1,583 matches
-
momentului. Structurarea actualității nu se face într-un sens eterogen sau aleatoriu, ci pe direcția unor „campanii” (cuvântul este al criticului): intră în vizor, succesiv sau simultan, romanul politic din deceniul al optulea, prelungirile poeziei șaizeciste, Școala de la Târgoviște, echinoxiștii, optzeciștii, chiar un segment al nouăzecismului, și, desigur, criticii. Cu interes constant și prietenie nedezmințită au fost urmăriți reprezentanții Cercului Literar de la Sibiu, evidență asociată relativei mefiențe cu care criticul a receptat literatura șaizaciștilor. A doua categorie a scrierilor lui R.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
București, 1976; Explorări în actualitatea imediată, București, 1978; Noi explorări critice, București, 1982; De la imperfect la mai puțin ca perfect, București, 1987; Nu numai despre critici, București, 1990; Ion Creangă. O biografie a operei, București, 1995; Dinspre „Cercul Literar” spre „optzeciști”, București, 1997; Reflexii și reflexe, pref. Alexandru Paleologu, București, 1997; Întâlniri cu clasicii, București, 1998; Ultime explorări critice, București, 2000. Ediții, antologii: Pavel Dan, Scrieri, pref. edit., București, 1965; Junimea. Amintiri, studii, scrisori, documente, I-II, pref. edit., București, 1971
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
Liberă. În 2000 are calitatea de consilier al ministrului Culturii și Cultelor. Debutează editorial cu Poeme provinciale, volum apărut în 1990. E prezentă în „Luceafărul”, „România literară”, „Vatra”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Literatorul”, „Viața românească” ș.a. T. scrie o poezie tipic optzecistă, în care indicatorul lirismului sare programatic de la exactitatea percepției la modelarea metatextuală a viziunii. Tematic vorbind, coloana vertebrală a discursului liric din Poeme provinciale, Un lucru peste puterile tale (1993) și Tata nu evoluează (2003) o constituie tentativa de a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290292_a_291621]
-
închipuiți-vă cum i-ar sta lui Dosoftei cu deltoizii dezlegați, cât de stingher și vinovat s-ar simți sistemul osos expus de Bacovia și cu ce morgă ar ține Vianu estetica pe pubis.” Volumul Bucla se înscrie în tradiția optzecistă a poeziei banalului și a derizoriului, tradiție inaugurată de Mircea Ivănescu, B. apropiindu-se foarte mult, ca atmosferă, mai cu seamă de poezia lui Cristian Popescu. Banalitatea se amestecă de fapt cu epifanicul, realul cu irealitatea, epicul cu liricul, poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285769_a_287098]
-
Tomis”, „Echinox”, „Steaua”, „Observator cultural”, „Transilvania” ș.a. A semnat și cu numele real sau cu pseudonimele Peter Quince și Cydonius. I s-au acordat Premiul Uniunii Scriitorilor (1998), Premiul Asociației Scriitorilor din Sibiu (2002, 2003) ș. a. Congener prin formație cu optzeciștii, iar prin manifestare cu nouăzeciștii, V. sfidează atât livrescul programatic al primilor, cât și directețea brutală a celorlalți. Fără a cunoaște rupturi sau metamorfoze majore, formula sa lirică - dezvoltată în Exil în orașul imperial, Melancolii retorice (1994) și în ciclurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
a treia ediție, din 1997 și 2002, îmbogățesc informația), schițează pentru prima dată o panoramă integrală (chiar dacă pe alocuri fragmentară și nu totdeauna în riguroasă selecție) a evoluției literaturii române din Basarabia, începând cu anul 1812 și terminând cu scriitorii optzeciști. Este o perspectivă critică temerară, care are în vedere o mulțime de autori și de titluri, supuse unei judecăți de valoare cumpănite, unor interpretări întotdeauna la obiect. Cartea conține totuși câteva idei și intuiții surprinzătoare, dar și unele caracterizări subiective
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
resuscitării intertextuale și a relațiilor transtextuale: hipotext, hipertext, metatext. Principiile literaturii comparate: concordanțele omologice reproductive, interferente și analogice, recurențele tipologice, dependențe și paralelisme situaționale sunt folosite alături de confirmările descendenței prin texte aderente, formulate de reprezentanții "Școlii de la Târgoviște" și generația optzecistă. Familiarizarea cu opera, studiul conexiunilor dintre literatura caragialiană și creațiile postcaragialiene i-au oferit Loredanei Ilie o altă perspectivă asupra receptării critice. Și nu ezită să-și exprime independența profesională. Evident, Caragiale rămâne un precursor al absurdului în literatura autohtonă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fost cultivate cu predilecție în diferite perioade literare: contaminări de la nivelul expresiei artistice sunt mai frecvente la autori de la începutul secolului trecut, recurențe tipologice și tematice sunt identificabile cu deosebire în perioada interbelică, scriitorii târgovișteni și apoi poeții și prozatorii optzeciști valorifică elementele de "inginerie textuală" caragialiană, mare parte din publicistica actuală apelează la autoritatea ironiei sau la zeflemeaua caragialiană. Astfel încât, se poate vorbi de o maleabilitate a caragialismului care își păstrează în timp esența, impunându-se prin anumite componente ale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
reciclare omagială prin paștișare ludică la Al. O. Teodoreanu (Un gazetar de rasă, Margareta Popescu, Obligații, Costică, S-au supărat profesorii, Manevre), la prozatorul târgoviștean Mircea Horia Simionescu (cu deosebire în nuvela Acceleratul complimentelor) și în paginile poeților și prozatorilor optzeciști (Ioan Lăcustă, Ion Stratan, Mircea Cărtărescu și mulți alții), care se plasau cu deferență "la ușa" sa. Un veritabil "labirint de lentile" dezvăluie textul unuia dintre cei mai apreciați poeți ai nouăzecismului literar, Cristian Popescu. Între sedimentele parodiei din Trebuiau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și extrem de amuzant stiluri de proză eteroclite, de la cel cronicăresc la cel epistolar muncitoresc, bogat în aluzii atât livrești, (de pildă la cuplul din Numele trandafirului), cât și politice, este O sută de ani de zile la porțile Orientului al optzecistului Ioan Groșan. În acest veritabil "labirint de lentile" (Richard Kearney), orice fragment ales la întâmplare binedispune instantaneu prin suita de paradoxuri, intersectări de planuri temporale, suprapuneri ilariante de imagini culturale din prezent peste arhetipuri desacralizate, invitații postmoderniste la efectiva conlucrare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și reconsiderările unor trăsături care vizează compoziția artistică și calitățile stilului caragialian. Oralitatea, concizia, referențialitatea, mixarea deliberată a registrelor stilistice, procedee precum "tema și variațiunile", colajul de texte, lista etc. vor antrena un traseu evolutiv îndeosebi datorită "nepoților" din valul optzecist, care îl vor acredita pe Caragiale drept precursor pe linia "textualismului" românesc 115. Motivată astfel prin diferențele sesizabile la nivelul receptării literare ulterioare, distincția propusă poate fi dezvoltată imaginând o grilă a dihotomiilor care acoperă mai toate aspectele lingvistice. Scrupulozitatea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în cazul acelor elemente care țin de arta caragialiană, trebuie să precizăm că asupra diverselor aspecte ale caragialismului în tendințele și căutările prozatorilor târgovișteni vom insista în partea finală a lucrării. Referindu-ne deocamdată la descendenții posibili, recrutați din contingentul optzeciștilor, pornim de la un articol al lui Sorin Preda în care descifrăm o dare de seamă a moștenirii caragialiene în privința coordonatelor de pe axa expresiei artistice din paradigma caragialismului: Forțând nițel zicala memorabilă, am putea spune că prozatorii tineri din "Căldura" cea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
plicul de grăsime etc., sunt de la Caragiale citire"164. Vom exemplifica în continuare pe scurt acele aspecte menționate aici pe care nu le-am discutat încă, precum și alte câteva procedee caragialiene care vor face carieră în special prin contribuția prozatorilor optzeciști. 4.4.1. Oralismul Una dintre cele mai emblematice trăsături ale stilului caragialian, comentată de majoritatea cercetătorilor operei sale, este oralitatea, generată în primul rând de caracterul dialogic al tuturor textelor sale, inclusiv al celor din publicistică și din corespondență
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întreține un permanent dialog cu cititorii intentionați. Oralitatea și "stilul simpatetic"166 sunt ingredientele de bază ale "feliei de viață" realiste caragialiene, a cărei rețetă a fost redescoperită și îmbogățită în special de prozatorii din generația "de creație" (Tudor Vianu) optzecistă. Cu deosebire formula "transmisiunilor directe" frecvent utilizată de Mircea Nedelciu și de alți "desantiști", încearcă de pe poziții similare reconstituirea cât mai fidelă a tuturor datelor ce configurează o anume secvență din realitate. Ca și "momentele" caragialiene, care la orice lectură
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
alți "desantiști", încearcă de pe poziții similare reconstituirea cât mai fidelă a tuturor datelor ce configurează o anume secvență din realitate. Ca și "momentele" caragialiene, care la orice lectură prind viață și reactualizează o lume prin magia cuvântului esențial, în proza optzeciștilor reproducerile exacte de conversații surprinse cu fidelitatea aparatelor de înregistrat, tind să conserve mostre de existență cotidiană ca niște veritabile capsule ale timpului. Notăm ca exemplu o parte dintr-un dialog extrem de banal, reținut cu precizie de magnetofon de naratorul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
au fost construite în scris, sub regimul dispoziției lingvistice a autorului. Această dublare a textului fonogramic prin metatext, ca procedeu folosit experimental de Caragiale în neterminata Poveste, de pildă, dar devenită, după cum se știe, o practică obișnuită în scrierile prozatorilor optzeciști, pune în relație termenii paradoxalei autenticități obținute prin "asocierea dintre maxima naturalețe și maxima artificialitate"167, sau prin simultaneitatea tendinței centrifugale și centripetale a autorului în raport cu textul, mai exact, prin completa neutralitate și neimplicare, coroborată cu permanenta preocupare pentru explicitarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în care sunt propuse trei variante de încheiere a unui proiect de roman realist, departajate pe baza unei analize psihologice în răspăr, a tipurilor de cititori amatori ai fiecărei formule în parte. Departe de a fi apanajul exclusiv al textualiștilor optzeciști, "transparența textuală" experimentată de Caragiale a fost practicată ludic, fără să fie interesat de denumirea procedeului, și de Eugen Ionescu în paginile eseurilor critice din Nu. Din arsenalul "ghidușiilor" prin care tânărul "neserios" erijat în critic literar "se amuză"178
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dimpotrivă, al pendulării conjuncturale marcate de ridicol, ci și o atitudine dialectică, emblematică atât pentru Caragiale, cât și pentru ilustrul său descendent, Eugen Ionescu. 4.4.6. Lista O altă practică scripturală inaugurată de Caragiale și recuperată în textele prozatorilor optzeciști care au¸ în acest sens și exemplul târgoviștenilor Mircea Horia Simionescu și Costache Olăreanu, este "lista", emblematic utilizată în bucata Moșii (Tablă de materii), în care avalanșa de concepte denotează direct complexitatea vieții. De multe ori regăsim sugestia caragialiană în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mătase, carnaval, mersul cu steaua"), "cizmă" (cu trimiteri la "sărbătoare, biserică, șiret de piele, strălucire")192 etc. Încheiem și noi "lista" exemplificărilor de procedee reductibile la arta lui Caragiale, preluate și valorificate de pe alte poziții în special de scriitorii valului optzecist din literatura noastră. Finalul acestei liste nu poate fi, evident, decât un "etc.", lipsit sau nu de conotațiile pe care i le-a conferit utilizarea caragialiană. Capitolul V Absurdul Motivul pentru care va trebui să insistăm și asupra noțiunii de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialiană cu literatura noii mișcări. Mai exact, protocronia textualismului înregistrează, pe de o parte, aportul lui Caragiale în calitate de precursor al precursorilor, iar, pe de altă parte, filiația directă, asumată fără rezerve, după cum am precizat deja, de către scriitorii generației '80. Prozatorii optzeciști "desantiști" continuă experimentul autoreferențial, inter și metatextual al tărgoviștenilor, la rândul lui anunțat și pregătit în laboratorul scriptural caragialian, sau se plasează direct "la ușa domnului Caragiale", al cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale", al cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei caragialiene, care a profetizat multe din atributele teatrului absurdului, prin scrierile tărgoviștenilor și apoi, prin proza, dar și poezia optzeciștilor, se revelează surprinzătoarea actualitate și viabilitate a formulei sale epice, purtătoare de germeni ai postmodernismului "metaficțional" și "antropocentric"5. În acest sens, Constantin Trandafir a contabilizat deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
am văzut, o influență productivă concretizată într-un nou tip de scriitură, caracterizată esențial print-un înalt grad de originalitate în peisajul extrem de diversificat al literaturii române la cumpăna deceniilor șapte-opt și cu mare putere germinatoare în spațiul literar al optzeciștilor "postmoderniști". 6.2.2. Personajul care "viază" Un alt domeniu de manifestare a caragialismului în paginile scriitorilor târgovișteni este cel tipologic. Așa cum anticipam în capitolul median, Miticii, amicii, semidocții, politicienii, pristandații, "rinocerii", încornorații "magnifici" care populează inconfundabila lume caragialiană, își
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
violente/sarcasmul cu accente de jubilație bonomă, activismul coleric/ flegmatismul pragmatic, himericul și exaltarea/ caricaturalul etc."4 În privința existenței unui manifest literar care să ateste o astfel de direcție, acesta ar fi de găsit între dările de seamă ale scriitorilor optzeciști, mulți dintre ei, așa cum am văzut, dispuși să recunoască importanța de mentor spiritual a lui Caragiale. Dintre acești prozatori și teoreticieni, Ion Simuț pune în circulație, în mod semnificativ, chiar sintagma "o nouă școală a lui Caragiale", cu referire la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
VI, Proze, Editura Minerva, București, 1980, p. 355. 153 Idem, p. 366. 154 Idem, p. 363. 155 Idem, p. 375. 156 Idem, p. 388. 157 Ibidem. 158 Idem, p. 394. 159 Ceea ce poate contrazice categorica afirmație a lui Nicolae Manolescu : "Optzeciștii sunt primii conștienți că bat la ușa domnului Caragiale, cum sună titlul, interzis de cenzură, al unui volum de proze al lui Ioan Lăcustă. Până la această generație, Caragiale n-a avut decât imitatori, nici unul neînțelegând în definitiv în ce constă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
A mai colaborat la „Steaua”, „Vatra”, „Amfiteatru”, „Familia”, „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Tomis”, „Astra”, „Argeș”, „Calende”, „Poesis”, „Contrapunct” ș.a. În 1990 a scos, împreună cu un grup de tineri scriitori din Cluj-Napoca, publicația „Graffiti”. Deși cronologic face parte din generația optzecistă, în momentul debutului P. nu îi împărtășea poetica. Cu excepția ciclului final, unde se întrezărea o viitoare schimbare de atitudine, primul său volum, Ceea ce fulgerul amână, tipărit în 1981, este expresia unui lirism singular în epocă. Spre deosebire de majoritatea tinerilor poeți care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288882_a_290211]