2,742 matches
-
Aglae le dădu tot ce putu. Soții Rațiu, nepăsători acum de posibilele reacțiuni ale lui Simion, veneau cu îndrăzneală, aproape în fiecare zi, și se invitau la masă. În astfel de împrejurări, copilul, numai de două luni, fu cu totul părăsit. Uitat în odaie cu ușa închisă, dar cu un geam de sus deschis, copilul se zbuciumase, poate cu febră, și căzuse jos din patul neîngrădit. Plin de contuziuni muri repede. Olimpia primi lovitura cu mult calm, aproape ca o ușurare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
familia Tulea, dar o cunoșteau de mult pe Otilia. Ceva adevărat trebuia să fi fost în vorbele lor. Felix se întinse pe pat, greu de oboseală nespusă. Totul i se păru urât, dezolant, fără sens, casa lui Costache, o ruină părăsită, el însuși, un om aruncat în lume, fără nici un căpătâi. Ce să facă în această pustie, lăsată în grija unei bătrâne slabe de minte? Și Otilia, care îl certase că nu e cuminte că vrea să plece! Otilia i se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de "boarfe" care încurcă odăile. Vându unele mobile, o mășină de cusut și era pe cale să scape și de altele. Aurica ținea la toate lucrurile din casă ca fiind, virtual, zestrea ei. Împuținarea lor o umplu de spaimă. Se simți părăsită, trădată, și plânse ceasuri întregi pe înfundate. Aglae n-avea nici un fel de ostilitate împotrivă-i. Dar, pe de o parte se socotea stăpână pe avutul ei și era agasată de rolul de simplă depozitară a bunurilor copiilor, cum voiau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se lăsă însă impresionat cu una, cu două... 95 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI De maldărele de lighioane ce-i zmîrțîie acum în ureche. De remorcile de spirite ce i se îmbulzeau nopțile pe meninge, ca ordinarii pe maidanele părăsite. Optsprezece zile și luni s-a tot războit spiritul lui Cristi să intre înapoi în propriul său corp. Milogindu-se, lăcrimând, implorând și căznindu-se să împingă din trup afară firul de păr al mustății, al pieptului și al burții
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se simt convocați atunci când șefa lor li se adresează pronunțând Goliath. Pe unii, doamna Chintal îi înghesuie, de ceilalți, aceeași năbădăioasă doamnă se lasă înghesuită. În chip inevitabil, după numai trei zile, Ulpiu devine Viorelul preferat. Lucrul încetează, uneltele sânt părăsite de fiecare dată când, în toiul amiezii, stăpâna apare și se apropie cu pași legănători de Viorel. 168 DANIEL BĂNULESCU Înfiorător pare faptul că este și galeșă. Femeie de bună condiție, odraslă de extracție dovedit aristocrată, sporovăiește cu el, presară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și alte șine. După poziția lor ca un bun cunoscător al acestor locuri, ghicește peronul la care va trage trenul, de parcă ar conta. De la înălțimea ecartamentului zărește peisajul bine cunoscut; întâi niște hangare din cărămidă lungi și mohorâte, care par părăsite, ici-colo vede un om care se mișcă haotic, parcă sub influența unei forțe oculte, țintind trasee de neînțeles pentru eventualul privitor dar omul își urmărește cu îndârjire scopul. Câteva trolee așteaptă la cap de linie părăsite iar unul din care
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și mohorâte, care par părăsite, ici-colo vede un om care se mișcă haotic, parcă sub influența unei forțe oculte, țintind trasee de neînțeles pentru eventualul privitor dar omul își urmărește cu îndârjire scopul. Câteva trolee așteaptă la cap de linie părăsite iar unul din care au fugit toți pasagerii, se ia la întrecere neloială cu locomotiva care străbate, în viteză, cartierul de case cu străzi, trasate drept paralel și perpendicular pe calea ferată. Trece peste ultimul pod, după care se ivesc
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
se vedeau căruțe goale, gonind. Dinspre apus soseau nori mari, negri, aduși de vânt. Întâi răbufni o furtună ridicând praful și măturând târgul. Frunzele uscate ale acoperișului foșniră și o ploaie galbenă de crengi smulse pică peste mesele umede și părăsite. Nu mai rămăseseră decât câțiva clienți care beau grăbiți. Slugile hangiului strângeau ulcelele golite și resturile din farfurii. - Și-acum, hai în petrecere! rosti mulțumit Bozoncea. Cocîrță îi dădu banii legați într-o basma muierească. - Na, Stăpîne! Asta am luat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Când s-a întunecat bine, au plătit, au dat bacșiș slugilor și au plecat cu țiganii după ei spre Trei Coinaci, la casa Didinei, gagica Stăpânului. Oborul era pustiu. Felinarele mărunte ardeau spre Mandravela și numai câinii lătrau în câmpul părăsit. Gheorghe î! căra în spinare pe Nicu-Piele, care se afanisise. II înjura și-l smucea: - Mă, scoal', mă, trezește-te! Lunganul călca în străchini, dus de subsuori. Paraschiv îi veni bătrânului în ajutor. În frunte, mergea chiuind, cu o mână
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de moarte, Să-ntinerească nu poate, Să le iubească pe toate... N-au avut ce face și-au plecat spre București, grămadă. La bariere, chip de trece. Mișunau presării. Abia au avut timp să se adăpostească 160 Într-o bina părăsită. Nicu-Piele a bătut niște uluci pe la geamuri, să nu intre viscolul, și au aprins un foc mare. Dormeau pe grămezi de nisip, mvelindu-se cu cojoacele. Gheorghe, mai bătrân, a scormonit ce-a scormonit, a găsit o grămadă de bălegar. -La
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
te apasă până la înăbușire. Suferința nu e dulce decât sub forma chinului. Priveghindu-ți nimicnicia, eul se volatilizează cu aburii dezolării. Și atunci ce mai rămâne din întîmplarea individualizării tale? O substanță de amărăciune, răspândită într-o țeastă de drac părăsit. Mâhnirea este veghea la nivelul unei inimi de diavol. Nevoia apăsătoare de a te ruga și neputința de a te adresa totuși cuiva... Și apoi cealaltă nevoie: de a te trânti la pământ, mușcîndu-l înfuriat și vărsîndu-ți turbarea sau religiozitatea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un strănutat. De altfel, nu-i paradoxul un strănutat al spiritului? Tristețea-i indefinibilul ce se interpune între mine și viață. Și cum indefinibilul este o aproximație delicată a infinitului... Când ești iubit, suferi mai mult decât când nu ești. Părăsit, te mângâi prin orgoliu; dar ce consolare mai poți născoci în fața unei inimi ce ți se deschide? Munții își înșală singurătatea cu vecinătatea cerului și deșertul cu poezia mirajelor. Numai inima omului rămâne veșnic cu ea însăși... De unde să plece
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al existenței umane. Este un semn de mare deficiență în voința de a trăi și a muri în societate. Mai pot exista mângâieri în momentele din urmă? De o mie de ori este mai preferabil să mori undeva singur și părăsit, când nevăzîndu-te nimeni poți să te stingi fără teatru și poză. Mi-e scârbă de oamenii care în agonie se stăpânesc și își impun atitudini pentru a face impresie. Lacrimile nu sânt arzătoare decât în singurătate. Toți aceia care se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lui pur subiectivă cât din senzația părăsirii acestei lumi, a neantului exterior. Este ca și cum toate splendorile acestei lumi ar dispărea deodată pentru ca monotonia esențială a unui cimitir s-o simbolizeze. Sânt mulți care se simt torturați de viziunea unei lumi părăsite, iremediabil abandonate unei singurătăți glaciale, pe care n-o ating, măcar, nici slabele reflexe ale unei lumini crepusculare. Care sânt mai nefericiți, acei care simt singurătatea în ei, sau aceia care o simt în afară, în exterior? Imposibil de răspuns
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
una de înțelepți. Ar trebui distruși iremediabil toți înțelepții acestui pământ, pentru ca viața să continue a exista mai departe așa cum e: oarbă, irațională. Fiecare stat ar face bine să aresteze pe toți înțelepții și să-i închidă într-un castel părăsit, ca să nu mai tulbure pe nimeni. Căci urăsc înțelepciunea acestor oameni pe care adevărurile nu-i dor, care nu suferă cu nervii, carnea și sângele lor. Trebuie declarate nule toate adevărurile oamenilor uscați, care gândesc fără spermă la creier, fără
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
năpădesc fioruri din adâncuri și cum mă cuprinde o exaltare de sfârșit de lume. Aș vrea ca toată lumea aceasta să fie aruncată în aer de fatalitatea ei proprie, de o nebunie imanentă, continuă și adâncă, de o demonie intrinsecă și părăsită, să se cutremure totul ca în fața ultimelor clipe, să ne învîrtim, halucinați, la viziunea agoniei definitive, a agoniei ultime a universului. Nimic să nu-și mai găsească o rațiune în sine însuși, totul să fie într-o clipă nimic. Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și clăpăiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce sămăna a părăsită a mănăstirei, cu pardosala ei de pietre pătrate printre cari creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbătăcite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumânărele, sulcină și măzărichea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. În zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cre [n]gile-i aplecate oasele albite de curgerea apelor a unui om cu barbă lungă, a cărui profeție se-mplinise. {EminescuOpVII 155} CEZARA* (E) I In zidul monastirei, privit din grădină, se văd feresti cu gratii negre, ca de chilii părăsite, numai una e toată întrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze se văd, în oale, roze ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastă dădea într-o chilie pe pereții cărei erau aruncate cu creionul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tîrîe și clăpăesc la fiecare pas, Barba albă i-e rară, ochii ca zărul neespresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce semăna a părăsită a mănăstirei, cu pardoseala ei de pietre pătrate pintre cari creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbatice de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumânărele, sulcină și măzărichea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. In zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, cu ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd, în oale, roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastă, dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cel din urmă dintre supușii lui, el recurge la infanticid pentru a conjura un destin de care nu va putea totuși scăpa. Cyrus, Romulus, Hercule și, bineînțeles, Moise sînt dintre cei despre care legenda ne spune că au fost astfel părăsiți. Dar nou-născutul condamnat la moarte este din fericire salvat de un om din popor. Și, alăptat de o femeie sărmană sau de un animal femelă (lupoaica, pentru Romulus), supraviețuiește. Bunătatea celor sărmani împiedică o crimă a celor puternici și vine
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
rămân neajutorate. În ambele povești o fată este lăsată singură, abandonată de părinți, care, prinși în problemele vieții lor adulte, uită pur și simplu de ea. Una dintre surori moare dintr-o dată, alta este lăsată la grădiniță, Sara însăși e părăsită în mijlocul agitației create de doliul tradițional evreiesc. Primele amintiri ale Sarei sunt extrem de interesante în contextul ansamblului poveștii. Aceste amintiri pot fi examinate din două perspective: descrierea vieții Sarei în prezent și temele centrale ale narațiunii. Consider că prima amintire
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
mici fiindcă acolo muncesc femei. Sau că trebuie să accepte umilirea prin hărțuire sexualăxe "„hărțuiresexuală" ca să își obțină sau păstreze slujba. Fiindcă uneori veniturile proprii nu le ajung, femeile cu profesii depind de veniturile soților 22. Poți însă să fii părăsită de soț sau de partener sau să nu ai unul anume și să crești copii singură, cu un ajutor minimal din partea statului sau fără nici un ajutor 23. De obicei, în acest caz faci parte din cea mai săracă parte a
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
nouă cîrma, coloana cea de foc, Coloana ce odată din țara de exil Pe calea mîntuirei ducea pe Israil.” În acest spațiu dominat de semnele morții se declanșează, printr-o curioasă răsturnare de simboluri, energiile cele mai mari. Schitul, turnul părăsit, ruinele zidurilor devin simboluri ale energiei și ale salvării. O deplasare de orar se petrece În poezia lui Grigore Alexandrescu. Iancu Văcărescu, CÎrlova, Ion Heliade Rădulescu erau, cu predilecție, poeți ai Înserării. Grigore Alexandrescu este, mai ales, un poet al
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]