminiști mereu în relații asimetrice, pentru
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
sunt individualizate. Ele se manifestă la nivelul dinamicii construcției sinelui individual și iau formele diferențiate ale identităților personale. Identități care, pentru un timp, închid individul într-o totalitate dătătoare de sens, asemenea unui „cocon protector care ajută la menținerea securității ontologice” a individului. Dar tot ele, identitățile, sunt departe de a rămâne închise în stabilitate. Explorarea unei identități posibile, transformarea celei deja afirmate pentru a facilita trecerea într-un alt sine posibil prezintă succesiunea unor închideri și deschideri ce variază de la
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Pe de altă parte, asociază recursul la parabola modernistă (în regim ludic) cu discreția extremă a metaforei, universul casnic sau familiar cu zbuciumul sfâșierii existențiale, peisagistica de atmosferă - de factură deseori onirică - cu fronda, cu vaticinarea obscură ori cu chestionarea ontologică - obosită, suspendată, desolemnizată de autoironie, dar deloc privată de tragism - și cu „expierea în text”. Iată, de pildă, cum dintr-un tablou vag alegoric se degajă o neliniștitoare senzație de profunzime, de gravitate și urgență: „pe unde plutiră cetăți vâslește
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
un cântec fără cuvinte, cu care mă înfrățesc spontan, un supra-limbaj de efluvii, pe care-l înțeleg dintr-o dată ca pe o revelație. VALERIU CRISTEA Pornind de la o sfidare retorică, poezia lui Virgil Mazilescu a intrat tot mai adânc în ontologic, atingând substratul de spaimă al existenței poetice. AL. CISTELECAN SCRIERI: Versuri, București, 1968; Fragmente din regiunea de odinioară, București, 1970; Va fi liniște va fi seară, postfață Eugen Negrici, București, 1979; Guillaume poetul și administratorul, București, 1983; Asketiche Zeichen, Cluj-Napoca
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
estetice în orice abordare a unei creații artistice. Adept al criticii autonomiste, el nu desconsideră totuși realitatea incontestabilă a determinismului sociocultural, dar nici nu scoate de aici criterii de evaluare estetică. Rezultat al unei transfigurări radicale, al unei autentice mutații ontologice, opera literară este pentru M. expresia celei mai semnificative relații de sensibilitate dintre artist și lume, criticii revenindu-i rolul de a căuta nu artistul din lume, ci lumea din artist. Tendința sau măcar dorința unei construcții cât mai cuprinzătoare
MIHAILESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288129_a_289458]
-
Despre sublim M. se îndepărtează foarte hotărât de sensurile conceptului pe care, de la Burke și de la romantici încoace, le-au recunoscut mai toți esteticienii europeni. El realizează o sinteză complexă în care se pot recunoaște sugestii preluate de la Hartmann („caracterul ontologic al lucrurilor”), Dufrenne („obiectul estetic”) și, prin ei, tinzând spre o concepție care urcă de la Husserl la Hegel. Referindu-se la „epifania lumii reale în orizontul sublimului și al structurilor”, esteticianul face aluzie la ideile lui Worringer și, în primul
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
Biografia ideii de literatură (I-VI, 1991-2000) și urma să se încheie cu Dicționar de idei literare (din care a apărut volumul I, A-G, 1973). Dincolo de diferențele de construcție și de demonstrație, proiectul are aceleași premise. Mai întâi apriorismul ontologic dominant în modelul literaturii. Conform acestui model, literatura este o matrice de universalii sau de disponibilități genetice, coexistente ab initio și preexistente tuturor actualizărilor istorice selective. Un principiu al tensiunii polare ordonează matca originară astfel încât antinomiile de bază ale structurii
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
domeniului, care a întreținut dispute aprige în teoriile literaturii. Se redimensionează și orgoliul noutății absolute, renăscut ciclic cu agresivitate rituală în domeniu. Nici antiliteratura, asupra căreia modernitatea revendică priorități absolute, nu face excepție. Se justifică astfel insistența teoreticianului asupra apriorismului ontologic, principiu suveran în matrița originară, unde toate sensurile esențiale sunt coexistente și date, așteptând să fie scoase din latență și să dobândească un destin istoric. În sfârșit, clădit pe baze documentare solide, modelul lexical al lui M. echilibrează raportul de
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
117-132; Dicț. esențial, 523-528; George Popescu, Marin Mincu. Eseu despre autenticitatea scriiturii, București, 2000; Manolescu, Lista, III, 359-363; Popa, Ist. lit., II, 577-578; Mircea Popa, Marin Mincu sau Farmecul nedisimulat al insurgenței, ALA, 2002, 626; Octavian Soviany, Experiment și angajare ontologică. Eseu despre opera lui Marin Mincu, București, 2002; Dicț. analitic, IV, 399-401, 558-559. M.S., R.D.
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
București, 1991, 201-229; Al. Husar, Miorița (De la motiv la mit), Iași, 1999; Boriana Ganeva, Eléments d’initiation dans la ballade populaire roumaine „Miorița”, „Synthesis”, 2002; Ion Filipciuc, „Miorița” și alte semne poetice, Câmpulung Moldovenesc, 2002; Ștefania Mincu, Miorița - o hermeneutică ontologică, Constanța, 2002. I.H.C.
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
să fie reductibil la enunțul de tip pozitiv, bazat pe relația de corespondență biunivocă între cuvinte și lucruri. Reificarea anunță mai degrabă pericolul idolatriei conceptuale. De aceea, adevărul și binele nu sunt obiectul posesiei cognitive, ci mai degrabă un orizont ontologic al participării individualului într-un universal concret. Principiul ipostatic al Întrupării face, așadar, din carnalitatea textului și transcendența actului de lectură o relație biunivocă. Cititul este un exercițiu vital, dar niciodată suficient pentru epuizarea talanților ascunși în textura realului și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
4, 19). Parafrazând, ca ortodocși putem spune că iubim Biserica întrucât Biserica - ca trup viu de credincioși mărturisitori - ne-a iubit mai întâi, în Hristos Iisus. Raportul de apartenență eclezială nu poate fi înțeles în termenii unui voluntarism afectiv. Legătura ontologică a credinciosului botezat cu Biserica nu poate fi comparată cu nici o altă relație, menținută prin contract ori asociere de interese. Când subiectivismul individualist ne ancorează conștiința religioasă în prezent, atunci nu este deloc greu să emani pretutindeni un sufocant didacticism
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]