64,416 matches
-
interior, devorator, mistuitor. Multiplicări ale eu-lui, vîrstele lui, ipostazierele acestuia în studii atente și răvășitoare, iată ce-mi propune Măniuțiu să frămînt interior. Îmi aduc aminte scene întregi, tulburătoare, din Tragica istorie... după Christopher Marlowe. Doi protagoniști, două chipuri ale personajului. Două vîrste, două tipuri de raportare existențială, două imagini ale suferinței. Poate două imagini - de tinerețe și de bătrînețe - ale aceluiași personaj în luptă cu diavolii și cu Dumnezeu? Două ipostaze ale tragicului? Sau, poate, cele două percepții diferite - Marlowe
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
interior. Îmi aduc aminte scene întregi, tulburătoare, din Tragica istorie... după Christopher Marlowe. Doi protagoniști, două chipuri ale personajului. Două vîrste, două tipuri de raportare existențială, două imagini ale suferinței. Poate două imagini - de tinerețe și de bătrînețe - ale aceluiași personaj în luptă cu diavolii și cu Dumnezeu? Două ipostaze ale tragicului? Sau, poate, cele două percepții diferite - Marlowe și Goethe - asupra lui Faust? Unul tînăr, care se condamnă pentru liniștea din îndoielile sale, cu o dorință teribilă să cunoască, să
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
arzător „geniu”. Temele clasice ale romanelor lui Breban - relația stăpân-supus, persecutor-victimă, maestru-învățăcel, prietenia, cuplul, rupturile de personalitate, elogiul provinciei creatoare - le întâlnim și în Memorii, astfel cum ne și așteptam de la acest scriitor posedat de obsesiile lui literare, urmărit de personajele lui, de conflictele, de situațiile pe care le-a imaginat în romane. Am putea spune că, de fapt, altă viață decât literatura nici nu a avut. Acolo, în orice caz, trebuie căutat omul Breban, în proza lui de ficțiune, în
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
manoar sau un palat, romanul, în ordine urbanistică, trebuie comparat cu diversitatea, funcționalitatea și armonia unui întreg oraș, cu case sau palate, străzi largi, dar și străduțe surprinzătoare, întortocheate, fabrici, școli, cazărmi, parcuri, subterane și turnuri! Un univers de obiecte, personaje și fapte...” Aceste Memorii, pe marginea căror ar fi de discutat mult mai mult decât am putut să o fac în acest cadru, apar într-un moment potrivit, adică în preajma aniversării celor 70 de ani ai scriitorului. Din acest colț
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
un contract nu știu ce și... urma să vină astăzi” (Interacțiunea 114). Nu știu ce e deseori folosit în relatarea spuselor altora (cum se întîmplă de altfel și în textele citate mai sus din Antologia lui O. Bîrlea, în care sînt expediate replicile unor personaje din basm), marcînd neimplicarea în poziția și în argumentele citate ironic și profund neconvingător: „cei care sunt împotriva experimentelor pe animale, din tot felul de considerente, nu știu ce, încât ajung să fie o piedică-n calea științei” (CORV 74). Ca în
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
vervă, cu o imaginație debordantă, mult umor, manierist în sensul bun. Lectura ultimelor două volume de povestiri mi-a confirmat primele impresii, dar mi-a strecurat și primele îndoieli. Cătălin Mihuleac are o formulă pe care o urmează cu sfințenie. Personajele principale ale prozelor sale sunt clișee, prejudecăți, defecte, vicii și, în general, o gamă largă de situații culese din imaginarul social contemporan, mai toate purtând pecetea unor conotații negative. Și când spun personaj principal, nu vizez o metaforă. Căci tocmai
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
formulă pe care o urmează cu sfințenie. Personajele principale ale prozelor sale sunt clișee, prejudecăți, defecte, vicii și, în general, o gamă largă de situații culese din imaginarul social contemporan, mai toate purtând pecetea unor conotații negative. Și când spun personaj principal, nu vizez o metaforă. Căci tocmai aici intervine marca personală a prozatorului ieșean: confuzia și glisajul elementelor din planul figurat spre cel propriu, din cel ideatic spre cel material, din cel obiectual spre organic; deseori, în dezvoltări tot mai
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
traversează, mai ales dacă aceștia sînt politicieni, oameni de vază, scriitori. Trei par să fie secțiunile volumului: cronicile despre antologiile dedicate poeților români, dicționarelor și istoriilor literare, apoi cronicile la cărțile prietenilor (în general, congeneri) și evocările consacrate unora dintre personajele proeminente ale istoriei literare, pe care, grație vîrstei și mediului de formare le-a cunoscut. Judecînd după numărul antologiilor inventariate aici de Barbu Cioculescu n-am putea crede că literatura română mai suferă, cum se zicea la început de ’90
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
2003). Alte ecouri, după știința mea, Țarcul nu a înregistrat. Și este totuși o carte „de ținută”, „scrisă bine, frumos, limpede”, cum constata Nicolae Bârna în amintita cronică. O carte cu o structură complexă, aș adăuga, antrenând desfășurări epice și personaje care se rețin. Este nedrept să fie ignorată. Să spun însă că nu de o carte nouă este vorba, și nici de o reeditare, ci de o carte restaurată. La origine s-a aflat romanul Diminețile lungi, scris de Costache
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
a romanului Țarcul. Avem de-a face, într-adevăr, cu o astfel de structură, prin aceasta înțelegând construcție pe paliere multiple, intervertiri cronologice, dirijarea fluxului epic pe mai multe canale de înaintare. Două sunt vocile naratoare ale romanului, aparținând unor personaje care pe rând se confesează, coborând fiecare, pe firul trecutului propriu, până la cele mai vechi amintiri. Evocă evenimente, experiențe pe care le-au trăit în planuri separate, în lumi paralele, neconvergente, s-ar fi zis, căci astfel îi apar cititorului
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
oarecum se schimbă. Începe să se vadă că există legături între lumile celor doi, între evenimentele pe care ei mental le reconstituie, între experiențele lor omenești, legături purtătoare de sens. Dar să vedem mai de aproape ce e cu aceste personaje din ale căror retrospecții alternante germinează și crește substanța epică a romanului. Una din vocile naratoare este aceea a liceeanului Tin, violonist în formare, venit din provincie la București să-și petreacă vacanța de vară în locuința unchiului Alexandru și
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
muziciană acum în retragere. Cealaltă voce naratoare este a unui om din generația matură, juristul Șerban Strava, și el provincial găzduit temporar în aceeași casă a unchiului Alexandru, unchiul lui Tin pentru că lui Strava îi este cumnat. Între mai toate personajele cărții sunt de altfel legături de rudenie. Deși locatari ai aceluiași imobil, cei doi aproape că nu se întâlnesc, casa unchiului Alexandru, care e demnitar, fiind de fapt o luxoasă reședință, cu parter, etaj, mansardă, cu încăperi numeroase și mai
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
bun organizator, om cu simțul dreptății. În realitate era discreționar și rapace, perfid, abil mânuitor de relații, ilustrând o carieră tipică de activist al vremii, poate prea tipică în felul cum este proiectată literar, prea în spiritul unei formule de personaj care i-a tentat și pe alți prozatori în epocă, pe un Al. Ivasiuc de pildă. Boldun se va dispensa de un consilier ale cărui scrupule de legalitate începuseră să-l incomodeze, trecându-l fără avertizare pe Strava pe un
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
încântare, din penumbră și neștiut, cufundat într-un fotoliu adânc, la exercițiile de vioară ale primului, care interpreta o partitură din Bach. Ce îi apropie, ca prezențe ale romanului, este o relație de afinitate morală, faptul că fiecare întruchipează, ca personaje, o ipostază a inocenței, a idealismului naiv, a candorii dezarmate, rănite grav în cazul lui Strava, cum încă nu i s-a întâmplat lui Tin, dar s-ar putea să i se întâmple. Acesta este cercul care pe amândoi îi
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
năzdrăvană și bîta sa mioritică! Cum vorbește poporul Fără îndoială, însă, că partea cea mai savuroasă a Biografiilor comune e cea a feliilor de limbaj stîlcit. Oamenii lui Monciu-Sudinski vorbesc cînd stricat, cînd șablonard, amestecă stilurile și registrele cu aplombul personajelor lui Caragiale și îmbină stereotipiile și agramatismele cu inconștiența discursurilor lui Nicolae Ceaușescu. Rezultă un comic desăvîrșit al textului, care, printr-o suspect de coerentă expresivitate a absurdului, poate face din nou cititorul și critica literară să pună sub semnul
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
în relief „plăcerea lecturii”, drept criteriu suveran al aprecierii critice. În strînsă relație cu acest factor hedonist (id est estetic!), criticul enunța natura dublă a operei literare, pe de-o parte obiectivă, prin elementele ei imediat decelabile, de la subiect și personaje la ritm și la rimă, iar pe de altă parte subiectivă, prin punctele de intimă întîlnire între eul creator și cel receptor. Scrie Laszlo Alexandru: „Autentica analiză trece creația literară prin filtrul sensibil al criticului care, printr-un demers simpatetic
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
operă stătea la baza a două dintre filmele mele preferate: Sailor și Lula și Lost Highway. Coborînd grăbit în holul hotelului l-am recunoscut, rezemat în bătaia soarelui care prevestea o vară călduroasă. Avea același aer diferit ca cel al personajelor și scrierilor sale. Un mare scriitor american contemporan, pierdut undeva la poalele Feleacului. Atunci am rostit întrebarea pe care probabil nu aș fi avut curajul să o scriu într-un scenariu: ce faci aici, Barry? În loc de răspunsul laconic și plin
În căutarea tatălui pierdut by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13223_a_14548]
-
lipsită de scuze. Pentru restul cititorilor, însă, majoritari totuși, limbajul literar trivial este acceptabil în anumite limite. Există, în acest sens, cel puțin patru dimensiuni care trebuie luate în calcul. Prima este cea mai evidentă: dacă limbajul respectiv aparține unui personaj (care poate fi de joasă extracție, deci ar fi caraghios să vorbească academic) sau autorului însuși. Cum, însă, literatura modernă și mai ales cea postmodernă au spulberat distincția dintre personaje și autori (de regulă autorul este el însuși un personaj
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
Prima este cea mai evidentă: dacă limbajul respectiv aparține unui personaj (care poate fi de joasă extracție, deci ar fi caraghios să vorbească academic) sau autorului însuși. Cum, însă, literatura modernă și mai ales cea postmodernă au spulberat distincția dintre personaje și autori (de regulă autorul este el însuși un personaj, declarat sau nu), cred că putem trece peste acest aspect fără să insistăm asupra lui. În al doilea rînd există ceva care s-ar putea numi “justificare contextuală”. Nu e
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
personaj (care poate fi de joasă extracție, deci ar fi caraghios să vorbească academic) sau autorului însuși. Cum, însă, literatura modernă și mai ales cea postmodernă au spulberat distincția dintre personaje și autori (de regulă autorul este el însuși un personaj, declarat sau nu), cred că putem trece peste acest aspect fără să insistăm asupra lui. În al doilea rînd există ceva care s-ar putea numi “justificare contextuală”. Nu e vorba doar de subiecte care se desfășoară într-o lume
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
putem trece peste acest aspect fără să insistăm asupra lui. În al doilea rînd există ceva care s-ar putea numi “justificare contextuală”. Nu e vorba doar de subiecte care se desfășoară într-o lume vulgară, ceea ce induce și limbajul personajelor, ci și de trăiri punctuale, aceleași care duc și în viața reală la utilizarea expresiilor triviale chiar de către oameni de calitate: tensiune, nervi, frică. În al treilea rînd, este vorba, evident, de talent. Într-o carte precum Nesimțitul, de Cornel
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
fericire, nu tot traumatizantă, ci “bando-desenantă”. Mai bizar e cum a ajuns Eric Bana să-l joace pe Banner: pentru că numele lor rimează? Ar fi singura explicație: Bana are genul acela de “expresie” cu care-ar putea juca și un personaj de bandă desenată, și un personaj de bandă desenată... Dar un savant?! OK, Jennifer Connelly a mai jucat o soție de savant nebun (în O minte sclipitoare), așa că se presupune că ceva s-a lipit de ea. Problema lui Hulk-Uriașul
Clubul personajelor dispărute by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13245_a_14570]
-
Mai bizar e cum a ajuns Eric Bana să-l joace pe Banner: pentru că numele lor rimează? Ar fi singura explicație: Bana are genul acela de “expresie” cu care-ar putea juca și un personaj de bandă desenată, și un personaj de bandă desenată... Dar un savant?! OK, Jennifer Connelly a mai jucat o soție de savant nebun (în O minte sclipitoare), așa că se presupune că ceva s-a lipit de ea. Problema lui Hulk-Uriașul este că nu prea se lipește
Clubul personajelor dispărute by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13245_a_14570]
-
e la modă... Tot spiritul filmului stă în replica memorabilă a lui Dorian Gray atunci cînd, ciuruit de gloanțe, se mîntuie de ele precum Isus revenit dintre morți; “Ce-i cu tine?”, îi strigă asasinul său, uluit de ne-moartea personajului. “Sînt complicat!”, îi răspunde acesta, cu un surîs înțelept... Nu și Liga, dacă la asta vă așteptați: filmul lui Stephen Norrington este un clasic film-catastrofă, doar că este plasat la sfîrșitul secolului XIX (1899, mai precis). În locul băieților mușchiuloși care
Clubul personajelor dispărute by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13245_a_14570]
-
înțelept... Nu și Liga, dacă la asta vă așteptați: filmul lui Stephen Norrington este un clasic film-catastrofă, doar că este plasat la sfîrșitul secolului XIX (1899, mai precis). În locul băieților mușchiuloși care înjură americănește, aici avem un “Club” distins de personaje care au ieșit să facă o plimbare în afara paginilor de carte: Quatermain (un aventurier în amurg, interpretat cu obișnuita flegmă de Sean Connery), Căpitanul Nemo, Omul Invizibil, Mina Harker (vezi “Dracula”), Dr Jekyll (cu Mr Hyde, desigur), Tom Sawyer și
Clubul personajelor dispărute by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13245_a_14570]