3,126 matches
-
fie spirituale, fie temporale, și în al treilea rând, ordinii universale a legii divine. Sfanțul Toma din Aquino, Summa Theologiae, Ia, Iiae, q8, a1 i. Introducere Intervalul de timp acoperit în acest eseu se întinde din secolul al XI-lea pan] în secolul al XVI-lea - o perioad] de o jum]țațe de mileniu de activitate filosofic] considerabil], comparabil] doar cu varietatea și vigoarea perioadelor moderne și contemporane. Totuși, oarecum surpinz]tor, între sfârșitul Renașterii și mijlocul secolului XX, filosofia acelor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
filosofic în care a ap]rut scolastica, spre sfârșitul secolului al XI-lea. Urmând că mai apoi s] discut câteva idei și dispute ale perioadei de o șut] de ani care s-a scurs de la mijlocul secolului al XIII-lea, pan] la cel al secolului al XIV-lea și care a reprezentat un vârf al gândirii medievale, o perioad] în care semințele intelectuale au fost sem]nate, iar gr]dinile filosofice creșteau, înfloreau și înmugureau. Autorii marilor opere ale epocii au
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
conduitei. Totuși, cea mai vast] și mai exact] relatare a evalu]rii morale susținea c] pentru că o acțiune s] fie corect], tot ceea ce are leg]tur] cu această - natură, justificarea și rezultatul s]u - trebuie s] fie corect, iar dac] pan] și una dintre acestea ar fi incorect], atunci întreaga acțiune este incorect] și agentul s]u vinovat. Aceast] doctrin] strict] pare s] fi ap]rut în opera scris] în secolul al IV-lea sau al V-lea de c]tre
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
secolul al IV-lea sau al V-lea de c]tre Dionisie Areopagitul, intitulat] Despre numele divine (De divinis nominibus). Scrierile acestui autor, cunoscute sub numele colectiv Corpus Dionysiacum, au avut o influent] puternic] începând cu secolul al VI-lea pan] în perioada Renașterii. Într-adev]r, el a fost considerat canalul prin care ideile platoniciene și neoplatoniciene au fost transmise din lumea greac] în lumea creștin]. În afar] de a fi una dintre cele mai importante surse ale psihologiei teologice a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și Maister Eckhardt (1260-1327), care au subliniat iluminația divin] și întoarcerea voinței sufletului înspre Dumnezeu. O mai mare important] filosofic] totuși au avut scrierile a doi mari gânditori franciscani ai acestei perioade, si anume, Duns Scot și William de Ockham. Pan] recent, se credea c] aceștia (dar în special Ockham) au susținut versiuni obtuze ale voluntarismului teist, adic] faptul c] o acțiune este bun] numai dac] Dumnezeu o poruncește sau o aprob]. Totuși, situația nu este simpl]. Scot este în mare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de la clerul scandalizat și nemulțumit și de la alți membri ai ordinelor religioase. Nu este în totalitate surprinz]tor faptul c] inițiatorii Reformei și cei care aparțin noii stiinte naturale au fost dispuși s] lase deoparte o tradiție filosofic] care ajunsese pan] atunci s] fie asociat] cu vechiul ordin. Acestea fiind spuse, mișcarea de dezvoltare a teoriei etice a lui Aristotel nu a ajuns într-un punct mort. Mai degrab], s-a ramificat în dou] direcții și a continuat inc] pentru ceva
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a fost, în mare m]sur], de natur] geografic]. În Italia, un grup de scriitori și specialiști în științe naturale, localizați în și în zona Padovei, i-au considerat pe averroiștii latini din urm] cu dou] sute de ani, mergând pan] la Aristotel, ca reprezentând surse pentru o teorie etic] cu des]vârșire naturalist], în consonant] cu perspectivă lor global] extrem de științific]. Cel mai cunoscut din acest grup, de altfel puțin renumit, a fost Pietro Pomponazzi (1462-1525), care, ținând cont de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
că o încercare de a ar]ta c] acțiunile umane sunt supuse nu numai regulilor sociale stabile, ci, înainte de toate, unei „legi nescrise” fie impus] de zei, așa cum ar]ta Sofocle în tragedia să Antigona, fie o lege c]reia pan] și zeii i se supun. Teoria dreptului natural este uneori descris] că acceptând existența unei ordini normative imuabile ca parte a lumii naturale. Dac] împ]rt]sim aceast] viziune, atunci trebuie s] recunoaștem c] Platon a elaborat o teorie complet
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
un interpret pentru ea. Și nu vor exista legi diferite în Romă și Atena sau legi diferite acum și în viitor, ci o lege etern] și imuabil] va guverna toate națiunile în toate timpurile, si va exista un singur st]pan și conduc]tor peste noi toți, adic] Dumnezeu, pentru c] el este autor, promulgator și judec]tor pentru aceast] lege. Cel care nu se supune legii fuge de el însuși, negându-și natură uman]: pentru aceasta, el va suferi cele
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
natural a fost afirmat] și de c]tre iezuiții spanioli raționaliști (în special Francesco Suárez). Poziția lui Grotius nu era deci nou], dar era suficient de direct] pentru a capta atenția unui public mai larg: „Tot ceea ce am înf]țișat pan] aici s-ar putea întâmpla într-un anumit fel chiar dac] am fi de acord - ceea ce ar însemna s] înf]ptuim o mare nelegiuire - c] nu exist] Dumnezeu sau c] el nu poart] de loc de grij] treburilor lumești” (1625
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
este unul dintre mijloace, scopul fiind procrearea. Totuși, punctul slab al acestui argument (mai ales în formele sale simpliste) iese cu ușurinț] la iveal]. Orice acțiune este greșit] dac] într] în contradicție cu o functie biologic] relevant]; ar însemna c] pan] și comportamente inofensive că s]rutul și scrisul (sau tehnoredactarea) sunt, de asemenea, greșite. Gură trebuie folosit] pentru hr]nire și (posibil) vorbire și nu pentru s]rut; deși mâna este probabil cel mai adaptabil mecanism din natur], scrisul și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
The Way of the Lord Jesus. Vol. I, Christian Moral Principles (New York: Franciscan Herald Press, 1983). 14 Etică lui Kant ONORA O’NEILL i. Introducere Immanuel Kant (1724-1804) a fost unul dintre cei mai importanți filosofi europeni din Antichitate și pan] în zilele noastre; mulți ar spune c] a fost cel mai important. El a dus o viat] liniștit] în îndep]rtatul oraș prusac Königsberg (Kaliningradul din fosta Uniune Sovietic]) și a publicat o serie de lucr]ri semnificative în anii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
imorale asemeni unei providențe divine. Aceast] imagine a fost satirizat] de-a lungul timpului. Heine îl consideră pe Kant un revoluționar îndr]zneț care a ucis deismul și care apoi a recunoscut cu sov]ial] c] rațiunea practic] putea „dovedi” pan] la urm] existența lui Dumnezeu. Nietzsche îl aseam]n] cu mai puțin] amabilitate unei vulpi care evadeaz] - și se furișeaz] dup] aceea înapoi în cușcă teismului. În scrierile sale de mai tarziu, Kant a renunțat atât la ideea coordon]rii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Încadrarea în aceast] tipologie particular] a „egoistului” nu necesit] aplicarea conștient] a principiului de mai sus în orice acțiune întreprins]; este suficient un comportament voluntar care s] urm]reasc] patternul menționat mai sus. Totuși, dovezile empirice existente par s] infirme pan] și acest egoism psihologic ce însoțește un comportament motivat. Mulți oameni de rând par preocupați în mod frecvent de obținerea unor lucruri despre care știu sau cred c] nu le sunt benefice, ignorându-le pe cele cu adev]rât valoroase
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
este cu adev]rât ceea ce pretinde c] este - o „descoperire” surprinz]toare și deziluzionant] cu privire la natură uman] -, ci, în cel mai fericit caz, o teorie nefondat], atașat] ideii potrivit c]reia motivul real al comportamentului uman nu poate fi aflat pan] ce nu se descoper] substratul egoist al acțiunii. Utilizarea acestei explicații „realiste” pentru a susține o afirmație general] duce la formarea unui cerc vicios al argumentației. La acest punct, adepții egoismului psihologic ar putea obiectă c] orice comportament presupus altruist
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] satisfacerea interesului unei persoane va fi în detrimentul altei persoane. Aceste teorii pot fi percepute că exponentele unui egoism panegiric, ce nu contravine moralei, ci, dimpotriv], reprezint] cea mai bun] cale spre finalitatea legitim] a acesteia: binele universal. Este îndoielnic, pan] la urm], dac] vorbim, de fapt, despre egoism, din moment ce acțiunea nu folosește egoismul decât în m]sura în care acesta constituie o strategie de atingere a binelui universal. R]mane cert faptul c] acest ideal pragmatic, fie el egoist sau
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
justificare este obținut] tocmai dovedind c] acțiunea corespunde, la urma urmei, propriilor interese. Într-o cunoscut] remarc], episcopul Butler afirmă urm]toarele: „Atunci cand ne acord]m o or] de liniște și odihn], nu putem g]și o explicație acestui fapt pan] ce nu vom fi convinși c] el este spre fericirea noastr] sau cel puțin nu împotriva ei.” (Butler, 1726, predică 11, paragraful 20). Deși Butler folosește cuvântul „fericire” în locul „binelui (absolut)”, cele dou] exprimând același lucru, de vreme ce fericirea constituie, într-adev
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de om de afaceri) și, nu în ultimul rând, o opțiune care-i aparține în exclusivitate persoanei în cauz]. Mulți sunt ins] de p]rere c] preferință personal] înclin] mai mult spre iraționalitate decât spre tolerant]. v. Concluzii Am distins pan] acum cinci forme al egoismului. Formă aferent] bunului simț trateaz] egoismul că pe un viciu concretizat în urm]rirea binelui personal dincolo de limitele moral acceptabile. A doua form] - egoismul psihologic - este teoria care afirm] c] toți suntem egoiști, dac] nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
să, prin încercarea de a demască și a denigra în mod voit natură uman]. Cu privire la a treia form] a egoismului (în aspectul s]u de cale ce conduce înspre binele colectiv) e aproape sigur faptul c] nimeni nu a descoperit pan] acum acele condiții în care un grup de persoane egoiste, lipsite de orice constrângeri, ar putea s] se bucure de binele colectiv. Cu sigurant], nici condiția cea mai promit]toare - posibilă existent] a unei piețe perfect concurențiale, dup] cum o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pentru a le salva pe celelalte cinci, nu putem vorbi despre o inc]lcare a normei, întrucat moartea celor cinci persoane nu a constituit o modalitate de acțiune sau un scop final al subiectului. iii. Aspecte nesoluționate și probleme potențiale Pan] în acest moment am clarificat structura de ansamblu și câteva dintre argumentele care stau în spatele doctrinei deontologice. Ins] exist] chestiuni la care nu s-a g]sit inc] r]spuns și care merit] o analiz] mai atent]. 1) Care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în privința rochiei. Al treilea spune c] este mai bine s] nu provoc]m nepl]ceri celor apropiați. Toate aceste considerente se reg]sesc în situația dat]; toate sunt importante, iar eu trebuie doar s] îl aleg pe cel mai semnificativ. Pan] acum toate observațiile mele sunt relevante strict pentru cazul acesta. Ins] pot s] acționez mai departe, pentru c] îmi dau seama c] ceea ce conteaz] aici trebuie s] fie la fel de important în alte situații. În situația de fâț] este important s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ruim asupra acestui aspect. Dar, cu toate c] aspectul discutat mai sus este clar și se aplic] unui num]r foarte mare de cazuri, apare întrebarea dac] nu cumva adepții teoriei consecințelor au avut un demaraj prea lent, cel putin pan] de curând. Iat] și problema: Admițând c] teoria consecințelor este una a justific]rii, nu a deliber]rii, ce diferenț] se face - în politica deliberativ] - prin faptul de a fi adept al teoriei consecințelor? S] presupunem c] îndr]gostitul din
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
faptului c] agenții își pot promova valorile prin alegeri comportamentale, dac] își restricționeaz] tendința de a calcula, renunțând la dreptul de a analiza toate consecințele relevante. iv. Principalul argument al consecințialismului Cheia principalului argument al consecințialismului este o premis] considerat] pan] acum ca fiind implicit]; conform acesteia orice teorie moral] apeleaz] la anumite valori care necesit] a fi promovate, potrivit consecințialismului, sau onorate, potrivit curentului opus acestei teorii. Premisa este conving]toare. Orice teorie moral] recomand] individului anumite alegeri. În orice
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cazuri, alegerile sunt justificate prin onorarea valorilor și nu prin promovarea lor. Aici apare o prim] greșeal], dar, cel putin, ea este ușor de înțeles și poate contribui la explicarea poziției opuse. A doua observație nu a mai fost prezentat] pan] acum și se încadreaz] foarte bine în concluzia acestui articol. Numeroase teorii deontologice se bazeaz] pe recunoașterea forței teoriei consecințelor asupra justific]rii, dar o restrâng într-o anumit] m]sur]. Un exemplu este furnizat de curentul bazat pe reguli
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cele ale binelui. Al doilea aspect al eticii, care subliniaz] ideea promov]rii consecințelor pozitive ale acțiunii, necesit] în mod evident o teorie a binelui în vederea determin]rii clare a acestor consecințe pozitive și, prin urmare, demne de promovare. Ins] pan] și cel dintâi aspect menționat cu privire la etic] necesit] adesea o anume teorie a binelui, chiar și numai pentru a da conținut „datoriei binelui”, aceasta înscriindu-se printre lucrurile pe care se cuvine s] le facem: este evident și de aceast
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]