1,670 matches
-
O este definit ca fiind "celălalt rol" (dacă într-o structură există un rol A), sau ca fiind rolul cel mai afectat de activitate. (c) De obicei, nominativul și absolutivul sunt termenii nemarcați, iar acuzativul și ergativul, termenii marcați, însă paralelismul nu e complet, pentru că este atestată situația în care acuzativul e nemarcat, iar nominativul, marcat, nu însă și situația în care absolutivul e marcat, iar ergativul, nemarcat (Dixon 1994: 11). Dixon (1994: 57) formulează două generalizări cu privire la realizarea cazuală: ● Generalizare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
and mother(A) saw (O) * Tata(S) s-a întors și mama(A) a văzut (O)38 (e)* Mother(A) saw father(O) and (S) returned 39 * Mama (A) l-a văzut pe tata(O) și s-a întors 40. Paralelismul exemplelor arată că, din punctul de vedere al pivotului sintactic folosit pentru coordonare, româna funcționează la fel ca engleza, și anume, folosește ca pivot unul dintre nominalele aflate în poziția S sau A, dar nu și nominalul aflat în poziția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ultimul NP care poate fi șters 45. Din punctul de vedere al regulilor sintactice, limbile ergative sunt organizate ca și limbile acuzative: noțiunea fundamentală de subiect are aceeași semnificație în ambele tipuri de limbi, iar diferența constă în faptul că paralelismul dintre categoriile sintactice și morfologice este mai puternic în limbile acuzative decât în cele ergative. Noțiunea subiect nu poate explica diferențele dintre cele două tipuri de limbi și, în general, nu se poate face tipologie sintactică pornind de la morfologie, diferențele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativitate nu se limitează la relația diacronică − nominalizările reprezintă o sursă pentru ergativitate (vezi Capitolul 1, 7.1.) −, ci este observabilă și în sincronie: caracterul pasiv sau inacuzativ al nominalizărilor de tip proces le apropie de limbile ergative (Alexiadou 1999). Paralelismul dintre cele două tipuri de structuri este explicat de Alexiadou (1999). Există două tipuri de v: (a) v tranzitiv/Cauzativ, care se combină numai cu argumente externe; (b) v intranzitiv/Devenire, deficient, care nu se combină cu argumente externe și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
două tipuri de limbi, precum și prin încercarea de a încadra ergativul în tipologia cunoscută a cazurilor (secțiunea 3.); căutarea unor definiții universale pentru conceptele subiect, obiect, tranzitivitate și urmărirea relevanței acestora pentru limbile ergative (secțiunile 4. și 5.); în sfârșit, paralelismul dintre anumite construcții din limbile acuzative (pasivul, nominalizările) și sintaxa limbilor ergative (secțiunea 6.). Capitolul 3 SEMANTICA ȘI SINTAXA VERBELOR ERGATIVE/INACUZATIVE DIN LIMBA ROMÂNĂ Interesul pentru clasa verbelor ergative/inacuzative a sporit odată cu cercetările privind interfața dintre sintaxă și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
străină) caracterizează verbe aflate în fruntea ierarhiei ISA (verbe de schimbare de localizare/de mișcare direcționată și două verbe din clasa existență, apariție, dispariție, a se naște și a muri). În plus, se poate observa cu ușurință că există un paralelism între verbele franțuzești care selectează auxiliarul être și verbele românești care selectează auxiliarul a fi, iar lista de verbe cu a fi din limba română este inclusă în cea a verbelor cu essere din italiană. Astfel, se poate spune că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în limbile romanice. Lonzi (1986: 114) a observat că anumite inacuzative cu subiect animat sunt incompatibile cu cliticizarea partitivă. Longobardi (1991)26 a arătat că numai argumentele "posesive" ale numelui pot fi extrase dintr-un NP. Mackenzie formulează ipoteza că paralelismul dintre subiectul inacuzativ postverbal și obiectul direct se datorează unei structuri informaționale comune: cliticizarea partitivă a unui subiect cere verbului asociat să aibă o ocurență de tip "prezentativ", ceea ce caracterizează și construcția franțuzească cu en. Autorul arată că singurul tip
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
diferite, unele dintre acestea chiar în afara sferei lingvisticii. În cele ce urmează, voi prezenta o istorie paralelă (și fragmentară) a interpretării celor două verbe, pentru a ajunge la problema pusă mai recent a statutului lor (discutabil) de verbe inacuzative/ergative. Paralelismul dintre a fi și a avea a constituit un subiect de interes pentru gramatica istorică (Meillet, Benveniste etc.) și continuă să stea și astăzi în centrul studiilor de sintaxă și de semantică, studii care pornesc, în mare măsură, de la observația
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
afirmației de la subiect (Pământul este) asupra unei caracteristici a subiectului (Pământul este rotund) - Neamțu (1986: 73). Deși în GALR se adoptă soluția tradițională, se prezintă și argumentele care conduc către interpretarea copulativă a verbului a fi din construcții locative: (a) paralelismul dintre determinantul locativ și unele adjective locative, deictice sau anaforice - Casa este aproape/apropiată; (b) similitudinea dintre predicația de proveniență și cea locativ-situațională, pentru care interpretarea tradițională este divergentă - Studentul este din Cluj/la Cluj; (c) inconsecvența privind interpretarea ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a sta ca verb copulativ în română nu este foarte convingătoare, ideea care se poate reține din studiul prezentat mai sus este unica interpretare a verbului a fi și considerarea, prin comparație cu celelalte limbi romanice și ca urmare a paralelismului cu a sta în interiorul limbii române, a lui a fi drept verb copulativ în structurile locative. 2.4. Date din limba română Așa cum am arătat în partea introductivă a acestui capitol, problema verbului a fi (sub aspectul celor două valori
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de tip copulativ (a), nu și pentru celelalte valori (b): (a) guvernanți foști comuniști, state foste sovietice fosta lui prietenă, foste iubiri, fostul primar, foste gimnaste (b) *om fost la munte. 3. VERBUL A AVEA După cum am arătat supra, 1., paralelismul între verbele a fi și a avea este o constantă a studiilor lingvistice. În această prezentare, am pornit de la ideea, recurentă în studii lingvistice din diverse perioade, că verbul a avea are proprietăți sintactico-semantice de tip special, încadrarea sa în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
testul adjectivării participiului, singurul test sintactic concludent pentru delimitarea clasei verbelor ergative/inacuzative din limba română: banii avuți, pielea de urs avută de la taică-tău, paralele avute în buzunar, zilele avute, cearta avută cu soră-sa etc. 4. CONCLUZII COMPARATIVE Paralelismul dintre a avea și a fi a constituit obiectul unor studii de diverse facturi. Benveniste observă (1966a: 199) paralelismul dintre a avea și a fi în construcții care exprimă starea emoțională (a avea rușine/a-i fi rușine, a avea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de urs avută de la taică-tău, paralele avute în buzunar, zilele avute, cearta avută cu soră-sa etc. 4. CONCLUZII COMPARATIVE Paralelismul dintre a avea și a fi a constituit obiectul unor studii de diverse facturi. Benveniste observă (1966a: 199) paralelismul dintre a avea și a fi în construcții care exprimă starea emoțională (a avea rușine/a-i fi rușine, a avea jenă/a-i fi jenă) sau starea fizică (a avea foame/a-i fi foame, a avea frică/a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
construcții care exprimă starea emoțională (a avea rușine/a-i fi rușine, a avea jenă/a-i fi jenă) sau starea fizică (a avea foame/a-i fi foame, a avea frică/a-i fi frică). Graur (1960: 367) observă paralelismul existent în limba română între structuri de tipul: n-are nimic/nu-i nimic; n-are cine să.../nu-i cine să...; avem printre noi pe X/ X este printre noi; cât aveți ceasul?/cât este ceasul?. Dintre exemplele citate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
România - Școala sociologică de la București; prelucrând creator presupoziții pozitiviste franceze și comprehensive germane, D. Gusti și colaboratorii săi au construit un sistem sociologic articulat de teorii și concepte: teoria voinței sociale, teoria cadrelor și manifestărilor sociale, conceptul unității sociale, legea paralelismului sociologic; acest sistem a servit drept cadru analitic cercetărilor empirice ale satelor și zonelor rurale; Școala sociologică de la București a fost, simultan, o abordare teoretică și o mișcare socială amplă de reformare social-economică, culturală, administrativă, juridică a vieții sociale rurale
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
perspectiva umană și cea divină există un raport de răsfrîngere, de oglindire, de simetrie, dar e o simetrie asimetrică, dată fiind diferența ontologică și cognitivă dintre cele două. Deosebirea lor radicală nu revine totuși la o iremediabilă separare, la un paralelism de nedepășit. Potrivit doctrinei creștine a imaginii, chipul christic se oglindește în mod indelebil în străfundul ființei umane. Prin această rădăcină transcendentă a ființei sale, animată de inspirație și de travaliu spiritual, omul poate participa la perspectiva divină asupra realului
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
și activitate fizică, individualizat, în funcție de țintele echilibrului glicemic stabilite anterior. Simptomatologia hipoglicemiilor este destul de sugestivă, distingându-se simptome periferice (adrenergice, secundare descărcării reacționale de catecolamine) și simptome centrale (neuroglicopenice) mai tardive (Tabelul 18). Trebuie subliniat faptul că nu există un paralelism sistematic între simptome și nivelul de glicemie, ceea ce face diagnosticul mai dificil atunci când nu există posibilitatea rapidă de dozare a glicemiei. Periferice, adrenergice Centrale, neuroglicopenice - tremurături - palpitații - anxietate transpirații - foame - parestezii - dificultăți de gândire - oboseală/somnolență - slăbiciune senzație de căldură
Noţiuni elementare de medicină internă by Viviana Aursulesei () [Corola-publishinghouse/Science/91886_a_92994]
-
precisă cu privire la practica reală rituală din epoca monarhică, pentru că nu e sigur că ritualurile au rămas mereu aceleași. Neavând însă alte izvoare scrise databile în epoca monarhică cu privire la cultul din Israel și Iuda, putem doar considera - având în vedere și paralelismele cu celelalte culturi semitice - că în sanctuarele regale, aproape în mod sigur, s-a desfășurat zilnic sacrificiul în onoarea lui Yhwh, Dumnezeul suprem, în timp ce existența cultului săptămânal din ziua de sâmbătă e nesigură întrucât sărbătoarea sâmbetei pare să fi dobândit
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cât și cu simpla rugăciune, avea și mai multă relevanță în viața cotidiană concretă a omului. Pentru a exemplifica foarte sumar acest lucru, să ne amintim de textul așa-numitei „binecuvântări sacerdotale” din Num 6,24-26 care are un prețios paralelism arheologic în două lame de argint, subțiri, descoperite în 1979 pe colina Ketef Hinom, în afara zidurilor antice ale Ierusalimului (Barkay et al., 2004) asupra cărora este oportun să ne oprim. Descoperirea lamelor de argint la Ketef Hinom, găsite în repositorium-ul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
domnia sa cosmică asupra tuturor celorlalte forțe ale naturii (expresii asemănătoare sunt utilizate pentru domnia pământească a lui David în 2Sam 3,10). Ideea de domnie cosmică a suveranului ceresc este o imagine uzuală în teologia regală a timpului având multe paralelisme în culturile religioase vecine lui Israel. Reprezentarea literară a lui Dumnezeu ca dominator ceresc al cosmosului se exprimă și prin imaginea de cavaler divin a lui Yhwh care călătorește în cer stând pe nori ca într-un car: Dt 33
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
extraordinare care îl însoțesc (2Sam 22,14: „Yhwh a tunat din ceruri, Cel preaînalt și-a făcut auzit glasul”; cf. Ps 18,8-16; 77,19). Pentru a înțelege mai bine această imagine literară facem apel și în acest caz la paralelismul cu mai-sus citatul Ciclu al lui Baal în care se povestește cum acesta, după ce a învins forțele haotice ale mării și și-a construit o locuință în ceruri: „A descris o crăpătură în nori, Baal și-a făcut auzit glasul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
epoca monarhică nu poate fi descrisă fără a o compara cu concepțiile popoarelor vecine (cf. Podella, 1987). Biblia utilizează mai mulți termeni pentru a indica lumea de dincolo. Cel mai frecvent este še’ôl, cuvânt cu etimologie incertă și fără paralelisme extrabiblice. El desemna împărăția morților localizată în special în partea de jos a lumii, sub pământ, după cum o arată, fie unele verbe („a coborî”, „a cădea” în še’ôl), fie unele expresii adverbiale („în jos”, „dedesubt”) utilizate în relație cu
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
aduse argumente care atestă abilitățile gustiene de a înfăptui o sinteză creatoare, originală a unora dintre cele mai reputate contribuții europene - germane, franțuzești și românești. Este prezentat un exercițiu de sinteză gustian centrat pe analiza cauzalității sociologice, îndeosebi a legii paralelismului sociologic și a principiului interdisciplinarității. În „inventarul schematic” al sociologiei clasice de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Raymond Boudon remarca trăsătura funciarmente „eteroclită” a disciplinei, care face iluzorie orice încercare serioasă de unificare a
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
102). Prin acest sistem sociologic, D. Gusti a deschis o nouă direcție în cercetarea complexității omului sub tripla lui ipostază de personalitate, societate și cultură. Două dintre inovațiile sale metodologice au atras atenția comunității științifice, prezentând relevanță și astăzi: legea paralelismului sociologic și principiul interdisciplinarității. Legea paralelismului sociologic îl plasează pe D. Gusti pe poziția integralismului metodologic, cu unele note specifice în care s-au „topit” influențe teoretice alternative, provenind din școlile germană și franceză. În această lege, D. Gusti a
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
Gusti a deschis o nouă direcție în cercetarea complexității omului sub tripla lui ipostază de personalitate, societate și cultură. Două dintre inovațiile sale metodologice au atras atenția comunității științifice, prezentând relevanță și astăzi: legea paralelismului sociologic și principiul interdisciplinarității. Legea paralelismului sociologic îl plasează pe D. Gusti pe poziția integralismului metodologic, cu unele note specifice în care s-au „topit” influențe teoretice alternative, provenind din școlile germană și franceză. În această lege, D. Gusti a prelucrat cu măiestrie ideile sociologice franceze
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]