1,722 matches
-
dacă nu ar fi evidențiat și rolul degetelor în economia mișcărilor pe care mâna le excută. Prehensiunea reprezintă acțiunea de prindere a unui obiect, de regulă folosind degetele mâinii, esențială în acest gest motric fiind acțiunea policelui, cu rol de opozant. În cea mai simplă clasificare, formele de manifestare a prehensiunii sunt: bidigitală,tridigitală și polidigitală, acestea permițând efectuarea unei game extrem de largi de mișcări. Prehensiunea pune în valoare abilitățile manuale atunci când sunt executate acțiuni de finețe, în care degetele au
[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
-
anumit obiect indicat de KT. După ce a ales obiectul, pacientul îl denumește și îl pune pe masa de lucru. În timpul căutării poate susține antebrațul cu cealaltă mână. Apucarea este esențială; trebuie să fie efectuată prin priză bidigitală, police și un opozant, de la index până la auricular, cu mâna afectată. - Treapta a II-a, de selectare și ordonare. Într-un coș sunt plasate toate părțile corpului omenesc confecționate din carton, de mărimi și culori diferite. Se solicită pacientului să selecționeze și să ordoneze
[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
-
în stare latentă, nici una dintre părțile implicate în conflict nu îl percepe dar cu siguranță există datorită diferențelor dintre structurile organizatorice sau dintre opiniile, personalitățile diferiților indivizi. Etapa II: Conflictul începe să fie perceput de măcar una din părțile implicate, opozanții devin conștienți de diferențele dintre ei, iar stările emoționale pot fi sub formă de furie, ură, frustrare, durere. Etapa III: Conflictul trece în sfera acțională, este recunoscut deschis și se trece la alegerea între abordarea pentru eliminarea cauzei ori escaladarea
COMUNICARE ŞI CONFLICT ÎN MEDIUL EDUCAŢIONAL by CARMEN ZELINSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/708_a_1150]
-
vizează după discutarea și confruntarea pozițiilor, obținerea unui acord și luarea unor decizii comune. Încercarea a două persoane de a ajunge la o soluție acceptabilă poate fi considerată o negociere eficientă . Persoanele sau grupurile ce negociază sunt parteneri și nu opozanți. Scopul pe care-l urmărim nu trebuie să fie neapărat satisfacerea deplină a propriilor interese - deoarece, pe de o parte pierdem încrederea partenerului și, pe de altă parte, conflictul existent se acutizează și mai mult cu efecte distructive asupra eficacității
COMUNICARE ŞI CONFLICT ÎN MEDIUL EDUCAŢIONAL by CARMEN ZELINSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/708_a_1150]
-
căscată pe toți. Deja judecătorii dețineau mărturiile multora din cei ce fuseseră de față la acele serate vesele; doamnele cele nobile erau scutite, căci nu era de bonton să le aduci prin tribunale. Opinia publică era împărțită între susținători și opozanți; aceștia din urmă îi puneau în spate tot felul de păcate, în timp ce primii erau precauți și inima le spunea să nu prea dea crezare faptelor invocate. Cel mai pornit împotriva lui Tommaso era Jacopo Antonio Marta, îl insulta și, insultându
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a demonstrat că nici viața prezentă, nici după moarte, judecata nu este egală meritelor. 2.1.5. Tatianus Originar din Siria, Tatianus (120-180) a fost ucenicul lui Iustin (100-165) pentru o scurtă perioadă; a fost unul dintre cei mai îndârjiți opozanți ai filozofiei grecești. Rigorismul excesiv l-a condus spre refuzul intransigent al diferitelor manifestări socio-religioase ale păgânismului, inclusiv de natură militară. În Oratio ad Græcos, 11, înșirând o serie de mondenități, în contrast cu spiritul său ascetic, autorul ne prezintă funcțiile militare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
la rangul unei puteri de ordin politic. În învățăturile și deducțiile sale, se delimitează obiectivul principal pe care intenționa să-l ajungă: să infirme obiecția de conștiință față de serviciul militar. Până la reforma luterană, datorită scrierilor sale, nu au mai apărut opozanți față de serviciul militar. Mai mult chiar, regulile episcopului african au fost acceptate și s-au impus ca normă a Bisericii, fapt constat de el însuși prin sentințele unor eminenți scriitori creștini, papi și episcopi, care au sancționat îndatorirea precisă a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care pot fi temporare sau permanente, precum și vizarea unui grup anume sau pur și simplu a unui membru oarecare dintr-un grup, dar și reflectarea unei interdicții absolute ori a unei toleranțe relative. Aceste măsuri puteau să acționeze împotriva unor opozanți aflați într-o stare inițială care se manifestă în anumite circumstanțe și se exprimă, în acest caz, prin acte de violență necontrolată ori prin mișcări populare acolo unde autoritățile succesive sunt prea diferite de cele precedente. O atare diversitate de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
unor noi suplicii împotriva noastră. Într-adevăr, nu au mai fost suficiente nici focul sau fierul, nici răstignirile, nici sfâșierile animalelor sălbatice și nici adâncurile mării profunde. După falimentul persecuției dioclețiene, declarate solemn de către Galerius (311), și finalul tragic al opozanților creștinismului, era de negândit ca Licinius, care își dăduse acordul în promulgarea rescriptului de la Milano (313), deși era de credință păgână convinsă, să se fi ridicat împotriva creștinilor și a religiei lor. De fapt, persecutând creștinii, Licinius voia să-l
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
zeii, asemenea meșterului care confecționa păpuși, detestând uzanța de a aduce onoruri divine persoanei împăratului; d) chema unii episcopii din exil, în semn de liberalitate și pentru a pune capăt discordiilor ecleziastice, iar pe ascuns îi întărâta pe ceilalți episcopi opozanți la revoltă, fiind convins că plebea se mișcă numai atunci când este unită; e) interzicea creștinilor să-și înmormânteze morții ziua, pe motiv că se scandalizau păgânii datorită cultului creștin; f) interzicea bărbaților să vorbească femeilor despre creștinism, iar acestora să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
baza modului în care textul adresei sale pare să o "întrețină". În primul rând, consemnează criticul, Nixon îi portretizează, deliberat sau nu, într-un mod denaturat, pe cei aflați în "opoziție". Campbell citește acest portret denaturat, realizat de președintele Nixon opozanților săi, în felul următor: "(sunt adăugirea mea) un grup omogen care dorește retragerea imediată, precipitată"289 a trupelor americane din Vietnam. Astfel, continuă Campbell, președintele Nixon denaturează, în consecință, și strategiile posibile de ieșire din criză. Criticul identifică facil cele
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
precedent le-a pus, cum ne amintim, deja, în evidență. Campbell, însă, spre deosebire de Forbes Hill, consideră ca responsabilă pentru elocvența cu care președintele argumentează refutativ împotriva alternativei retragerii precipitate, se află presupunerea sa (nefondată, zice Campbell) potrivit căreia, într-adevăr, opozanții săi pot fi descriși cu fidelitate de acel unic atribut, pe care Nixon îl atașează identității lor. Pe scurt, consideră Campbell, portretul "opoziției", în caracterul său denaturat compromis de la început îl obligă logic pe președinte la alte procedee de aceeași
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
fi descriși cu fidelitate de acel unic atribut, pe care Nixon îl atașează identității lor. Pe scurt, consideră Campbell, portretul "opoziției", în caracterul său denaturat compromis de la început îl obligă logic pe președinte la alte procedee de aceeași natură: "Denaturarea opozanților și concentrarea ulterioară asupra retragerii totale, imediate, (văzută drept adăugirea mea) cea mai importantă alternativă îi permit președintelui să transforme o întrebare complexă în ce privește strategiile (de ieșire din război adăugirea mea) într-o decizie simplă de tipul sau-sau"290
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
analizei care ne stă în față, ocazie cu care vom găsi, cum, de altfel, ne-am și temut, mici incursiuni ale criticului "în afara" textului adresei lui Nixon din 3 noiembrie 1969. Într-adevăr, Campbell face referiri la faptul că majoritatea opozanților lui Nixon preferau strategia "vietnamizării", urmate de retragerea trupelor americane din Vietnam la o dată fixă, anunțată în prealabil, în timp ce alți critici ai săi de pildă, zice Campbell, senatorul Eugene McCarthy doreau continuarea negocierilor. Toate acestea fac, potrivit cuvintelor autoarei, ca
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
potrivit cuvintelor autoarei, ca numai "o minoritate neglijabilă a suporterilor mișcării pacifiste să susțină retragerea imediată și completă"291 a forțelor armate americane din Vietnam. Rămânem cu întrebarea, desigur, ce (in)formează această percepție a lui Campbell însăși în ce privește identitatea opozanților lui Nixon? Poate fi vorba, desigur, de numeroase surse, de la mass media până la orice influență interpersonală, însă putem spune, cu certitudine, că nu textul adresei președintelui legitimează o astfel de lectură. Or, dacă "dovada" denaturărilor lui Nixon se află în afara
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
nu se cheamă, oare, că am pășit, ghidați de Campbell, în acea sală de tribunal, de care doream să ne ferim cu orice preț? Să ne întoarcem, însă, pe terenul criticii retorice, formulând propria noastră apreciere: percepția lui Campbell a opozanților președintelui Nixon este, în aceeași măsură, construită, fabricată prin mijloace discursive, precum cea a președintelui însuși. Prin urmare, dacă ar fi să "măsurăm" discursul lui Campbell cu "măsura" pe care ea însăși ne-o indică, la ce concluzii am ajunge
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
nu îndeamnă și construiesc "unitatea" ci, dimpotrivă, par tot atâtea eforturi de subminare a acestei valori etice. În sprijinul acestei teze, autoarea extrage, din textul adresei, fragmente care să îi susțină interpretarea, argumentând că, prin alegerile sale, Nixon "își amuțește opozanții"304, izolându-i într-o poziție extrem de nepopulară. Ce altceva ar constitui o mai bună dovadă în privința eșecului președintelui de a unifica națiunea prin mijloace discursive? Însă, în același timp, cum ar putea discursul, în genere, proceda diferit? În final
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
a alege calea corectă și de a conduce națiunea pe calea respectivă devine iresponsabilitatea cetățeanului individual"307. Criticul invită publicul său academic la identificarea cu "(sentimentul de adăugirea mea) lipsă de putere și frustrare"308 care trebuie să fi animat opozanții președintelui și nu numai pe aceștia "în fața retoricii lui Nixon"309, care, în esență, spune tuturor americanilor că "nu pot face nimic"310 în privința unei chestiuni de asemenea anvergură, care le afectează cât se poate de direct viețile. Însă una
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
contribuției președintelui american la configurarea sentimentului de încredere și siguranță în rândul cetățenilor americani, un corp semnificativ de literatură orientată împotriva lui Reagan susținea, la unison, caracterul "nerealist, simplist și prost informat"508 al discursului prezidențial. Prin urmare, notează criticul, opozanții lui Reagan împărtășeau nu numai poziția principială împotriva președintelui american, ci se caracterizau, de asemenea, printr-o "abordare comună a întreprinderii critice"509 cu care îl vizau. În esență, orientările critice respective îl acuzau pe Reagan de ignoranță în ce privește datele
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
mare dreptate, atinge fenomenul său de interes "în stilul vandalului"517. Însă pe William Lewis îl nemulțumeste, evident, o astfel de "explicație", care, cum observăm, fără prea multă insistență sau efort, pune în paranteză discernământul unei întregi națiuni, suporteri și opozanți în aceeași măsură. Lewis contestă capacitatea "explicației dominante" de a da seama de "diferențele de percepție și evaluare în sânul variatelor tipuri de public ale lui Reagan, de diferențele dintre sprijinul acordat lui Reagan și cel acordat strategiilor sale, sau
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
reprezintă o provocare directă atât a ideii că democrația liberată este o destinație istorică universală, cât și a presupunerii că globalizarea este inexorabilă. Oricât de incoerent și improbabil ar fi ca program politic, terorismul islamic este profund anti-laic și un opozant al modernității liberale (Gray 2004). Astfel, pare prematur și neîndreptățit pentru liberali să considere că apariția Al-Qaeda și a grupurilor afiliate care propovăduiesc terorismul transnațional constituie o victorie pentru deteritorializarea politicii mondiale (Buzan 2003:297,303). Mai degrabă, așa cum notează
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Într-o sală „prost ventilată, supraîncălzită și plină mai ales de specialiști ai dialecticii veniți din Europa centrală” „a fost un eveniment istoric marcant al postmodernismului”, tot așa cum născînzii Derrida, Deleuze, Serres sau Foucault sînt, pentru același profesor american, „postmodernii” opozanți „marxiștilor” Althusser, Goldmann, Sartre la modă În acei ani. Rose vorbește de antiamericanismul violent al intelectualilor francezi de atunci, ca și de nemăsuratul orgoliu al fiecăruia În parte (exemplu: opinia lui Kojève despre Lacan a fost următoarea: „CÎștigă mulți bani
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
celui citat mai sus. Puternică este În scrierile ei nostalgia retoricii inflamate a anilor nebuni, care trimite reflexe expirante pe sintaxa cenușie a resemnării. Citez din romanul pe care-l prezint: Suprimînd posibilitatea de a alege, sistemul le-a negat opozanților săi orice valoare. [...] Nu pot scăpa de această societate care fragmentează. [...] SÎntem niște nimeni, disprețuiți și azvîrliți la gunoi, la nesfîrșit, ca niște particule nefolositoare, dar trupul nostru este o unitate.” Aceasta este distanța care separă utopia comunitară de aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și A.L. Lowell (Governments and Parties in Continental Europe, două volume, 1896). Un rezumat al evoluției analizei comparative în cadrul științei politice poate fi găsit în lucrarea mea Discipline of Politics (1981): capitolele 4 și 7). Conflictul dintre behavioriști și opozanții acestora, care a marcat perioada de după 1950, poate fi examinat mai pe larg la Mayer, op.cit. (1972: 67-81) și M. Landau, Political Theory and Political Science (1979: 43-71); vezi și P. Evans et al., ed., Bringing the State Back In
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
exprimate prin deciziile luate în corpul politic, și nu doar prin declarații ale decidenților despre aceste principii. Prin urmare, ele corespund comportamentului autorităților din sistemul politic, în special al guvernului și al membrilor elitei politice. Desigur, în orice societate există opozanți ai normelor dominante; dar opiniile acestora fie sunt reprimate, fie nu au suficientă forță. Ca rezultat, cel puțin în momentul în care facem această remarcă, opiniile lor nu se traduc în norme ale corpului politic. Totuși, în timp, ele pot
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]