19,719 matches
-
acuzative − și cea propusă de Gildea (1998)85 − o analiză istorică a limbilor din familia cariban, în care ergativitatea morfosintactică este legată etimologic de morfologia nominalizărilor sau a adverbializărilor din limbile de tip acuzativ −; actualele construcții ergative sunt, la origine, pasive. Franchetto (2007) consideră că abordarea lui Alexiadou e în concordanță cu teoriile despre evoluția structurilor tranzitive. Într-un stadiu mai vechi, conservat în nominalizările din limbile acuzative, limbilor le lipsea proiecția v care introduce argumentul extern și e responsabilă de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de multilingvism și de căsătorii mixte, deși categoria ergativului pare să fie rezultatul unor evoluții independente, mărcile cazului ergativ au circulat și s-au răspândit prin contact. Cele trei familii de limbi mai au în comun și folosirea extinsă a pasivului în vorbire, existența mai multor mărci pentru pasiv, precum și folosirea pasivizării în situația în care agentul de persoana 3 acționează asupra pacientului de persoanele 1 și 2. Influența exercitată de limbile romanice (spaniolă, franceză) a făcut ca în limba bască
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativului pare să fie rezultatul unor evoluții independente, mărcile cazului ergativ au circulat și s-au răspândit prin contact. Cele trei familii de limbi mai au în comun și folosirea extinsă a pasivului în vorbire, existența mai multor mărci pentru pasiv, precum și folosirea pasivizării în situația în care agentul de persoana 3 acționează asupra pacientului de persoanele 1 și 2. Influența exercitată de limbile romanice (spaniolă, franceză) a făcut ca în limba bască să fie înregistrate fapte lingvistice nespecifice (chiar la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cel al obiectului indirect, din cauza cliticului pronominal me, care în spaniolă și în italiană acoperă ambele funcții), tendința spre construcțiile analitice (calchierea unor construcții romanice și umplerea lor cu material autohton). Altele nu influențează sistemul în ansamblu: construcții care imită pasivul romanic (fără ca pasivul sau antipasivul să exprime opoziții sistematice de diateză) sau propozițiile relative, modificări în semantica verbelor, gramaticalizarea unor mărci aspectuale. Toate aceste transformări determinate de contactul lingvistic au făcut ca basca să piardă ceva din specificul tipologic, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
indirect, din cauza cliticului pronominal me, care în spaniolă și în italiană acoperă ambele funcții), tendința spre construcțiile analitice (calchierea unor construcții romanice și umplerea lor cu material autohton). Altele nu influențează sistemul în ansamblu: construcții care imită pasivul romanic (fără ca pasivul sau antipasivul să exprime opoziții sistematice de diateză) sau propozițiile relative, modificări în semantica verbelor, gramaticalizarea unor mărci aspectuale. Toate aceste transformări determinate de contactul lingvistic au făcut ca basca să piardă ceva din specificul tipologic, dar să câștige în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
prin procesul de deergativizare, reanalizând morfemul l ca marcă de trecut. În dialectele orientale ale limbii hindi (acum neergative), a existat o fază de preergativitate. Diferența dintre grupul occidental și cel oriental provine din aceeași structură nominală cu participiu trecut pasiv predicativ − ergativizat în grupul occidental și reactivat/deergativizat în grupul oriental (Montaut 1998b: 145). Müler (1995: 262) arată că limbile semitice, ca multe limbi primitive, aveau partiție ergativă, ale cărei urme au supraviețuit în limbile semitice târzii. În akkadian, există
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ulterior, se produc schimbări morfologice individuale. Concluzia la care ajunge Gildea (2003) este că sintaxa și morfologia ergativă provin întotdeauna din reinterpretare (engl. re-analysis), un mecanism care nu schimbă faptele sintactice, ci reprezentarea acestora în mintea vorbitorilor. Cu excepția trecerilor de la pasiv la ergativ, se pare că ergativitatea este un accident istoric care s-a repetat în diverse părți ale globului, sintaxa ergativă s-a pierdut ușor, dar morfologia e mai conservatoare, ceea ce explică numărul mare de limbi cu morfologie ergativă și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a ergativului (criticată de Dixon) prezentă la autori ca Lyons, Halliday, Burzio etc. (vezi supra, 4.2. și 3.4.). În secțiunea 5. am încercat explicarea confuziei frecvente, mai ales în studiile de pionierat în acest domeniu, între ergativ și pasiv, fără a intra în detalii privind configurația sintactică a acestor construcții, care va fi descrisă în capitolul 2. Această confuzie poate fi justificată atât prin încercarea de aplicare în studiul limbilor ergative a modelului lingvistic occidental, cât și prin posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sintactică a acestor construcții, care va fi descrisă în capitolul 2. Această confuzie poate fi justificată atât prin încercarea de aplicare în studiul limbilor ergative a modelului lingvistic occidental, cât și prin posibilitatea ca ergativul să fie, diacronic, rezultatul gramaticalizării pasivului. Spre sfârșitul secțiunii (5.3.) am arătat că pasivul poate să apară și în limbile ergative, dar nu reprezintă un mecanism la fel de sistematic și de productiv ca în limbile acuzative. În secțiunea 6. am prezentat definițiile și funcțiile antipasivului, un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
capitolul 2. Această confuzie poate fi justificată atât prin încercarea de aplicare în studiul limbilor ergative a modelului lingvistic occidental, cât și prin posibilitatea ca ergativul să fie, diacronic, rezultatul gramaticalizării pasivului. Spre sfârșitul secțiunii (5.3.) am arătat că pasivul poate să apară și în limbile ergative, dar nu reprezintă un mecanism la fel de sistematic și de productiv ca în limbile acuzative. În secțiunea 6. am prezentat definițiile și funcțiile antipasivului, un termen destul de recent în lingvistică, considerat frecvent ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în limbile ergative, dar nu reprezintă un mecanism la fel de sistematic și de productiv ca în limbile acuzative. În secțiunea 6. am prezentat definițiile și funcțiile antipasivului, un termen destul de recent în lingvistică, considerat frecvent ca fiind "imaginea în oglindă a pasivului". Am oferit un spațiu mai larg acestui concept atât ca urmare a absenței sale din bibliografia românească, cât și deoarece definițiile care i-au fost date și funcțiile care i-au fost atribuite sunt adesea contradictorii. Am reținut ideea că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de analiză sintactică și morfologică a apărut destul de târziu. În cercetările mai vechi care privesc domeniul ergativității s-a încercat interpretarea realităților lingvistice din cele două tipuri de limbi într-un model unitar, de unde au rezultat confuziile de tip ergativ = pasiv, problemele terminologice de identificare a cazurilor morfologice etc. În studiile dinspre sfârșitul secolului al XX-lea au fost identificate însă mai multe probleme pe care analiza limbilor ergative le pune teoriei lingvistice. Aceste probleme sunt legate de modul potrivit de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
morfologic nu răspund la criteriile propuse de Marantz. Sistemul de marcare cazuală și de acord nu interesează Ipoteza ergativității. În limbile care sunt ergative în sensul Ipotezei ergativității, marcarea cazuală ergativă este echivalentă cu acuzativul, iar antipasivul este echivalent cu pasivul. Ipoteza prezice că trebuie să apară și în limbile ergative construcția pasivă și cea medio-pasivă. În concepția autorului, limbile acuzative și cele ergative au deci o structură de adâncime asemănătoare, diferența constând în natura procesului de atribuire a rolurilor tematice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marcare cazuală a nominalelor: (a) Caz structural: nu depinde de un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului); nominativul și acuzativul sunt cazuri structurale; (b) Caz lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din punct de vedere semantic, gruparea acelor nominale ai căror referenți sunt capabili să inițieze și să controleze activitatea. Dixon (1994: 127) atrage însă atenția că această definiție privește numai subiectul din structuri nederivate, ceea ce înseamnă, de exemplu, că subiectul pasivului nu e o categorie universală, ci trebuie (re)definit în raport cu S, A și O derivate. Pentru a clarifica distincția subiect/pivot sintactic, Dixon reia discuția lui Keenan (1976) asupra subiectului, aducându-i următoarele critici: (a) unele dintre proprietățile identificate de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Capitolul 1, 4.1.3.) − ambele NP întrețin cu verbul o relație de tip modificator−cap; (c) soluția propusă inițial de Schuchardt (1896) − o propoziție tranzitivă într-o limbă ergativă are natură pasivă − și reluată de Hale (1970): regula corespunzătoare pasivului englezesc este obligatorie în limbile ergative; această soluție rezolvă problema morfologică (absolutivul corespunde relației sintactice de subiect). Noțiunea sintactică subiect este identificată prin rolul sintactic, adică rolul unui NP în procese de transformare: în engleză subiectul este ultimul NP care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
studiul lingvistic, și că este posibilă aplicarea gradelor de tranzitivitate la limbile ergative: în anumite condiții, construcția ergativă, considerată ca fiind cea mai tranzitivă, este înlocuită cu o construcție acuzativă, mai puțin tranzitivă. Între construcțiile cu tranzitivitate slabă, Givón menționează pasivul și antipasivul. Lazard (1998: 58−61) ajunge la ideea tranzitivității scalare prin analiza variațiilor de construcție a obiectului, care țin de: definitudine, caracterul uman (uman, animat superior, animat inferior, inanimat discret, inanimat masiv), semantica verbului, tematicitatea obiectului. Lazard (1998: 62
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a verbului, marcarea postpozițională a agentului. Toate aceste trăsături creează o scală de tranzitivitate: (a) verbe tranzitive ('a citi', 'a gândi', 'a crede'), (b) tranzitivitate medie ('a înțelege', 'a uita'), (c) verbe intranzitive ('a cădea', 'a pluti'). 6. RELAȚIA ERGATIV−PASIV DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser (2006: 203), reprezintă prima abordare generativă a ideii că, la origine, construcțiile ergative sunt pasive. Această relație diacronică dintre pasiv și ergativ, precum și anumite confuzii (mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a uita'), (c) verbe intranzitive ('a cădea', 'a pluti'). 6. RELAȚIA ERGATIV−PASIV DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser (2006: 203), reprezintă prima abordare generativă a ideii că, la origine, construcțiile ergative sunt pasive. Această relație diacronică dintre pasiv și ergativ, precum și anumite confuzii (mai ales terminologice), determinate de asemănarea dintre pasiv și ergativ au fost prezentate în Capitolul 1, 5, 7. În această secțiune voi prezenta câteva dintre teoriile privind relația dintre ergativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a cădea', 'a pluti'). 6. RELAȚIA ERGATIV−PASIV DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser (2006: 203), reprezintă prima abordare generativă a ideii că, la origine, construcțiile ergative sunt pasive. Această relație diacronică dintre pasiv și ergativ, precum și anumite confuzii (mai ales terminologice), determinate de asemănarea dintre pasiv și ergativ au fost prezentate în Capitolul 1, 5, 7. În această secțiune voi prezenta câteva dintre teoriile privind relația dintre ergativ (cu referire la verbe, nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser (2006: 203), reprezintă prima abordare generativă a ideii că, la origine, construcțiile ergative sunt pasive. Această relație diacronică dintre pasiv și ergativ, precum și anumite confuzii (mai ales terminologice), determinate de asemănarea dintre pasiv și ergativ au fost prezentate în Capitolul 1, 5, 7. În această secțiune voi prezenta câteva dintre teoriile privind relația dintre ergativ (cu referire la verbe, nu la tipul de limbă) și pasiv formulate în cadru generativ, precum și posibilitatea unei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fost prezentate în Capitolul 1, 5, 7. În această secțiune voi prezenta câteva dintre teoriile privind relația dintre ergativ (cu referire la verbe, nu la tipul de limbă) și pasiv formulate în cadru generativ, precum și posibilitatea unei analize comune pentru pasiv și sistemul ergativ (de această dată, cu referire la tipul de limbă). Studiul lui Dubois (1968) este un exemplu tipic de amestec al celor două concepte, ergativ și pasiv. Autorul arată că există patru tipuri transformare pasivă: (1) reversibilă, valabilă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pasiv formulate în cadru generativ, precum și posibilitatea unei analize comune pentru pasiv și sistemul ergativ (de această dată, cu referire la tipul de limbă). Studiul lui Dubois (1968) este un exemplu tipic de amestec al celor două concepte, ergativ și pasiv. Autorul arată că există patru tipuri transformare pasivă: (1) reversibilă, valabilă numai pentru verbele tranzitive cu obiect direct: Les nuages ont caché le soleil/ Le soleil est caché par les nuages ' Norii au acoperit soarele'/'Soarele este acoperit de nori
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Il dort avec un somnifère/ Un somnifère le fait dormir ' El doarme cu un somnifer'/' Un somnifer îl face să doarmă'. Așa cum se poate observa, autorul include sub pasivizare mai multe fenomene care astăzi sunt tratate distinct de majoritatea lingviștilor: pasivul cu auxiliar, alternanța cauzativă (vezi Capitolul 3, 5.), construcțiile medii și impersonale, variațiile reflexiv/nonreflexiv care afectează verbele ergative (vezi Capitolul 3, 6.1.), cauzativele ergative. Este interesant de observat că autorul consideră verbele de tipul a intra (pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
interesant de observat că autorul consideră verbele de tipul a intra (pe care astăzi le-am considera ergative/inacuzative de schimbare de localizare/mișcare direcționată − vezi Capitolul 3, 3.2.2.3.) ca fiind verbe intranzitive, care sunt mereu la pasiv, și, de aceea, nu pot fi urmate de un obiect direct: Il entre dans la pièce (imperfectiv) Il est entré dans la pièce (perfectiv). O analiză în care ergativul este subordonat pasivului a fost propusă în lingvistica românească de Pană
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]