3,617 matches
-
îi șoptește. Își dă seama că e un sfat banal și prostesc. Dar ceva mai in teligent nu-i vine în cap. Nu mă iubește! se jeluie tot pe șoptite Agrippina. Vipsania îi înconjoară umerii cu brațul fără să-i pese de ochii curioși care îi fixează. — Ba te iubește! șușotește la urechea celeilalte. Pufnește ușor în râs. — Că doar de aia ai rămas din nou grea. Agrippina scâncește ca un copil. — Se gândește la evreica lui și vine apoi să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mai bogați oameni ai Romei, nu și-ar mai permite să-și înveșmânteze sufletul cu atâta mărinimie. Iar plodul ei, Drusus, în care și-a pus atâtea speranțe, îl dezamăgește profund. Scuipă plin de năduf pe jos, fără să-i pese de mozaicul somptuos. Nu e decât un copil crescut în puf, obosit de prea mult belșug. Oftează din greu. Deh! Feciorul lui taică-său. Dă din cap încruntat. N-are de ce să-și piardă timpul cu țâncul ăsta. Rolul pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în zorii zilei propriii clienți, mârâie cu o strâmbătură Agrippa. Prudent, preferă să nu-și continue ideea cu voce tare. Din stăpâni s-au transformat acum în sclavi și vin să felicite un prezumptiv moștenitor la domnie, fără să le pese că se nghesuie cot la cot cu cerșetori în zdrențe și papuci. Tovarășul său continuă încetișor: — Parcă s-au născut actori. De zâmbești, râd în hohote lângă tine. De ești trist, își smulg părul din cap de disperare. Dacă aprinzi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și se întoarce către cubicular și secretar, privilegiații lui: — N-am făcut încă libația de dimineață, și suntem în în târziere. Ocupați vă voi de ceilalți! Cu un gest afectuos, îl ia cu el pe Iulius Herodes, fără să-i pese de figurile mofluze ale solicitanților rămași de izbeliște. — Hai! Agrippa se lasă tras de mână. Este un semn de mare cinste să fie invitat să asiste la o rugăciune privată. În nici un caz nu poate refuza, deși el a venit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dintr-o sală de cinema, în vremurile când oricine avea voie să fumeze în ultimul rând. Aveam paisprezece ani, și eram cu un grup de fete și băieți de la școală. Deși nu m-am prea integrat vreodată, lor nu le păsa dacă mă țineam după ei pentru că eram un bun motiv de râs. Firește că nimeni nu m-a visat vreodată, dar reușeam mereu să-i fac să zâmbească, și așa am devenit una de-a lor. În acel ultim rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Aseară norul aducător de ploaie a urmărit-o până acasă: i-a adus lacrimi în ochi și i-a smuls speranțele din inimă. S-a târât în josul străzii, conștientă de faptul că oamenii se uitau la ea, dar nu-i păsa dacă se uitau la dimensiunile sau la lacrimile ei. Nimeni nu îndrăznea s-o întrebe ce s-a întâmplat, iar Jemima nu s-a mai simțit vreodată atât de singură, în toată viața ei. A ajuns acasă, înapoi în apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
se uită una la cealaltă, iar din expresiile de pe fețele lor, îmi dau seama că tocmai au realizat și ele că delicatul echilibru al căminului nostru e pe cale să se modifice. Dar Jemimei nu-i pasă, și de ce i-ar păsa? Are lucruri mult mai importante în minte, cum ar fi Ben Williams. Iese afară din cameră și nu se lasă deranjată de faptul că pentru o clipă, le poate auzi pe Sophie și Lisa șoptind ceva despre ea. Jemima Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
le spunea că era reporter la Kilburn Herald. Ben n-a încercat niciodată să-și ascundă locul de muncă pentru că nu avea de ce. Era, și încă este destul de sigur pe el și are destulă încredere în sine ca să nu-i pese de ceea ce cred ceilalți. Asta ura cel mai tare - cum era judecat după slujba lui, și nu după omul în sine. Așa că da, Ben este mai mult decât obișnuit cu femei ca Sophie și Lisa, cu bărbații cu care ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ea, căutându-l din priviri pe Nick Maxwell, care tocmai s-a întors cu haina Dianei Macpherson. Am întâlnire cu cel mai eligibil bărbat din Londra. ― Cine? întreabă Ben. Oricum, se pare că e mult prea beat ca să-i mai pese. ― Nu contează. Geraldine e lucidă ca un judecător, și din fericire și-a dat seama că Ben e ultima persoană căreia i-ar putea spune, pentru că nu se știe niciodată cum ar interpreta asta Diana Macpherson. ― Mă scuzați, mai spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
În cele din urmă mă ridic, mă duc la baie și zâmbesc larg în oglinda înaltă: țin o mână apăsată seducător pe șold, deși pentru mine e absolut ridicol să iau așa o poziție. ― Pa-pa, Jemima Jones, spun eu hotărâtă, nepăsându-mi dacă mă aude vreuna din colegele mele de apartament. Bună, JJ - și cu asta încep să râd, îmi dau pe spate noul meu păr și-l sun pe Brad. Capitolul șaisprezece Bună, draga mea, Nu-mi vine să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
discutăm mai pe larg. La început mă tot întrebam ce naiba se întâmplă, dar Geraldine spune că acum sunt puicuța biroului. Știu c-ar trebui să mă simt flatată, încântată, dar de fapt sunt ușor enervată că nimănui nu i-a păsat de mine înainte. Dar nu e totul atât de rău, cel puțin atmosfera la birou e mai plăcută. Pentru prima oară, săptămână trecută am fost trimisă la un interviu, și nu unul oarecare și plictisitor. Nu, am fost trimisă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mai mult la asta, cu atât mai vii îmi apar imaginile, până ce aproape că ajung să miros mâncarea, s-o gust, s-o aud cum îmi face cu ochiul, de departe. ― Mergem la mallul Santa Monica, îi spun eu șoferului, nemaipăsându-mi de regimul obsedant fără grăsimi, fără colesterol. Puțin îmi pasă de tot, vreau doar să mă înfrupt. ― Sunteți sigură că v-ați revenit? spune el când îmi trag eu valiza pe scările mallului. ― Sunt sigură, îi spun eu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
nenorociți... Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate, De asupra tuturora se ridică cine poate, Pe când alții stând în umbră și cu inima smerită Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită - Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gîndesc?... Ca și vîntu-n valuri trece peste traiul omenesc. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că vieața-ntreagă, Ca
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
să spună totul atât de fățiș. — Acest lucru este de mare însemnătate! — O să-l scriem, încuviință seniorul Shiraishi. Și pentru el, la fel ca și pentru toți ceilalți japonezi, și iezuiții, și franciscanii, erau cu toții padren creștini, așa că puțin îi păsa de diferențele dintre ei. — Ești sigur că această scrisoare va ajunge la Papă? întrebă seniorul Shiraishi ca să-i intre în grații misionarului. Firește că dacă n-ar fi fost misionarul, oamenii săi de seamă n-ar fi putut face nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
atât de mult atinși, dar Tanaka Tarozaemon și samuraiul au zăcut ca niște morți câteva zile după ce au plecat din Tsukinoura ascultând doar scârțâitul trist al parâmelor și al catargelor. Nu știau unde se aflau acum și nici nu le păsa. Galionul se legăna neîncetat, scârțâitul searbăd și istovit al parâmelor se auzea cât era ziua de lungă întrerupt când și când de bătăile de clopot care dădeau de știre orele. Chiar și cu ochii închiși aveau întruna senzația că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
zilelor și astfel săvârșindu-se un păcat de moarte pe care Biserica nu-l îngăduie nici în ruptul capului. Pentru aceia care și-au luat viața Biserica nu îngăduie împlinirea ritualului de înmormântare. Dar în acele clipe nu-mi mai păsa de asemenea precepte bisericești. Știam cât se chinuise Tanaka în timpul călătoriei. Știam și cu ce fel de gânduri în suflet rătăciseră până acum Tanaka, Hasekura și Nishi. Știam și de ce fusese nevoit Tanaka să-și spintece vintrele cu sabia mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la marginea lanului de porumb. — Și totuși, eu nu pot nici în ruptul capului, murmură samuraiul parcă cerându-și iertare, să mă gândesc la omul acela așa ca tine. — Chiar dacă vouă nu vă pasă de El... Lui întotdeauna îi va păsa de voi. — Pot să-mi văd mai departe de viața mea și fără să mă gândesc la El. — Oare așa să fie ? Fostul călugăr se uita compătimitor la samurai mărunțind o frunză de porumb. Arșița soarelui se întețise și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
strivite de roți. Mirosul aducea cu cel al verbinei și-i plăcea mireasma asta de rouă În zori, ferigile, copacii negri În ceața dimineții, În timp ce mașina Își croia drum prin locurile neumblate care semănau cu un parc. Nu-i mai păsa de cei doi din spate, se gândea doar la bivoli. Bivolii după care umblau Își petreceau ziua Într-o mlaștină noroioasă, unde nu-ți putea ieși nici o lovitură, Însă noaptea ieșeau să pască la loc descoperit - dacă reușeau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Dacă Înțelegi cum se-ntâmplă ceva, asta nu-nseamnă că trebuie să-ți și placă. El putea trece peste orice, se gândi, pentru că nimic nu te poate răni atunci când nu-ți pasă. În regulă. Și nici acum n-o să-i pese de moarte. Ce nu putea suporta era durerea. Adică suporta durerea ca oricine, dacă nu ținea prea mult, cât să-l epuizeze, dar În cazul său fusese ceva care duruse Îngrozitor, Însă Încetase exact când el credea că o să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu piste bune și după aia prin cârciumi, să mergem chiar peste drum, la Oberland, sau sus, la Valais, prin tot Engadine, și să nu ne punem În rucsac decât echipamentul, mai multe pulovere și pijamale și să nu ne pese de școală sau mai știu eu ce. — Da, și să trecem așa prin Schwarzwald. Doamne, toate locurile mișto. — Acolo ai fost toamna trecută la pescuit, nu? — Da. Mâncară ștrudelul și băură restul de vin. George se rezemă de perete și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
șapteșcinci de centime. S-ar fi simțit mai bine dacă-i lăsa doar șapteșcinci de centime. Un franc elvețian face cât cinci franci francezi. Domnul Wheeler se-ndrepta către Paris. Era foarte atent cu banii și de femei nu-i păsa deloc. Mai fusese În gara asta și știa că n-ar fi avut unde s-o ducă pe fată. Domnul Wheeler nu-și asuma vreun risc vreodată. PARTEA A DOUA DOMNUL JOHNSON POVEȘTEȘTE TOTUL LA VEVEY În cafeneaua gării era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Să vă mai spun că se afla și viețuitoare care acuma, în toiul iernii, când poduri de gheață mai că acoperă toate apele, se scaldă aidoma ca-n vară? Păi uite, vidrele! înoată și se scaldă voinicește fără să le pese de ger; vânează peștele, ies pe malurile înghețate și se hârjonesc. Numai corbul își pregătește cuibul în care are să scoată, acum în miez de iarnă, puișori. Nu se depărtează corboaica nici măcar o clipă de cuib. Cum o să plece, dacă de cum
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
muncitori ai țarinei, lovindu-i fără milă când nu mai puteau și cădeau de osteneală și de arșiță, pe brazda și pe holda-ncinsă de soarele amiezii. Iar Negură-Împărat trăia numai în belșug, în ospețe și desfătări, fără să-i pese de cei care se istoveau adunându-i atâtea bogății. Îi luaseră spaima nu numai oamenii de pe moșiile sale, dar și sălbăticiunile codrilor, păsările cerului și peștii din fundul apelor pe care îi vâna cu plasa și cu undița, iar cerbii
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
iubitului, o ușoară aciditate, un pic de neglijență, ocazionala undă de malițiozitate. Nu-ți mai pasă că-ți este inferior din punct de vedere social, educațional, financiar și moral - astea-s cele mai rele, zic eu, deficiențele morale. Mie-mi păsa mereu. Eram mereu conștientă de ce putea să nu meargă bine, ce era deja „neideal“. Am urmărit rata divorțurilor. Și vă Întreb: ce șanse sunt să ai o căsnicie care să dureze? 20 la sută? 10? Cunoșteam oare vreo femeie căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
voia emoțiilor extreme. Cum și mama fusese la fel, mă temeam că și eu voi pierde Într-o zi controlul și voi cădea moartă la pământ din cauza excesului. Așa că Învățasem să-mi Înăbuș emoțiile, să mă oblig să nu-mi pese, să nu fac nimic și să las lucrurile În voia lor. De data aceasta tăcerea Îmi hotăra soarta. Spune ceva, m-a Îndemnat tata. Cere-ți scuze. Am așteptat În tăcere. — Hai odată! m-a certat tata. Probabil că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]